Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Testul libertății
04.02.2022 | Cosmin ȘOVAR

JURIDICE - In Law We Trust

Premiul III la concursul ”Restrângerea libertăților individuale în context pandemic”, organizat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) în parteneriat cu DILEMA VECHE și JURIDICE.ro

Cosmin Șovar

Cosmin Șovar

„(…) Pot spune că suntem în faza lui homo homini «corruptor», a omului care trăiește infinitul prost al consumului. Totul ne corupe astăzi, bunurile ca și ideile. Până și voi mă corupeți cu cărțile pe care le-ați adus aici. (…)”[1]

După 31 de ani de la înlăturarea regimului comunist, prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2[2] reprezintă o provocare pe care România nu a putut nici să o ocolească, nici să o refuze.Pandemia a supus România democratică – stat membru al Uniunii Europene – descătușată de limitările, neputințele și paradoxurile specifice unei politici totalitare, celei mai obiective și intransigente evaluări.

La debutul celui de-al patrulea deceniu de libertate, România trebuia să demonstreze că a ajuns la maturitatea necesară echilibrării celor trei puteri fundamentale ale statului[3] pentru a genera un mecanism funcțional și capabil să depășească pandemia cu consecința disconfortului imanent, dar fără sacrificarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor[4].

Dreptul de a vota îi obliga pe cetățeni să fie prudenți și să își aleagă antrenori[5] vrednici[6] pentru a diminua din conștiința colectivă prejudecățile[7] și a resedimenta ideile demnității[8], cinstei[9], dreptății,[10] ca principii fundamentale pentru transformarea României dintr-o țară închisă într-una deschisă, de tip occidental.

Ce stare transmite România unui observator obiectiv despre opțiunile electorale ale cetățenilor și, implicit, despre modalitatea în care aleșii și-au exercitat mandatul și și-au respectat jurământul depus față de țară? După trei decenii petrecute în democrație, dintre care unul în calitate de beneficiară a fondurilor Uniunii Europene, România a evoluat insuficient pentru a depăși subsolul clasamentului oricărei statistici privind problemele de la nivelul Statelor Membre, ceea ce atestă că în această țară încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor a devenit o stare de spirit.

Care ar fi cauzele generatoare? Lipsa de educație? Sărăcia? Corupția? Neasumarea? Prejudecățile? Frica? Toate! Pentru că nu ne-am depășit condiția de homo valachicus[11] și în loc să credem că bunurile publice sunt ale tuturor, am înțeles că sunt ale nimănui[12]. Pentru că nu am „pierdut timpul” să sancționăm funcționarul public care nu își îndeplinește atribuțiile ci, apelând la buna sa voință, am încercat să îl convingem. Pentru că ne-a fost frică să mustrăm persoana care aruncă gunoiul pe jos. Pentru că am acceptat să ni se pretindă peșcheș pentru prestarea conformă a oricărui serviciu public. Pentru că nu am eliminat prin vot politicianul care a promis și nu s-a ținut de cuvânt, ci am acceptat tăcuți ca acesta să se mute de la un partid la altul sau să schimbe o funcție cu alta.

Paroxismul acestei stări de spirit, în care încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor reprezintă regula, a fost atins prin adoptarea măsurilor restrictive pentru pretinsa prevenire a răspândirii coronavirusului și a variantelor sale ulterioare.

Până în prezent, pandemia ne-a demonstrat că nu este în măsură doar să pună în pericol sănătatea cetățeanului român, ci, beneficiind de o populație ignorantă și mult prea mândră pentru a acorda importanța cuvenită educației, populație amestecată cu o clasă politică disfuncțională, poate chiar să reducă până la cenzurare drepturile cetățeanului la informare, la învățătură, la muncă sau la viața privată.

Eradicarea virusului nu trebuie să aibă ca efect restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului român, ci aceasta trebuie să intervină exclusiv, pe cale de excepție, în cazuri de strictă necesitate.

Necesitatea adoptării unor măsuri restrictive pentru anihilarea pandemiei este de netăgăduit, însă pentru a echilibra toate drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţie şi, implicit, pentru a evita erorile, controversele şi discriminările, mecanismul de aplicare a acestora nu poate fi construit în afara principiului legalităţii[13].

A. Inexistenţa unei derogări de la obligaţiile statutului român privind drepturile şi libertăţile fundamentale în perioada stării de alertă

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului („CEDO”)[14] şi Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice („PIDCP”)[15] impun autorităţilor naţionale să notifice instituţiile internaţionale cu privire la adoptarea oricărei măsuri care ar avea ca efect împiedicarea exercițiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Din lecturarea coroborată a dispoziţiilor art. 53, art. 93 alin. (1)[16] din Constituţia României şi a dispoziţiilor 31-4 din O.U.G. nr. 1/1999[17] privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă („OUG 1/1999”) rezultă că restrângerea unor drepturi şi libertăţi poate fi dispusă numai excepţional în perioada stării de asediu sau stării de urgenţă.

Fiind norme excepţionale, acestea impun o interpretare strictă, astfel că autorităţile publice nu pot restrânge oricum şi oricând drepturile şi libertăţile fundamentale, ci doar pe unele dintre acestea exclusiv pe timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. De la debutul pandemiei până în prezent au respectat autorităţile publice dispoziţiile legale amintite mai sus?

Prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României[18], Ministerul Afacerilor Externe a fost însărcinat să notifice Secretarul General al ONU și Secretarul General al Consiliului Europei despre drepturile și libertățile afectate prin măsurile adoptate.

Notificarea de derogare de la obligaţiile privind drepturile fundamentale ale omului instituite prin tratatele internaţionale, comunicată în baza Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, şi-a încetat efectele odată cu încetarea stării de urgenţă. Ulterior, România a adoptat  Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prin care a instituit starea de alertă („Legea nr. 55/2020”).

Despre consacrarea legală a stării de alertă, Curtea Constituţională a statuat că „A «construi» prin lege o instituţie nouă – «starea de alertă», cu un regim evident mai puţin restrictiv decât starea de urgenţă reglementată de legiuitorul constituant – dar care să permită eludarea cadrului constituţional care guvernează legalitatea, separaţia puterilor în stat, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, contravine exigenţelor generale ale statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Constituţia României”[19].

Curtea Constituţională a concluzionat că acţiunile şi măsurile dispuse în timpul stării de alertă prin acte administrative cu caracter normativ nu pot viza drepturi sau libertăţi fundamentale[20]. Recurgerea la măsurile derogatorii privind drepturile omului nu trebuie să fie arbitrară, nu poate fi o stare de non-drept (a-legală) sau o stare de anti-drept (ilegală), ci este o stare de legalitate excepțională, care înlocuiește legalitatea ordinară[21]. Starea de legalitate nu poate fi eliminată deoarece este necesară menţinerea statului de drept, respectiv a preeminenței dreptului[22].

Apoi, sub stindardul protejării „interesului public general care reclamă adoptarea unor noi măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei[23], autoritățile publice au ignorat considerentele Curții Constituționale și au restrâns în continuare drepturile și libertățile fundamentale.

Într-un astfel de climat în care, tocmai cel care trebuie să asigure și să garanteze legalitatea, o ocolește, îl mai poți judeca asupru pe cel care nu are încredere în măsurile restrictive adoptate? Sancțiunea pentru nerespectarea acestora mai are legitimitate? Cert este că starea de alertă nu îndeplinește per se condițiile excepționale, iar Statul Român este obligat să aplice în continuare regula, ceea ce înseamnă că trebuie să asigure, să garanteze şi să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale.

B. Inexistenţa unei analize riguroase de oportunitate privind efectele măsurilor restrictive

Orice regim politic clădit în afara învățăturii sau care speculează frica generată de lipsa învățăturii nu se poate denumi democratic, ci poate fi lesne ales dintre cele totalitare. Axa putere legislativă – putere executivă – putere judecătorească nu poate exista și evolua fără învățătură – resortul în lipsa căruia nicio societate nu se poate desăvârşi.

Una dintre cele mai controversate măsuri restrictive dispuse de Statul Român a fost suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line prin adoptarea Hotărârii CNSU nr. 53/2020 și a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării („MEC”) nr. 5972/2020.

Concluziile studiului Institutului Român pentru Evaluare și Strategie potrivit cărora un procent de 32% dintre elevi nu au acces la echipament electronic[24] și realitatea în care unii copii încă trebuie să parcurgă mulți kilometri pe jos pentru a ajunge la școală, iar alții trebuie salvați din fosele septice construite în curtea școlii din cauza lipsei de fonduri pentru instalații de canalizare[25] trădează lipsa oricărei analize de oportunitate anterior adoptării acestei măsuri restrictive.

Declarațiile Ministrului Educației de la momentul suspendării activităților școlare față în față cu consecința continuării în sistem exclusiv on-line[26] și cele ale succesorului său[27] atestă că, în timpul stării de alertă, Statul Român a încălcat atât normele internaționale, cât și normele interne, adoptând o măsură restrictivă a unui drept fundamental care, din punct de vedere logistic, nu putea fi pusă în aplicare.

În această impostură recunoscută public și demonstrată empiric, mai au autoritățile publice legitimitate pentru a solicita cetățeanului să îndure restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale și să aibă încredere în măsurile restrictive adoptate pentru protejarea sa?

Dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului[28] consacră caracterul fundamental al dreptului la instruire care presupune garantarea dreptului la educație și învățătură atât copiiilor și tinerilor, cât și altor membri ai societății[29]. Totodată, acesta instituie în sarcina statelor obligația pozitivă de a menține sistemul de învățământ, de a-l adapta la nevoile societății și de a asigura accesul egal și nediscriminatoriu la acest sistem, fără a aduce atingere înseși substanței acestui drept[30].

România, în calitate de stat membru CEDO, al Uniunii Europene și care a ratificat Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1989[31] are obligația de a asigura accesul egal și nediscriminatoriu la sistemul de învățământ. Dreptul la educație are un caracter fundamental, iar măsurile de limitare ale acestuia trebuie să fie și să rămână excepționale, proporționale și să nu aducă atingere substanței acestuia.

În plan intern, dreptul la învățătură este consacrat de dispozițiile art. 32 din Constituție, fiind încadrat în categoria drepturilor social-economice și culturale[32]. Legea educației ridică dreptul la învățătură la rangul de prioritate națională[33], ghidată de principii precum echitatea – în baza căreia accesul la învăţare se realizează fără discriminare, asigurarea egalității de șanse sau respectarea dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ[34].

Interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 38 alin. (12) și a dispoziţiilor art. 38 alin. (13) din Legea nr. 55/2020 impunea MEC ca anterior suspendării activităţilor didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, Statul să asigure „suportul privind resursele materiale, formarea cadrelor didactice şi cadrul metodologic pentru desfăşurarea cursurilor online”.

Nici în perioada 09.11.2020 – 09.12.2020, în care activitățile didactice s-au desfășurat exclusiv on-line potrivit Ordinului MEC nr. 5972/2020, nici până în prezent, MEC nu a asigurat logistica necesară unei astfel de măsuri restrictive conform dispozițiilor art. 38 alin. (12) din Legea nr. 55/2020. În schimb, s-au căutat subterfugii pentru a ocoli executarea acestei obligații legale prin amăgirea copiilor cu adoptarea unor acte normative care instituiau repetate vacanțe școlare.

Cum pot susține autoritățile publice lipsa de discriminare în condițiile în care resursele materiale ale destinatarilor măsurilor şi infrastructura fiecărei unităţi de învăţământ şi/sau unităţi administrativ teritoriale determină beneficiarii efectivi ai dreptului la învăţătură?

Cum pot justifica autoritățile publice proporționalitatea unei astfel de măsuri restrictive în condițiile în care dispozițiile art. 38 alin. (13) din Legea nr. 55/2020 nu instituie niciun criteriu obiectiv, iar suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față” poate fi luată de autoritățile publice în pofida faptului că unitatea de învătământ nu înregistrează niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus?

La adoptarea acestei măsuri restrictive autoritățile publice erau obligate să analizeze și deciziile anterioare ale Curții Constituționale prin care s-a statuat că lipsa unei reglementări legale precise, clare, previzibile şi lipsite de echivoc, care să determine cu exactitate sfera limitării exerciţiului dreptului fundamental, este în măsură să facă posibil arbitrarul sau abuzul autorităţilor[35].

Pentru a asigura șanse egale la educație tuturor elevilor și pentru a evita adâncirea decalajelor deja existente, măsurile restrictive privind exercitarea dreptului la învăţătură în contextul epidemiologic actual ar fi trebuit aplicate gradual şi diferenţiat în baza unor criterii clare, precise şi obiective.

Revenind la obligația efectuării unei analize riguroase de oportunitate anterior adoptării unei măsuri restrictive, autoritățile publice nu au avut nici măcar reflexul să analizeze Recomandările UNICEF pentru începerea anului școlar 2020-2021 în condiții de siguranță, cu promovarea educației incluzive de calitate, pentru toți copiii din România[36], conform cărora interzicerea activităţilor care impun prezenţa fizică în cadrul unităţilor şcolare, pe de o parte, afectează atât de negativ dreptul la învăţătură încât îl lipsesc de substanţă, iar, pe de altă parte, aduce atingere altor drepturi şi libertăţi fundamentale precum dreptul la integritate fizică şi psihică, dreptul la muncă şi dreptul la libertate economică.

Nelegalitatea Hotărârii CNSU nr. 53/2020 și a Ordinului MEC nr. 5972/2020 a fost constatată de Curtea de Apel București, care a dispus anularea lor, reținând că[37]:

– „(…) privarea copiilor și a instructorilor de posibilitatea unei interacțiuni reale, complete, constituie în mod incontestabil o afectare, o ingerință în dreptul la educație/învățătură;”

– „(…) având un caracter cu totul excepțional și un profund efect negativ, măsura suspendării cursurilor fizice și a desfășurării lor online trebuie să beneficieze de un regim juridic strict, atât din perspectiva condițiilor în care se poate lua măsura, cât și din perspectiva autorităților competente și a procedurii aplicabile, toate acestea constituind aspecte care „concură” la restrângerea unui drept fundamental, în sensul art. 53 din Constituție, restrângere care se poate realiza numai prin lege, în înțelesul strict al termenului, respectiv acela de act normativ emis de Parlament (…);”

– „(…) O atare concluzie se impune cu atât mai mult, cu cât schimbările legislative sporesc gradul de afectare a dreptului/libertății fundamentale, fiind deci la rândul lor vătămătoare;”

– „(…) statul nu a demonstrat nici că ingerința în dreptul la învățătură era necesară, nici că aceasta a fost proporțională cu scopul urmărit și, mai ales, cu efectele negative produse, rezultând și încălcarea art. 53, alin. 2 din Constituție.”

Modalitatea în care autoritățile publice au procedat pentru a restrânge dreptul fundamental la învățătură și perpetuarea acestei conduite iresponsabile nu pot determina câștigarea încrederii cetățeanului în măsurile restrictive adoptate pentru eradicarea coronavirusului. Restrângerea drepturilor și libertăților individuale în contextul pandemic presupune legalitate, verticalitate, responsabilitate, prudență, asumare și, în special, vrednicie pentru că adoptarea unei măsuri restrictive imposibil de implementat din perspectivă logistică, vădit discriminatorie și contrară dispozițiilor legale nu poate conduce decât la frustrare, indignare și, în final, la nerespectarea acesteia.

România poate fi suverană și independentă, dar cetățenii mai au mult de învățat despre libertate[38] pentru a transforma statul într-unul de drept care asigura și garantează în mod efectiv respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Prima lecție ar trebui să înceapă cu următoarea definiție a libertății: „Am apărat patruzeci de ani același principiu: libertate în toate – în religie, în filosofie, în literatură, în industrie, în politică; și prin libertate înțeleg triumful individualității atât asupra autorității care ar vrea să guverneze despotic, cât şi asupra maselor care reclamă dreptul de a aservi minoritatea majorității. Despotismul nu are niciun drept. Majoritatea îl are pe acela de a constrânge minoritatea să respecte ordinea. Dar tot ceea ce nu tulbură ordinea, tot ceea ce nu este decât interior, precum opinia, tot ceea ce, în manifestarea opiniei, nu-i dăunează celuilalt […], tot ceea ce, în privința industriei, lasă industria rivală să se exercite liber este individual şi nu ar putea fi într-un mod legitim supus puterii sociale[39]”.

***

„(…) În schimb nu mă îndoiesc că secolul al XXII-lea va fi unul bun pentru omenire, după ce secolul al XXI-lea va fi unul de purgatoriu, de redresare prin curățirea de spaime[40].


[1] Constantin Noica în Jurnalul de la Păltiniș al lui Gabriel Liiceanu, Ediție aniversară 30 de ani, Ed. Humanitas, p. 219.
[2] Denumit în continuare „coronavirus”.
[3] A se vedea dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale
[4] A se vedea dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.
[5] Antrenori buni, de altfel, pot fi de-a dreptul cei care au obținut ei înșiși o performanță. Constantin Noica în Jurnalul de la Păltiniș al lui Gabriel Liiceanu, Ediție aniversară 30 de ani, Ed. Humanitas, p. 212.
[6] Competența, știm cu toții, este calitatea unui om de a se pricepe bine la ceea ce face. Deci de a avea înzestrările, cunoștințele și experiența necesare și suficiente bunei exercitări a unei funcții date. Competența trebuie să fie criteriul fundamental și condiția sine qua non a oricărei selecții și promovări. Se cade degrabă adăugat că sfera vredniciei este mai cuprinzătoare decât aceea a competenței. Cineva competent pentru o funcție este cu adevărat vrednic de ea numai dacă este și destoinic, dacă are în plus, hotărârea de a-și exercita competența. (…) Dar, pentru ca omul potrivit să ajungă la locul potrivit și să rămână acolo după vrednicia sa, mai trebuie încă ceva hotărâtor: organizarea și funcționarea societății în vederea promovării prioritare a omului vrednic. A se vedea Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ed. Humanitas, București, 2020, p. 32-33.
[7] Prejudecățile, la rândul lor, se hrănesc și se proliferează din informații deficitare sau măsluite, din crâmpeie răzlețe, din evaluări pripite, toate turnate în tiparele preexistente ale voinței de a crede așa și nu altfel. Adesea din simple închipuiri. Prejudecățile sunt, în multe feluri, mai nocive decât minciunile, decât falsul pragmatic deliberat. Idem., p. 44-45.
[8] A se vedea Petru Creția, op. cit., pp. 13-22.
[9] Idem., pp. 29-32.
[10] Idem., pp. 47-51.
[11] A se vedea Petru Creția, op. cit., pp. 120-126.
[12] Idem., p. 121.
[13] A se vedea dispozițiile art. 53 din Constituție, potrivit cărora „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.
[14] A se vedea art. 15 alin. (1) şi (3) din CEDO, potrivit cărora „1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional (…) 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile”.
[15] A se vedea art. 4 din PIDCP, potrivit căruia „1. În cazul în care un pericol public excepţional ameninţă existenţa naţiunii şi este proclamat printr-un act oficial, statele părţi la prezentul Pact pot ca, în limita strictă a cerinţelor situaţiei, să ia măsuri derogatorii de la obligaţiile prevăzute în prezentul Pact, cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie incompatibile cu celelalte obligaţii pe care le au potrivit dreptului internaţional şi ca din ele să nu rezulte o discriminare întemeiată numai pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, sau origine socială. 2. Dispoziţia precedentă nu autorizează nici o derogare de la prevederile articolelor 6, 7, 8 (paragraful 1 şi 2), 11, 15, 16 şi 18. 3. Statele părţi la prezentul Pact care fac uz de dreptul de derogare trebuie ca prin intermediul Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite să semnaleze de îndată celorlalte state părţi dispoziţiile de la care au derogat, precum şi motivele care au provocat această derogare. O nouă comunicare va fi făcută, prin acelaşi intermediu, la data la care ele au pus capăt derogărilor”.
[16] A se vedea dispozițiile art. 93 alin. (1) din Constituție potrivit cărora „Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.”
[17] A se vedea dispoziţiile art. 31 din OUG 1/1999 „Starea de asediu şi starea de urgenţă pot fi instituite şi menţinute numai în măsura cerută de situaţiile care le determină şi cu respectarea obligaţiilor asumate de România potrivit dreptului internaţional.” Art. 32 din OUG 1/1999 „Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă sunt interzise: a) limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război; b) tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante; c) condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional; d) restrângerea accesului liber la justiţie”. Art. 4 din OUG 1/1999 „Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 32, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată”.
[18] Publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 212/16.03.2020.
[19] A se vedea considerentul nr. 68 din Decizia Curții Constituționale nr. 457/2020 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 578 din data de 1 iulie 2020.
[20] A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 157/2020 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 397 din data de 15 mai 2020 considerentele  88-89.
[21] A se vedea Prof. Corneliu-Liviu Popescu, Notificarea internațională a măsurilor derogatorii privind drepturile omului, sursa aici.
[22] A se vedea [CDL-AD(2011) 049 Avizul Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectul de lege asupra regimului stării de urgenţă din Armenia, § 44, citat în recentul studiu Respect for democracy, human rights and the rule of law during states of emergency – reflections, CDL-PI(2020) 005rev, 26 mai 2020.] apud. considerentul 67 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 457/25.06.2020 Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 578 din data de 1 iulie 2020 potrivit căruia „Cu toate acestea, chiar şi în stare de urgenţă publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanţă capitală şi trebuie menţinute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalităţii, separarea puterilor, împărţirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forţei, administrarea publică şi independentă a justiţiei, protecţia vieţii private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetăţenilor şi supravegherea de către aceştia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparenţa guvernării, libertatea de exprimare, asociere şi întrunire, drepturile minorităţilor, precum şi regula majorităţii în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agenţiile guvernamentale trebuie să funcţioneze în cadrul legii şi acţiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanţele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată
[23] A se vedea preambulul Legii 55/2020.
[24] A se vedea aici
[25] A se vedea aici
[26] În perioada stării de urgenţă şi în cea de alertă s-a realizat cu elevii activitatea didactică fie în sistem online sau profesorii au făcut eforturi deosebite şi au dus fişele la copiii care nu aveau posibilităţi online. Sper ca acum să nu se mai întâmple acest lucru, sursa aici
[27] Evident că nu sunt susţinătorul învăţământului online cât nu avem nici conectivitate generalizată de nivel înalt, n-avem nici echipamente adecvate pentru toţi copiii acestei ţări, nu avem nici platforme de evaluare, nici conţinut digital şi nici n-avem toţi profesorii formaţi pentru învăţământul online. Atâta vreme care sunt colegi care atunci când transmit temele prin WhatsApp consideră că au predat online. Evident că este un dezastru învăţământul online, sursa aici
[28] Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.
[29] A se vedea Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen c. Danemarcei, parag. 52 apud. Dicționar de Drepturile Omului adnotat cu jurisprudență 1957-2013, Ed. Ch. Beck, București, 2013, p. 252 („Dicționar”); A se vedea C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole, Edit. 2, Ed. Ch. Beck, București, 2010, p. 1.755.
[30] A se vedea Campbell și Cosans c. Regatului Unit, parag. 41 apud Dicționar; Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 1.757-1.760.
[31] CIDP a fost ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 314 din data de 13 iunie 2001.
[32] A se vedea I. Muraru, Simina Tănăsescu, Constituția României. Comentariu pe articole, Edit. 2, Ed. Ch Beck, București, 2019, p. 269.
[33] A se vedea dispozițiile art. 2 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.
[34] Idem., dispozițiile art. 3.
[35] A se vedea considerentul 33 teza I din Decizia Curţii Constituţionale nr. 157/2020 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 397 din data de 15 mai 2020
[36] Disponibil aici
[37] A se vedea Sentința civilă nr. 212/25.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, sursa: www.sintact.ro
[38] Înlăturarea prejudecăților, responsabilitate pentru binele comun, opinia nu înseamnă emiterea unor verdicte asupra tuturor domeniilor, tacerea și ascultarea nu reprezintă o rușine ci premisa dialogului și lista rămâne deschisă.
[39] Benjamin Constant, Libertatea anticilor si libertatea modernilor, Colectia zoon-politikon, Ed. Baroque books and arts, 2019.
[40] Constantin Noica în Jurnalul de la Păltiniș al lui Gabriel Liiceanu, Ediție aniversară 30 de ani, Ed. Humanitas, p. 219-220.


Cosmin Şovar, Universitatea din București

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Drepturile omului, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO