Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Gabriel Voinescu: Am găsit un partener de încredere care să preia coordonarea departamentului de penal. Alexandru Pădurean: Ceea ce își doresc clienții din dosarele de penal este ca avocatul să fie o persoană de încredere
09.02.2022 | Alina MATEI

Secţiuni: Articole, Drept penal, Interviuri, Selected, UNBR+INPPA+Barouri
JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Gabriel Voinescu

Gabriel Voinescu

Alexandru Pădurean

Alexandru Pădurean

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Gabriel Voinescu, avocat partner VOINESCU LAWYERS, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Știu că sunteți la Paris, și nu în vacanță! Așa că vă rog să ne spuneți ce faceți acolo?

Gabriel Voinescu: Da, într-adevăr nu sunt la Paris în vacanță, dar încerc totuși să îmbin utilul cu plăcutul. Sunt mebru al Baroului Paris, iar astfel am acces la niște proiecte foarte interesante în capitala Hexagonului. În principiu mă ocup, alături de partenerii francezi, de proiecte de M&A, retructuring și compliance, iar unele dintre aceste proiecte au atașate și partea de criminalitate white-collar.

Alina Matei: Treabă la Paris, treabă la București. Asta e bine! De curând, VOINESCU LAWYERS l-a numit pe domnul avocat Alexandru Pădurean coordonatorul Departamentului de Drept penal al societății, cu care o să continuăm interviul. Ce înseamnă preluarea de către noul coordonator a acestui Departament pentru VOINESCU LAWYERS?

Gabriel Voinescu: Colaborarea cu Alex a venit într-un moment potrivit pentru societatea noastră. Noi ne cunoșteam de mai mult timp, de pe vremea când el era angrenat într-un proiect de drept penal în cadrul unei alte societăți cu renume care activează pe piața avocaturii din România. Aș putea spune că drumurile noastre s-au intersectat, întâmplător sau nu, în momentul în care ambii aveam nevoie și căutam un partener care să ne împărtășească viziunea și alături de care să punem în practică ideile privind direcția în care trebuie să se îndrepte departamentul de drept penal al unei societăți de avocatură în 2022 și pe viitor. Având în vedere implicarea mea în diverse proiecte în străinătate, faptul că am găsit un partener de încredere care să preia coordonarea departamentului de penal reprezintă exact ceea ce societatea noastră avea nevoie, astfel încât să pot să mă concentrez pe proiecte pe care îmi doresc de mult timp să le dezvolt, proiecte care cer mult timp, răbdare și dedicare.

Alina Matei: Stimate domnule avocat Alexandru Pădurean, ce vă propuneți în calitate de coordonator al Departamentului de Drept Penal de la VOINESCU LAWYERS?

Alexandru Pădurean: Deși poate părea un clișeu – dar nu este doar atât, urmând să dezvolt în continuare – ceea ce îmi doresc cel mai mult este să oferim cele mai profesioniste servicii clienților noștri, astfel încât imaginea departamentului de penal din cadrul VOINESCU LAWYERS să fie aceea a unui partener de încredere pentru persoanele care, din diferite motive, mai mult sau mai puțin întemeiate, se regăsesc în postura de subiect al unei investigații penale.

Spuneam anterior că nu vreau să rămân cu această afirmație la nivel de clișeu. Cu toții ne dorim să oferim servicii cât mai bune clienților noștri, însă în cadrul multor societăți de avocatură, în ciuda caracterului liberal al profesiei pe care am îmbrățișat-o, avocații nu sunt liberi. Iar constrângerile impuse de stilul corporatist, mai ales în ceea ce privește stilul de lucru cu clientul, strategia de urmat în dosare sau modalitatea de alocare a resurselor pe dosar pot avea un impact negativ asupra modului în care clientul ne percepe.

Avocatura în penal are un puternic caracter intuitu personae. Clientul vine la tine, ca persoană, uneori mai mult decât în calitate de avocat. Vrea să te vadă la fiecare întâlnire, vrea să fii alături de el la orice audiere – vrea să aibă încredere în tine. Însă încrederea se câștigă greu și, de cele mai multe ori, reprezintă un proces de durată. Din această cauză, modelul corporatist de a face avocatură se potrivește pentru ramuri de drept precum dreptul fiscal, dreptul bancar, real estate, însă în cadrul dreptului penal, el poate fi aplicat doar în mod combinat.

Și acum, întrebarea care se ridică este: combinat cu ce? În viziunea mea, viziune împărtășită și de Gabriel, în cazul avocaturii de penal, trebuie realizat un mix între avocatura de stil vechi și stilul modern de a exercita această profesie. Mai exact, vorbim despre avocatura de tip boutique combinată cu avocatura de tip corporație.

Eu am practicat avocatura în ambele forme, astfel că am văzut avantajele și dezavantajele ambelor modalități de exercitare a profesiei de avocat. Cel puțin pe partea de penal, consider că niciunul dintre cele două stiluri nu este îndeajuns pentru clientul modern – și vorbim aici despre persoanele care se confruntă cu infracțiuni din sfera white-collar crime, însă nu numai. Trebuie să avem în vedere faptul că oamenii de afaceri care, de principiu, vin în cadrul societății tale cu dosare legate de dreptul afacerilor, pot, la un moment dat, să aibă nevoie de consultanță și/sau reprezentare și în dosare penale de drept comun. Ei se așteaptă să fie tratați și în cadrul acestor dosare la fel ca în cele privind infracțiuni ce țin de dreptul penal al afacerilor.

Concluzionând, ceea ce își doresc clienții din dosarele de penal este ca avocatul să fie o persoană de încredere, empatică, în fața căreia să aibă puterea să se destăinuie fără să se simtă judecați și fără să aibă sentimentul lipsei de demnitate.

Apropierea aceasta este specifică cabinetelor de avocatură de tip boutique. În ceea ce privește latura corporatistă a avocaturii, clienții moderni vor să vadă că societatea de avocatură care se ocupă de dosarul lor este bine organizată, dispune de logistica necesară, astfel încât indiferent de volumul de muncă existent în dosar, acesta este acoperit fără probleme, astfel încât ancheta să nu fie, în niciun caz, întârziată din cauza lipsei de personal.

Alina Matei: Din experiența dumneavoastră, ce educație juridică au oamenii de afaceri?

Alexandru Pădurean: Marea majoritate a clienților nu au studii juridice. Însă clientul specific din dosarele de drept al afacerilor este, de obicei, un om inteligent. Fiind un om inteligent, acesta înțelege, în mare parte, ce se întâmplă în dosar. De cele mai multe ori, a mai întâlnit această problemă, personal sau în cadrul cercului de prieteni/parteneri de afaceri. Cu toate acestea, deși dreptul este o știință logică, există subtilități care nu pot fi înțelese fără o pregătire juridică temeinică. Mai mult de atât, până la a se ajunge la discutarea fondului problemei, acesta trebuie îmbrăcat în haina procedurii penale. Iar la acest capitol, fără studii juridice, niciun client nu poate face față. Din acest motiv, eu le explic extensiv fiecare pas procedural care urmează, astfel încât aceștia să știe exact la ce să se aștepte.

Alina Matei: Dar când le spuneți de compliance/integritate cum reacționează?

Alexandru Pădurean: Sunt tot mai multe persoane care înțeleg acest concept și, mai mult, înțeleg beneficiile pe care compliance-ul le aduce. Bineînțeles, cel mai ușor de asimilat este pentru persoanele (juridice, de principiu) care au fost implicate în situații litigioase care țin de sfera penalului și care au observat efectele negative – atât pecuniare, cât și de imagine – care vin la pachet cu o anchetă penală.

Alina Matei: Ce înseamnă, de fapt și de drept, acest concept?

Alexandru Pădurean: Noțiunea de compliance, în sens restrâns, se referă la starea ori la procesul de punere în conformitate cu liniile directoare existente într-un anumit domeniu.
Atunci când vorbim despre companii, compliance presupune activitatea acestora de a se conforma, printr-o serie de măsuri având caracter preventiv, cu politicile existente la nivel intern, precum și cu cele externe, reglementate la nivel guvernamental.

Compliance implică, însă, mai mult decât simpla înțelegere a legislației/a reglementărilor care sunt aplicabile businessului în cauză. presupunând, într-o măsură covârșitoare, capacitatea companiei de a adopta măsuri concrete, pe mai multe planuri, pentru asigurarea respectării standardelor de conformitate.

Printre acestea, amintim: implementarea de politici și proceduri în cadru intern (precum coduri de conduită), eforturi în direcția asumării, de către angajați, a responsabilității de a păstra conformitatea (de exemplu: training-uri de acest fel), activități menite să asigure managementul riscului și due dilligence.

Alina Matei: Care este rolul avocatului de drept penal în a explica clientului importanța compliance-ului?

Alexandru Pădurean: În cazul unui litigiu existent sau a unei anchete penale care se desfășoară în fața instanțelor de judecată, respectiv în fața organelor de urmărire penală, explicațiile avocatului cu privire la importanța pregătirii unei apărări au, de cele mai multe ori (dar nu întotdeauna!), un caracter superfluu. Aceste stări litigioase sunt palpabile, iar clientul simte presiunea lor și realizează riscurile la care se supune dacă nu ia măsuri urgente.

Când vorbim de compliance, lucrurile se schimbă puțin. Avocatul trebuie să fi capabil să îi explice clientului rolul efectuării unor demersuri judiciare care se adresează nu unei stări litigioase existente, ci riscului ca o asemenea stare să ia ființă în viitor.

Dacă în primul caz, avocatul are, mai degrabă, o atitudine pasivă, clientul fiind cel care îi prezintă problema juridică existentă, în cel de-al doilea caz, avocatul este cel care trebuie să îl facă pe client să înțeleagă faptul că este necesar să ia măsuri de protecție și de prevenire înainte ca riscul judiciar să se producă.

Alina Matei: Toate acestea presupun costuri. Cum determinați clienții să nu se gândească la costuri, ci la beneficii?

Alexandru Pădurean: În cazul majorității clienților noștri – companii multinaționale și companii naționale de calibru – costurile nu sunt o problemă, aceștia punând preț, mai degrabă, pe liniștea care le-o oferă existența unui produs juridic care elimină potențialele riscuri din activitatea societății lor.

În cazul celor mai reticenți dintre clienți, le propun să se analizeze unele dintre cele mai mari companii de pe glob: Apple, Google, Microsoft. Dacă aceste companii investesc în compliance, de ce nu ar fi nevoie ca și ei să o facă?
Mai mult de atât, este important să le explicăm clienților noștri care este viziunea autorităților la nivel european și/sau mondial cu privire la necesitatea implementărilor procedurilor de conformitate cu privire la diverse instituții legale. Aici ne bazăm foarte mult pe experiența profesională externă dobândită de Gabriel prin prisma colaborărilor sale din Franța.

Acolo a fost adoptată o lege – Sapin II – care tinde să producă o reformă în domeniu. Pe scurt, companiile mari (peste 500 angajați) sunt obligate să adopte anumite proceduri de compliance privind faptele de corupție și spălarea de bani.

Mai mult de atât, în cazul companiilor condamnate pentru asemenea fapte, se introduce o nouă sancțiune complementară care constă tocmai în obligația acestor companii de a adopta proceduri de compliance pentru a evita săvârșirea pe viitor a unor fapte de aceeași natură, iar neimplementarea acestor proceduri constituie la rândul ei o abatere de natură penală.

Valul vine! Singura întrebare este următoarea: când îl vei întâlni vei avea placa de surf pregătită, astfel încât să îl încaleci, sau te va lovi în plin și te vei trezi buimăcit la mal?

Alina Matei: La ce se pot aștepta clienții care refuză balsamul compliance-ului/integrității?

Alexandru Pădurean: Lipsa unei abordări preventive a riscurilor conduce, inevitabil, la concretizarea acestora și, pe cale de consecință, apariția unor litigii de diferite facturi: civil, disciplinar, penal.

Mai mult de atât, în momentul de față, tendința acuzării este aceea de a trage la răspundere penală persoana juridică, cât și conducerea acesteia (în principal, administratorul societății), pentru orice fapte de natură penală săvârșite în cadrul activității companiei. Prin demersurile noastre încercăm să creăm proceduri extrem de stricte în ceea ce privește desfășurarea activității clienților noștri, astfel încât, în cazul unei anchete penale, să putem rupe lanțul cauzal care atrage răspunderea persoanelor amintite mai sus.

Medicii ne atrag mereu atenția cu privire la faptul că e mai ușor să previi, decât să tratezi. Cred că și avocații ar trebui să înceapă să explice mai convingător această variantă clienților.

Alina Matei: Tânăra generație este mai deschisă spre a integra aceste concepte?

Alexandru Pădurean: Nu cred, de principiu, că vârsta are vreo legătură cu asimilarea unor concepte, indiferent de noutatea acestora. Un manager bun își va însuși cele mai bune strategii pentru a-și proteja și pentru a-și crește afacerea, indiferent de noutatea acestora sau de costuri.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Gabriel Voinescu/Alexandru Pădurean: Mulțumim și noi pentru oportunitatea de a discuta despre aceste aspecte!

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti