Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. momentul de la care curge termenul de 30 de zile în care angajatorul aplică sancțiunea disciplinară, în interpretarea ÎCCJ-DCD din 12 noiembrie 2012
11.02.2022 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 143 din 11 februarie 2022 a fost publicată Decizia nr. 619/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, printre alții, de Ion Perianu, Gheorghe Calotă, Marian Radu, Radu Alexandru și Petruş Danciu.

În opinia autorilor excepției, interpretarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, potrivit căreia „momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii”, contravine prevederilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 5 decembrie 2012. Dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 au următorul conţinut:

„(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea apreciază că instanţa supremă s-a circumscris competenţei sale ce derivă din prevederile art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”, precum şi din dispoziţiile art. 514-518 din Codul de procedură civilă, pronunţându-se asupra interpretării art. 262 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii în condiţiile existenţei unor orientări jurisprudenţiale diferite. Interpretarea dată textului de lege nu constituie o completare a acestuia, ci o clarificare a momentului de la care se poate considera că angajatorul „a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare”, astfel că are un termen de 30 de zile pentru a dispune aplicarea sancţiunii disciplinare, fără a depăşi însă 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Mai mult, Curtea Constituţională apreciază că interpretarea instanţei supreme asigură caracterul constituţional al dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 din perspectiva garantării drepturilor părţilor raportului de muncă. Astfel, deşi, în aparenţă, este în interesul salariatului ca termenul de 30 de zile să curgă cât mai repede, în realitate, Curtea apreciază că interesul său este acela al stabilirii adevărului, ceea ce presupune că o cercetare prealabilă detaliată şi riguroasă, cu analizarea tuturor datelor pe care le solicită un raport final al cercetării disciplinare prealabile temeinic motivat, este incompatibilă cu fixarea unui termen de 30 de zile în care ar urma să aibă loc atât desfăşurarea cercetării disciplinare, cât şi emiterea unei decizii de sancţionare a salariatului. Aşa cum a observat şi instanţa supremă, riscul ca cercetarea disciplinară să se prelungească nepermis de mult este evitat prin existenţa termenului-limită de 6 luni de la săvârşirea faptei, în care angajatorul poate sancţiona disciplinar salariatul.

În plus, Curtea apreciază că protecţia drepturilor şi intereselor salariatului în cadrul raportului de muncă nu poate fi extinsă până la a nega drepturile şi interesele celeilalte părţi a contractului de muncă, respectiv angajatorul. În acest sens, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că, „deşi protejarea drepturilor salariatului, aflat în raporturi de subordonare faţă de angajator, reprezintă o formă de a asigura însăşi protecţia dreptului la muncă, ca drept fundamental, legiuitorul este ţinut, în egală măsură, să asigure protecţia drepturilor angajatorului, prin instituirea unor măsuri apte să realizeze în mod concret scopul propus. Prin urmare, protecţia dreptului la muncă nu poate fi absolutizată cu consecinţa afectării dreptului angajatorului de a-şi exercita libertatea economică” (Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 34). Curtea a precizat că restrângerea exerciţiului dreptului la muncă este justificată de apărarea drepturilor şi intereselor angajatorului care pot îmbrăca atât o formă patrimonială, cât şi una nepatrimonială şi pot avea natura unor drepturi fundamentale, aşa cum este dreptul de proprietate, dar şi de necesitatea protejării libertăţii economice, consacrate de art. 45 din Constituţie, care presupune, între altele, şi dreptul angajatorului de lua măsurile necesare bunei desfăşurări a activităţii economice (Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, paragraful 33). Or, Curtea constată că, în măsura în care termenul de 30 de zile s-ar dovedi insuficient pentru ca persoana însărcinată cu efectuarea cercetării disciplinare, comisia de disciplină sau consultantul extern, după caz, să tragă o concluzie finală asupra existenţei abaterii disciplinare şi a vinovăţiei salariatului, angajatorul s-ar afla în imposibilitatea de a-şi mai exercita prerogativa disciplinară, ceea ce ar afecta, în mod evident, drepturile ce îi revin în cadrul raportului de muncă.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Dreptul muncii, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO