CJUE. C-536/20, Tiketa – Trimitere preliminară – Contracte încheiate cu consumatorii – Noțiunea de „comerciant” – Obligația de informare cu privire la contractele la distanță – Cerința de a furniza informațiile necesare într-un limbaj clar și inteligibil și pe un suport durabil. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, membru al completului de judecată
03.03.2022 | JURIDICE.ro
Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.
Curtea Supremă a Lituaniei a adresat Curții de Justiție două întrebări preliminare vizând interpretarea anumitor dispoziții din Directiva 2011/83/UE[1], în cadrul unui litigiu între o societate care efectua, prin intermediului site-ului său internet, o activitate de distribuire de bilete pentru evenimente organizate de terți, pe de o parte, și un consumator, pe de altă parte, în legătură cu rambursarea sumei plătite de acesta din urmă pentru achiziționarea unui bilet la un eveniment cultural care ulterior a fost anulat și a cheltuielilor aferente, și anume cheltuielile de călătorie și cheltuielile poștale, precum și cu repararea prejudiciului moral suferit de persoana interesată ca urmare a acestei anulări.
Prima întrebare a purtat asupra noțiunii de „comerciant”, raportat la activitatea de intermediere efectuată de societatea din litigiul principal, iar cea de a doua, asupra obligației de informare a consumatorului în condițiile în care, în situația de fapt din cauza principală, informațiile asupra condițiilor generale privind pretarea de servicii ale intermediarului au fost oferite consumatorului pe site-ul internet al intermediarului, consumatorul confirmând înainte de achiziționarea biletelor, în mod activ, prin bifarea online a căsuței prevăzute în acest scop, despre această luare la cunoștință.
Prin hotărârea pronunțată la data de 24 februarie 2022[2], Curtea a constatat că necesitatea de a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, obiectiv amintit la articolul 1 din Directiva 2011/83, invită la adoptarea unei interpretări largi a domeniului de aplicare al acestei directive și, prin urmare, a noțiunii de „comerciant”. Această noțiune include astfel nu numai persoana fizică sau juridică ce acționează în scopuri care țin de propria activitate comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională în ceea ce privește contractele care intră sub incidența acestei directive, ci și persoana fizică sau juridică ce acționează în calitate de intermediar, în numele sau în beneficiul acestui comerciant. Atât intermediarul, cât și comerciantul principal pot fi calificați drept „comercianți”, în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2011/83, fără a fi nevoie pentru aceasta de a stabili existența unei duble prestări de servicii, ambii comercianți fiind obligați să asigure respectarea cerințelor prevăzute de această directivă.
Relativ la obligația de informare a consumatorului, Curtea a arătat că, în ceea ce privește contractele la distanță și negociate în afara spațiilor comerciale, Directiva 2011/83 distinge obligațiile de fond în sarcina comerciantului în termeni de informare a consumatorului, care fac obiectul articolului 6 din aceasta, de obligațiile privind forma pe care trebuie să o ia această informare, care fac obiectul articolului 8 din aceasta.
Procedând la interpretarea articolului 6 alineatele (1) și (5) și a articolului 8 alineatele (1) și (7) din Directiva 2011/83, Curtea a statuat că acestea nu se opun ca, anterior încheierii contractului, informațiile menționate la acest articol 6 alineatul (1) să fie furnizate consumatorului numai în condițiile generale ale prestării de servicii de pe site-ul intermediarului, aprobate în mod activ de acest consumator prin bifarea căsuței prevăzute în acest scop, cu condiția ca aceste informații să fie aduse la cunoștința acestuia din urmă în mod clar și inteligibil. Cu toate acestea, o asemenea modalitate de informare nu poate ține loc de predare către consumator a confirmării contractului pe un suport durabil, în sensul articolului 8 alineatul (7) din directiva menționată, întrucât această împrejurare nu se opune ca aceste informații să facă parte integrantă din contractul la distanță sau negociat în afara spațiilor comerciale.
[1] Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 304, p. 64).
[2] Hotărârea integrală, în limba de procedură, care a fost limba lituaniană, dar și traducerea în limba română pot fi accesate aici.
