Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. prezumțiile de impreviziune din Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite
03.03.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Banking, CCR, Drept civil, Drept constitutional, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 208 din 2 martie 2022 a fost publicată Decizia nr. 829/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (11)-(13), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (31), ale art. 7 alin. (4) şi (51), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Banca Românească – S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020.

În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind principiile statului de drept, separaţiei puterilor în stat, legalităţii, calităţii legii şi securităţii juridice, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, art. 135 privind economia şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Se mai invocă şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (11)-(13), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (31), ale art. 7 alin. (4) şi (51), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, care au următorul conținut:

Art. 1 alin. (1): „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.”;

Art. 4 alin. (11)-(13), (3) şi (4): „(11) Reprezintă impreviziune:
a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;
b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

(12) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (11) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

(13) Prezumţiile prevăzute la alin. (11) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).

(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).

(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.”;

Art. 5 alin. (3) şi (31): „(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.

(31) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5).”;

Art. 7 alin. (4) şi (51): „(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat.

(51) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării.”;

Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (13) se aplică în mod corespunzător.”;

Art. 10 alin. (1): „La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.”;

Art. 11 teza întâi: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit (…) prezenta lege se aplică (…) contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare (…)”.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se referă la consumatorul supus unei executări silite a imobilului ipotecat, ipoteză în care, din datele existente, nu se regăseşte consumatorul din prezenta cauză. Prin urmare, textul antereferit nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea reţine că celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 52/2020, precum şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice, prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 27 octombrie 2021, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, excepţia fiind respinsă.

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate, Curtea reţine că acestea vizează, în esenţă, problema reglementării unor prezumţii absolute de impreviziune. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020, paragraful 53, Curtea a statuat că legiuitorul are competenţa de a reglementa el însuşi cazuri/criterii de impreviziune, cu condiţia ca acestea să se subsumeze riscului supraadăugat al contractului, respectându-se astfel art. 15 alin. (2), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Referitor la critica privind prezumţia de impreviziune care valorifică diferenţa de curs valutar, reglementată de art. 4 alin. (11) lit. a) din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, paragrafele 56 şi 57, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, paragrafele 33 şi 34, Curtea a reţinut că „o creştere a cursului valutar de peste 50% reprezintă o abatere de la obişnuitul unor fluctuaţii valutare. Este adevărat că, spre deosebire de contractele de credit încheiate pe perioade mai scurte de timp, în privinţa celor încheiate pe perioade mai lungi de timp o asemenea fluctuaţie se poate ivi după trecerea unui anumit interval temporal şi să fie percepută ca fiind un risc inerent contractului. Totuşi, o asemenea situaţie nu poate pune în discuţie constituţionalitatea legii, ci mai degrabă are rolul de a determina părţile contractului să identifice soluţii adaptate care să o prevină (încheierea contractelor de credit în monedă naţională/clauze de conversie a monedei creditului în monedă naţională/clauze de adaptare a contractului care să prevină invocarea impreviziunii/încheierea unor contracte de tranzacţie/novaţii). Trebuie subliniat faptul că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilităţii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valenţe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ţine seama de tipul sau durata contractului de credit sau de percepţia ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistenţă nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferenţele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune în funcţie de durata contractului de credit nu demonstrează decât că toate situaţiile trebuie tratate cu aceeaşi unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventuale situaţii de inegalitate între debitori/creditori, după caz. Mai mult, spre a preveni astfel de situaţii, creditorii (profesionişti) trebuie să fie diligenţi şi să stabilească în contractele de credit clauze care să evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune. Nu este rolul Curţii Constituţionale să clasifice contractele de credit în contracte pe durată scurtă, medie sau lungă în funcţie de care să stabilească un anumit regim juridic sub aspectul reţinerii impreviziunii şi, astfel, să impună ea însăşi anumite praguri pentru consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar.”

Cu privire la consistenţa temporală a diferenţei de curs valutar, prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, paragraful 58, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, paragraful 35, Curtea a reţinut că menţinerea pe o durată de 6 luni a diferenţei de 52,6% dintre cursul actual şi cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuaţiei, care, aşadar, nu este una temporară/circumstanţială/particulară. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această perioadă trebuia să fie mai mare, ci doar de a se asigura că este o perioadă raţională şi care previne arbitrarul.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (11)-(3) din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, paragraful 79, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, paragraful 55, Curtea a reţinut că „odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art. 4 alin. (11)-(3), instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor.”

De asemenea, prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, paragraful 80, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, paragraful 56, Curtea a constatat că „art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât stabileşte în mod clar că soluţia adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluţii, oferă instanţei judecătoreşti un criteriu raţional, şi anume aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie pentru că atât debitorul, cât şi creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului”. Astfel, Curtea a reţinut că „întrucât pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, rezultă că atât debitorul, pe cale reconvenţională în cadrul contestaţiei, cât şi creditorul, în cadrul acţiunii în stingerea creanţei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenţionale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte tocmai pentru că, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor şi creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părţi. Prin urmare, ca o exigenţă a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în stingerea obligaţiei”.

În final, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 115, şi Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, paragraful 81, Curtea statuat că „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti