Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Măsuri provizorii
17.03.2022 | Alexandru ENACHE

Secţiuni: Articole, CEDO, Drept penal, Dreptul Uniunii Europene, Opinii, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Enache

Alexandru Enache

Art. 39 (măsuri provizorii) din Regulamentul Curții Europene a Drepturilor Omului este redactat astfel:

„1. Camera sau, dacă este cazul, Președintele secţiei sau un judecător de serviciu numit în temeiul pct. 4 al acestui articol poate, fie la cererea unei părți sau a oricărei persoane interesate, fie din oficiu, să indice părților orice măsură provizorie ce consideră că trebuie să fie adoptată în interesul părților ori al bunei desfăşurări a procedurii.

2. Atunci când se consideră potrivit, Comitetul de Miniștri [Consiliul Europei] este informat imediat cu privire la măsura adoptată într-o cauză dată.

3. Camera sau, dacă este cazul, Președintele secţiei sau un judecător de serviciu numit în temeiul pct. 4 al acestui articol poate invita părțile să-i prezinte informații cu privire la orice problemă legată de aplicarea măsurilor provizorii pe care le-a indicat.

4. Președintele Curții poate numi vicepreședinții secțiilor ca judecători de serviciu pentru a decide asupra cererilor de măsuri provizorii.“

La data de 5 mai 2021, în premieră față de România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a luat în cauza nr. 20085/21 – Johnson v. România, prin Avocat Alexandru Enache, o Decizie privind măsura provizorie în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții.

La 5 mai 2021, Curtea (judecătorul de serviciu) a decis, în interesul părților și al dreptului desfășurării procedurii în fața sa, pentru a indica Guvernului României, în temeiul Regulamentului 39, că reclamantul nu ar trebui extrădat pe durata procedurii în fața Curții.

Se atrage atenția părților asupra faptului că nerespectarea de către un stat contractant a măsurilor indicate în Regula 39 poate implica o încălcare a articolului 34 din Convenție.

În acest caz, se face trimitere la punctele 128 și 129 din hotărârea Marii Camere din 4 februarie 2005 în cauza Mamatkulov și Askarov împotriva Turciei (cererile nr. 46827/99 și 46951/99) precum și punctul 5 din dispozitiv. 

În același sens, alți doi coinculpați au beneficiat de aceeași măsura, dosarele fiind reunite.

Măsurile provizorii sunt măsuri urgente care, conform practicii bine stabilite a Curții, se aplică numai în cazul în care există un risc iminent de vătămare ireparabilă. Astfel de măsuri sunt luate în legătură cu procedurile în fața Curții, fără a prejudicia eventualele decizii ulterioare privind admisibilitatea sau fondul unui proces.

În cauza de față, reclamantul solicită suspendarea unei extrădări în Statele Unite ale Americii pentru presupuse infracțiuni de:

1. Conspirație la săvârșirea infracțiunii de racket, infracțiuni de trafic de droguri și spălare de bani săvârșite în cadrul unui grup infracțional organizat, omor calificat, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din codul Statelor Unite, Secțiunile 1962 (c) și 1962 (d), fapta pentru care pedeapsa maximă este detențiunea pe viață;

2. Trafic de droguri de mare risc, cu încălcarea prevederilor din Titlul 21 din codul Statelor Unite, Secțiunile 953, 959, 963, săvârșite în cadrul unui grup infracțional organizat, fapta pentru care pedeapsa maximă este detențiunea pe viață;

3. Spălare de bani, în cadrul unui grup infracțional organizat, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din codul Statelor Unite, Secțiunile 1956 (a) și 1962 (d), fapta pentru care pedeapsa maximă este de 20 de ani închisoare;

Curtea a încuviințat cererea pentru măsuri provizorii numai în mod excepțional, având în vedere că reclamantul ar fi altfel expus unui risc real de vătămare gravă şi ireversibilă.

În acest sens, Curtea a adresat părților întrebări privind:

1. Care este probabilitatea ca reclamantul, dacă va fi condamnat, să fie condamnat la pedeapsa pe viață, pedeapsa cu închisoarea? S-a obținut vreun schimb sau asigurare în acest sens de la autoritățile din SUA?

2. Care au fost actele și informațiile puse la dispoziția instanțelor române de către Autoritățile americane, pe baza cărora instanțele interne au evaluat caracterul (ir)reductibil al sentinței reclamantului?

După depunerea opiniilor de către părți, Curtea a mai adresat următoarele întrebări.

(1) Dacă reclamanții ar fi extrădați în Statele Unite („SUA”), ar exista un risc real ca aceștia să fie supuși unui tratament inuman și degradant prin impunerea unei pedepse „ireductibile” pe viață? În această privință, instanțele interne sau Guvernul au ținut cont de practica condamnării Statelor Unite pentru infracțiunile pe care reclamanții le-au acuzat? Reclamanții riscă, în conformitate cu legea penală a SUA, cu privire la acuzațiile relevante, impunerea unei pedepse maxime pe viață care ar împiedica eliberarea condiționată anticipată și/sau de jure și/sau de facto și, în caz afirmativ, ar fi în conformitate cu prevederile cerințele articolului 3 din Convenție (Harkins și Edwards împotriva Regatului Unit, nr. 9146/07 și 32650/07, 17 ianuarie 2012; Vinter și alții împotriva Regatului Unit [GC], nr. 66069/09, 130 /10) și 3896/10; Trabelsi împotriva Belgiei, nr. 140/10, CEDO 2014 (extras); și López Elorza împotriva Spaniei, nr. 30614/15, 12 decembrie 2017)? Care sunt mecanismele legale specifice, dacă există, în baza cărora reclamanții pot avea dreptul de a solicita o revizuire a unei posibile condamnări pe viață? A cerut sau a primit Guvernul României vreo asigurare din partea Statelor Unite cu privire la dacă reclamanții ar putea fi condamnați la închisoare pe viață?

(2) Au fost reclamanții privați de libertate cu încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? În special, a fost detenția lor încălcată în așteptarea extrădării în sensul articolului 5 § 1 (f) din Convenție? Mai mult, cadrul legal românesc existent este suficient de clar, specific și previzibil pentru a proteja reclamanții de a fi reținuți în mod arbitrar în așteptarea extrădării, mai ales după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a permis extrădarea acestora (Azimov c. Rusia, nr. 67474/11), § 161, 18 aprilie 2013 și KF împotriva Ciprului, nr. 41858/10, §§ 130-131 și 134, 21 iulie 2015)?

(3) Au avut reclamanții acces la un control judiciar al detenției lor în conformitate cu articolul 5 § 4 din Convenție?

Curtea examinează fiecare cerere individual şi prioritar printr-o procedură scrisă, însă în cazul de față și raportat la practica Curții, cauza McCallum contra Italiei și Sanchez contra Marii Britanii, este posibil ca după examinarea procedurii scrise, aceasta să fie trimisă Marii Camere spre dezbatere orală.

Cât privește întrebările Curții, acestea au suscitat mai multe dezbateri atât la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul în care ambele instanțe au considerat că măsura provizorie reprezintă un caz de forță majoră, astfel că detenția domnului Johnson a fost prelungită din mai 2021 până în decembrie 2021 fără a:

1. există temei de drept în baza căruia persoana extrădabilă Johnson să mai poată fi reținută sau arestată. Legislația aplicată în vederea menținerii arestului preventiv fiind nici clară şi nici previzibilă.

2. arestarea preventivă a fost menținută în mod nelegal în vederea predării fără a exista un termen de predare.

3. Art. 43 alin. 7 din Legea 302/2004. Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

4. Art. 57 alin. 6 din Legea 302/2004. În caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispozițiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

5. Art. 56 alin. 3 din Legea 302/2004. În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul și data predării, precum și asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă.

6. Art. 56 alin. 5 din Legea 302/2004. Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

7. Art. 23 din Constitutia României

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 3, art. 57 alin. 5 și 6 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală fiind format dosarul nr. 2905D/2021 pe rolul Curții Constituționale fără a fi stabilit un termen până în prezent.

Concluzii

Raportat la lipsa de definire a forței majore, consideram că se impune existența unei minime prezumții in dubio pro libertate, asemănătoare prezumției de nevinovăție de care se bucură persoana extrădată – a se vedea Stefan Trechsel, Human Rights in criminal proceedings.– Caracterul drepturilor omului implicat în acest context diferă semnificativ de cele în legătură cu garanția unui proces echitabil. Intervenția instrumentelor pentru drepturile omului este concepută pentru a restrânge autoritățile de urmărire penală, pentru a se asigura că măsuri precum reținerea, arestarea, interceptarea , percheziția și confiscarea se bazează pe reglementări legale adecvate și pentru a restricționa orice interferență într-un grad care poate fi rezonabil acceptat ca „necesar”. Se discută despre importanța libertății personale în procedurile penale, împreună cu noțiunea de libertate personală, noțiunea de securitate a persoanei, arestare și detenție, constrângere și renunțare, relativitatea noțiunii de privare de libertate, excepții de la libertatea persoanei, specifice aspecte ale legalității detenției preventive și a detenției pentru a preveni detenția neautorizată.

Totodată, apreciem că textul art. 57 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 îi dă posibilitatea judecătorului național să respecte atât standardele și garanțiile decurgând din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește materia măsurilor preventive, cât și a garanțiilor libertății individuale din Constituția României, în special art. 23. Prin urmare, deși lipsa unei detalieri a cauzelor de forță majoră poate să genereze anumite probleme de interpretare, o astfel de problemă ar trebui rezolvată cu ușurință prin recurgerea la completarea dispozițiilor art. 57 cu alte norme interne, inclusiv cu dispozițiile Codului civil, dacă acesta este cel care oferă o definiție noțiunii juridice amintită de art. 57 alin. 6 din Legea nr. 302/2004.

În situația în care instanța învestită apreciază că se află în situația prevăzută de art. 57 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, atunci consideram că este obligația autorităților implicate în procedura de extrădare, Ministerul Justiției și/sau Interpolul să respecte teza finală a acestui articol și să stabilească o nouă dată de predare, pentru ca prin raportare la aceasta să se poată aprecia caracterul rezonabil al măsurii preventive a arestării provizorii în vederea extrădării.

Totodată, inexistența unei verificări periodice a măsurii arestării preventive ulterioare pronunțării unei hotărâri pe fondul cererii de extrădare, dar și inexistența în legea română a unei norme care să prevadă o perioadă determinată a arestului, iar nu determinabilă, constituie încălcări ale art. 5 din CEDO, pe care fără îndoială Curtea Europeană le va constata în cauza Johnson împotriva României, deoarece această încălcare a fost recunoscută chiar de statul român prin modificarea Constituției sale și a art. 23 din aceasta în anul 2003.

Pe fondul cauzei, sub aspectul încălcării art. 3 din Convenție

Jurisprudența Curții cu privire la cazurile de extrădare în care reclamantul demonstrează că se confruntă cu un risc real de detenție pe viață fără liberare condiționată și cu privire la cazurile de deportare în care reclamantul se confruntă cu un risc real de a fi supus contrariului Articolului 3, are aceleași principii și valori fundamentale.

Demnitatea umană este acum o valoare care stă la baza articolului 3 și a jurisprudenței privind închisoarea pe viață fără liberare condiționată; Obiectivele de reabilitare ale pedepsei, susținute de dreptul european și internațional și de politica penală, au întruchipat un adevărat „drept la speranță” pentru prizonierii pe viață, cărora li se va oferi o oportunitate reală sau adecvată de a se reabilita.

De aceea, în cauzele de extrădare, Curtea reamintește principiile aplicabile atât extrădării, cât și expulzării, fără, prin urmare, să facă nicio distincție.

Este bine stabilit în jurisprudența Curții că impunerea unei pedepse cu închisoarea pe viață unui delincvent adult nu este în sine interzisă sau incompatibilă cu articolul 3 sau cu orice alt articol al Convenției (a se vedea Kafkaris împotriva Ciprului § 97 și referințele citate acolo), cu condiția ca acesta să nu fie extrem de disproporționat (a se vedea Vinter și alții, citat mai sus, §§ 88 și 89).

Cu toate acestea, impunerea unei pedepse ireductibile asupra vieții unui adult poate ridica o problemă în temeiul articolului 3 (a se vedea Kafkaris, citată mai sus, § 97). În acest caz:

Articolul 3 nu împiedică executarea pedepselor pe viață în practică în întregime.

Ceea ce interzice articolul 3 este ca condamnarea pe viață să fie ireductibilă de drept și de fapt.

Pentru a stabili dacă o pedeapsă pe viață într-un anumit caz poate fi considerată ireductibilă, Curtea încearcă să stabilească dacă un deținut pe viață poate fi considerat că are vreo posibilitate de eliberare. remiterea, încetarea sau eliberarea condiționată a unui deținut, aceasta va fi suficientă pentru a satisface articolul 3 (a se vedea Kafkaris, citată mai sus, § 98, și referințele citate acolo).

În cauzele anterioare și învechite, Curtea a considerat că simpla posibilitate de ajustare a pedepsei pe viață era suficientă pentru a îndeplini cerințele articolului 3. Astfel, a statuat că posibilitatea eliberării anticipate, chiar și atunci când o astfel de decizie era la latitudinea de apreciere. al șefului statului (a se vedea Kafkaris, citat mai sus, § 103) sau speranța unei clemențe prezidențiale, fie sub formă de grațiere, fie de comutare a pedepsei (a se vedea Iorgov împotriva Bulgariei (nr. 2) , nr. 36295/02, §§ 51- 60, 2 septembrie 2010) a fost suficientă pentru a stabili o asemenea posibilitate.

Cu toate acestea, punctul de cotitură în jurisprudența Curții este cauza Vinter și alții împotriva Regatului Unit (2013), în care Curtea a reexaminat întrebarea cum să stabilească dacă, într-un anumit caz, o condamnare pe viață ar putea fi considerată reductibilă. El a analizat această problemă în lumina obiectivelor de prevenire și reabilitare a pedepsei (§§ 112 la 118). Referindu-se la principiul deja enunțat în Hotărârea Kafkaris, Curtea a subliniat că, în cazul în care o condamnare pe viață ar trebui considerată reducabilă, aceasta ar trebui revizuită pentru a permite autorităților naționale să examineze dacă există modificări ale condamnării pe viață. au fost atât de semnificative, iar în timpul sentinței s-au făcut astfel de progrese către reabilitare, încât a însemnat că continuarea detenției nu mai putea fi justificată pe motive penologice legitime (§ 119). În plus, Curtea a explicat pentru prima dată că un deținut pe viață are dreptul să știe, încă de la începutul pedepsei, ce trebuie să facă pentru a fi luat în considerare pentru eliberare și în ce condiții, inclusiv când ar trebui să fie condamnată. locul examinat sau ar putea fi căutat. În consecință, dacă legislația națională nu prevedea niciun mecanism sau posibilitate de revizuire a pedepsei pe viață, incompatibilitatea cu articolul 3 din acest motiv a apărut deja la momentul aplicării pedepsei pe viață și nu într-o etapă ulterioară a pedepsei cu închisoarea (§ 122).

Ulterior, în cauza Trabelsi împotriva Belgiei (2015), Camera a considerat că:

Asigurarea dată de guvernul SUA guvernului belgian nu a fost suficient de precisă și a considerat că legislația americană care reglementează reducerea pedepselor pe viață și grațierile prezidențiale nu îndeplinește cerințele articolului 3, verifică, pe baza obiectivului, pre- criterii stabilite, de care deținutul le cunoștea exact la momentul aplicării pedepsei pe viață, dacă, pe parcursul executării pedepsei, deținutul s-a schimbat și a progresat într-o asemenea măsură; că continuarea detenției nu mai poate fi justificată pe motive legitime ”(ibid., § 137); a existat o contradicție clară cu Kafkaris (a se vedea § 137) și, în cauzele anterioare (Harakchiev și Tolumov împotriva Bulgariei, 8 iulie 2014), Curtea a decis că nu poate adopta abordarea lui Kafkaris în lumina Marii Camere Vinter și alții împotriva Regatului Unit (Kafkaris nu mai este o lege bună), ceea ce face ca Nivette împotriva Franței (dec.) și Einhorn împotriva Regatului Unit. Franța nu mai este relevantă.

Apreciez că, potrivit jurisprudenței consacrate, protecția împotriva tratamentului interzis în temeiul articolului 3 este absolută și, în consecință, extrădarea unei persoane de către un stat contractant poate da naștere la probleme în temeiul acestei dispoziții și, prin urmare, poate da naștere la răspundere din partea statului în cauză. Dacă există motive serioase de a crede că, dacă persoana este extrădată în țara solicitantă, ea ar fi de fapt expusă riscului de a fi tratată contrar articolului 3 (a se vedea Soering împotriva Regatului Unit, 7 iulie 1989, § 88, nr. 161).

Faptul că relele tratamente sunt aplicate de un stat neconvențional este irelevant (a se vedea Saadi, citată mai sus, § 138). În astfel de cazuri, articolul 3 presupune obligația de a nu îndepărta persoana în cauză din acea țară, chiar dacă este un stat neconvențional. Curtea nu face nicio distincție cu privire la temeiul juridic al înlăturării; adoptă aceeași abordare atât în ​​cazurile de expulzare, cât și în cazurile de extrădare (a se vedea Harkins și Edwards, 2012, § 120, și Babar Ahmad 2012, § 168).

Fără a subestima amploarea pericolului pe care îl reprezintă terorismul și amenințarea pe care acesta o reprezintă pentru societate (a se vedea Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit, nr. 8139/09, § 183, CEDO 2012 și referințele citate acolo) sau devastarea traficului de droguri și, în ciuda scopului fundamental al extrădării, care este acela de a împiedica infractorii fugari să se sustrage de la justiție, nici scopul benefic pe care acesta îl urmărește pentru toate statele într-un context în care criminalitatea capătă o dimensiune internațională mai mare. (vezi Soering, citat mai sus), § 86), niciunul dintre acești factori nu are vreun efect asupra caracterului absolut al articolului 3.

Avocat Alexandru Enache

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti