Despre statutul profesiei de expert în legislația muncii
25.02.2022 | Andrei SĂVESCU

Ar fi trebuit să vorbesc la o lansare de carte, la Universitatea Artifex, o carte scrisă de Corneliu Bențe: Statutul profesiei de expert în legislația muncii.
De Universitatea Artifex mă leagă amintiri frumoase, din anul 1997, când am început cariera didactică universitară, datorită prietenei mele Anca Cruceru, care m-a atras. Fiind prima oară când am revăzut universitatea, din anul 1998, amintirile au revenit. Din păcate a trebuit să plec curând, înainte să apuc să vorbesc despre carte, motiv pentru care scriu acum.
1. Mai întâi trebuie să spun că titlul cărții, “Statutul profesiei de expert în legislația muncii”, este înșelător. Nu este vorba despre nicio lege, ci de o analiză juridică a profesiei de expert în legislația muncii. Este vorba, deci, de statutul juridic al acestei profesii. E o carte care ar trebui să fie în proximitatea oricărui angajator.
2. Pe de altă parte, cu privire la autor, Corneliu Bențe, trebuie să precizez că este un profesionist, specialist în legislația muncii, foarte bine pregătit în domeniu, foarte studios și un om de caracter. Așa încât îi doresc să aibă și cea de-a treia trăsătură pentru a putea face lucruri bune persistente, și anume sănătatea.
3. În ceea ce privește profesia de expert în legislația muncii, pot să spun că aceasta este foarte utilă. Este utilă deoarece permite unor oameni să fie foarte bine pregătiți într-o anumită materie, să fie specializați, prin urmare să aibă o viață frumoasă. Dacă te pricepi la ceea ce faci, atunci faci ușor, cu drag și viața e frumoasă. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Av. dr. Andrei Săvescu, SSA (membru de onoare al UNELM – Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii)