Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Obiecție de neconstituţionalitate respinsă ref. Legea privind desființarea SIIJ. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
11.03.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Drept penal, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Procedură penală
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 243 din 11 martie 2022 a fost publicată Decizia nr. 88/2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3-6, ale art. 8-10 şi ale art. 12 din Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a legii în ansamblul său.

Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor şi de 26 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvaţi România din Senat.

În opinia autorilor obiecției de neconstituționalitate, termenul de 30 de zile necesar consultării publice a proiectului de lege nu a fost respectat. Se arată că legea criticată, în special art. 3-6, art. 8-10 şi art. 12, încalcă obligaţiile României de stat membru al Uniunii Europene şi al Consiliului Europei. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie se arată că legea criticată, prin crearea unor competenţe speciale de anchetare a infracţiunilor săvârşite de magistraţi, diferită de cea aplicabilă tuturor celorlalţi cetăţeni (unde competenţă au DNA şi DIICOT).

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Analizând critica formulată, Curtea reţine ca obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 3-6, art. 8-10 şi art. 12 din lege, precum şi legea în ansamblul său.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia susțin că în procedura de adoptare a proiectului de lege nu s-a respectat art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Curtea reţine că art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 nu este un parametru în realizarea controlului de constituţionalitate a legii criticate, întrucât se referă doar obligaţiile pe care le are Guvernul pentru iniţierea unui proiect de lege. Cu privire la faptul că Parlamentul nu ar fi aşteptat un aviz din partea Comisiei de la Veneţia şi a procedat la adoptarea legii, se constată că această critică nu este raportată la niciun text constituţional, fiind nemotivată.

Se susţine că legea criticată nu asigură independenţa magistraţilor, reglementând doar o aparentă specializare a procurorilor, în funcţie de calitatea persoanei, şi nu a naturii infracţiunii. Analizând cele susţinute, Curtea reţine că autorii criticii pornesc de la premisa greşită potrivit căreia legea ar reglementa o specializare a procurorilor care instrumentează cauze cu magistraţi. Or, legea nu reglementează o specializare a acestor procurori din moment ce vor instrumenta cauze ce privesc infracţiuni săvârşite de magistraţi, indiferent de natura lor, şi, mai mult, vor efectua urmărirea penală şi în alte cauze ce ţin de competenţa lor prevăzută de lege.

Cu privire la critica potrivit căreia nu există mecanisme aparte de recrutare a judecătorilor care vor înfăptui actul de justiţie în cauze cu magistraţi, se poate observa că o competenţă şi după calitatea persoanei a unor parchete nu atrage de plano obligaţia ca respectiva cauză să fie soluţionată de judecători anume desemnaţi sau de judecători specializaţi. Astfel, dacă urmărirea penală a fost realizată de un parchet generalist, judecarea cauzei se poate face tot de un complet generalist. Prin urmare, nu se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. (2.3.) Critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Cu privire la susţinerile potrivit cărora legea criticată înlocuieşte o singură structură cu 16 structuri diferite din cadrul Ministerului Public, că infracţiunile de corupţie şi cele de infracţionalitate organizată săvârşite de magistraţi sunt infracţiuni speciale şi pot fi mai bine anchetate şi urmărite penal de către un personal specializat şi că mijloace tehnice specifice sunt deţinute de direcţiile specializate de parchet, nu şi de cele care funcţionează pe lângă instanţele judecătoreşti, Curtea constată că acestea sunt afirmaţii factuale, fără relevanţă constituţională. Constituţia nu reglementează reguli cu privire la organizarea în concret a activităţii Ministerului Public.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, întrucât primii decid cu privire la desemnarea procurorilor care instrumentează cauze cu magistraţi în condiţiile în care sunt şi majoritari în componenţa CSM, Curtea reţine că, potrivit Constituţiei, CSM lucrează în plen şi în secţii. Ceea ce se reproşează este că, în cazul dat, CSM trebuia să lucreze în secţii, respectiv era de competenţa secţiei de procurori să propună procurorului general numirea în funcţia de procuror desemnat. Curtea însă nu poate cenzura această opţiune a legiuitorului pentru că în cauză se pun probleme care vizează nu numai cariera procurorului, dar şi competenţa acestuia de a cerceta judecători şi procurori. Din acest punct de vedere, legiuitorul a considerat că este o garanţie pentru a se asigura independenţa justiţiei ca Plenul CSM să se pronunţe, şi nu doar o secţie a sa.

Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a art. 12 din perspectiva faptului că în dosarele preluate de la Secţie, până la numirea procurorilor desemnaţi, urmărirea penală se efectuează şi de procurorul-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, procuror care este numit politic, Curtea reţine că procurorii de rang înalt sunt numiţi de Preşedintele României, fără ca acest aspect să denote lipsa lor de imparţialitate în exercitarea atribuţiilor lor de numire. Efectuarea urmăririi penale de către acesta, expresie a caracterului ierarhic al organizării Ministerului Public, se realizează până la numirea procurorilor desemnaţi, fiind un aspect tranzitoriu, până la operaţionalizarea procedurii reglementate de lege.

Cu privire la critica potrivit căreia condiţia „experienţei profesionale semnificative în supravegherea şi efectuarea urmăririi penale” se apreciază în funcţie de rata de achitări şi condamnări, Curtea observă că aceasta este formulată inexact faţă de prevederile exprese ale art. 4 alin. (4) din lege, care prevede că evaluarea se realizează în funcţie de „datele statistice referitoare la activitatea în ultimii 5 ani, inclusiv rata de achitări, restituiri, condamnări, eventuale sesizări făcute din partea persoanelor cercetate şi soluţiile date la acestea, precum şi orice aspecte relevante”. Prin urmare, pentru evaluarea condiţiei „experienţei profesionale semnificative” nu se are în vedere doar rata de achitări şi condamnări, ci aceasta este coroborată şi cu alte date care să ofere o imagine completă, exactă şi corectă asupra profilului profesional al procurorului.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia efectuarea urmăririi penale exclusiv în funcţie de criteriul calităţii persoanei în dauna naturii infracţiunii imputate, ceea ce exclude competenţa parchetelor specializate, creează un avantaj nepermis categoriei socio-profesionale a judecătorilor şi procurorilor, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din legea criticată stabilesc competenţa Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a celui de pe lângă curţile de apel prin raportare la calitatea persoanei, respectiv de judecător/procuror, dar cu respectarea competenţei lor funcţionale. Este de observat, ca regulă, că angajarea competenţei unităţii de parchet se poate realiza în funcţie de calitatea persoanei, fiind o practică des întâlnită în legislaţia procesual penală românească.

În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional.

Or, deşi toţi deţinătorii unor funcţii publice faţă de care legiuitorul a reglementat angajarea competenţei unităţilor de parchet în funcţie de calitatea lor au în comun faptul că deţin poziţii de rang înalt în sistemul de putere instituit de Constituţie, se poate constata că şi între aceştia există diferenţe sensibile sub aspectul instituţiilor din care fac parte şi al atribuţiilor de serviciu reglementate. Astfel, chiar dacă anumite aspecte îi apropie ca o categorie distinctă de subiecţi de drept, alte aspecte îi diferenţiază şi îi individualizează chiar în cadrul respectivei categorii. Prin urmare, competenţa stabilită după calitatea persoanei poate fi sau nu dublată de cea după materie, în funcţie de situaţia specifică în care aceste persoane se află şi de opţiunea legiuitorului. De altfel, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Or, judecătorii şi procurorii fac parte din autoritatea judecătorească, ceea ce le conferă, sub aspectul atribuţiilor îndeplinite, o poziţie constituţională specifică înfăptuind justiţia, respectiv contribuind la înfăptuirea acesteia.

Se mai critică faptul că discriminări vor apărea şi între cetăţenii care nu sunt magistraţi, în sensul că aceştia vor fi cercetaţi de noua structură sau de cele specializate, după cum alături de ei vor fi anchetaţi sau nu magistraţi. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că art. 3 alin. (5) din lege impune ca regulă disjungerea cauzei atunci când alături de magistraţi sunt cercetate şi alte persoane. Prin urmare, excepţia este aceea a efectuării urmăririi penale de către procurorul desemnat şi faţă de aceste alte persoane, şi numai atunci când există motive temeinice privind buna desfăşurare a urmăririi penale. Această prorogare de competenţă este justificată de buna administrare a justiţiei penale.

Se susţine că, prin prisma jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi a avizelor Comisiei de la Veneţia, realizarea urmăririi penale a judecătorilor/procurorilor nu poate fi sustrasă competenţei parchetelor specializate şi dată în competenţa parchetelor generaliste. În jurisprudenţa Curţii, s-a reţinut că avizele Comisiei de la Veneţia nu au un caracter obligatoriu , astfel că aceste avize invocate nu au relevanţă constituţională, ci, eventual, se constituie într-un suport furnizat judecătorului constituţional în interpretarea textelor constituţionale de referinţă. 

Hotărârea CJUE din 18 mai 2021 porneşte de la premisa înfiinţării, în cadrul Ministerului Public, a unei secţii specializate care are competenţa exclusivă de a ancheta infracţiunile săvârşite de judecători şi de procurori. Or, ipoteza legii criticate este diferită faţă de cea avută în vedere de CJUE. Astfel, legea analizată nu înfiinţează în cadrul Ministerului Public o secţie specializată care să aibă competenţa exclusivă de a ancheta infracţiunile săvârşite de judecători şi de procurori, ci desfiinţează respectiva secţie specializată avută în vedere de CJUE şi, pe structura generală deja existentă, unifică toate dispoziţiile referitoare la competenţa diverselor parchete de a efectua urmărirea penală în privinţa judecătorilor/procurorilor.

Curtea reţine caracterul consecvent al jurisprudenţei sale în privinţa competenţei legiuitorului de a înfiinţa sau desfiinţa diverse structuri de parchet. Astfel, opţiunea legiuitorului de a înfiinţa o structură de parchet corespunde competenţei sale constituţionale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar şi nu constituie o problemă de constituţionalitate faptul că o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competenţele sale legale, atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituţională.

Astfel, Curtea Constituțională:
respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată.

***

În ședința din data de 9 martie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a decis:

a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 54 de deputați și de 26 de senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art. 3-6, art. 8-10 și art. 12 din Legea privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și legea în ansamblul său;

– a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, obiecție formulată de un număr de 35 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale partidului Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat, precum și de 5 senatori aparținând grupului parlamentar  al partidului Alianței pentru Unirea Românilor.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti