ÎCCJ. Inspectorul de integritate trebuie să se asigure că invitarea persoanei evaluate ajunge la aceasta, inclusiv dacă se află în arest preventiv
24.03.2022 | Alina MATEI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în situația în care se constată că informarea şi invitarea persoanei evaluate (în baza Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice) s-au făcut cu nerespectarea legii, iar inspectorul de integritate a desfăşurat proceduri administrative prin raportare şi la informaţii care nu sunt publice, sancţiunea este nulitatea actelor astfel întocmite. În speță, instanța supremă a constatat că intimatului-pârât se afla în arest preventiv, astfel că inspectorul de integritate era obligat să îl informeze la locul de deţinere. ”Recurenta-reclamantă încearcă, prin motivele de nelegalitate, să justifice încălcarea de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor legale sus-menţionate, arătând că acesta nu are competenţa şi obligaţia verificării dacă faţă de o persoană s-a luat sau s-a prelungit măsura arestării preventive. Faptul că inspectorul de integritate nu are o asemenea obligaţie nu reprezintă justificare în sensul neintervenirii sancţiunii nulităţii absolute, dacă actul a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale. Dimpotrivă, ori de câte ori se constată că informarea şi invitarea persoanei evaluate s-au făcut cu nerespectarea legii, iar inspectorul de integritate a desfăşurat proceduri administrative prin raportare şi la informaţii care nu sunt publice, sancţiunea este nulitatea actelor astfel întocmite.” (Decizia nr. 5274 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ÎCCJ. Buletinul Casației nr. 2/2021)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII