Curtea de Apel Oradea. Hărțuire. Renunțarea la aplicarea pedepsei
17.02.2022 | JURIDICE.ro

Curtea de Apel Oradea a hotărât că atunci când instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, infractorului i se aplica un avertisment (art. 81 C. pen.).
În speță, ”cu privire la condițiile subiective Curtea constată că:
(i) inculpatul GC-P nu a mai fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă, astfel cum rezultă din copia cazierului judiciar, nefiind cunoscut cu antecedente penale;
(ii) inculpatul GC-P nu a beneficiat în ultimii 2 ani de măsura renunțării la aplicarea pedepsei;
(iii) inculpatul GC-P nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată și nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori tragerea sa la răspunere penală, prezentându-se atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond și a celei de control judiciar.
Curtea reține totodată că inculpatul GC-P este o persoană matură (46 de ani), este integrat social, are o ocupație și în prezent și un loc de muncă, are studii medii, iar anterior comiterii infracțiunii a avut o conduită corectă, până la această vârstă neexistând situații în care să încalce normele legale.
Deopotrivă, Curtea opinează că inculpatul GC-P a conștientizat care sunt urmările adoptării unui comportament contrar normelor legale, condiții în care, în raport de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună având în vedere consecințele pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 80 Cod penal se va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpatul GC-P pentru comiterea infracțiunii de hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod penal și, în baza art. 81 Cod penal, i se va aplica un avertisment.” (Decizia nr. 296/A din 17 iunie 2020, pronunțată de Secția penală și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Oradea, disponibilă pe rolii.ro)