Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Restrângerea libertăților individuale în context pandemic
11.02.2022 | Slava Fulga Cornelia CARAMETE

JURIDICE - In Law We Trust

Premiul II la concursul ”Restrângerea libertăților individuale în context pandemic”, organizat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) în parteneriat cu DILEMA VECHE și JURIDICE.ro

Slava Fulga Cornelia Caramete

Slava Fulga Cornelia Caramete

Începuturile civilizației par să fie legate de disponibilitatea omului de a-și ajuta semenii aflați în nevoie. Margaret Mead, creditată ca autoare a acestei ipoteze, considera că  primul semn incontestabil al civilizației ar fi fost un os de femur rupt și vindecat. Într-o lume primitivă dominată de violență, în care cei răniți erau abandonați, o rană atât de profundă și dificil de vindecat ar fi însemnat condamnare sigură la moarte. Sudarea și vindecarea osului este dovada incontestabilă a îngrijirii de care a avut parte acea ființă umană. Nu artefactele, nu locuințele, nu agricultura, ci grija față de cel aflat în nevoie și asumarea unor sarcini ce depășeau interesele proprii, par să fie ingredientele primare și germinative a ceea ce antropologii numesc civilizație, adică opusul sălbăticiei, al barbariei.

Mileniile trecute de atunci poartă numele de istorie – o impresionantă narațiune în care violența abundă și supraviețuirea se joacă adeseori în termeni de șansă, în care amenitatea și cruzimea, nu de puține ori reciproc deghizate, își dispută cele mai variate felii de viață.

„Ceea ce este prezentat ca reflecție politică – observa Peter Sloterdijk – se referă la regulile de funcționare a parcurilor umane. Indiferent unde locuiește, (omul) va crea un parc în jurul lui, un spațiu în care ține să-și spună peste tot cuvântul asupra regulilor prin care se auto-guvernează. Dacă există o demnitate a omului care merită atenția filosofică, este mai cu seamă pentru că oamenii nu sunt doar întreținuți în parcurile cu teme politice, ci se și întrețin ei înșiși acolo. Omul este o creatură care se vindecă și se protejează.”[1]

Vindecarea și protecția sunt însă consecințele conviețuirii convenabile, în care interacțiunile sociale construiesc cutume ce solidarizează și solidifică comunitatea, adăpostind totodată și semințele conflictelor generatoare de imprevizibile mutații sociale. Religia și etica, politica și dreptul – axele pe care s-au configurat societățile omenești, se revendică de la unul și același nucleu: insațiabilul apetit uman pentru relații și reguli. Decantarea valorilor a fost întotdeauna o sarcină dificilă și delicată, revendicată de instanțe protocolare, cu tendințe dominatoare. Ele au modelat lumea și au modulat tonalitatea răspunsului la multiplele provocări ale istoriei, dintre care starea de excepție este, cum neobosit argumentează Giorgio Agamben, nu doar o paradoxală organizare statală, ci chiar „paradigma dominantă de guvernare a statelor lumii.”[2]

Idealul contemporan al convivialității și credința în progresul continuu al societății omenești se lovesc, din când în când, de realitatea incontestabilă a unor evenimente locale sau planetare, de crize ce neliniștesc, dar mai ales declanșează mutații de anvergură, al căror ecou rezonează în cele mai paradoxale și neașteptate variațiuni. Pliurile realității sunt populate de entități ce interferează, ritmează sau deturnează mersul considerat normal al vieții.

Constantă pare, însă, în atari condiții, aplecarea omenirii spre fascinația experimentării recurente a unei paradigme tulburătoare: starea de excepție, dispozitiv juridico-politic forjat în adâncurile istoriei și reinventat,  turnat în tiparul modern al biopoliticii, o alcătuire proteică, difuză, ce palpită, însă, în jurul unui miez compact de aspecte definitorii. Instituirea ei adesea intempestivă duce la colapsul structurilor sociale normale și la o dezorganizare a rolurilor și funcțiilor sociale, culminând cu răsturnarea obiceiurilor și comportamentelor condiționate cultural. Acestea sunt efectele stării de excepție, ale iustitium-ului – spectaculosul său avatar antic, o entitate ce patronează un hiatus juridic sui-generis, o stare în care dreptul și faptul intră în indiscernabilitate și în care indivizi și instituții sociale sunt resemnificați ideologic. Angrenajul sofisticat al vieții sociale se reconfigurează, iar rețelele resetate ale conviețuirii umane sunt  criptate pe o dimensiune ad-hoc: o țesătură fragilă, rarefiată, în care interstițiile – rod infam al interdicțiilor impuse – sunt tot mai ample, vulnerabilizând liantul social adesea deja precar. Mutațiile culturale sunt omniprezente și multinivelare.

Tributară unei violențe originale abil mascate, starea de excepție se cantonează în  pragul dintre fapt și drept, inaugurând o epocă de controversate măsuri extra-juridice. Ecourile lor politice sunt instrumentalizate de suveran, adică de cel pe care Carl Schmitt îl identifica drept decident absolut asupra instituirii stării de excepție. E frontiera ultimă în fața căreia toate resorturile politice și juridice se încovoaie sub copleșitoarea greutate a dilemelor și deciziilor luate sub imperiul urgenței.

Oricare ar fi denumirea ei particulară (stare de urgență, stare de asediu sau de necesitate, lege marțială), cauza (război, revolte, cataclisme sau epidemii) și corifeii săi, starea de excepție înseamnă, întâi de toate, anomie: un vid de drept, o suspendare a legii în vigoare și o concediere brutală a principiilor de funcționare a instituțiilor democratice. Inamicul invocat, real sau simbolic, vizibil sau invizibil, este prezentat într-o imagine hiperbolică, ce angajează afectiv, transgresează orice rezervă și suscită discursuri vehemente.

Motivate prin urgența cu care ar trebui duse la îndeplinire întru binele public luate de lideri auto-învestiți cu puteri sporite, deciziile politice impuse în starea de excepție tind să producă grave limitări ale drepturilor și libertăților fundamentale și să creeze breșe ireparabile în sistemul social.

Pandemia contemporană, fenomenul planetar ce a zdruncinat din temelii proiectul juridico-politic al modernității, ar putea fi interpretată – și chiar este, inclusiv de filosofi precum Agamben – ca un pretext perfid pentru impunerea unor măsuri derogatorii cu potențial distructiv, în care drepturile și libertățile fundamentale ar urma să fie nu doar restrânse temporar, așa cum declarativ, cu mai mult sau mai puțin aplomb, ne sunt lucrurile prezentate, ci să fie programatic și consecvent mutilate, spre a servi unor interese politice imunde, drapate în abile discursuri despre securitate.

Reacțiile conformiste față de măsurile guvernamentale restrictive, rapiditatea și amploarea cu care o întreagă societate a renunțat la cutumele vieții sociale sunt interpretate ca mărci ale vulnerabilității funciare a corpusului social, vulnerabilitate exploatabilă de orice Leviathan modern. Apetitul pentru putere, de cele mai multe ori proporțional cu anvergura interdicțiilor, se măsoară în gradul de atomizare socială și culturală consecutivă. O atât de dramatică perspectivă nu poate fi rezultatul doar al unei asocieri – fie și milenare – între drept și politică și nici măcar al unei suprapuneri indiscernabile între cele două; e nevoie de un dispozitiv în care să fie implicate și alte domenii, un mecanism letal, în a cărui structură sunt chemate să-și lase amprenta medicina, religia, sociologia și, mai nou, mass-media.

Aparent, e o invitație la un ospăț macabru, în care drepturile și libertățile sunt capturate sistematic sub umbrela protectoare a discursului pentru securitate și în care controlul și represiunea devin instrumente cotidiene. Vocile celor care se declară acum cu înverșunare apărători ai libertății și libertăților, de la ignobile Furii, la inocente și îngrozite Casandre, ori impunători și necesari Auguri, alcătuiesc un cor dizarmonic, un straniu și fascinant caleidoscop deformat și deformator, căreia doar o minte lucidă și antrenată i-ar mai putea distila esența, netrivială și, da, neliniștitoare.

Confortul nostru social este consecința unui contorsionat travaliu secular de colmatare a breșelor identitare, a unui parcurs ezitant de recuperare a umanității din fiecare om, soldat nu doar cu notabile și salutare succese, ci și cu obstinate și dureroase eșecuri. Relicve intime ale unor traumatice mutații, acestea din urmă irump cu putere atunci când complexa țesătură a istoriei devine inconsistentă. Atunci totul se radicalizează, iar himera puterii absolute se recompune din fragmentele disparate și contondente. Interstițiile proliferează nu doar în orizontul individului; ele reverberează și se reproduc circular în tot ce înseamnă relații interumane, între individ și instituții, între state și națiuni.

Poate fi, așadar, considerat un reflex, un atavism precaut acest mecanism de respingere a tot ceea ce pare să încorseteze libertatea individului. O soluție adaptativă validată de experiențele milenare ale corpului social. O reacție imună la o agresiune externă. Dar de aici începe o nouă problemă. Cât anume din ceea ce numim libertăți ale individului sunt total decuplate de cele ale altor indivizi ai comunității din care face parte, comunitate care de cele mai multe ori i le recunoaște și garantează? Cum am putea justifica legitimitatea unei desprinderi absolute, fie și imaginare, a interesului individului de cel al comunității, cu atât mai mult azi, într-o lume interconectată tot mai accelerată?

John Stuart Mill, părintele liberalismului modern, într-o memorabilă  formulare, apără libertatea individului: „Nicio societate în care aceste libertăți nu sunt în genere respectate nu este liberă, indiferent ce formă de guvernământ ar avea; și nicio societate nu este complet liberă câtă vreme acestea nu sunt realizate pe deplin, fără nicio constrângere. Singura libertate demnă de acest nume este aceea de a-ți urmări binele propriu, în felul tău propriu, atâta vreme cât nu încerci să lipsești pe alții de binele lor sau să-i împiedici să și-l dobândească. Fiecare este adevăratul paznic al propriei sănătăți, fie ea trupească, mintală sau sufletească. Omenirea are mai mult de câștigat lăsând pe fiecare să trăiască așa cum crede el că e mai bine, decât silind pe fiecare să trăiască așa cum li se pare celorlalți că ar fi bine”.[3]

Dar tot el este cel care consacră principiul non-vătămării, în baza căruia libertățile indivizilor se ponderează reciproc și asigură atât de necesarul „ciment” social: „Acest principiu este  următorul: unicul scop care îi îndreptățește pe oameni, individual sau colectiv, la ingerințe în sfera libertății de acțiune a oricăruia dintre ei este autoapărarea; unicul țel în care puterea se poate exercita, în mod legitim, asupra oricărui membru al societății civilizate, împotriva voinței sale, este de a împiedica vătămarea altora.[4](s.n.)

Este ceea constituie nucleul filosofic, sâmburele conceptual al prevederii constituționale  (art. 53)  cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți. Cu precădere în context pandemic, justificarea interdicțiilor impuse, a măsurilor nepopulare de restricționare a accesului în anumite spații, a impunerii certificatului verde, își extrage vigoarea și virtutea de la acest generos înțeles al solidarității și non-agresiunii.

Dacă metafora belică, atât de semnificativă, este azi reînvestită cu valențe contextuale, am putea spune că o reacție auto-imună (exagerată) a corpului social (proteste și revolte)  cu privire la revendicarea libertăților considerate ciuntite, este oarecum o agresiune ea însăși, cu potențial dezintegrator. Invocarea și prezervarea sănătății publice nu (mai) pot fi considerate enunțuri alarmiste, subversive și, cu atât mai mult, nu pot fi desconsiderate. Viața individului e suportul libertății lui. A-i periclita viața, prin acțiune sau inacțiune, înseamnă a-i refuza întreținerea fundamentului libertății sale. Iar „libertatea mea se întinde până la limita libertății tale” – iată regula de aur a civilității, generoasă și minunată în simplitatea ei – lecție de umanitate pe care continuăm să o învățăm generație după generație noi toți, iluștri repetenți ai tulburătoarei ere umaniste.

Metafora belică, recurentă în discursul politic al modernității occidentale, metaforă ce pare să guverneze de prea mult timp „parcul uman”  de care vorbește Peter Sloterdijk, ar putea fi acum îmbogățită – dacă ținem să o păstrăm – prin construirea robustă a unei redute etice a responsabilității față de sine și față de ceilalți, bazate pe empatie, compasiune și solidaritate.  Abia atunci omul, „creatura care se vindecă și se protejează” își va fi regăsit elanul civilizator și dimensiunea soteriologică, iar drepturile omului și libertățile sale, oricare ar fi starea de excepție în care ar fi silite să-și revendice sau să-și declare augusta existență, să-și recupereze indispensabilele, intimele avataruri morale.


[1] Peter Sloterdijk, Reguli pentru parcul uman,  Humanitas, București, 2003, p. 23
[2] Giorgio Agamben, Starea de excepție,  Idea Design &Print, Cluj, 2008, p. 8
[3] John Stuart Mill, Despre libertate, București, Humanitas, 2001, p.21
[4] Idem, p. 17


Slava Fulga Cornelia Caramete, Universitatea de Vest Timișoara

Secţiuni: Articole, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Drepturile omului, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO