Măria sa, cuvântul!
04.03.2022 | Adriana RUȘĂȚEANU
Adriana Rușățeanu
Mi-e lacrimă cuvântul și mă doare
Și-am strâns în el atâta drob de sare,
Dar când în mine sufletu-a gemut,
Mi-am spus durerea numai prin cuvânt.
Cuvântul poate fi o rugăciune,
Și poate fi o floare fără nume
Iar când cuvinte nu voi mai găsi,
Tăcerea mea tot un cuvânt va fi.
Cuvintele sunt pietre prețioase,
Cu ele scriu povești miraculoase.
Cu ele scriu despre poporul meu,
Cuvântul este însuși Dumnezeu.
Chiar prin cuvânt totul a luat ființă
Și omului i-a fost deci cu putință,
Să râdă, să cânte, să iubească,
Sau cu vorba blând să dojenească.
Cuvintele ne leagă laolaltă
Cum sunt pescarii în aceeași barcă.
Cu litere de foc scriem scrisori,
Când nu ne găsim locul până-n zori.
Dacă, Doamne, nu ne-ai fi dat cuvântul,
N-am fi putut atinge infinitul.
Cuvântul este zborul spre înalt
Și este-o punte către celălalt.
Fără cuvinte nu ar mai fi doina,
Și limba noastră chiar și-ar pierde noima
Căci Doina este plânsul unui neam,
Cum este ploaia care bate-n geam.
Și tot printr-un cuvânt s-a întrupat,
Pumnul de lut ce-a devenit bărbat.
Măria Sa, Cuvântul a fost cheia
Când Dumnezeu a zămislit femeia
Cuvântul este lacrima ce curge
Când dorul de părinți iar ne ajunge.
Cuvântul este modul strămoșesc
În care mă închin și-apoi iubesc.
Avocat Adriana Rușățeanu
