Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. amânarea intrării în vigoare a măsurii legislative potrivit căreia magistraţii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani pot beneficia de pensie de serviciu, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiţiei de a avea minimum 60 de ani
18.02.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Dreptul securitatii sociale, Jurisprudență, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 163 din 17 februarie 2022 a fost publicată Decizia nr. 713/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mircea-Aurel Boeriu, Maria-Laura Boştean-Olariu, Livia Debu şi Mihaela-Mariana Timofte și alții în cauze având ca obiect contestaţii la decizii de pensionare, acţiuni în constatare privind acordarea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sau obligaţii de a face.

În opinia autorilor excepției, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. l) privind reglementarea numai prin lege organică a instanţelor judecătoreşti, art. 115 alin. (1) şi (4)-(6) privind delegarea legislativă şi condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, art. 124 alin. (3) privind principiul independenţei judecătorilor, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 132 privind statutul procurorilor.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate aduc atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi la Legea nr. 239/2019, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018.

Curtea reţine că potenţialul impact al pensionării anticipate a magistraţilor [cu 5 ani mai devreme faţă de norma generală privind pensionarea magistraţilor cuprinsă în art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004] constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, în condiţiile în care generează riscul îngreunării sau chiar al blocării activităţii instanţelor de judecată şi a parchetelor şi, implicit, a actului de justiţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe de-o parte, schemele de personal ale instanţelor judecătoreşti sunt subdimensionate (aşa cum se precizează în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018), iar, pe de altă parte, odată cu introducerea posibilităţii de pensionare anticipată, prin Legea nr. 242/2018 se prevăzuse şi creşterea perioadei de formare pentru intrarea în magistratură, precum şi a vechimii necesare pentru promovarea la instanţe şi parchete.

Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva nerespectării art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a fost publicată la 16 octombrie 2018, între momentul publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 242/2018 (15 octombrie 2018) şi momentul intrării acesteia în vigoare (18 octombrie 2018). Această succesiune cronologică a actelor normative nu contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în elaborarea actelor normative, deoarece art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu modifică, nu completează şi nu abrogă art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, ci are o existenţă de sine stătătoare, prin care se reglementează amânarea intrării în vigoare a acestuia.

Totodată, critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate – potrivit căreia art. 66 din Legea nr. 24/2000 obligă legiuitorul derivat să prevadă data de început şi data de sfârşit a evenimentului legislativ, or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 cuprinde doar data de sfârşit (1 ianuarie 2020) – este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În această situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată”. Or, în speţă, nu este vorba despre suspendarea unui act normativ, ci despre amânarea intrării sale în vigoare la o dată ulterioară decât cea prevăzută în cuprinsul său. Astfel, susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 ar fi trebuit să prevadă expres dacă amânarea se face începând cu data intrării în vigoare a acesteia sau cu o dată ulterioară este neîntemeiată, de vreme ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a prevăzut că dispoziţiile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, intră în vigoare la o dată ulterioară, şi anume la 1 ianuarie 2020.

Referitor la susţinerea potrivit căreia, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, Guvernul nu poate în mod făţiş să se opună unei legi deja adoptate de Parlament, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, deoarece, în speţă, prin Legea nr. 239/2019, Parlamentul a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, chiar prelungind termenul de intrare în vigoare a art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la 1 ianuarie 2022, iar, ulterior, Parlamentul a adoptat Legea nr. 86/2021, prin care dispoziţiile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, sunt abrogate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 239/2019 privind încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) care consacră principiul bicameralismului, Curtea reţine că, din analiza procesului legislativ al proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 (PL-x nr. 542/2018), reiese că acesta a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată şi apoi de Senat, în calitate de Cameră decizională, în această ultimă Cameră aducându-se modificări şi completări formei adoptate de Camera Deputaţilor, referitoare la legile nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie.

Cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, Curtea a lăsat o marjă de apreciere mai largă legiuitorului, stabilind că (i) pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, (ii) sunt instituite în considerarea statutului categoriei profesionale căreia li se acordă, (iii) odată acordate, legiuitorul trebuie să prezinte raţiuni suficient de puternice care să justifice eliminarea lor, (iv) acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecţie constituţională a dreptului la pensie şi a dreptului de proprietate şi, în fine (v) legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului.

Curtea reţine că art. 47 alin. (2) din Constituţie garantează dreptul la pensia bazată pe contributivitate, iar nu dreptul la o pensie de serviciu acordată după minimum 20 de ani vechime. Curtea a constatat că „pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Curtea a reţinut că pensia de serviciu constituie „o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale”, iar „suplimentul” constituie, de fapt, „această compensaţie parţială”, pentru că „diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment”.

În concluzie, faptul că, prin dispoziţiile criticate, legiuitorul a amânat intrarea în vigoare a posibilităţii magistraţilor de a se pensiona la îndeplinirea condiţiei de vechime în magistratură de 20 de ani, cu eliminarea condiţiei de vârstă de 60 de ani, nu are ca efect încălcarea art. 47 alin. (2) din Constituţie, care protejează doar pensia contributivă.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti