Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Vers un droit de l’âme et des bioénergies du vivant de Cristina Elena Popa-Tache sau spre un nou drept al armoniei
07.03.2022 | Jean-Luc MARTIN-LAGARDETTE

Secţiuni: Opinii, Povestim cărți, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Jean-Luc Martin-Lagardette

Jean-Luc Martin-Lagardette

Infernul de pe Pământ este format, în principal, din egoismul oamenilor și din incapacitatea lor de a se înțelege unii cu alții.

Un egoism care provoacă epuizarea resurselor naturale, schimbările climatice, dispariția a nenumărate specii de animale, poluarea mortală și care pune în joc însăși existența vieții. Acestea pentru mediu.

Pe plan social, egoismul duce sau încurajează înrobirea unor societăți și popoare întregi, inegalități și nedreptăți insuportabile, dispariția completă a culturilor și tradițiilor ancestrale.

Incapacitatea noastră de a ne auzi, fără îndoială alimentată în principal de propria mândrie, provoacă războaie, violuri, terorism, asasinate, crime de tot felul și chiar sinucideri.

Evident, în pofida dezvoltării unor sisteme juridice din ce în ce mai bogate (drepturile omului, drepturile mediului, etc.) și mai largi (locale sau naționale, internaționale, etc.), progresul incontestabil care s-a făcut în reglementarea acțiunilor umane și în protejarea vieții de pe Pământ nu a reușit până acum să oprească această cursă spre abis.

Suferințele cotidiene ale popoarelor și ale indivizilor ating nivele de groază greu de reprezentat.

Dar toată lumea, adânc în interiorul său, are un presentiment că o lume echitabilă, iubitoare și înțeleaptă va putea aduce paradisul pe Pământ. Bucuria de a fi împreună, de a ne îmbogăți cu diferențele noastre și de a contribui la fericirea tuturor ar concura cu mirarea noastră față de complexitatea și ingeniozitatea Naturii.

Utopie?

Poate, dar cât de utopică a fost abolirea sclaviei și a pedepsei cu moartea sau afirmarea dreptului la libertate, egalitate și fraternitate!

Această dorință pentru o comuniune  fraternă, universală și atemporală a inspirat mulți poeți, filosofi și profeți. Ea a condus la concepția de noi drepturi și îndatoriri și a avansat, puțin câte puțin, omenirea.

Dar astăzi ne confruntăm cu un zid: egoismul și incapacitatea noastră de a ne înțelege, care stau la baza majorității nenorocirilor noastre, ne duc la anihilare și se pare că nu pot fi interzise prin coduri, legi și regulamente, sau eradicate de guverne.

Cel mult ele pot fi interzise de principii morale sau religioase, precum celebrele Tăblițe cu Legi date lui Moise, conform Bibliei. Dar aceasta este o chestiune de alegere sau credință individuală.

Doar dictaturile își imaginează că pot impune celor aflați sub regimul lor, ceea ce cred că este bine. Iar democrațiilor care riscă (ca în cazul vaccinărilor obligatorii, de exemplu) le este greu să obțină unanimitatea.

De ce? Dintr-un motiv simplu: „Omul este în sine propriul său guvern”[1].

El este neguvernabil de către altcineva decât el însuși, cu excepția consimțământului său deplin în caz contrar.

Această maximă „Omul este propriul său guvern” nu este încă reflectată formal în arsenalele noastre legale[2]. Oricât de uimitor ar părea, suveranitatea și dreptul la autodeterminare sunt recunoscute popoarelor, dar nu și indivizilor. Desigur, Declarația Universală a Drepturilor Omului recunoaște libertatea de gândire, conștiință și religie a tuturor cetățenilor, precum și libertatea de a-și exprima opinia. Dar nu îi acordă omului, individual, suveranitatea asupra lui însuși.

Dacă lăsăm deoparte libertatea de gândire și corolarul ei – libertatea de exprimare, individul este considerat, în cel mai bun caz, în calitate de cetăţean, membru al unei comunităţi a cărei voinţă, ca și comunitate, primează asupra propriei sale voințe individuale.

Cetăţeanul are o obligaţie de loialitate faţă de autoritatea politică, titulară a apărării interesului general. Și tocmai în numele acestui interes general („binele tuturor”) puterea decide ce se impune tuturor și cum se impune.

Totuși, înainte de a fi cetățean și chiar individ, o ființă umană este în primul rând o persoană unică, de neînlocuit.

Un individ, ca și un cetățean, este un exemplu într-o serie, într-o colecție de alți indivizi. El poate fi observat, descris, definit și chiar cuantificat în mod obiectiv după criterii socio-culturale sau biologice.

O persoană umană, pe lângă faptul că este un cetățean și un individ, este o singularitate, bazată în principal pe subiectivitatea sa, ea însăși inobservabilă de oricine din exterior.

Leibniz i-ar spune: o monadă[3].

Aceasta implică, într-un anumit aspect, singurătatea lui absolută: fie că mănâncă, fie că suferă, fie că moare, fiecare este singurul care, pe plan intern, își cunoaște aceste stări, indiferent de cât de ajutat sau de înconjurat de alții ar fi. Numai el vede, trăiește și simte ca el însuși ceea ce se întâmplă în el. Numai el este capabil să-și aprecieze exact sentimentele, cunoștințele, amintirile, alegerile, idealurile sale.

Ceea ce simte, ce gândește, ce înțelege, în ce crede, toate acestea, invizibile pentru oricine altcineva decât persoana însuși, le vom numi aici: sufletul său.

Conceptul de suflet, în mod tradițional, acoperă sensuri multiple, în special religioase sau psihologice. Le lăsăm deoparte pentru a păstra doar cuvântul care înseamnă dispozitivul singular care caracterizează persoana umană în ceea ce este unic și prețios.

Numai ea, persoana umană, cunoaște din interior acest dispozitiv și „gestionează” orientarea lui după libertatea sa constitutivă (cea din urmă fiind înțeleasă ca libertate de alegere în gândurile sale). În acest sens, total, tot restul (biologie, psihologie etc.) este riguros determinat[4].

Sufletul, după definiția noastră, este realitatea spirituală și filosofică a fiecărei ființe umane. Acesta constituie principiul călăuzitor al vieții sale și implică fie dezvoltarea fie scleroza personalității sale. Îi mobilizează sau nu creativitatea, etc.

Sufletul fiecăruia, ca să simplificăm, poate fi rezumat prin sensul vieții pe care și-o dă, prin relația cu lumea pe care a întemeiat-o. În ea rezidă responsabilitatea sa fundamentală, înaintea lui însuși, a conștiinței sale și a lumii.

Fericirea umană, au afirmat mulți gânditori[5], nu provine din condiții exterioare[6], ci din faptul de a acționa, pentru un individ, în conformitate cu cuvântul și conștiința lui. Fiecare este responsabil pentru construirea sau nu a calităților fără de care nu este capabil să rezoneze această armonie intimă, sursă de pace interioară.

Subiectivitate pură, sufletul nu are afară. Este, prin urmare, transcendental, inclusiv pentru sine, deoarece ochiul care privește nu se vede pe sine (este imposibil conștiința să-și observe originea). Acesta este, fără îndoială, unul din motivele pentru care sufletul[7] este ignorat de mulți, în special de doctrina obiectivistă și reducționistă, de dogma materialistă, de medicina „bazată pe dovezi”, etc.

Totuși, o realitate de nerefuzat, accesibilă permanent oricărei conștiințe întoarse spre sine, își revendică acum, și din ce în ce mai puternic, dreptul său la recunoaștere publică. Pentru că, deși nu poate fi atacată de nimeni altul decât posesorul său, existența ei și interesul de a ține cont de ea din punct de vedere social, pot fi negate sau combătute prin practici nedelicate și prin anumite ideologii sau politici.

Acest lucru poate provoca furie, disperare și conflicte de tot felul.

Când omul este înlocuit de client sau de cel administrat (controlat); când contactul uman, fizic sau chiar telefonic este înlocuit cu formulare de completat prin internet; când sistemul de sănătate se supune regulilor finanțelor și economiei; când omul este considerat o maimuță mare (abia) evoluată; când mediul său este masacrat pentru profitul câtorva beneficiari; când animalele și plantele nu mai sunt considerate entități vii necesare fericirii tuturor; pe scurt, atunci, tot ce are nevoie sufletul pentru a înflori cu încredere și în armonie cu mediul său și cu tot ce este viață – ceea ce este posibil doar dacă, într-adevăr, se recunosc înfrățiți – devine urgentă inventarea unui nou mod de a fi împreună în lume.

Mai este timp să inversăm prioritățile: „Nu „Eul” individual trebuie să fie în slujba societății, ci societatea și instituțiile ei trebuie să fie în slujba indivizilor în calitate de creatori ai lor înșiși”[8].

Numai recunoașterea formală a sufletului uman și prețul său infinit poate da un nou entuziasm pentru a învăța să fii tu însuți, să descoperi bogăția celorlalți în comuniune cu Natura și cu toți locuitorii ei.

A fi tu însuți, conform viziunii expuse aici, nu înseamnă a te preda egoismului sau mândriei. Filosoful francez J.-J. Rousseau, în Contractul social, se temea de „preferințele” la care tinde „voința particulară” a cetățeanului prin natura sa. Iată de ce statul, „expresie a voinței generale”, a fost declarat, în timpul Revoluției, singurul reprezentant legitim al interesului general.

Cu toate acestea, experiența ne-a arătat că statul poate lua în stăpânire anumite interese publice sau private, cu un impact negativ asupra cetățeanului. Și acest fapt are tot mai multe de spus despre binele comun. Un număr tot mai mare de indivizi, grupați sau nu în asociații sau partide, rezistă, protestează, cer sau propun schimbări și progrese.

Într-o bună zi, reprezentanții naționali sau internaționali vor trebui să recunoască suveranitatea fiecărui individ[9] asupra propriei sale existențe și asupra rolului pe care îl are în mediul său.

Suveranitatea personală, pe care aici, o numim sufletul lui.

Desigur, această recunoaștere trebuie să fie însoțită de o reflecție aprofundată pentru ca toate categoriile (individuale, naționale, internaționale) să se reunească și să cadă de acord asupra perimetrelor respective ale drepturilor și îndatoririlor lor.

Elaborarea unui asemenea drept și-a propus Cristina-Elena Popa-Tache, jurist, cercetător științific asociat la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și autoarea acestei cărți. O sarcină ambițioasă, îndrăzneață și profund originală, chiar dacă abordarea sa este complementară altor abordări juridice existente.

Monografia sa este plasată într-un context de jurisprudență internațională care a început să facă diverse considerații despre existența „drepturilor asupra sufletului”. Această carte deschide o ușă către ceea ce ar putea fi pilonul științei juridice în viitor, ceva care ar putea ajuta umanitatea să se vindece de inumanitatea ei.

Cartea, structurată în două secțiuni, începe cu o introducere în peisajul „dreptului sufletului și al biocâmpurilor”, pentru a continua cu scurte teorii asupra posibilității de a le trata ca bunuri proprii, ceea ce, potrivit Cristinei, ar fi ideal din punct de vedere juridic.

Prima parte se încheie cu încercarea de a defini acest drept, apelând, în același timp, la contribuția viitoare unită a altor specialiști pentru finalizarea procesului.

A doua parte reamintește sursele posibile ale acestui nou drept, izvoare a căror existență nu poate fi contestată de nimeni: dreptul internațional, drepturile cutumiare, drepturile omului, izvoarele jurisprudenței, trimiterile la opinie comună, actele unilaterale ale organizațiilor internaționale, dreptul național, influențele dreptului naturii și dreptului animal, dreptul natural, influențele dreptului canonic și ecleziastic și influența dreptului sănătății.

Apreciez ideea autoarei de a dezvolta un drept universal al sufletului și al biocâmpurilor, și mai ales faptul că ea consideră integrarea juridică a medicinei alternative și/sau complementare ca pe o abordare specifică legată de suflet. Această viziune mi se pare relevantă, necesară și frumoasă.

În cartea sa, Cristina Elena Popa Tache arată cum legea ar putea ajuta și la reglementarea relațiilor și responsabilităților dintre oameni și Pământ, Natură, alte specii, precum și Univers. Aceste valori au fost perturbate de-a lungul istoriei de influențele politice și militare în special, dar nimic nu împiedică reactivarea și protecția lor sub aripa noilor principii.

Această abordare legală fără precedent ar putea promova, de asemenea, luarea în considerare a medicinei tradiționale și/sau complementare, într-un cadru sigur și o deschidere spirituală încurajantă pentru toate popoarele planetei noastre, indiferent de cultura lor.

Din această perspectivă, „fiecare dintre noi ar deveni mai suveran decât a fost vreodată”, consideră autoarea. Și asta, cu bucuria de a ști că el este unul, unic între viețuitoare, într-un mediu pe care nu ar mai căuta să-l supună sau să-l exploateze fără milă, ci să-l iubească, să-l respecte și să-l protejeze.

Spre marele folos al sufletului și al dezvoltării sale.


[1] Roux Georges, Paroles du Guérisseur, G. R. éditeur, 1950.
[2] Un indiciu de contur al acestui drept reiese, defensiv, în obiecția de conștiință.
[3] Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte.
[4] Drept urmare, suntem determinați în ceea ce suntem; suntem liberi în ceea ce facem cu noi înșine.
[5] Fichte, Gandhi…
[6] Condiții care au o influență certă, dar nu esențială, asupra sufletului.
[7] Spiritualitatea poate fi văzută, de asemenea, ca un sinonim apropiat al sufletului.
[8] Touraine Alain, Penser autrement, Fayard, Paris, 2007.
[9] Suveranitate care presupune în mod logic un anumit număr de îndatoriri, inclusiv cea de a acționa fără a face rău nimănui.


Prof. Jean-Luc Martin-Lagardette

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti