Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Restrângerea libertăţilor individuale în context pandemic
04.03.2022 | Corina BERHECI

JURIDICE - In Law We Trust

Finalist la concursul ”Restrângerea libertăților individuale în context pandemic”, organizat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) în parteneriat cu DILEMA VECHE și JURIDICE.ro

Restângerea libertăților individuale în context pandemic reprezintă o decizie determinată de o falsă dilemă morală.

Pornind de la art. 53 din Constituţia României care expune motivele şi condițiile în care pot fi restrânse drepturile sau libertațile individuale, până la Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgență, discuțiile juridice despre legitimitatea şi legalitatea măsurilor luate în perioada pandemiei au fost diverse şi interesante, au suscitat controverse, au încins spirite, au generat conflicte, au stârnit emoţii, dar nu au reuşit să producă schimbări în realitatea cotidiană. De aceea, argumentaţia de față face apel la considerente de ordin etic şi moral pentru abordarea acestei probleme.

În preambulul Declaraţiei universale a drepturilor omului se proclamă următoarele: „considerând că ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii şi că făurirea unei lumi în care fiinţele umane se vor bucura de libertatea cuvântului şi a convingerilor şi vor fi eliberate de teamă şi mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a oamenilor”.

Conform Constituţiei sale, România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane şi libera exprimare, reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Teoreticienii şi practicienii dreptului, ca nişte antrenori morali şi formatori de caractere, au pus accent pe om, fiind preocupaţi să valorizeze şi să sublinieze în faţa auditoriului (studenţi, public, complet de judecată) importanţa unor virtuţi morale ca: dreptatea, corectitudinea, responsabilitatea, curajul.

Acum vedem cum s-a oprit în loc o lume, cum piloanele sociale și juridice ale raporturilor umane se prabuşesc, cum principiile şi valorile pe care s-a clădit existența noastră de până în prezent sunt nimicite. Acum înţelegem că principiile sunt nişte făpturi plăpânde, ucise de cele mai multe ori de argumente stranii.

E pandemie. „Măsura dispusă trebuie să fie proportională cu situaţia care a determinat-o”, spune art. 53 din Constituţia României. A gândi nu ar trebui să fie primejdios, deci: cum se face evaluarea? cine este evaluatorul? ce criterii au fost avute în vedere? care sunt pagubele?

În acest stadiu ne preocupă dacă decizia restrângerii libertăților individuale este corectă din punct de vedere moral. Nu e suficient ca un argument moral să sfârșească într-un imperativ, ci este necesar să observăm raționamentul care susține punctul de vedere.

Potrivit lui Pritchard și Golfarb „etica este despre ceea ce este corect sau greşit, bine sau rău, drept sau nedrept, responsabil sau neresponsabil, obligatoriu sau permisibil, lăudabil sau condamnabil.”

Un prim avertizor al acțiunilor, bune sau rele, greşite sau corecte, este intuiția. Ea indică în mod natural dacă un lucru este bun sau rău, dar în unele cazuri, ea nu este suficientă dacă persoana nu se raportează la un set de valori, ca standarde asumate şi internalizate, la nivel individual sau comunitar. Ele, împreună, configurează spațiul și cadrul în care se vor oferi răspunsuri la întrebări de tipul ce fel de om vreau să fiu? ce fel de societate vrem să fim? O posibilă cale de a găsi răspunsul la aceste întrebări este aceea de a conștientiza rolul principiilor şi valorilor în viața umanității, în sensul de a spune că principiile sunt cele care sedimentează valorile. Dacă, spre exemplu, valoarea este umanitatea (viața, demnitatea, sănătatea), principiul ne va indica să o tratăm întotdeauna ca scop în sine.

Profesorul Sholmo Sher de la Institutul Levan Universitatea California distinge trei componente ale procesului care conduce spre o acţiune morală:

– Conştientizarea morală. Identificarea problemelor etice şi a opţiunilor etice.

– Judecata morală ca proces mental de cântărire a consideraţiilor etice şi de determinare a acţiunii morale.

– Acţiunea morală în conformitate cu judecata morală, adică alegerea opţiunii corecte, în conformitate cu conştientizarea morală şi cu judecata morală.

Dar, pentru a vorbi despre acțiuni morale, despre decizii morale, despre discernământ moral, trebuie să vorbim despre decidenți morali și chiar despre instituții morale.

Cum se poate crea o instituție morală?

Folosind terminologia specifică managementului eticii în organizații[1] este necesar ca instituția morală să internalizeze o serie de virtuți organizaționale care să guverneze și să capaciteze toate practicile și procesele sale interne, astfel încât să stimuleze pe toți membrii ei să adopte un comportament etic și să prevină comportamentele imorale. Acest deziderat nu se rezumă doar la existența unui regulament de ordine interioară sau la un cod etic, ci la crearea în mod real a unui context moral pentru toți membrii săi, prin conservarea și dezvoltarea unui sistem de virtuți morale. Atunci când nu se oferă un context moral real, având în centrul preocupărilor omul și relațiile umane în ansamblul lor, aceştia vor trata cu superficialitate anumite probleme, vor ignora anumite repere esențiale, folosind o scală vagă, nedefinită, de natură să conducă la anihilarea conștiințelor morale, la erodarea personalităților, la conduite anomice, deviante şi la decizii iraționale care vor implica indivizi, grupuri și colectivități umane.

Vorbind despre managementul organizaţional, s-ar delimita 7 virtuți de bază care ar putea constitui temelia unei instituții morale[2]:

1. Claritatea: este atributul ce stabilește măsura în care instituția își definește și exprimă exigențele de moralitate în formă clară, concisă, neechivocă.

2. Consistența: este atributul ce determină măsura în care exigențele de moralitate impuse de instituție membrilor săi sunt coerente, măsurabile, realiste.

3. Realizabilitatea: atributul ce determină măsura în care exigențele morale cerute, pot fi atinse și respectate în mod realist în sensul existenței resurselor, echipamentelor, bugetului, legislației, etc.

4. Susținerea: este atributul ce definește atitudinea încurajatoare față de comportamentele etice ale membrilor săi.

5. Vizibilitatea: este atributul ce definește acțiunea de monitorizare a comportamentelor imorale, astfel încât acestea să fie depistate, identificate și evidențiate.

6. Criticabilitatea: este atributul ce desemnează acțiunea de luare a tuturor măsurilor necesare unei comunicări deschise, sincere și colegiale, fără a exista teama obstrucționării sau cenzurării opiniilor fiecărui membru al organizației/instituției.

7. Sancționabilitatea: este acțiunea de descurajare a actelor și faptelor imorale, culminând chiar cu aplicarea unor sancțiuni.

În sensul celor de mai sus, o decizie morală este o decizie a binelui individual și colectiv. Atunci când binele individual sau colectiv este armonizat cu sistemul juridic al conformismului față de o normă legală, putem spune că s-a creat dezideratul evoluţiei pozitive și al prosperităţii unei societăţi. Dacă deciziile morale pot fi luate în situaţii previzibile, în care graniţa dintre bine şi rău, moral şi imoral, se delimitează vizibil, nu același lucru se întămplă în cazul în care se iveşte situaţia în care binele şi răul se confundă, se contopesc, dând naştere unui context a cărui lămurire presupune un efort intelectiv consistent.

Cum se ia o decizie morală în cazul unui conflict de valori?

Decidenții care se confruntă cu un conflict valoric care aparent nu se poate concilia, au responsabilitatea stingerii conflictului valoric şi emiterii acelei decizii care să fie în consens cu sistemul de valori morale pe care le-au internalizat şi le-au cultivat în cadrul organizației morale în care au activat.

Ȋn lucrarea „Generalitati despre etică, morală, deontologie”, Gabriela Gruber face referire la conflictul dintre două atitudini referitoare la două valori care nu se pot concilia, numită dilemă etică. Tot în aceeaşi lucrare se face referire la teza lui Karen Alen care susţine că conflictul etic se manifestă numai în anumite circumstanţe şi că la baza rezolvării unei dileme etice stă tehnica interogativă.

Transpunând teza dilemei etice definită de Karen Alen în contextul socio-politic actual, se poate emite ipoteza că decizia restrângerii libertăților individuale este rezultatul unui conflict etic: pericolul grav care planează asupra sănătaţii populaţiei pe de o parte şi respectarea valorilor supreme, drepturi şi libertăti individuale, pe de altă parte.

Pornind de la această ipoteză autorul sus-menţionat trasează un set de interogări care transpuse la cazul în speţă, poate conduce la un răspuns logic şi corect din perspective morală:

1. Cine sunt actorii cheie? Cine este implicat? Cine este afectat?

2. Care este acţiunea propusă spre evaluare?

3. Care este contextul factual (social, politic, cultural, sanitar) în care se cere a fi luată decizia?

4. Care este scopul final avut în vedere?

5. Care sunt alternativele viabile identificate pentru atingerea acestui scop?

6. Dintre toate alternativele, care sunt soluţiile posibile propuse? -cel puţin două.

7. Care sunt raţionamentele din spatele soluţiilor posibile?

Dacă în urma acestor interogaţii se pot obţine răspunsuri pertinente, logice şi legitime, efectul este acela al luării unei decizii corecte, rezolvându-se dilema şi anulându-se conflictul moral. Dacă însă procesul intelectiv al tehnicii folosite nu este unul logic sau sincer, atunci ne aflăm în situaţia denumită de Karen Alen:

False dileme şi false dihotomii”

Falsa dilemă poate fi definită ca fiind o eroare de argumentare ce constă în enunţarea unei probleme ca şi cum ar avea două căi de rezolvare, eventual opuse, când de fapt, ar exista mai multe, chiar complementare, congruente sau simultane.

Exemplu: Noi vrem spitale nu vrem catedrale.

Exemplul al doilea: Dacă mărim salariile, trebuie neapărat să disponibilizăm o parte însemnată din personalul angajat.

Karen Allen defineste dilema falsă ca fiind o eroare logică, care apare atunci când un număr limitat de opţiuni sunt prezentate ca fiind singurele posibile.

Exemplu: Pe timp de pandemie nu avem decât două opţiuni: distanţarea socială şi restrângerea libertăţilor individuale.

O altă formă a falsei dileme este să se argumenteze că un rezultat va apărea indiferent dacă cineva va alege o opţiune sau opusul ei. De obicei, cel care argumentează astfel, manifestă anumite intenţii subsidiare, doreşte să justifice o anumită alegere sau să obţină o anumită reacţie socială sau un anumit rezultat.

Exemplu: Dacă vorbesc, tu eşti nemulţumit, dacă nu vorbesc, tu eşti tot nemulţumit. Deci, oricum, tu eşti nemulţumit.

Exemplul al doilea: Dacă te vaccinezi, eşti contagios, dacă nu te vaccinezi, eşti tot contagios. Oricum, tu tot contagios vei fi, dar e indicat să te vaccinezi.

Dilemele false joacă adesea un rol important în raţionamentul intern al omului, în procesul luării deciziilor, atunci când acesta înţelege greşit sau interpretează greşit o situaţie sau o stare de lucruri. Ȋn plus dilemele false sunt de asemenea frecvent utilizate în mod intenţionat, în scop retoric, pentru simplificarea unor situaţii sau pentru crearea unor presiuni asupra oamenilor. Oricum ar fi, în studiile de psihologie morală, o dilema morală care antrenează un conflict moral între două acţiuni, principii, valori sau comportamente, implică o stare emoţională puternică. Agentul acţiunii simte că este tras în direcţii diferite, incompatibile una cu alta.

Primul element este impasul. Decidentul trebuie să ia o decizie, întrucât a apărut impasul. Obstacolul este în același timp cognitiv și subiectiv. Este cognitiv pentru că implică raționamente de ordin mental și subiectiv pentru că implică emoțiile si sistemul de valori al persoanei. Emoţiile celor confruntaţi cu dileme morale sunt în general cele de frică, tristeţe, dezgust, compasiune, vină, furie, regret.

Ȋn lucrarea sa „Folosirea dilemelor etice în psihologia morală”, Bogdan Olaru subliniază că emoţiile de tip „fear&dezgust” sunt asociate cu alegerile de tip deontologic, iar emoţiile de tip “regret” sunt asociate cu alegerile de tip utilitarist.

Alegerea de tip deontologic pune accentul pe normele şi obligaţiile unei activităţi profesionale, pe normă, pe interpretarea normei în litera ei. Alegerea de tip utilitarist este aceea în care criteriul moralităţii este reprezentat de folosul personal.

Umanismul este şi el o formă de răspuns la emoţia antrenată în procesul decizional. Umanismul este principiul exprimat în imperativul lui Kant: „Acţionează astfel încât să tratezi umanitatea din propria persoană sau din a altei personane, întotdeauna, ca scop şi niciodată ca mijloc”. Ca să aflăm ce datorii avem, Kant propune un principiu al universalizării „acționează astfel încât ceea ce vrei să faci să poată deveni o lege universală pentru toți oamenii”.

Alegerea de tip umanist pune accentul pe principiile deontologice, pe valorile individuale şi colective, pe codurile etice, profesionale şi personale.

Ȋn această analiză a procesului decizional, întrebarea „ce tip de alegere a fost aceea de restrângere a libertăţilor individuale” rămâne o întrebare retorică, la care răspunde remarca lui Jean Paul Sartre care, referindu-se la Etica reprezentanţilor autorităţilor statale, a reținut că: „individul nu este responsabil pentru propria sa individualitate, ci pentru ceilalţi”. Parafrazând, putem afirma că autoritățile decizionale ale statului nu sunt responsabile pentru ele însele, ci pentru cei pe care-i reprezintă.

Tipul de alegere materializat într-un act normativ sau într-o recomandare ori într-o dispoziţie administrativă se cuantifică în funcţie de urmările pe care le produce. Acestea pot fi de ordin economic, social, financiar, politic, medical, dar în orice caz produc efecte asupra oamenilor cărora li se adresează. De aceea este foarte important ca decizia să fie morală, adică să urmărească realizarea binelui și să aibă în centrul preocupărilor omul, cu nevoile, interesele şi în primul rând cu drepturile lui. In orice caz, orice decizie ar trebui să producă o reactie din partea subiecților ei, o reacție civică de acceptare sau de negare, folosind toate pârghiile legale pe care un individ sau un grup social le are la îndemână.

Răspuns la o falsă dilemă. Metode şi tehnici.

În teza sa despre false dileme, Karen Alen identifică mai multe tehnici de contracarare a falselor dileme.

Una dintre metodele descrise de acesta se numeşte „scăpare între coarnele dilemei”. Această tehnică se referă la furnizarea unui exemplu care demonstrează existenţa opţiunilor omise. Confruntarea cu realitatea nu va lăsa prea multe alternative decidentului aflat în eroare sau decidentului nesincer.

Exemolu: Pentru a diminua efectele şi riscul răspândirii bolii, trebuie restrânse libertăţile individuale şi păstrată distanţarea socială.

Tehnica de răspuns la aceasta falsă dilemă este prezentarea unor alternative viabile care conduc la atingerea acestui scop.

Exemplul al doilea: Pentru a diminua efectele pandemiei şi riscul răspândirii bolii pot lua preventiv medicamente, pot face vaccin, dar mai sunt posibile şi alte variante: tratarea naturistă, alimentaţia sănătoasă, un regim de viaţă echilibrat sau chiar suportarea cu stoicism a evoluţiei bolii.

Dar riscurile răspândirii virusului pot fi diminuate şi prin factori decizionali: facilitarea testării gratuite periodice, construirea de spitale, înființarea de noi secții spitaliceşti, dotarea corespunzătoare a spitalelor, angajarea de medici şi cadre medicale, dotarea farmaciilor cu medicamente, înființarea unor clinici de recuperare medicală.

O altă metodă se referă la respingerea unei dileme printr-o contradilemă. Aceasta implică prezentarea unei dileme opuse care foloseste premise similare cu dilema iniţială, dar ajunge la o concluzie diferită.

Exemplu: Nu mai poţi merge la serviciu pentru că nu eşti vaccinat şi poti deveni vector de transmitere a bolii.

Tehnica de răspuns poate fi: cu toate acestea, deşi sunt vaccinat, oricând pot deveni vector purtător şi transmiţător al bolii, deci un „pericol la locul de muncă”.

O altă metodă ar fi să contestăm alternativa propusă şi s-o încadrăm ca falsă dilemă:

Exemplu: prin restrângerea libertăților s-a demostrat științific și medical că nu s-au diminuat efectele pandemiei.

O altă metodă ar fi să căutăm intenţiile din spatele falsei dileme.

Exemplu: Dacă vorbesc eşti nemulţumit, dacă nu vorbesc, ştiu că tot nemulţumit vei fi. Deci, tu oricum, tot nemulţumit vei fi.

Exemplul al doilea: Dacă esti vaccinat, porţi mască si păstrezi distanţa socială, dacă eşti nevaccinat, porţi mască şi păstrezi distanţa socială. Deci indiferent daca eşti vaccinat sau nu, va trebui să porţi mască şi să te distanţezi social.

Aceasta este o formulare a falsei dileme prin care cel care o articulează încearca să-şi justifice fie vreun interes, fie meschinăria, fie nepăsarea, fie greşelile anterioare. Oamenii care folosesc dileme false le combină adesea cu erori logice, cum ar fi argumentele de tip strawman, care implică denaturarea unei opinii sau apelează la emoţii care generează prezentarea de argumente înşelătoare, cu scopul de a manipula emoţiile celorlalți.

În baza analizei efectuate, concluzia care se desprinde este că argumentul „restrângerii libertăţilor individuale” prezintă multiple fisuri logice, cea mai importantă fiind aceea a omiterii altor variante care de departe se dovedesc a fi mult mai eficiente şi mai funcţionale. Fără a ne pronunţa asupra moralităţii sau imoralităţii acestei măsuri, întreaga societate este martora consecinţelor negative multiple pe care restrângerea libertăţilor individuale le-a produs: dezechilibru economic, dereglarea pieţei muncii, întreruperea activităţilor educaţionale, limitarea activităţilor recreaţionale, izolarea, distanţarea umană, întreruperea sau restrângerea raporturilor juridice, sociale şi umane, colapsarea sistemului medical. Toate aceste efecte ar părea o înşiruire de cuvinte dacă în spatele lor nu ar exista oameni traumatizaţi cărora nu ne putem imagina ce măsuri morale ar putea să le mai vindece rănile.

Ȋn loc de Concluzii

1. Restrângerea libertăţilor individuale este o falsă dilemă.

2. Nu orice dilemă este o dilemă morală.

3. Nu orice dilemă este o dilemă falsă.

4. Nu orice utilizare a unei dileme false este intenţionată.

5. Nu orice organizație este morală.


[1] folosită de M. Kaptein în “Developing and Testing a Measure for the Ethical Culture of Organization”
[2] adaptare după Kaptein, „Developing and Testing”


Corina Berheci, Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Secţiuni: Articole, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Drepturile omului, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO