Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 01 februarie 2014)
18.02.2022 | Andrei PAP

Secţiuni: Dezlegarea unor chestiuni de drept, Drept penal, Jurisprudența ÎCCJ, Monitorul Oficial al României, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 februarie 2022, a fost publicată Decizia nr. 75/2021 privind soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 2 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.773/86/2017, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 476 din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, sau în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional, în considerarea, relativ la sintagma «pedeapsă prevăzută de lege», a dispoziţiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară)”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

Problema de drept ce face obiectul dezbaterii se referă la modalitatea de calcul al termenului de prescripţie în situaţia infracţiunilor care prevăd o limitare a pedepsei aplicate, în funcţie de maximul prevăzut de lege pentru o altă infracţiune cu care se află în corelare, în speţă fiind vorba despre fapta incriminată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 – formularea anterioară datei de 1 februarie 2014 (infracţiune-scop a grupului infracţional organizat).

Prealabil analizării chestiunii de drept supuse dezlegării se impune a se preciza că, în speţă, Decizia nr. 7 din 9 februarie 2009 pronunţată în recurs în interesul legii, în Dosarul nr. 36/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 15 octombrie 2009, anterior apariţiei noului Cod penal, nu îşi găseşte aplicarea.

Astfel, prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii, anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în aplicarea dispoziţiilor art. 1602 alin. 1 teza ultimă şi ale art. 1604 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală din 1968, a stabilit: „cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune sunt admisibile în ipoteza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat nu depăşeşte 18 ani.”

Această decizie vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor referitoare la liberarea sub control judiciar sau pe cauţiune din cuprinsul Codului de procedură penală anterior, în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, prevederi care au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Potrivit art. 4771 din Codul de procedură penală, „efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată (…)”.

Aşadar, decizia pronunţată în recurs în interesul legii nu are aplicabilitate în dezlegarea problemei de drept în cauza de faţă în contextul abrogării instituţiei liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. În aceste condiţii, în mod cert, nu este vorba de un reviriment jurisprudenţial al instanţei supreme.

În abordarea problematicii cu care a fost învestit, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală are în vedere faptul că noul Cod penal a abandonat tehnica normativă a vechii reglementări, cel puţin relativ la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, formularea anterioară datei de 1 februarie 2014, sancţionând infracţiunea prevăzută de art. 367 din Codul penal (constituirea unui grup infracţional) fără raportare la regimul sancţionator al infracţiunii-scop.

Aşadar, aspectul supus dezlegării apare discutabil numai în ipoteza şi din perspectiva retroactivării legii penale mai favorabile, însă trebuie arătat că şi în raport cu legislaţia actuală pot fi identificate dispoziţii normative similare, unele fiind cuprinse chiar în partea specială a Codului penal. Spre exemplu: prevederile cuprinse în art. 206 alin. (1) teza ultimă din Codul penal în raport cu sancţionarea persoanei care a comis infracţiunea de ameninţare, prevederile cuprinse în art. 269 alin. (2) din Codul penal în raport cu sancţionarea persoanei care a comis infracţiunea de favorizare a făptuitorului ori prevederile cuprinse în art. 270 alin. (2) din Codul penal raportat la sancţionarea persoanei care a comis infracţiunea de tăinuire.

Este unanim acceptat în doctrină şi în practica judiciară că infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este o infracţiune de pericol, formă a pluralităţii constituite de infractori a cărei existenţă nu este condiţionată de săvârşirea infracţiunii-scop a asocierii infracţionale. Prin urmare, pericolul său abstract a fost evaluat de legislator, fără raportare la scopul grupării criminale.

Interpretarea gramaticală a prevederilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 prin comparaţie cu textele de lege aferente altor infracţiuni relevă faptul că alin. (2) al acestui text de lege, chiar dacă nu mai este în vigoare, se referă la „pedeapsa maximă legală, potenţial de aplicat în procesul de individualizare ce este atributul exclusiv al judecătorului”, şi nu la „pedeapsa prevăzută de lege”.

Este de observat că legiuitorul consacră în ambele coduri o normă de incriminare autonomă, prevăzând o anumită conduită drept infracţiune, stabilindu-i propria pedeapsă prevăzută de lege în condiţiile art. 1411 din Codul penal anterior sau art. 187 din Codul penal actual separat de dispoziţia sancţionatoare a oricărei alte infracţiuni care ar avea sau nu vreo conexiune, de orice fel, cu infracţiunea astfel reglementată în mod de sine stătător, iar determinarea pedepsei prevăzute de lege pentru o infracţiune este o operaţiune care se efectuează în abstract, raportat la dispoziţia sancţionatoare a normei de incriminare în cadrul căreia se realizează încadrarea juridică a unei fapte săvârşite şi, implicit, modalitatea de calcul al termenului de prescripţie.

Atât conform vechii, cât şi actualei legislaţii penale, prin pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracţiune, din perspectiva calculului termenului de prescripţie a răspunderii penale, se înţelege pedeapsa principală prevăzută de lege care este una şi aceeaşi, indiferent de variabile faptice ale diverselor speţe în care se reţine încadrarea sa juridică. Minimul şi maximul special al unei pedepse prevăzute de lege raportat la termenul de prescripţie a răspunderii penale nu sunt influenţate de aspecte de fapt conjuncturale, precum alte infracţiuni pe care şi-a propus sau nu infractorul să le comită, în situaţii de fapt distincte, ori infracţiuni la care s-a raportat acesta în vreun alt fel sau infracţiuni conexe celei comise de către subiectul activ în cauză.

Din perspectiva art. 122 şi art. 1411 din Codul penal anterior şi art. 187 din Codul penal actual, în cuprinsul acestei operaţiuni sunt lipsite de relevanţă juridică diverse aspecte de natură conjuncturală, decurgând din manifestări concrete ale situaţiei de fapt reţinute în cadrul anumitor speţe determinate, spre deosebire de ipoteze faptice reţinute în alte speţe determinate.

Infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), avea şi are, în situaţia incidenţei art. 5 din Codul penal actual, o pedeapsă principală prevăzută de lege de la 5 la 20 de ani închisoare în raport cu care implicit trebuie calculat termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Legiuitorul, din raţiuni de echitate, respectiv pentru a preîntâmpina situaţii în care autorul infracţiunii de asociere riscă să fie condamnat la o pedeapsă mai ridicată decât maximul prevăzut pentru infracţiunea-scop, fie că aceasta este săvârşită sau nu, având în vedere maximul special ridicat al pedepsei prevăzute de vechea dispoziţie pentru infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (de la 5 la 20 de ani închisoare), a instituit o normă de limitare în procesul de individualizare a cuantumului pedepsei.

Astfel, deşi maximul prevăzut de lege ar fi permis o pedeapsă superioară acelui cuantum, în situaţia concretă judecătorul va fi ţinut de maximul prevăzut pentru infracţiuneascop care ar avea tratamentul sancţionator cel mai sever.

Dispoziţiile legale ce decurg din prevederi precum cele analizate, cuprinse în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 206 alin. (1) teza ultimă ori art. 269 alin. (2) şi art. 270 alin. (2) din Codul penal actual etc., reprezintă texte menite a impune o sublimită sancţionatoare maximă care nu poate fi depăşită în stabilirea pedepsei concrete individualizate judiciar de către instanţă, ca efect al reţinerii comiterii respectivei infracţiuni în sarcina unei anumite persoane.

Aceste sublimite sunt influenţate de situaţia de fapt reţinută şi de aspecte conexe, fiind uneori posibil a se aplica, iar alteori nu, însă în concret nu pot modifica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă din perspectiva termenului de prescripţie a răspunderii penale.

O altă abordare ar relativiza, în mod nepermis şi cu majore consecinţe, ipoteze care nu pot şi nu trebuie să fie influenţate de particularităţi ale unor situaţii de fapt.

Un argument în plus este dat de ipoteza în care infracţiunea aflată în scopul grupării infracţionale ar fi fost una pentru care legea ar fi prevăzut pedeapsa închisorii de peste 20 de ani ori detenţiunea pe viaţă, infracţiuni nesăvârşite, care nu ar conduce la activarea limitei de pedeapsă în vederea calculului termenului de prescripţie a răspunderii penale, în antiteză cu situaţia în care s-ar avea în vedere comiterea unor infracţiuni de o gravitate mai redusă.

Cum subliniam în precedent, împrejurarea că asocierea infracţională are ca obiectiv comiterea unor infracţiuni de un pericol generic mai redus sau mai grav decât cel al constituirii înseşi a grupului organizat nu are efecte asupra reducerii maximului special al „pedepsei prevăzute de lege” pentru această infracţiune, în configurarea şi stabilirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale atât anterior, cât şi ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal.

În consecinţă, a accepta contrariul ar presupune negarea autorităţii legislatorului penal de a stabili limitele de pedeapsă pentru faptele antisociale definite ca fiind infracţiuni de legea penală.

Rezultă că dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 au instituit o normă specială de limitare a maximului pedepsei ce urmează a fi stabilit, mai exact o limitare a posibilităţii de individualizare judiciară a cuantumului sancţiunii aplicate, rezervată în mod exclusiv instanţei de judecată.

Altfel spus, deşi din punctul de vedere al legalităţii pedeapsa aplicată nu poate depăşi acel maxim, considerăm că aceasta nu are efecte asupra înţelesului sintagmei „pedeapsă prevăzută de lege”.

În mod evident, conform filosofiei codurilor penale (actual şi anterior), termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt stabilite de legiuitor având în vedere pericolul social generic al unor infracţiuni prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de norma prohibită în funcţie de politica penală a statului la un anumit moment. Or, Legea nr. 39/2003 a înţeles să permită instanţei de judecată să sancţioneze săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 7 în limite aspre de pedeapsă, evaluând la data intrării în vigoare o serie de criterii obiective.

În concluzie, atât art. 122 din Codul penal anterior, cât şi art. 154 din Codul penal actual, care reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale, fac referire la „pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită”, iar art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este o dispoziţie cu caracter special faţă de art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ. Aceasta din urmă priveşte doar pedeapsa aplicată, care nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care constituie scopul infracţional organizat, şi nu pedeapsa „prevăzută de lege”, în sensul art. 122 şi art. 1411 din Codul penal anterior, care, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, este închisoarea de la 5 la 20 de ani, limite faţă de care se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept:

„Dacă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, sau în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional, în considerarea, relativ la sintagma «pedeapsă prevăzută de lege», a dispoziţiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară)”.

Stabileşte că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2021.

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti