Secţiuni » Jurisprudenţă » ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieJurisprudenţă curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRecurs în interesul legii

Recunoașterea pe cale jurisprudențială a efectelor art. 7 alin. 5 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ. În ce cazuri nu este necesară plângerea prealabilă. Analiza Hotărârii ÎCCJ nr. 5882/2021
14.02.2022 | Cristian-Valeriu RADU, Daniela GOREACII

Secţiuni: Articole, C. administrativ, Jurisprudența ÎCCJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cristian-Valeriu Radu

Cristian-Valeriu Radu

Daniela Goreacii

Daniela Goreacii

1. Preliminar

Ȋn Principiile Procedurei Judiciare, Eugen Herovanu reținea ȋncă din 1932, ca răspuns la ȋntrebarea referitoare la ce condiții trebuie să ȋndeplinească un bun sistem de forme judiciare pentru a conduce la o funcționare corectă a justiției civile, următoarele: „[f]ormele trebuie să fie simple, adecă reduse la strictul necesar, la util, la ceea ce impune rațiunea, experiența, necesitatea și simțul practic. Ori de câte ori din exces de prevedere sau dintr-un spirit de protecțiune exagerat, sau din alte scrupule mai mult sau mai puțin fundate, legiuitorul ȋnmulțește, ȋngreuiază și complică formele de judecată și execuțiune, supunându-le unor sancțiuni prea aspre, el pune cu aceasta ȋn primejdie ȋnseși interesele pe care vrea să le ocrotească […]”.[1]

Textul citat nu tinde către critica legiuitorului, care, de această dată, din fericire, a acționat ȋn liniile principiale evocate de E. Herovanu. Astfel, este de reținut, înainte de analiza jurisprudenței evocate ȋn titlu, că, ȋn 2018, Legea contenciosului administrativ a suferit o modificare care viza și articolul 7 alin. (5). Astfel, prin Legea 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, se înlătura obligația de a formula plângerea prealabilă pentru atacarea actelor administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Până la această modificare, practica ȋn această materie consta ȋn formularea deodată atât a plângerii prealabile cât și a acțiunii ȋn instanță, anexând la cererea de chemare ȋn judecată și dovada depunerii plângerii prealabile. Aceasta, ȋntrucât textul de lege prevedea numai obligația de a depune plângerea prealabilă și nu și obligația de a formula cererea de chemare ȋn judecată după primirea răspunsului la plângerea prelabilă. Mai mult decât atât, termenul de formulare a acțiunii în anulare coincide cu termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, astfel încât, ȋn practică, este imposibilă revocarea actului administrativ anterior formulării unei acțiuni în justiție. Prin urmare, până la modificarea din 2018 amintită mai sus, exista o formalitate excesivă (prin obligația de a depune plângerea prealabilă) care nu ȋși ȋndeplinea ȋn niciun fel scopul pentru care fusese instituită.

Cu toate acestea, ȋn ciuda acestei noi forme a articolului 7 alin. (5) din Legea contenciosului adminsitrativ, Curtea de Apel București a considerat inadmisibilă cererea de chemare ȋn judecată ȋmpotriva unei autorități publice centrale pentru anularea unui act administrativ normativ, publicat ȋn Monitorul Oficial, motivând, ȋn esență, că deși publicat ȋn Monitorul Oficial, acest act normativ nu se ȋncadrează ȋn premisa articolului 7 alin. (5) din Legea 554/2004, ȋntrucât efectele acestui act administrativ se produc abia atunci când autoritatea ȋn discuție emite alte acte administrative ȋn baza actului atacat.

Soluția Curtii de Apel București a fost cel puțin surprinzătoare având ȋn vedere actul atacat și lipsa de orice ȋndoială a efectelor pe care le are publicarea ȋn Monitorul Oficial a unui act cu caracter normativ. Motiv pentru care această soluție a și făcut obiectul recursului.

2. Decizia ICCJ nr. 5882/2021

Ȋnvestită cu recursul ȋmpotriva sentinței Curții de Apel București prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea ȋn anulare a actului administrativ normativ pe motivul lipsei plângerii prealabile, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a analizat dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea 212/2018.

În concret, ICCJ a analizat momentul de la care un act administrativ normativ publicat în Monitorul Oficial se consideră că a produs efecte juridice astfel încât nu mai este posibilă revocarea acestuia, și, ca atare nu mai este obligatorie nici formularea unei plângeri prealabile.

Obiectul dosarului constă în anularea unui act administrativ normativ emis de o autoritate publică centrală prin care se aproba metodologia de calcul a unor tarife reglementate.

La momentul introducerii acțiunii, actul administrativ fusese publicat în Monitorul Oficial și intrase în vigoare, moment de la care, în optica reclamantei, acesta a început să producă efecte, deci, nu mai putea fi revocat de autoritatea emitentă și, în consecință, nu se mai justifica formularea unei plângeri prealabile.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu se afla în situația de excepție instituită prin alin. (5) al articolului 7 din Legea 554/2004, atât timp cât intrarea în vigoare a unui act administrativ nu presupune în mod automat și faptul că acesta a produs efecte juridice din acel moment, deoarece raporturile juridice se pot naște, modifica sau stinge la un moment ulterior.

În interpretarea instanței de fond, actul administrativ contestat în cauză și-ar produce efectele de la un moment ulterior formulării acțiunii, și anume de la momentul stabilirii de către autoritatea pârâtă a tarifelor reglementate în baza acestuia act.

Analizând speța, instanța de recurs a reținut că în literatura de specialitate se apreciază că momentul de la care actul administrativ intră în vigoare și produce efecte juridice este cel al publicării actelor normative și, respectiv, al comunicării actelor individuale.

Mai mult decât atât, instanța de recurs a apreciat că, și dacă s-ar admite argumentul că actul administrativ contestat și-a produs efectele de la un moment ulterior intrării sale în vigoare, acesta nu poate coincide cu momentul aprobării tarifelor reglementate de către autoritatea pârâtă, atât timp cât prin actul administrativ contestat nu se reglementează doar modul de stabilire a tarifelor ci și etapele premergătoare stabilirii acestora.

Soluția instanței de recurs verifică și prevederile legale. Astfel, în conformitate cu art. 12 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, efectele unui act normativ se produc de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Prin urmare, pentru actele administrative unilaterale cu caracter normativ momentul intrării în vigoare coincide cu momentul la care acest act începe să-și producă efectele. Atât timp cât, potrivit art. 1 din Legea 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, dreptul persoanei vătămate de a ataca actul, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, se naște de la momentul intrării sale în vigoare, și nu de la momentul la care, urmare a efectelor juridice ale sale, sunt adoptate sau încheiate alte acte administrative / civile. Altfel, prin analogie, dacă s-ar fi menținut interpretarea instanței de fond, ar însemna că nici Codul Civil nu produce efecte juridice până când între două părți nu se naște un contract civil.

A admite ipoteza în care actul administrativ și-ar produce efectele la un moment ulterior și distinct de momentul intrării în vigoare, ar însemna că există posibilitatea respingerii acțiunilor îndreptate împotriva acestora ca lipsite de interes, căci atât timp cât un act administrativ unilateral cu caracter normativ, adus la cunoștința posibililor destinatari (prin publicare), nu a produs efectele pentru care a fost emis, nu există nici un interes (în sens procesual) ca el să fie atacat în justiție; neproducând efecte, actul nu poate vătăma.

Astfel, s-a reținut ȋn pronunțarea Deciziei 5882/2021 că: „Ȋnalta Curte nu poate ȋmpărtăși soluția și raționamentul juridic al instanței de fond. Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține faptul că publicarea și comunicarea reprezintă condiții procedurale posterioare ale actelor administrative. Ele reprezintă un interes deosebit pentru stabilirea momentului de la care actele administrative urmează să intre ȋn vigoare și să producă efecte juridice”, concluzionându-se că : „prin urmare, recursul administrativ nu mai trebuie asumat ȋn cazul unui act administrativ normativ, dacă acesta a intrat ȋn vigoare (ȋn ordinea juridică) și a produs efecte juridice. Fiind vorba de un act administrativ normativ, Ordinul […] a fost publicat ȋn Monitorul Oficial […] și a intrat ȋn vigoare, potrivit art. 9 din cuprinsul acestuia, la data de 01.01.2019”.

În acest sens sunt și orientările recente ale doctrinei care reține că[2]: „din raţiuni ce ţin de necesitatea unei interpretări raţionale şi, implicit, clare a legii, de imperative de securitate juridică şi, până la urmă, de garantarea unui efectiv şi eficient acces la justiţia specializată de contencios administrativ, în privinţa actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, nu putem interpreta art. 7 alin. (5) din Legea cu nr. 554/2004 decât în sensul că un astfel de act intră în ordinea juridică obiectivă (sau în circuitul civil, aşa cum, în mod greşit se exprimă legiuitorul) şi începe să producă efectele pentru care a fost emis, de la data publicării sale, astfel că, de la această dată, plângerea administrativă prealabilă pe care ar putea-o promova cel interesat în desfiinţarea unui asemenea act administrativ nu mai este obligatorie. (s.n.)” .

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție este binevenită și dă valoare prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004 în sensul eliminării obligativității formulării plângerii prealabile împotriva actelor administrative emise de autoritatea pârâtă, al cărei caracter este desuet.


[1] E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare. Explicațiunea teoretică a legilor de organizare judiciară, competință și procedură civilă, Vol II, 1932, București, Institutul de Arte Grafice “Lupta” N. Stroilă, p. 16.
[2] Cr. Clipa, Ne îndreptăm spre facultativitatea plângerii administrative prealabile? Câteva observații pe marginea modificării neriguroase a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, Juridice.ro, 01.10.2018


Cristian-Valeriu Radu, Managing Associate act Botezatu Estrade Partners
Daniela Goreacii, Senior Associate act Botezatu Estrade Partners

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti