Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Tribunalul Cluj. Legalitate și nelegalitate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 211/2004 de către Comisia pentru acordarea de compensații victimelor unor infracțiuni
15.02.2022 | Cristian COLCERIU

JURIDICE - In Law We Trust
Cristian Colceriu

Cristian Colceriu

Motto: Drepturile victimei, în teorie, sunt admirabile, sublime putem spune, dar lipsesc cu desăvârșire în practica judiciară.

Unde începe și unde se termină aplicarea corectă de către instanță a dispozițiilor de strictă interpretare și aplicare ale Legii 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor? În jurul acestei întrebări dorim să abordăm prin prisma jurisprudenței în problema măsurilor de sprijin și de protecție a victimelor criminalității care ar trebui acordate în temeiul unei legi organice dar practica judiciară le sacrifică adesea în virtutea unor considerente nefondate, neconcludente și discutabile. Examinând jurisprudența destul de nesemnificativ înfiripată a instanțelor românești în materie de victimologie judiciară putem lesne constata, că de la intrarea sa în vigoare, această lege specială tinde să nu-și fi găsit eficiența, scopul și nici utilitatea pentru care a fost edictată de legiuitor, instanțele respingând covârșitor în temeiul acestui act normativ cererile victimelor de obținere a măsurilor de protecție și de sprijin. Și în mod legitim se pune întrebarea: Din ce motive? O asemenea evoluție jurisprudențială defavorabilă respectării și aplicării drepturilor victimelor nu poate duce decât la concluzia că victimele criminalității nu dispun acces la asistență promptă și la protecție operativă decât pe hârtie. La fel de legitimă este întrebarea din ce motive victimele întâmpină dificultăți în a avea acces la o justiție profesionistă și eficientă și de ce nu beneficiază de o asistență și de o protecție reală și suficientă? Astfel victimele sunt adesea susceptibile să facă obiectul victimizării secundare nu doar în timpul procedurilor penale ci și în cele civile prilejuite de procedurile anevoioase de soluționare a cererilor lor de obținere a măsurilor de protecție și de sprijin prevăzute de Legea 211/2004. Cu toate că România a adoptat în legislație standardele minime convenite în normele UE privind drepturile victimelor, în cadrul sistemului juridic național asistăm la o punere palidă, deficitară și incorectă în aplicare a acestor norme chiar și după aproape un deceniu de la transpunerea Directivei 2012/29/UE.

Jurisprudența românească rezultată sedimentată din judecarea dosarelor constituite în temeiul Legii 211/2004 arată că nu există nici preocupare pentru asanarea și consolidarea cadrului de acordare de asistență și de protecție victimelor și nici pentru garantarea drepturilor lor, ceea ce înseamnă că România nu asigură deloc o bună administrare, concretă și responsabilă, a acestor măsuri ci dimpotrivă a adoptat o atitudine torpilată, nerezonabilă și discordantă în practica judiciară cu privire la respectarea normelor UE privind drepturile victimelor. Soluționarea cererilor lor de cele mai multe ori este una greoaie, fiind lăsată la mâna și discreția instanțelor care, de regulă, tergiversează, prin încălcarea termenelor stabilite de legea specială, emiterea soluțiilor și în cele din urma procedura se soldează cu respingerea acordării măsurilor de protecție și de sprijin, la care sunt îndreptățite victimele unor infracțiuni. Cu toate că prin Legea nr. 211/2004 sunt constituite comisii de acordare a compensațiilor pentru victimele unor categorii de infracțiuni la nivelul tribunalelor, acestea sunt alcătuite neprofesionist din judecători desemnați la întâmplare de adunările generale ale instanței, magistrați care nu dețin competențe în victimologie judiciară și astfel dosarele victimelor ajung să fie fie tranșate în proceduri de drept comun, de regulă de către judecători ai secțiilor civile, competente material, funcțional și teritorial. Examinând dezlegările instanțelor erijate în astfel de comisii de victime se poate observa un trend menit să reducă substanțial orice capacitate de acțiune a victimelor criminalității în a-și revendica și realiza drepturile conferite prin legea specială sub forma măsurilor de sprijin și protecție care rămân pure abstracțiuni pentru destinatarii ei. În fapt, victimele infracțiunilor, enumerate limitativ în cuprinsul dispozițiilor Legii 211/2004, nu beneficiază de nici un drept, cu excepția asistenței juridice gratuite, pe care din când în când, dar destul de rar, instanțele – cu aparență de comisii de victime- o mai admit sporadic în favoarea apărării drepturilor lor. De remarcat că, de pildă, din felul deficitar și anevoios în care sunt soluționate cererile de compensație pentru câștigurile pierdute de victime de pe urma infracțiunilor, se desprinde o singură concluzie, anume aceea că această categorie de participanți la procesul penal este multiplu dezavantajată, văduvită și discriminată și nu beneficiază în realitate nici măcar de standarde minime de sprijin și de protecție fizică, materială, medicală, etc., victimele suportând disprețul infractorilor dar adesea și al autorităților judiciare, care nu depun nici o strădanie pentru a le asigura tratamentul judiciar echitabil și respectarea drepturilor lor specifice, prevăzute de lege. De cele mai multe ori, victimelor li se pun în cale de către aceste Comisii de acordare a compensațiilor financiare care funcționează în cadrul tribunalelor numeroase piedici birocratice, adesea insurmontabile dar și consistente pietre procedurale de poticneală, care fac, în cele din urmă, ca destinatarii normei speciale de drept să-și înece amarul și suferințele pricinuite de infractori și să piardă și minima protecție pe care statul român doar pretinde prin Legea 211/2004 că o acordă celor prejudiciați fizic și psihic prin infracțiuni de o anumită gravitate și cu un grad ridicat de pericol social. Cert este că victimele în calitatea lor de subiecți procesuali și de părți în procese, rămân categoria cea mai vulnerabilă, defavorizată și neprotejată de statul român român așa cum s-a angajat la ratificarea tratatelor și convențiilor internaționale precum și prin directivele de drept european în domeniu, în condițiile în care autoritățile sale competente sunt disfuncționale și nu acordă măsurile de protecție și de sprijin, pe care orice alt stat civilizat le asigură prompt și nediscriminatoriu victimelor.

Cauzele acestor situații neetice și pernicioase, cu care se confruntă victimele la nivel judiciar și care generează victimizare secundară, dacă nu chiar una multiplă, provin pe de o parte din nerespectarea din varii considerente de către comisiile de victime a dispozițiilor de strictă interpretare și aplicare a normelor speciale ale legii, care beneficiază de abordări echivoce, arbitrare, speculative, inconsistente și chiar contradictorii în instanțe iar, pe de altă, din în carențele și pe alocuri lipsa de rigoare a textului de lege specială ce îngăduie la nivel judiciar astfel de slalomuri și derapaje jurisdicționale în soluționarea cererilor victimelor infracțiunilor. Faptul că legiuitorul a inclus faptele penale săvârșite cu violență fizică și psihică în categoria infracțiunilor pentru care acordă victimelor în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea 211/2004 asistență juridică gratuită și respectiv în temeiul art. art. 21 alin.(1) lit. a), din același act normativ, compensația financiară pentru câștigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârșirii infracțiunilor, conform art. 27 alin. (1) lit. a) pct. 3 din legea specială, este unul absolut legitim și justificat. În schimb, legea nu răspunde exigențelor pragmatice și nevoilor impuse în urma altor categorii de infracțiuni grave ce nu se regăsesc limitativ enumerate în articole mai sus menționate și pentru care victimele sunt private de orice asistență, sprijin și protecție. În acest sens de lege ferenda s-a impune ca în categoria infracțiunilor pentru care se acordă măsurile de sprijin și de protecție să fie incluse victimele criminalității organizate (de pildă, cum ar cele ale infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, șantaj, etc.) precum și ale infracțiunilor de corupție, care adesea ucid la propriu fără ca autoritățile responsabile măcar să observe, victimele infracțiunilor motivate de ură, victimele infracțiunilor asupra persoanelor cu dizabilități, victimele infracțiunilor săvârșite în sfera profesională a raporturilor de muncă, categorii de infracțiuni sub aspectul cărora legiuitorul ar trebui să găsească o indispensabilă soluție legislativă unitară, coerentă și eficientă prin care să răspundă cu adevărat la nevoile de sprijin și de protecție ale victimelor. Aceste categorii de infracțiuni dată fiind amploarea, recurența săvârșirii și consecințele lor grave ar fi indiscutabil necesar să fie introduse în legea specială pentru a li se acorda victimelor măsurile de sprijin și de protecție cuvenite, spre deosebire de pildă de infracțiunile de terorism, incluse și enumerate în textul de lege, dar mai rar întâlnite în situația societății românești actuale, unde, cel puțin până în acest moment, nu prea au existat semnificativ astfel de victime. Ori Legea 211/2004 ar fi fost de dorit să fie adaptată la necesitățile concrete și reale ale victimelor acelor infracțiuni care le aduc atingere gravă și majoră drepturilor lor inalienabile și nu la situații ipotetice care infracțional își găsesc mai rar materializare în viața cotidiană a cetățenilor. În actuala reglementare dispozitivul normativ special e precar și ignoră cu desăvârșire circumstanțele agravante ale infracțiunilor date de cumulul produs în urma mai multor fapte penale săvârșite asupra victimei. Cu siguranță, problematica modalității în care reglementarea drepturilor victimelor și-ar putea atinge menirea conferită de legiuitor, devenind o realitate concretă și nu doar una descriptivă poate suscita și merită abordări punctuale venite atât din doctrină cât și dinspre jurisprudență, mai cu seamă că victimologia judiciară nu și-a găsit o necesară și suficientă reflectare teoretică și în acest moment nu beneficiază de o considerabilă atenție și examinare în aria de interes a juriștilor.

Independent de voința victimei însă prin forța împrejurărilor aceasta e obligată de multe ori să se confrunte cu neregulile, fraudele și abuzurile autorității judiciare competente săvârșite prin sfidarea supremației legii în procesul de soluționare a cererilor sale formulate în temeiul Legii 211/2004. De un astfel de regim jurisdicțional a avut parte victima la Comisia pentru acordarea de compensații victimelor unor infracțiuni din cadrul Tribunalului Cluj, acest tratament judiciar fiind perpetuat în mod suspect și insidios de instanța de control judiciar: Curtea de Apel Cluj. Din pricina suspiciunilor și rezervelor pe care victima le avea cu privire interferențele care s-ar putea manifesta în cadrul procesului judiciar, din partea unor persoane cu influență în justiție, adversari ai săi în procesul penal, aflați în strânse relații cu membrii comisiei, a depus cererea la Tribunalul București, cu toate că potrivit legii speciale competența teritorială de soluționare revenea Tribunalului Cluj. După declinarea dosarului, ca urmare a conduitei de rea credință a membrilor culpabili ai Comisiei Tribunalului Cluj, care au săvârșit infracțiuni și abateri disciplinare în cadrul procesului decizional, victima a fost nevoită să se adreseze cu o a doua cerere la Tribunalul Suceava, care, la rândul său, a procedat identic Tribunalului București și a declinat dosarul la Tribunalul Cluj.

Propunem așadar spre dezbatere în secția jurisprudență acest caz de dată recentă în care victima a sesizat organelor de urmărire penală DIICOT și PT Ilfov, în termenul prevăzut de Legea 211/2004, săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 189 Cod Penal prin cauzarea unui infarct miocardic de către făptuitori și a infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 194 Cod Penal, ca urmare leziunilor și sechelelor posttraumatice cauzate de tentativă, situații pentru care legea specială prevede indubitabil acordarea asistenței juridice gratuite și a compensației financiare. Prin același act de sesizare a celor două infracțiuni victima a dus la cunoștința organelor penale și celelalte infracțiuni săvârșite asupra sa precum cea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 Cod Penal, pentru care actul normativ aplicabil în cauză nu prevede dreptul la astfel de măsuri de sprijin destinate victimei. Dosarul victimei s-a constituit la data de 19 februarie 2021 la Tribunalul Suceava în baza cererii acesteia de acordare a asistenței juridice gratuite și a compensației financiare pentru câștigurile reprezentând drepturi salariale pierdute de care a fost lipsită de pe urma infracțiunilor. Victima a depus conform legii la dosar actul de sesizare a infracțiunilor și documentele justificative și doveditoare anexate în copie în vederea soluționării cererii sale. După două termene de judecată la această instanță dosarul a fost declinat în urma excepției de necompetență teritorială, ridicată din oficiu de instanță, în favoarea Tribunalul Cluj, pe motivul că victima are domiciliul în Cluj Napoca iar Legea nr. 211/2004 prevede că soluționarea cererilor acesteia este de competența Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni de la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima. Motivul pentru care victima s-a adresat Tribunalului Suceava a fost acela că această comisie de victime a Tribunalului Cluj procedase anterior contrar legii în privința soluționării dosarului constituit în baza infracțiunilor primare sesizate de victimă și săvârșite asupra sa în 2018, dosar care la data comiterii infracțiunilor nu era soluționat definitiv din cauza neregulilor și tergiversărilor cauzate culpabil din partea membrilor ai comisiei, independent de voința și cooperarea persoanei vătămate. Dosarul victimei constituit în baza sesizării infracțiunilor primare de vătămare corporală și agresiune sexuală a fost înregistrat la data de 31 martie 2020 și a fost soluționat de către Tribunalul Cluj la data de 13 octombrie 2020. De la data de 29 octombrie 2020 acest dosar s-a aflat la Curtea de Apel Cluj în procedura contestației (apel), instanță care din motive imputabile completului nu a reușit să-l soluționeze timp de peste un an, fiind scos de pe rol la data de 1 Noiembrie 2021, după ce victimei, solicitând pentru motive de bănuială legitimă strămutarea cauzei, ÎCCJ i-a admis cererea și a dispus transferarea dosarului la Curtea de Apel Oradea.

Cu toate că victima a solicitat Tribunalului Suceava să judece cererea sa de compensație, invocând motive clare și indubitabile de parțialitate și subiectivism în privința Comisei de la Tribunalul Cluj, instanța suceveană a ales să nu salvgardeze obligația de imparțialitate și de independență în judecarea cauzei pe care a decis s-o decline și care a ajuns astfel să fie soluționată de către magistrați colegi ai celor împotriva cărora victima a formulat plângerea penală. Astfel, Comisia de compensații pentru Victime a Tribunalului Cluj a practicat arbitrar o abilă jonglerie cu norma de drept special a Legii nr. 211/2004 care reglementează expres condițiile imperative și cumulative de acordare a măsurilor de protecție și de sprijin victimelor criminalității. Dosarul de victimă constituit în baza infracțiunilor subsecvente, săvârșite în cadrul procesului judiciar de către magistrați ai Tribunalului Cluj, dosar supus acestei dezbateri jurisprudențiale, a fost judecat în fond de către Tribunalul Cluj la data de 6 iulie 2021 care a soluționat cererea de asistență juridică gratuită a victimei și la data de 14 iulie 2021 când s-a pronunțat hotărârea privind cererea de compensație a victimei. Prima cerere a fost admisă și s-a dispus acordarea asistenței juridice prin avocat iar cea de-a doua cerere a fost respinsă. Asistența juridică a fost acordată victimei la unicul termen de judecată la care s-a soluționat cererea de compensație de către Tribunalul Cluj. În temeiul art. 31 alin. (6) din Legea 211/2004 victima a formulat contestație (apel) împotriva sentinței Tribunalului Cluj care a fost judecată definitiv la data de 21 septembrie 2021 de către Curtea de Apel Cluj prin soluție respingere. Motivele pentru care a fost respinsă cererea de compensație a victimei au constat în principal în prevalarea de către completul de fond dar și de cel din apel de argumentul nelegal potrivit căruia procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu și nu pentru infracțiunile sesizate de victimă integral printre care, în primul rând, chiar în ordinea sesizării lor, tentativa de omor și infracțiunea de vătămare corporală, conform legii speciale. Instanța de fond dar și cea de apel a încălcat grav dispozițiile de strictă interpretare și aplicare ale Legii 211/2004 care prevăd expres că acordarea compensației se face pentru infracțiunile sesizate de victimă și nicidecum în baza infracțiunilor pentru care procurorul, din varii rațiuni și motive procedurale sau, de ce nu, din interese de moment sau de durată în favoarea făptuitorilor, colegi ai săi magistrați, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Atât în judecata de fond cât și în cea de control judiciar, instanța a refuzat categoric să facă distincția dintre infracțiuni sesizate de victimă și infracțiuni pentru care limitativ s-a început urmărirea penală, schimbând ilicit condiția sesizării infracțiunilor de către victimă prevăzută de Legea 211/2004 cu cea a punerii în mișcare a acțiunii penale de către procuror, condiție neprevăzută de legea specială. Cu alte cuvinte, deși victima a îndeplinit condițiile imperative și cumulative prevăzute de lege, sesizând în termen de 60 de zile de la săvârșire tentativa de omor și infracțiunea de vătămare corporală în plângerea sa penală, în care a menționat și alte infracțiuni, printre care cea de abuz în serviciu, instanța de fond și de apel i-a respins cererea de compensație, membrii completului derogându-se abil de prerogativa conferită de legea de procedură civilă constând în rolul activ al judecătorului cu privire la aflarea adevărului și la aprecierea justă a situației de fapt deduse judecății și în evaluarea corespunzătoare a probelor din dosar. Altfel spus, instanța a preferat să introducă la derivă o condiție falsă în judecarea cererii de compensație a victimei în raport cu textul de lege, motivându-și abuziv soluția stabilită fraudulos și avansând pretextul potrivit căruia a motivat că nu are competența necesară calificării faptelor și a încadrării juridice a infracțiunilor, care aparține procurorului sau instanței penale de judecată. În esență, instanța nu a judecat în baza probelor propuse de victimă la cauză ci a unei adrese introdusă pe ascuns de procurorul de caz în dosar la Tribunalul Suceava fără ca victima să fie informată cu privire la conținutul acesteia. Tribunalul Cluj nu a supus publicității, conform normelor de procedură civilă, înscrisul fals al procurorului de caz, care a omis să menționeze infracțiunile sesizate de victimă preferând să comunice subversiv instanței date privind infracțiuni pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, victima aflând de existența, natura și conținutul înscrisului de-abia după comunicarea hotărârii judecătorești. De menționat că victima a ridicat atât în judecata de fond cât și în apel excepția de competență facultativă solicitând în temeiul art. 127 alin. (2) Cod procedură civilă și în acord cu o decizie a CCR în materie, judecarea dosarului său de către o instanță independentă și imparțială, considerând pe bună dreptate că judecătorii Tribunalului Cluj în fond și apoi cei ai Curții de Apel Cluj în contestație, nu pot asigura o judecată obiectivă și neutră în condițiile în care a formulat o plângere penală împotriva unor colegi ai lor magistrați. Excepția a fost însă respinsă de către judecători care au insistat să judece cauza în detrimentul salvgardării obligației de imparțialitate și independență a instanței în cauză. Sugerez, ca cei doritori, să se pronunțe și să emită puncte de vedere atât cu privire la soluția emisă pe fond și în contestație (apel) precum și procedural cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepției de competență facultativă, invocată de victimă în condițiile arătate. Totodată lansez invitația de a se comenta și cu privire la soluția de revizuire pronunțată de instanță în dosar deoarece victima a formulat în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și pct. 8 C.pr.civ. cererea de revizuire a soluției greșit date în judecata de fond. Voi transmite ulterior spre publicare și analiză dezlegarea instanței de revizuire în cauză dar până atunci consider că să sunt susceptibile de o dezbatere de opinii atât motivele de revizuire respectiv, infracțiunile și abaterile disciplinare săvârșite de magistrați care au influențat decisiv soluția pronunțată, precum și puncte de vedere cu privire la admiterea sau respingerea cererii de revizuire a victimei de către instanță. Pe de altă parte existând hotărâri potrivnice, respectiv sentința prin care s-a admis acordarea asistenței juridice victimei în dosar și sentința prin care s-a respins acordarea compensației solicitate de victimă, ambele hotărâri provenind din aceiași situație litigioasă, sunt de emis ipoteze doctrinare și cu privire soluție, respectiv cum a procedat instanța la admiterea sau la respingerea revizuirii cu efectul corespunzător asupra cererii de compensație a victimei. Cu alte cuvinte, aș fi încântat să aflu păreri avizate cu privire la modul în care a procedat instanța, respectiv dacă a admis sau a respins instanța de revizuire cererea victimei, care a solicitat pe cale incidentală constatarea infracțiunilor săvârșite date de magistrați, situație care a influențat soluția pronunțată în cauză pe fond și totodată dacă instanța a admis sau a respins revizuirea pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., în cauză existând 2 hotărâri potrivnice care derivă din același dosar și din aceiași situație litigioasă. În fața instanței de revizuire, victima a mai cerut în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ. administrarea în probațiune de înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În judecarea contestației, Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Oradea nu au depus diligențele necesare aflării adevărului și, în mod cu totul nejustificat, nu au emis adresele oficiale către DGASPC Cluj și DASM Cluj Napoca, efectuate în temeiul Legii 211/2004 și solicitate de victimă instanțelor, tocmai pentru a fi administrate în probațiune înscrisurile rezultate din anchetele de specialitate, efectuate de reprezentanții acestor direcții în caz cu privire la consecințele infracțiunilor asupra vieții, integrității, siguranței și sănătății victimei. În esență, din aceste motive, victima a cerut instanței de revizuire administrarea în probațiune a înscrisurilor rezultate în urma anchetelor efectuate la domiciliul său de către DGASPC Cluj, prin compartimentul de trafic persoane și victime al acestei direcții județene și a anchetei DASM Cluj Napoca, în urma vătămării integrității corporale și afectării sănătății sale, în condițiile indicațiilor de diagnostic pentru afecțiunile cauzate de către infractorii primari și secundari, de care victima suferă și pentru care a rămas fără tratament medical și chirurgical în condițiile neobținerii compensației acordate de lege. Totodată victima a solicitat instanței de revizuire dispunerea efectuării expertizei medico-legale, conform legislației în vigoare, în vederea constatării leziunilor cardiace suferite în urma infarctului miocardic a celor traumatice asupra organismului său. De menționat că, aceste înscrisuri se emit și se depun la dosar numai la cererea prin adresă oficială emisă de către instanță. Ca atare, se pune întrebarea, dacă instanța a dispus măsurile legale solicitate de victimă în vederea emiterii și administrării înscrisurilor cu pricina sau a pronunțat hotărârea fără a ține cont de cererile în probațiune formulate de victimă. Sunt de avut în vedere ambele ipoteze și consecințele lor diferite în cele două variante de dezlegare a pricinii sau mai cu seamă cu privire la modalitatea în care a procedat sau ar fi trebuit să procedeze instanța de revizuire. Răspunsurile dvs de specialitate vor constitui un bun barometru pentru a afla cum sunt cu adevărat respectate sau, după caz, nerespectate de către statul român, prin autoritățile sale judiciare, drepturile victimelor criminalității. Voi extrage pentru un articol următor și fragmente relevante din considerentele și concluziile depuse de victimă la judecarea cauzei sale precum și cu privire la apărările de fond și procedurale în măsura în care acestea au existat și care a fost atitudinea și poziționarea instanței de judecată cu privire la dreptul la apărare al victimei. Cert este că victima din cauza conduitelor culpabile ale membrilor Comisiei pentru Victimele Infracțiunilor din cadrul Tribunalului Cluj și a completului Curții de Apel Cluj care a judecat în contestația, cererea sa de compensație pentru veniturile pierdute exact de pe urma infracțiunilor nu a putut beneficia de această măsură la care era îndreptățită de Legea 211/2004. În consecință, neprimind compensația nu și-a putut efectua tratamentele medicale și chirurgicale indispensabile vieții, integrității sale fizice și psihice și sănătății sale, neavând acces la sănătate, în condițiile în care a pierdut și calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale și medicale. Autoritățile judiciare competente dar iresponsabile, la care victima a sesizat infracțiunile la data de 1.09.2018, pe de o parte, nu au soluționat procesul penal aflat în continuare în faza de urmărire penală iar, pe de altă parte, Comisia de Victime a Tribunalului Cluj, operând cu fraude, speculații și sofisme, a refuzat injust să-i acorde măsura de protecție și de sprijin sub forma compensației pentru drepturile salariale pierdute din cauza infracțiunilor. Acest comportament judiciar inechitabil, fraudulos, indiferent și al Comisei Tribunalului Cluj s-a repetat și în procedura de soluționare a cererii sale de compensație din al doilea său dosar, constituit în baza sesizării infracțiunilor săvârșite de către persoane având calitatea de magistrați chiar din cadrul entității judiciare învestite prin Legea 211/2004 cu soluționarea măsurilor de protecție și de sprijin în baza cererilor formulate de către victimele infracțiunilor. Întrebarea care se ridică: Cine răspunde în cazul în care victima deceda în urma acestui tratament disfuncțional, tergiversat și disprețuitor din partea membrilor săi? Asta mai cu seamă în condițiile în care infracțiunile de criminalitate organizată și de corupție i-au desființat victimei drepturile salariale și de asigurări iar starea fizică și psihică a organismului său a cedat și s-a degradat în urma leziunilor ce i-au fost cauzate pe fondul afecțiunilor sale agravate pe parcursul celor 4 ani de demersuri judiciare penale și civile, principale și speciale, în urma cărora, rezultatul activității autorităților judiciare competente este ZERO. Cine restituie victimei 4 ani din existență, în ce cuantum și la preț ca daune materiale și morale pentru Viață, Integritate, Sănătate și Timp? Prin urmare, care e totuși rolul acestor comisii pentru victimele unor infracțiuni? Membrii anti-lege și anti-victimă ai acestor comisii, s-au prefăcut mai degrabă, că nu înțeleg care e rolul și rațiunea legală a compensației pe lângă cel de acoperi pierderile cauzate victimei de infractori, cum ar fi drepturile salariale de care a fost privată prin infracțiuni de criminalitate organizată și corupție în formă continuată într-un anumit interval de timp, măsura având în primul rând scopul de a sprijini victima nu doar pentru nevoile ei curente de tratament medical, chirurgical, etc ci și pentru a se putea reintegra profesional și social, mai ales atunci când i-a fost afectată invalidant și grav integritatea fizică și psihică, pe lângă celelalte prejudicii pe care le-a suferit. În condițiile în care urmărirea penală depășește 3 ani și jumătate fiind tergiversată dincolo de orice considerente rezonabile, mai puțin legale, victimele nu-și pot obține nici reparația prejudiciilor iar disjungerea acțiunii civile din procesul penal în instanțele noastre e una dintre cele mai anevoioase și neagreate proceduri de pus pe rol așa cum s-a întâmplat și în cazul de față. Victima a promovat în condițiile art. 4881-6 C.pr.pen. procedura specială a contestației privind depășirea duratei procesului penal în dosarul pentru care urmărirea penală a fost începută în 2018 pe care însă Curtea de Apel București, săvârșind erori judiciare grave în procesul de soluționare, a declarat-o greșit ca prematură în condițiile în care mijlocul procedural a îndeplinit toate condițiile legii. Dosarul penal în care acțiunea penală s-a pus în mișcare în 2018 de către DNA pentru infracțiuni de criminalitate organizată și de corupție în care victima are calitatea de persoană vătămată se află în continuare în faza de urmărire penală. Peste toate aceste se mai suprapune blocarea drepturilor și intereselor legitime ale victimei chiar de către Comisia de profil așa încât diriguitorii afacerilor judiciare penale și civile să fie siguri că victima se zbate în spasme și nu se mai ridică de la stâlpul infamiei. Astfel victimele mai încasează lovituri succesive, de data aceasta de la oamenii legii, ca să se învețe minte să nu-și mai pretindă drepturile.

În concluzie, drepturile victimei, există în teorie, sunt admirabile, sublime chiar putem spune, dar lipsesc cu desăvârșire în practica judiciară. Prin urmare, propun spre dezbatere pe platforma juridice.ro cele două dezlegări ale instanței, urmând ca ulterior să public și cea de-a treia hotărâre din dosar. Mai e un neajuns major, de data aceasta de ordin legislativ și anume, Legea 211/2004 nu stabilește regimul jurisdicțional aplicabil cererilor victimei, astfel încât competența penală sau civilă în judecarea dosarelor este dată arbitrar de materia penală sau civilă în care activează membrii desemnați și supleanți ai Comisiei. Așa se face că în judecarea cauzei pe fond la Tribunalul Cluj, din componența comisiei au făcut parte inclusiv judecători de contencios administrativ care nu aveau nici o legătură cu victimologia judiciară.

În cazul prezentat, e de reținut că, existând serioase suspiciuni cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea magistraților din comisia de la Tribunalul Cluj, primul dosar al victimei s-a constituit, în baza infracțiunilor primare sesizate, în cadrul Secției Penale a Tribunalului București. Prin declinare de competență teritorială dosarul a fost repartizat, schimbându-se nelegal jurisdicția în timpul procesului, Secției Civile a Tribunalului Cluj, care l-a reînregistrat cu un alt număr în magma distinctă a dosarelor de drept civil, ștergând fraudulos indicativul CV sub care a fost inițial înregistrat la Tribunalul București. Membrii comisiei nu au reușit să uziteze unitar și consecvent termenul de victimă, pe parcursul întregului proces, așa cum prevede legea, oscilând cu scopul de a-i converti tendențios calitatea procesuală între reclamant și petent în cauză și au operat simultan în cuprinsul aceleași încheieri cu instituții diferite, respectiv ajutor public judiciar în loc de asistență juridică gratuită și invers cu scopul de a produce deliberat inducere în eroare și confuzie.

Curtea de Apel Cluj a introdus nelegal și abuziv în judecarea contestației, în contradictoriu cu victima, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, deși legea specială nu reglementează într- asemenea procedură participarea în proces a unei astfel de entități judiciare, lipsite de capacitate procesuală deoarece cererea victimei are caracter necontencios. E incertă și neclară în practica instanțelor de asemenea aplicabilitatea sau non aplicabilitatea, rămasă motivată corespunzător de către instanță, a dispozițiilor art. 127 alin.(2) C.pr.civ. în materie de competență facultativă atunci când victima a formulat o plângere penală împotriva unor magistrați ai tribunalului competent să judece cererea de asistență juridică gratuită și de compensație a acesteia. Enumerarea neregulilor, fraudelor și abuzurilor din activitatea unor asemenea comisii de victime ar putea continua nu doar plan judiciar ci și administrativ, organizațional, statutar, funcțional. Un mare minus și o notă de nepromovare mai e de acordat, fie și din postura mea de om de catedră, reprezentantelor Ministerului Public care au participat inert la proces fără a-și remarca rolul prin vreo poziționare în apărarea drepturilor victimei ci doar obiectând echivoc în sens contrar și amplificând lipsa totală de justețe și de echidistanță în economia procesului, având de regulă un singur slogan emis fără argumente: respingerea cererii. E foarte probabil că statul român plătește aceste persoane procuror pentru a lupta împotriva drepturilor victimei, uitându-se ce atribuții le-a conferit prin lege să aibă față de cetățeni.

În dosar s-au pronunțat 3 hotărâri judecătorești, una de declinare de competență teritorială de către Tribunalul Suceava, una pe fond de către Tribunalul Cluj și una în contestație de către instanța de control judiciar, competentă să soluționeze și revizuire promovată de victimă. Atașez la articol cele două hotărâri judecătorești pronunțate pe fond în dosar de către Tribunalul Cluj.

:: Încheiere
:: Hotârâre

Dr. Cristian Colceriu

Secţiuni: Articole, Jurisprudență, Jurisprudență Tribunale, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO