Secţiuni » Arii de practică » Business » Achiziţii publice
Achiziţii publice
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii
25.02.2022 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 186 din 24 februarie 2022 a fost publicată Decizia nr. 791/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 165 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Transcarpat Sportours International – S.R.L., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect „litigiu privind achiziţiile publice”, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Logistică şi Societatea Lotus Distribution & Service – S.R.L.

În opinia autoarei excepției, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”, art. 45 – Libertatea economică coroborat cu art. 135 alin. (1), potrivit cărora „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”, şi alin. (2) lit. a), potrivit cărora „Statul trebuie să asigure: libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”, precum şi celor ale art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 165 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, care au următorul cuprins:

„În cazul în care ofertantul/candidatul îşi demonstrează capacitatea tehnică şi profesională invocând şi susţinerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia candidatului/ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigură susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 155 şi 156, şi trebuie să aibă capacitatea de a prelucra, stoca şi transmite informaţii clasificate la nivelul de protecţie impus.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea, din perspectiva susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, conform cărora prevederile art. 165 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 nu sunt clare, accesibile şi previzibile prin prisma utilizării sintagmei „de regulă” în ceea ce priveşte obligaţia autorităţii contractante de a solicita angajamentul terţului susţinător în formă autentică, Curtea reţine că, potrivit art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire, iar potrivit art. 32 alin. (1) din acelaşi act normativ, ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. În acest sens, Curtea învederează că, potrivit art. 3 pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, documentaţia de atribuire cuprinde toate informaţiile legate de obiectul contractului de achiziţie publică şi de procedura de atribuire a acestuia, inclusiv caietul de sarcini sau, după caz, documentaţia descriptivă.

Cu privire la modalitatea de redactare a art. 165 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, Curtea apreciază că raţiunea acestei reglementări a rezultat din necesitatea asigurării autorităţilor contractante, printr-un instrument juridic, şi anume a unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, de îndeplinire a anumitor obligaţii contractuale asumate de către persoana susţinătoare, în cazul în care contractantul întâmpină dificultăţi în executarea contractului. De altfel, din ansamblul reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 rezultă că prezentarea unui instrument (angajament) în formă autentică încheiat de un notar public reprezintă regula, iar, prin excepţie, legiuitorul nu interzice prezentarea altor documente în vederea demonstrării susţinerii, în temeiul principiului recunoaşterii reciproce şi al transparenţei, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, dar sub rezerva ca acestea să garanteze îndeplinirea obligaţiilor asumate de către persoana susţinătoare în situaţia în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului.

Cu alte cuvinte, sintagma „de regulă” din cuprinsul art. 165 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 nu se referă la opţiunea participanţilor/ofertanţilor de a prezenta un document justificativ, ci la variantele juridice pe care acest document le poate avea, respectiv forma autentică, ca regulă, sau altă formă aleasă de autoritatea contractantă, ca excepţie.

De subliniat, totodată, că în temeiul art. 176 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. Autoritatea contractantă nu are, însă, dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj în favoarea unui ofertant/candidat, fiind ţinută de respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, şi anume nediscriminarea, tratamentul egal şi proporţionalitatea.

În contextul criticilor formulate din perspectiva încălcării exigenţelor de claritate şi previzibilitate a reglementării criticate, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte.

Curtea constată că pretinsele vicii de neconstituţionalitate invocate reprezintă, în realitate, critici ale unei opţiuni care aparţine în exclusivitate legiuitorului, sub aspecte ce ţin, în principal, de terminologia utilizată în cuprinsul normei juridice criticate.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Secţiuni: Achiziții publice, CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO