Peste 100.000 de noi utilizatori și-au făcut cont în Ghișeul.ro în ianuarie 2022
10.02.2022 | JURIDICE.ro

În intervalul 1-31 ianuarie 2022, 104.437 noi utilizatori s-au înregistrat pe www.ghiseul.ro, o medie de 3.300 de conturi noi în fiecare zi, potrivit unui comunicat al ADR.
Creșterea exponențială a numărului de utilizatori și a tranzacțiilor la început de an este recurentă în activitatea platformei Ghișeul.ro. Un factor important îl reprezintă reducerea de 10% acordată la plata anuală integrală a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele fizice, valabilă până la 31 martie 2022.
Ghiseul.ro este accesibil non-stop online și nu percepe niciun fel de comision pentru niciuna din cele 350 de tipuri de plăți disponibile. Crearea unui cont nou durează doar cinci minute, iar platforma Ghișeul.ro respectă cele mai înalte standarde de securitate.