Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare
2 comentarii

Deci… statul nu se asociază cu artiştii deliranţi
02.03.2022 | Radu SLĂVOIU

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Radu Slăvoiu

Radu Slăvoiu

Am citit ieri o ştire şi mă tot gândesc la ea.

Membrii unei organizaţii politice dintr-un judeţ – mi-e indiferentă orice organizaţie politică şi orice judeţ – au ajuns la concluzia că, în acest context extrem de sensibil şi delicat, statul nu trebuie să se asocieze cu un artist. Pentru că artistul e controversat şi are simpatii pentru o ţară de la Răsărit şi conducătorul ei. Aşa că artistul să se ducă să-şi prezinte creaţiile pe la entităţi private, nu în localurile statului.

Am fost şi eu, acum vreo 4 ani, la un spectacol al artistului. Auzisem că spectacolul se jucase la greu pe afară, prin Occident, şi avusese şi succes. M-am dus deci la cel mai mare teatru al ţării, care e de stat, şi am văzut spectacolul. Mi-a plăcut la nebunie, m-a fascinat. La sfârşit am tolerat, deşi nu mi-a plăcut, gestul artistului care, deşi era aplaudat sincer de o sală întreagă, ne-a făcut semn că îi e somn şi, deci, hai la culcare. Am zis totuşi că, deh, aşa e cu artiştii, îi mai şi tolerezi când sunt cu nasul pe sus, că doar nu dormi cu ei noaptea-n pat, ci te duci să le vezi creaţiile.

Pe urmă am cumpărat şi o carte a artistului. Nu mi-a plăcut, nu îmi plac ideile lui. L-am văzut şi pe la tv şi m-am enervat de-a dreptul pe ideile lui, m-am gândit – pe bune – că delirează. De atunci, adică de vreo 2-3 ani, schimb canalul când aud că e vorba de el.

Şi ieri citesc ştirea asta că statul nu trebuie să se asocieze cu el.

Aşa o fi scara de valori în lumea asta a noastră, cea mai bună dintre lumile care există?

Întreb şi eu.

Întreb pentru că artistul delirant şi-o fi exprimat simpatiile pentru o ţară de la Răsărit şi conducătorul ei, dar a făcut-o când era pace, adică înainte de război. Cum a făcut statul de s-a gândit acum că nu se mai asociază cu el? Parcă nu l-am mai auzit pe om, cu simpatiile lui cu tot, după ce a început războiul. Cum a făcut statul de a zis acum că artistul nu e simpatic, tocmai acum când nici ţara de la Răsărit şi nici conducătorul ei nu mai sunt simpatici? Acum 4 ani, când am văzut eu spectacolul, şi când artistul îşi exprima simpatiile, parcă statul nu era chiar atât de ferm cu ţara de la Răsărit şi cu conducătorul ei, ba parcă-mi amintesc că acum vreo 10 ani conducătorul ei era chiar frumuşel prin Occidentul care-i găzduia artistului delirant spectacolul.

Şi apoi mă mai întreb un lucru. Poate sunt eu dus cu pluta şi artistul delirant trebuie trimis la entităţi private, să se spele cu el pe cap. Dar cum ajunge artistul la entităţile alea? Pe stradă, evident. Dar şi strada e a statului, iar statul nu se asociază cu artistul delirant. Deci, să nu calce nici pe stradă, îmi răspund.

Şi, dintr-o dată, îmi aduc aminte de alţi artişti deliranţi. Morţi de mult, dar şi ăia au delirat. Şi iar mă întreb. Cioran, Noica, Goga, Sadoveanu… aştia de ce mai sunt în bibliotecile publice, că doar astea sunt ale statului? Dar cu Hemingway de ce se asociază statul, că omul s-a cam dat cu republicanii în Spania anilor 36-39, şi îmi aduc aminte că p-aştia îi susţinea ţara de la Răsărit? Hemingway ăsta de ce să mai stea în bibliotecile publice?

Şi ştiţi ceva? Ia hai gata cu Steaua şi Dinamo, că s-au înfiinţat în 1948, când ţara de la Răsărit avea armatele p-aci! Să nu le mai închirieze statul stadioanele.

Şi mai sunt multe, dar nu le mai spun că încep să delirez.

Ba mai spun ceva. Ultimul lucru la care m-am gândit înainte să mă apuc să scriu este că mai bine nu scriu ce am scris mai sus. Nu, nu mă apuc să scriu că eu cred că oamenii nu trebuie înjuraţi de stat, atunci când e război, pentru simpatiile lor de pe timpul când era pace, dar pe care nu am auzit să şi le mai exprime de când e război. Nu spun că eu cred că statul e pentru toţi ăia care îi plătesc taxe, indiferent de simpatiile şi delirul lor. Şi nu spun nici că, dacă statul nu se asociază cu ei, cred că trebuie să fie măcar simpatic şi să nu se pregătească să-i linşeze. Şi nici că nu e frumos să iei ce zice omul într-un context şi să-i pui vorbele alea în alt context.

Şi ştiţi de ce m-am gândit că nu e bine să scriu? Că eu am citit în facultate şi Procesul penal sovietic, dar am făcut şi CEDO, şi nu-mi convine să vină statul să îmi spună – azi când e război, nu acum 20 de ani când am citit eu Procesul penal sovietic – că nu se asociază cu mine pentru că sunt un simpatizant delirant şi e contextul delicat şi sensibil. Că, aşa, şi mâine poate statul să-mi spună că iar nu se asociază cu mine că am citit CEDO, pentru că iar o să fie un context delicat şi sensibil, dar alt context.

Şi ştiţi de ce am scris totuşi? Pentru că nu-l simpatizez nici pe artistul delirant, că d-aia nu-l mai citesc, şi nici pe Steaua şi Dinamo, că d-aia ţin cu Rapidu. Dar vreau al dracului de tare să văd cum îmi spune statul acum, când public textul ăsta, că nu se asociază cu mine, pentru că prin textul ăsta eu arăt de fapt că îl simpatizez azi şi pe artistul delirant, şi pe Steaua, şi pe Dinamo, şi, deci, simpatizez azi şi cu ţara de la Răsărit şi cu conducătorul ei.

Hai, statule, arată-mi care-ţi este scara de valori.

Lect. univ. dr. Radu Slăvoiu
Universitatea ”Nicolae Titulescu” din București – Facultatea de Drept

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti