Opinia Camerei Deputaților ref. propunerea de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a programului de politică pentru 2030 „Calea către deceniul digital”
09.03.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 230 din 8 martie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 14/2022 privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a programului de politică pentru 2030 „Calea către deceniul digital”.
Astfel, Camera Deputaților:
1. susţine abordarea şi acţiunile programului de politică pentru 2030 „Calea către deceniul digital”;
2. subliniază necesitatea sprijinirii armonizate a întreprinderilor mici şi mijlocii din toate statele membre ale Uniunii Europene pentru creşterea gradului de participare, implicarea mai intensă la dezvoltarea economiei bazate pe date şi a competitivităţii acestora pe piaţa internaţională;
3. recomandă menţinerea unei pieţe concurenţiale loiale în sectorul de comunicaţii mobile;
4. recomandă intensificarea cooperării dintre Comisia Europeană şi statele membre pentru prevenirea şi identificarea practicilor de natură a crea prejudicii pentru cetăţenii care circulă în interiorul Uniunii atunci când aceştia utilizează servicii de internet;
5. susţine armonizarea deplină a condiţiilor de furnizare a serviciilor de către operatorii de telefonie mobilă din toate statele membre;
6. recomandă intensificarea eforturilor pentru asigurarea unui cadru normativ la nivelul Uniunii favorabil dezvoltării accelerate şi sigure a tehnicilor digitale în domeniul medicinei umane;
7. subliniază necesitatea unei strategii de rezilienţă cibernetică care să includă creşterea gradului de conştientizare cu privire la riscurile cibernetice, atât la nivel instituţional, cât şi în rândul cetăţenilor;
8. reaminteşte că educaţia nonformală asigură dobândirea rapidă de cunoştinţe digitale cât mai cuprinzătoare de către toţi cetăţenii Uniunii Europene;
9. recomandă intensificarea sprijinului pentru cercetaredezvoltare şi inovare, a schimbului de experienţă între autorităţile locale şi societatea civilă pentru dezvoltarea internetului de bandă largă, în vederea creşterii accesibilităţii sale pentru cetăţenii, fermele agricole şi întreprinderile mici din zonele rurale izolate;
10. recomandă ca mecanismul de monitorizare şi cooperare să fie pus în practică astfel încât să nu sporească povara administrativă.
Intrare în vigoare: 8 martie 2022