Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. sancțiunile care pot fi aplicate în cazul abaterilor disciplinare pe parcursul executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
10.03.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Procedură penală, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 10 martie 2022 a fost publicată Decizia nr. 768/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Faur Nistor Isai cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva hotărârii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

În opinia autorului excepției, textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern şi în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin aplicarea unei sancţiuni disciplinare pentru orice faptă se produc presiuni psihice asupra persoanei deţinute, încălcându-se art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 101 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu următorul conţinut:

– Art. 101: „(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
(2) Aplicarea sancţiunilor disciplinare persoanelor condamnate nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la vot, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare, dreptul la plimbarea zilnică şi dreptul la odihnă.
(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.
(4) Medicul aduce la cunoştinţă şi face recomandări preşedintelui comisiei de disciplină în situaţia existenţei oricărui motiv medical de împiedicare a aplicării şi executării sancţiunii prevăzute la alin. (1) lit. f). Personalul medical al penitenciarului vizitează, ori de câte ori este necesar, persoanele condamnate care execută această sancţiune disciplinară.
(5) Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise. Pentru fiecare abatere disciplinară poate fi aplicată numai una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1).
(6) Mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca sancţiuni disciplinare.”;

Art. 104: „(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.
(2) Plângerea formulată conform alin. (1) suspendă executarea sancţiunilor disciplinare.
(3) Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu.
(4) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară.
(5) Dispoziţiile art. 56 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(6) În vederea soluţionării plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane condamnate sau oricărei altei persoane care desfăşoară activităţi în sistemul penitenciar.
(7) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea şi dispune anularea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii.
(8) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.
(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
(10) Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea şi suspendă executarea acesteia.
(11) Contestaţiile se înaintează judecătoriei împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora. Contestaţiile se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.
(12) Instanţa audiază în mod obligatoriu persoana condamnată, dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) aplicându-se în mod corespunzător.
(13) Competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară.
(14) Hotărârea judecătoriei este definitivă.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorului acesteia i s-a aplicat sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013, referitoare la suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună. Autorul excepţiei a formulat plângere împotriva acestei sancţiuni în faţa judecătorului de supraveghere pentru executarea pedepselor privative de libertate, iar încheierea pronunţată de acesta a fost contestată la instanţa judecătorească competentă. În aceste condiţii, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, atât timp cât o eventuală soluţie de admitere nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţionării procesului în care a fost invocată. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).

În continuare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a limitat în motivarea acesteia la trimiterea la dispoziţiile constituţionale şi convenţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie.

În prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»”.

Referitor la dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prin aplicarea sancţiunilor disciplinare se produc presiuni psihice asupra persoanei deţinute, încălcându-se art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 29 iulie 2021, a constatat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 254/2013, orice persoană condamnată, care execută pedeapsa într-un penitenciar, se bucură în continuare de posibilitatea exercitării tuturor drepturilor civile şi politice, cu excepţia celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum şi a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din raţiuni de menţinere a siguranţei deţinerii.

În ceea ce priveşte scopul urmărit, Curtea a observat că, în general, o sancţiune disciplinară are un caracter educativ, ce urmăreşte determinarea unei persoane să respecte anumite norme de comportament, precum şi un caracter preventiv, reglementarea unei sancţiuni putând determina persoanele să nu mai încalce legea. Pe de altă parte, reglementarea oricărei restrângeri a exerciţiului unui drept ori al unei libertăţi fundamentale trebuie să urmărească unul dintre scopurile expres prevăzute de Legea fundamentală.

Curtea a reţinut că, în condiţiile stabilirii caracterului educativ şi a celui preventiv inerent oricărei sancţiuni disciplinare, poate fi apreciat că aplicarea unei sancţiuni disciplinare este capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului.

De asemenea, în doctrină (Executarea sancţiunilor penale, Ioan Chiş, Alexandru Bogdan Chiş, ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2021, p. 485) s-a subliniat că „sistemul disciplinar aplicat în locurile de deţinere trebuie să îndeplinească obiectivele ce ţin de un control eficace, precum şi de menţinerea ordinii la nivel de normalitate. Scopul sistemului disciplinar este acela de a îndeplini cerinţele legii de executare a pedepselor, respectiv de a găsi căile şi mijloacele pentru a resocializa deţinuţii”. În continuare, Curtea reţine că eventuala aplicare greşită a legii în materia sancţionării disciplinare a persoanelor condamnate, care execută pedeapsa într-un penitenciar, nu ţine de resortul contenciosului constituţional.

În continuare, Curtea a constatat că hotărârea comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară nu este definitivă, persoana condamnată putând face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 104 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. a), c) -f) şi alin. (2) – (6) şi ale art. 104 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 101 alin. (1) lit. b). din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti