Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Posibilitatea divorțului din culpă exclusivă a reclamantului ar trebui înlăturată din lege
08.02.2022 | Diana-Iulia OLAC, Tudor BECHEANU

Secţiuni: Drept civil, Dreptul familiei, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Diana-Iulia Olac

Diana-Iulia Olac

Tudor Becheanu

Tudor Becheanu

Art. 373 C. Civ. stabilește exhaustiv cele patru situații în care divorțul poate avea loc:

a) Prin acordul soților;

b) Atunci când există motive temeinice din cauza cărora raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea mariajului este imposibilă;

c) După o separare în fapt care a durat cel puțin doi ani;

d) La cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Variantele a) și d) reprezintă așadar situațiile în care comportamentul soților pe parcursul mariajului nu are nicio relevanță juridică pentru desfacerea căsătoriei: în cazul divorțului prin acord cauzele eșecului mariajului nu se discută, iar în cazul divorțului pentru motive medicale desfacerea căsătoriei are legătură cu existența unui obstacol exterior relației maritale. În cazul acestor variante, nu există responsabilitate individuală pentru destrămarea mariajului, așadar nu există și nu se poate stabili juridic culpa soților.

Varianta b) reprezintă situația în care comportamentul soților are însemnătate juridică pentru desfacerea căsătoriei, cu mențiunea că legea stabilește, prin adjectivele folosite, un standard relativ sever în evaluarea acestui comportament și a efectelor sale: motivele trebuie să fie temeinice, adică solide și serioase, iar nu superficiale; relația dintre soți trebuie să fie grav afectată, adică într-un mod care aduce atingere celor mai importante aspecte ale acestei relații; continuarea mariajului trebuie să fie imposibilă, adică să nu existe absolut nicio cale de reconciliere.

Varianta c) reprezintă o aplicație punctuală a condițiilor prevăzute la varianta b), legiuitorul prezumând absolut că o separare a soților de cel puțin doi ani reprezintă motiv temeinic care afectează grav raporturile dintre soți și duce la imposibilitatea de continuare a mariajului.

*

Concluzia imediată din lecturarea acestor texte este că legiuitorul propune o realizare în condiții restrictive a divorțului, o abordare conform căreia această metodă de desfacere a căsătoriei ar trebui înțeleasă ca fiind excepția de la regula generală de încetare a unei căsătorii – decesul unuia dintre soți. Este o viziune conservatoare asupra căsătoriei însăși unde această uniune între doi adulți reprezintă fundamentul întemeierii familiilor și, de regulă, ar trebui să dureze pe viață. Corelativ, divorțul nu ar trebui realizat atunci când standardul stabilit de legiuitor nu este atins: dacă motivele sunt chiar și parțial neserioase, dacă relația soților este doar parțial afectată ori dacă există chiar și minime condiții pentru reconciliere, solicitarea de desfacere a căsătoriei ar trebui respinsă.

Prin ipoteză, divorțul pentru motive temeinice are loc doar atunci când nu există un acord al soților (pentru că, dacă ar exista un acord, divorțul s-ar realiza în acest fel), ceea ce înseamnă că apelarea la acest tip de divorț se va produce fie atunci când soțul pârât refuză divorțul și își dorește continuarea căsătoriei, fie atunci când cel puțin unul dintre soți dorește stabilirea culpei celuilalt în legătură cu destrămarea relației. Totodată, acest tip de divorț presupune existența și identificarea judiciară a culpei unuia sau a ambilor soți în eșecul mariajului.

Culpa în acest context are sensul de greșeala sau eroare intenționată prin care obligațiile maritale au fost nesocotite de unul dintre soți; obligațiile maritale sunt generic cele descrise la art. 308-310 C. Civ., însă din reglementare se poate extrapola faptul că obligațiile concrete ale unei anume căsnicii sunt cele trasate și agreate de ambii soți, în universul intim al relației respective.

*

Din tot ceea ce am văzut până aici rezultă că, în logica legiuitorului, divorțul reprezintă o situație de excepție, care se poate produce când ambii soți agreează în acest sens, iar dacă nu agreează, doar atunci când există obstacole exterioare (medicale) pentru continuarea căsniciei ori când cel amândoi sau doar soțul pârât sunt considerați judiciar ca fiind responsabili de eșecul relației maritale.

În acest context, ar părea imposibil și contradictoriu ca legiuitorul să admită posibilitatea soțului unic responsabil de eșecul mariajului să determine realizarea divorțului, nu-i așa?

Mai întâi, o astfel de variantă ar fi inechitabilă, pentru că, deși la celebrarea căsătoriei a fost necesar acordul de voință al ambilor adulți, pentru desfacerea căsătoriei devine suficientă voința unuia singur dintre ei. Soțul unilateral determinat să pună capăt mariajului ar putea adopta un comportament incompatibil cu relația de cuplu și, apoi, să invoce cu succes acest comportament în obținerea divorțului.

Apoi, o astfel de posibilitate ar încălca însăși logica de reglementare a instituției căsătoriei și a divorțului cuprinsă în restul prevederilor Codului Civil, o logică, astfel cum am văzut anterior, conservatoare și relativ severă. Legiuitorul nu ar fi egal cu el însuși, ar fi contradictoriu și, ca atare, superficial în redactarea acestor texte de lege deosebit de importante dacă ar permite, în legătură cu același subiect, două abordări diametral opuse.

*

Cu toate acestea, în cadrul art. 379 alin. (2) al Codului Civil regăsim această inovație neobișnuita:

„(2) În ipoteza prevăzută de art. 373 lit. c) (divortul pentru separare de fapt îndelungată, n.n.), divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.”

Așadar, reclamantul este liber să invoce separarea în fapt a soților pentru o durată de cel puțin 2 ani în vederea obținerii divorțului. Odată probată aceasta separare, chestiunea reprezintă motiv suficient pentru desfacerea căsătoriei, astfel încât poziția procesuală a celuilalt soț – care poate fi și în sensul continuării căsătoriei – devenind irelevantă. De asemenea, în cazul în care pârâtul nu achiesează la cerere – transformând divorțul într-unul simplu prin acord – desfacerea căsătoriei se dispune din culpa exclusivă a reclamantului.

Având în vedere totalitatea explicațiilor anterioare, devine complet de neînțeles motivul pentru care o astfel de structură juridică este posibilă, și cu atât mai mult motivul pentru care este chiar reglementată. Pur și simplu, nu există nicio logică juridică, fie în contextul Codului Civil, fie din rațiuni pur practice, pentru o astfel de soluție.

Dacă logica juridică nu este suficientă, susținem ferm faptul că varianta în discuție reprezintă o încălcare directă a principiului <<nemo auditur propriam turpitudinem allegans>>: nimeni nu își poate invoca propria turpitudine/culpă în vederea protejării drepturilor sale subiective civile.

Reglementarea civilă nu a mai acordat aceasta favoare niciunei alte instituții de drept, și pe bună dreptate. Întreaga logică juridica ce sta la baza legiferării s-a format în jurul unor principii de drept. Și, chiar dacă am recurge în ultimă instanță la judecata în echitate, nu este nimic echitabil ca o cerere să fie admisă la solicitarea unei parți invocându-și propria culpa… deoarece Jus est ars aequi et boni și, pentru a fi echitabil și bun trebuie respectat un echilibru procesual.

Or, reglementarea în cauză vine să legifereze o situație inechitabilă din ipoteză.

Suntem de părere că, dacă nu de dragul principiilor care ghidează și dau vocație dreptului, măcar în sensul logicii și al suflului reglementării Codului Civil această prevedere ar trebui abrogată.

Avocat Diana-Iulia Olac, Partner OLAC BECHEANU
Avocat Tudor Becheanu, Partner OLAC BECHEANU

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti