Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

„Me gusta estar muerta”
18.02.2022 | Violeta STRATAN

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Violeta Stratan

Violeta Stratan

”Am ales drept titlu al eseului nostru această replică a personajului principal din filmul Roma nu doar pentru vocația sa de a stârni curiozitatea cititorului – prin ipoteză jurist și cinefil – ori ca un omagiu adus limbii spaniole, ci mai ales pentru faptul că, aidoma scenei din care face parte, surprinde esența creației cinematografice semnată Alfonso Cuarón. Inspirat din copilăria regizorului și dedicat celei care i-a fost o a doua mamă[1], filmul prezintă viața de zi cu zi a unei familii înstărite, din clasa de mijloc a societății Mexicului anilor 70. Familia al cărei cotidian ne este dezvăluit de-a lungul peliculei locuiește într-un cartier rezidențial de la periferia capitalei Ciudad de México, cunoscut sub numele de colonia Roma, alături de trei lucrători domestici: un șofer și două servitoare. Cele două tinere indigene care muncesc în gospodăria familiei își împart nu doar camera care le servește drept locuință, dintr-o anexă a casei, ci și atribuțiile: Cleo se ocupă preponderent, dar nu numai, de cei patru copii ai familiei, Adelei îi revin alte sarcini gospodărești.”

(…)

”Scena care ne-a oferit titlul eseului apare în prima parte a peliculei: pe fondul unei melodii cu versuri în limba engleză, din care regizorul ne lasă să percepem unele frânturi (semnificative) (”But I was born poor and you will never love me”), Cleo spală rufe pe acoperișul-terasă al casei, în timp ce doi dintre băieți se joacă de-a pistolarii. Mezinul refuză să facă pe mortul, motiv pentru care fratele său renunță la joc și-l lasă singur. Pepe se întinde pe un luminator (să fie oare întâmplătoare alegerea acestui element arhitectural?) iar când Cleo îl întrebă ce i se întâmplă, răspunde că nu poate vorbi pentru că este mort. Cleo se întinde și ea pe partea opusă a luminatorului, ajungând cap la cap cu băiatul. Mirat, acesta o întreabă ce face, iar ea îi dă exact replica pe care o primise anterior de la el. Intrând în jocul celui mic pentru a empatiza cu el, tânăra se odihnește preț de o clipă, constatând astfel că îi place să fie moartă („Oye, me gusta estar muerta”).”

(…)

”Ce ne mai spune despre personajul principal al filmului scena pe care am luat-o drept punct de plecare? Faptul că se află în slujba unei familii înstărite, pentru care muncește din zori și până-n seară, ne este deja familiar. Apartenența sa etnică nu lasă loc de dubiu, căci filmul debutează cu un dialog în dialectul mixtec între Cleo și Adela. Statutul ei social, creionat pe tot parcursul filmului, ne este sugerat chiar și de versurile cântecului care formează fundalul sonor al scenei, acestea neputând fi întâmplătoare. Ceea ce regizorul ne lasă să ghicim acum în premieră este măsura iubirii pe care Cleo o nutrește pentru copiii familiei patronilor săi, în cazul de față pentru micul Pepe. Doar grija pentru sentimentele rănite ale mezinului o fac să se oprească din lucru și să îi intre în joc, ca să-i aline tristețea și să îi fie alături, trup și suflet. La fel cum Libo i-a fost mereu alături micului Alfonso Cuarón. Pe ea, pe Liboria Rodriguez – bona de pe vremea când familia sa locuia în cartierul de la periferia capitalei mexicane – o întruchipează actrița Yalitza Aparicio. Roma este o „scrisoare de dragoste” adresată celei care i-a făcut copilăria mai frumoasă regizorului mexican. Ei îi este dedicat filmul. Un film prin care Alfonso Cuarón se întoarce în timp și privește cu alți ochi atât propria copilărie, cât și aspecte sociopolitice care această etapă a vieții i le aduce în memorie. Aspecte care adult fiind îi apar ca niște „răni”[2], deopotrivă personale și universale. Dintre acestea, discrepanța uriașă între diferitele categorii sociale și discriminarea rasială, caracteristice nu doar Mexicului ci întregului mapamond, sunt de departe rănile cele mai adânci.

În contextul în care, atunci ca și acum, culoarea pielii și apartenența la o etnie (pre)determină posibilitățile sociale și economice nu doar ale unor indivizi, ci ale unor întregi comunități, absurditatea existenței astfel circumscrise în timp și spațiu poate fi contracarată doar de legăturile afective care se stabilesc între oameni. Legături care durează în timp și care generează uneori „scrisori de dragoste” aidoma celei dedicate de regizor bonei sale. Câteodată, acestea au șansa să se transforme în adevărate „scrisori deschise” către cei care pot schimba destine. Apropierea afectivă dintre Cuarón și bona sa a făcut posibilă această incursiune în viața lui Libo și, mutatis mutandis, a tuturor celor ca ea, angajatele domestice cărora le dă viață personajul Cleo. Și pentru că arta poate schimba lumea în care trăim, filmul lui Alfonso Cuarón pare să fi schimbat mentalități: printr-o decizie din 5 decembrie 2018[3], Curtea Supremă de Justiție din Mexic a garantat acordarea prestațiilor de securitate socială tuturor lucrătorilor domestici. Influențată sau nu de dezbaterile readuse în prim plan de filmul Roma, tardivă sau nu, decizia a fost considerată de importanță majoră în lupta împotriva discriminării la care a fost supusă această categorie socială[4].”

(…)

”În Roma, Alfonso Cuarón surprinde magistral acea estompare a granițelor dintre „casă” și „serviciu”, caracteristică muncii domestice din America Latină, unde familiile bogate angajează, fără contract, tinere indigene provenind din familii sărace, cărora le oferă și găzduire, iar ulterior profită de legăturile afective astfel sădite pentru a le priva, direct sau indirect, de multe din drepturile recunoscute muncitorilor în alte domenii de activitate.”

(…)

”Toate amănuntele pe care le-am evidențiat în încercarea de a schița statutul economic și social al personajului Cleodegaria Gutierez sunt, fără doar și poate, apte să descrie situația oricărui lucrător domestic din Mexic, prea puțin schimbată în ultimele cinci decenii. În 2018 – anul lansării peliculei lui Alfonso Cuarón – în această țară existau 2,2 milioane de persoane care prestau asemenea munci[5], majoritatea femei de vârstă tânără sau medie, dintre care mai mult de jumătate aparțineau populației indigene, provenite din mediul rural[6].”

(…)

”În acest context, importanța lobby-ului jucat de filmul regizorului mexican în reformarea domeniul de activitate la care ne referim nu poate fi negată. Poate că Roma nu s-a dorit a fi neapărat un film-manifest, dar îndrăznim să îi asociem adjectivul „ispășitor”. Prima imagine a peliculei surprinde fluxul și refluxul șuvoaielor de apă dirijate de mătură pe gresia care oglindește o fereastră… valurile apei cu care Cleo spală gresia se aseamănă valurile înspumate ale mării, pe plaja din Tuxpan. Or, dacă acestea din urmă par să „șteargă” suferința familiei destrămate a Sofiei și sentimentul de culpă al servitoarei lovită crunt de destin, de ce nu ar avea aceeași vocație și cele dintâi? Imaginea apei care curăță gresia poate sugera intenția regizorului de a „spăla” anumite păcate ale societății copilăriei sale, percepute critic prin ochii adultului. În aceeași cheie a reevaluării trecutului credem că pot fi interpretate și nuanțele cvasi-eroice pe care Cuarón le atribuie personajului său principal.”

(…)

„Păcatul” tratamentului discriminatoriu aplicat lucrătorilor domestici se dorește în primul rând a fi „ispășit” prin pelicula Roma. Și dacă rana socială resimțită de regizorul mexican își poate găsi cicatrizant în demersurile de reformare a legislației muncii din țara sa – pe care Cuarón pare să le fi grăbit prin impactul generat de film – o altă rană, cea reprezentată de evenimentele sângeroase care au avut loc în capitala mexicană în vara anului 1970 pare mai greu de închis. Episod de scurtă durată în economia filmului, dar care marchează viața personajului principal, scena manifestării studențești înăbușite violent în apropierea magazinului de mobilă unde Cleo caută să cumpere un pătuț pentru bebelușul său nenăscut readuce în memorie ceea ce istoria modernă a Mexicului numește „el Halconazo” sau masacrul de la Corpus Christi. La 10 iunie 1970, o manifestație antiguvernamentală la care participau în jur de 10.000 de persoane, majoritatea studenți, a fost reprimată cu o violență greu de imaginat de membrii grupării paramilitare cunoscute sub numele de „los Halcones” (Șoimii). Forțele de ordine, fidele guvernării autoritare a președintelui Luis Echeverría Álvarez și susținătoare din umbră ale Șoimilor, nu au făcut nimic pentru a opri masacrul, soldat cu moartea a 120 de persoane și rănirea altor câteva sute, în rândul victimelor aflându-se inclusiv copii, femei sau bătrâni. Șoimii – reprezentați în film de Fermín – își recrutau membrii dintre tinerii proveniți din familii sărace, cărora le promiteau avantaje economice și sociale în schimbul cărora aceștia ajungeau să comită atrocități împotriva opozanților Partidului Revoluționar Instituțional, aflat la guvernare. Loialitatea celor ca Fermín față de gruparea Șoimilor se datora, fără doar și poate, manipulării, îndoctrinării și aspirațiilor de a-și depăși condiția socială cu orice preț. Ilustrativă în acest sens este demonstrația de arte marțiale pe care tânărul i-o face iubitei sale dezbrăcat fiind, de natură să sugereze profunzimea apetenței sale pentru violență, insuflată de ideologia grupării paramilitare. În încercarea de a-și justifica neobișnuitul preludiu, Fermín îi povestește lui Cleo greutățile cu care a fost nevoit să se confrunte în copilărie, afirmând cu convingere că își datorează viața artelor marțiale. O viață marcată de lipsuri, violențe și de amprenta discriminării inerente unei societăți în care distanța dintre bogați și săraci se aseamănă cu distanța dintre cer și pământ. În acest sens am interpretat o secvență a filmului care ne-a atras atenția prin ineditul ei: cea extrem de scurtă în care pe ecran apar niște astronauți în spațiul cosmic. Secvența este aparent fără legătură cu scena precedentă, al cărei protagonist principal este Antonio, ținându-și fericit iubita de mână, fără să realizeze că este zărit de proprii copii, pe care îi părăsise sub pretextul unei călătorii de afaceri. La fel de străină pare imaginea astronauților și de scena imediat următoare, în care Cleo coboară din autobuz, undeva în afara orașului, aproape de campusul de antrenament în care-l va găsi pe Fermín. Până să ajungă acolo, Cleo trece printr-un peisaj în care domnesc mizeria și sărăcia. Pe străzile desfundate, prin bălțile și noroaiele rămase în urma ploilor, un copil aleargă cu mâinile întinse a zbor și cu o cască de astronaut improvizată dintr-o găleată decupată în față. Distanța dintre cei care zboară cu adevărat în spațiu și cei care pot doar visa să o facă pare a fi măsura diferenței de statut social dintre clasele societății mexicane a anilor 70. Diferență generatoare de discriminare. Același păcat, sub forma unei alte răni sociale pe care regizorul Alfonso Cuarón încearcă să o vindece… mizând pe catharsis, aducând-o pe marile (și micile) ecrane[7] în speranța că ceva se va schimba cândva.”


[1] Pelicula reține, la final, numele „de alint” –„Libo” – al bonei lui Alfonso Cuaron, Liboria Rodriguez, căreia îi este dedicat filmul. Regizorul și-a dezvăluit în numeroase ocazii atașamentul și prețuirea față de aceasta – v., inter alia, M. Ordona, Alfonso Cuarón reveals the hidden layers of ‘Roma’, Los Angeles Times
[2] S. Hattenstone, Alfonso Cuarón on Roma: ‘We cast for almost a year … I couldn’t find the right person, The Guardian
[3] Amparo directo 9/2018
[4] G. Zerega, La Suprema Corte mexicana garantiza seguridad social a las empleadas domésticas, El Pais, disponibil aici; aici
[5] Alejandro Hernández, Desigualdad y grupos paramilitares: cosas que quizás no sepas de ‘Roma’, El Diario
[6] V. Séverine Durin, Servicio doméstico de planta y discriminación en el área metropolitana de Monterrey, în Relaciones. Estudios de historia y Sociedad (versión On-line ISSN 2448-7554),  vol.34 no.134, abr. 2013
[7] Roma a fost primul lungmetraj produs de compania Netflix care a fost premiat cu prestigiosul premiu Leul de Aur (2018).


Lect. univ. dr. Violeta Stratan, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara

* Extras din materialul cu titlul „Me gusta estar muerta”, publicat în volumul De-a dreptul și cinematografia (coordonatori: Lavinia Tec, Florentin Țuca).

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti