Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Conflictul dintre ordine și libertate
18.03.2022 | Raluca Elena CALINOIU

JURIDICE - In Law We Trust

Finalist la concursul ”Restrângerea libertăților individuale în context pandemic”, organizat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) în parteneriat cu DILEMA VECHE și JURIDICE.ro

Libertatea, nucleul unei societăți liberale, este restrânsă, în perioada actuală, de ordinea socială și de necesitatea de a lua măsuri, care să ajute la stoparea pandemiei. Autorul Dan Claudiu Dănișor se întreba, într-un eseu publicat cu mult înainte de începerea pandemiei, următoarele: „Ordinea socială rezultă din libertate sau libertatea rezultă din ordinea socială?”[1]. Această întrebare își propune să deschidă un subiect de actualitate, în zilele noastre: necesitatea legilor și a măsurilor luate de autorități pentru a restabili ordinea socială, în context pandemic. Istoviți de incertitudine, de un val de reglementări legale, lipsite de predictibilitate, de o nouă dimensiune a ceea ce numim normalitate, nu putem să nu punem la îndoială eficacitatea măsurilor luate. Suntem pregătiți să ne cedăm o parte din libertate, pentru a primi, în schimb, securitate?

Conflictul interior, dintre ordine și libertate, este mai puternic ca oricând. Dorind să evadăm din ordinea cotidiană, ne trezim fără o ieșire concretă din realitatea în care trăim. Cu cât avansăm în această pandemie, ceea ce numim „ordine” și „libertate” capătă noi și noi conotații. Interesul general al societății și modul în care sunt reglementate drepturile și libertățile fundamentale depind, în mare măsură, de raportul dintre ordine și libertate.

Anarhiștii consideră că ordinea rezultă spontan din exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. Indivizii își creează propria ordine în mod liber, pentru satisfacerea nevoilor personale. Fără sancțiuni, fără constrângeri, omul își reglează singur comportamentul, fără intervenția unei puteri legiuitoare. Nu sunt puțini cei care, în perioadă actuală, s-au identificat cu această linie de gândire. În fiecare zi, apar în spațiul mediatic persoane care refuză să se supună ordinii create de autorități, considerând că ei știu mult mai bine cum să își protejeze interesele.

De cealaltă parte, discutăm despre teoria liberală, cea care într-o autoritate este responsabilă pentru amenajarea drepturilor și libertăților fundamentale, ori cea în care libertatea este limitată, pentru a crea ordine socială. Orice drept trebuie exercitat cu bună-credință și în conformitate cu menirea sa, dată de legiuitor. Libertatea pe care o trăim este cea care ne permite să facem ceea ce ne dorim, fără însă a încălca drepturile celuilalt. Statului, prin puterile sale, îi revine menirea de a crea cadrul normativ în care să fie exercitată libertatea individuală. Altfel spus, la baza oricărui drept, nu se află dorința puterii statale, ci autonomia de voință a oricărui individ.

Manifestarea libertății individuale este cea care a stat la baza înfăptuirii statelor liberale. Relația dintre individ și stat este un veritabil „contract”, așa cum îl găsim în opera lui Jean Jacques Rousseau[2]. „Convenția”, în care alegem să trăim, nu poate fi guvernată decât de lege, cu libertatea de a determina conținutul acestui „contract social”, statul fiind însă cel care creează cadrul în care vom acționa.

Deoarece ne dorim să tratăm conflictul dintre ordine și liberate, nu avem cum să nu ne oprim asupra unui alt curent filozofic: etatismul. Acesta tratează libertatea ca pe o voință a statului, nu a individului, iar interesul general este cel care primează. Poate ne sună cunoscute aceste aspirații tocmai pentru că, în situația cu totul specială pe care o trăim, interesul societății a devenit mai important decât libertatea individuală. Ceea ce trebuie punctat este că etatismul dus la extrem conduce la totalitarism.

Libertatea este regula, iar restrângerea ei este excepția. Însă, odată cu evoluția pandemiei, în avalanșa de restricții și măsuri preventive luate de puterea executivă, libertatea individuală pare că a devenit excepția. Acest lucru este generat, în special, de faptul că puterile executivului au fost sporite, în această perioadă, având în vedere situația excepțională în care ne aflăm. Intervențiile accentuate ale puterii publice riscă să afecteze libertatea, pentru a asigura securitatea socială. Într-un soi de suspiciune generală, considerând că exercitarea abuzivă a libertății poate duce la consecințe ireparabile, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți apare ca o soluție necesară.

În cursul stării de urgență, am fost martorii tăcuți ai unui val de restricții, în care banalitatea unei plimbări se făcea doar prin îndeplinirea unor condiții prealabile, fixate de autorități. A fost această măsură necesară sau a echivalat cu nerespectarea dreptului la libertate și siguranță, drept ocrotit prin art. 5 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului? Considerăm că orice măsură, care limitează un drept sau o libertate, nu poate fi permanentă, legitimitatea luării unor astfel de măsuri putând fi justificată doar de exigențele, pe care le presupune o situație urgentă. Orice măsură trebuie să vizeze, în primul rând, ca impactul asupra drepturilor și libertăților fundamentale să fie minim. După cum chiar Comisia de la Veneția sublinia[3], regula de drept trebuie să prevaleze oricărei urgențe. Este eminamente important ca valorile unei societăți liberale să fie salvgardate.

În lumina dispozițiilor articolului 53 alin. (1) din Constituția României[4], „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.” Astfel de măsuri nu pot fi luate în mod discreționar de autorități, ci trebuie să respecte condițiile instituite de legiuitorul constituțional: să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporționale cu situația care le-a generat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu.

Nu orice drept poate fi restrâns, chiar și în lumina apărării interesului general. Convenția Europeană a Drepturilor Omului[5] prevede în articolul 15 alin. (1) că statele semnatare pot deroga de la obligațiile prevăzute de prezenta Convenție, în măsura în care situația o impune şi cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional. Aliniatul (2) al aceluiași articol arată care sunt drepturile și libertățile fundamentale de la care nu se poate deroga: dreptul la viață, cu excepția cazului de deces rezultând din acte licite de război, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei și a muncii forțate și regula de drept „nicio pedeapsă fără lege”.

Astfel, orice măsură de restrângere a unui drept sau a unei libertăți fundamentale se supune principiului legalității incriminării, care nu poate fi subiectul unei derogări, având în vedere regula, „nicio pedeapsă fără lege” sau „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege” (articolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului). Principiul legalității incriminării are un caracter absolut, chiar și în situații de urgență, cum este cea pe care o traversăm. Acest fapt impune o responsabilitate pentru autoritățile statului, aceea de a asigura preeminența dreptului în fața oricărei dificultăți pe care o traversăm inclusiv din punct de vedere sanitar.

Restricționarea exercițiului unui drept este, de asemenea, subordonată unei necesități, unei urgențe, justificate de un pericol grav și iminent. Dreptul la viață, la securitate socială, dreptul la sănătate sunt valori definitorii pentru orice persoană, iar statului îi revine o obligație pozitivă de a le proteja. Este esențial ca necesitatea unei măsuri să fie proporțională cu urgența, care a motivat-o. Caracterul constituțional al măsurilor de protecție, luate împotriva coronavirusului, nu poate fi probat atât timp cât imixtiunea statului în exercitarea liberă a drepturilor fundamentale nu a fost ghidată de cele două principii fundamentale: necesitate și proporționalitate.

De esența caracterului constituțional al unei măsuri care restrânge exercițiul unui drept sau al unei libertăți fundamentale, este limitarea ei din punct de vedere temporal. Pentru a fi sustenabile, măsurile excepționale trebuie să dureze numai atâta vreme cât durează situația excepțională care le-au impus. Odată ce aceasta a încetat, ne aflăm într-o gravă încălcare a dispozițiilor art. 15 din Convenție. Din păcate, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu indică, cu exactitate, până când se poate prelungi aplicarea unor astfel de măsuri. Din jurisprudența recentă a Curții Constituționale a României[6] deducem că apariția, evoluția și încetarea pandemiei de COVID-19 nu reprezintă aspecte/împrejurări, ce pot fi caracterizate prin certitudine, elementele ce influențează aceste etape de desfășurare nefiind predictibile. Cu toate acestea, este compatibilă această justiție preventivă cu exigențele unei democrații constituționale?

Pandemia a generat provocări fără precedent pentru autorități, însă importanța conservării valorilor fundamentale după care funcționează o societate liberală nu poate fi diminuată. În conflictul dintre ordine și libertate, modul în care autoritățile acționează pentru a asigura exercițiul drepturilor fundamentale capătă noi dimensiuni. Puterile statului sunt direct responsabile de stabilirea unui echilibru între cele două. Este mai important ca oricând să fie asigurată separația și echilibrul puterilor în Stat. Atașamentul față de valorile unei societăți liberale trebuie să primeze, în perioada actuală, fără a absolutiza ordinea și necesitatea corijării comportamentelor umane.

Cantonarea puterii executive în exercițiul funcției legislative nu poate fi decât limitată la cazurile și în condițiile prevăzute de art. 115 „Delegarea legislativă” din Constituție. Desigur că situația actuală a generat un val de ordonanțe de urgență ale Guvernului, având în vedere necesitatea unei proceduri legislative simplificate. Însă o ordonanță de urgență trebuie să satisfacă rigorile oricărui act normativ cu putere de lege.

Curtea Constituțională a României a admis, prin Decizia nr.392 din 8 iunie 2021[7], excepția de neconstituționalitate și a constatat că art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun, aplicabile în materie, în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului, prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor şi instrucțiunilor, prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituționale. Prin decizia anterior menționată, Curtea a constatat că, în măsura în care prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 relevă o reglementare lipsită de claritate și predictibilitate, în ceea ce privește stabilirea procedurii jurisdicționale, aplicabile acestor acțiuni în contencios administrativ, din conținutul normei neputându-se decela care sunt „reglementările de drept comun aplicabile în materie”.

Statul de drept este construit pe claritatea, stabilitatea și consistența legii[8]. Din nefericire, dispozițiile Legii nr. 55/2020 nu conțin dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure accesul efectiv la justiție. Norma nu este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta. Totodată, Curtea Constituțională a României a observat[9] că, nici prin aplicarea procedurii de judecată, reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar fi posibilă pronunțarea unei hotărâri într-un termen mai scurt de 30 de zile, astfel încât efectele acestei hotărâri nu ar fi apte să înlăture în mod concret consecințele actelor administrative, emise în temeiul Legii nr. 55/2020.

Astfel, Curtea constată că puterea judecătorească nu poate să-și exercite prerogativele, din cauza lipsei de claritate a textului legal, supus analizei constituționale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a respecta cerința previzibilității, o lege trebuie să aibă capacitatea de a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului[10]. A nu respecta această cerință echivalează cu nerespectarea liberului acces la justiție, drept protejat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Traversăm o perioadă dificil de gestionat, însă nu putem face abstracție de valori fundamentale, cum este dreptul la un proces echitabil. De aceea, Curtea încurajează prin această decizie deschiderea către dialog a autorităților, revizuirea textelor de lege, pentru a putea fi satisfăcute cerințele constituționale. Pentru eficientizarea liberului acces la justiție al persoanelor, ale căror drepturi sau interese au fost încălcate, prin emiterea unor hotărâri ale Guvernului, ordine sau instrucțiuni ale miniștrilor, pentru punerea în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, legiuitorul va trebui să cuprindă o procedură al cărei conținut să fie ușor identificabil, clar și previzibil, sub aspectul consecințelor, și care să asigure posibilitatea soluționării cauzelor, în regim de urgență, într-un termen foarte scurt.[11]

Știința dreptului trebuie să rămână în sfera rezonabilului și să prevină orice deformare ideologică[12]. Constituie o necesitate ca aceea care acționează în numele dreptului să-și păstreze spiritul critic, neignorând moderația, toleranța și acceptarea alterității[13]. În fond, libertatea este o valoare universală, iar exercițiul ei nu poate fi exilat undeva, la marginea societății actuale.

Democrația constituțională este cea care creează mijloacele instituționale pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale. Puterea judecătorească este cea care realizează controlul legalității și al oportunității unui act normativ. Controlul trebuie să fie eficient, nu doar formal, la nivel de posibilitate[14]. Managementul unei situații de criză presupune existența mecanismelor necesare pentru a asigura distribuirea uniformă a puterii în stat, în care fiecare dintre cele trei puteri nu neglijează principiul cooperării loiale și al respectului reciproc. Egalitatea, echitatea de tratament, liberul acces la justiție sunt valori conturate în tradiția statelor de drept.

Discutând despre „Abuzul de drept”, articolul 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului subliniază că drepturile şi libertățile, prevăzute de Convenție şi de protocoalele sale adiționale, trebuie să fie protejate şi aplicate, în mod efectiv şi concret, în conformitate cu principiile unei societăți democratice[15]. Așadar, statele semnatare nu pot exploata în favoarea lor principiile cuprinse în Convenție, adică nu pot să invoce drepturi şi libertăți pentru a suprima drepturile omului.

Este incontestabil că situația de criză în care ne aflăm impune luarea unor măsuri excepționale, însă Curtea Constituțională a României Curtea observă prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020[16] că măsurile prin care autoritățile gestionează situația care a generat instituirea stării de alertă nu se pot abate (prin modificări sau completări) de la cadrul circumscris prin normele cu putere de lege, deci nu pot viza drepturi şi libertăți fundamentale.

Din punctul nostru de vedere, pentru a vorbi de existența statului de drept, trebuie să existe o preocupare continuă pentru respectarea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale. Într-un stat democratic puterile statului nu pot exploata consecințele nefaste ale pandemiei, pentru a suprima drepturile omului. Justiția preventivă nu poate disculpa abaterea discreționară de la aceste drepturi.

Măsurile de protecție împotriva răspândirii coronavirusului par că se abat de la scopul pentru care au fost elaborate: acela de a proteja, în mod adecvat și cu prioritate drepturile convenționale, unionale și constituționale la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății și având în vedere obligația instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a cetățenilor[17].

Drepturile și libertățile universale, la care face trimitere legea mai sus menționată au ca fundament demnitatea umană, valoare supremă pe care statul de drept are îndatorirea de a o proteja. Proclamarea demnității umane, ca bază a sistemului juridic, creează premisele înțelegerii omului ca ființă universală[18]. A recunoaște demnitatea umană înseamnă a-ți lua angajamentul de a acorda tratament egal tuturor oamenilor, indiferent de rasă, religie, sex, origine socială, posibilități materiale.

Inviolabilitatea demnității umane, ca valoare fundamentală pentru drepturile omului, nu poate fi subiectul unei derogări. Tratamentele inumane, degradante sunt interzise prin articolul 3 din Convenție. În accepțiunea Curții, tratamentul aplicat unei persoane este calificat ca fiind „degradant”, atunci când îi creează acesteia sentimente de teamă, de neliniște şi de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi şi, eventual, de a-i înfrânge, astfel, rezistența fizică şi morală.[19]

În amalgamul de măsuri de protecție și restricții, teama cea mai profundă este starea noastră de sănătate. Din nefericire, sistemul sanitar actual este puternic zguduit de lipsa de mijloace prin care să asigure o luptă dreaptă cu pandemia. În lumina articolului 2 „Dreptul la viață” din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Statelor semnatare ale Convenției europene a Drepturilor Omului le revine obligația pozitivă de a crea un sistem de sănătate de natură a proteja viețile oamenilor, de a le acorda tratament egal, de a respecta demnitatea umană. Legătura dintre dreptul la viață și dreptul la sănătate este indisolubilă. Acest fapt presupune și obligația de a instaura un sistem judiciar eficace şi independent, care are competența de a stabili cauzele decesului unei persoane, care se găsește sub autoritatea organismelor specializate în materie de sănătate, publice sau private şi care, dacă este cazul, să facă posibilă angajarea răspunderii acestora pentru actele lor[20].

Consiliul Europei, prin Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), a subliniat responsabilitatea statelor membre de a asigura condiții de spitalizare, pentru toți cetățenii săi, inclusiv cei aflați în centrele de arest ale poliției, penitenciare, centre de retenție pentru imigranți, spitale psihiatrice şi așezăminte sociale, dar şi în diverse facilități/zone nou-înființate, unde sunt plasate persoane în carantină.

Având în vedere caracterul absolut al respectării dreptului la viață și cel al interzicerii torturii şi tratamentelor inumane şi degradante, statul este dator să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor săi în mod nediscriminatoriu.

Orice măsură restrictivă luată față de persoane private de libertate, cu scopul de a preveni răspândirea COVID-19 trebuie să aibă o bază legală şi să fie necesară, proporțională, să respecte demnitatea umană şi să fie limitată în timp. Persoanele private de libertate trebuie să primească informații cuprinzătoare despre astfel de măsuri, într-o limbă pe care să o înțeleagă.

Cu toate garanțiile instituite în sarcina autorităților, există deja persoane care au reclamat nerespectarea drepturilor și libertăților fundamentale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Fără a intra în detalii, reamintim că, printre condițiile de admisibilitate ale unei cereri individuale, promovate în fața Curții, se număra calitatea de victimă. Noțiunea de „victimă”, în accepțiunea Curții, desemnează victima directă, victima indirectă și victima potențială (actio popularis) a unei pretinse încălcări.

Din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului am observat o recrudescență a cererilor individuale în care reclamanții și-au justificat cererea prin calitatea lor de victima potențială (actio popularis)[21]. Cei mai mulți aplicanți denunță modul în care au fost luate măsurile de autorități, de la începutul pandemiei, pentru a opri propagarea coronavirusului[22], însă nu prezintă, concret, modul în care acestea le afectează drepturile fundamentale. Curtea subliniază că, pentru a putea fi admisă o cerere individuală, în condițiile art. 34 din Convenție, restrângerea unui drept sau a unei libertăți fundamentale nu poate fi privită in abstracto, ci reclamantul trebuie să arate consecința directă, pe care măsura a avut-o asupra sa.

Ceea ce dorim să subliniem prin prezentarea jurisprudenței Curții este că, înainte de a denunța măsurile prin care ne-a fost restricționat exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, este indispensabil să înțelegem raportul primordial dintre ordine și libertate. Fără „ordine”, fără un sistem de valori, „libertatea” ar rămâne doar un concept filozofic. Bineînțeles că pandemia a instaurat teamă și nesiguranță, iar încrederea cetățenilor în maniera de gestionare a pandemiei este greu încercată. Însă, principiile fundamentale după care ne ghidăm au rămas aceleași: libertatea, siguranța, demnitatea, securitatea socială, solidaritatea. Modul în care ne exercităm aceste drepturi a fost supus unor restricționări de natură a deservi interesul general. Ceea ce nu alterează libertatea, în esența ei, este caracterul excepțional al constrângerii.[23]

Am pornit, în studiul nostru, de la ideea conflictului dintre ordine și libertate. Ne-am întrebat dacă, în această perioadă, am reușit să îmbinăm ceea ce îngăduie dreptul cu ceea ce impune interesul. O societate ideală este cea în care dreptatea și utilitatea nu sunt în contradicție. Imaginea societății actuale nu este tocmai „ideală”, însă ne dorim ca ea să rămână justă. Cu toate acestea, nu putem admite existența „dreptului”, fără existența „obligației”.

Concluzionând, ceea ce conferă existență și esență drepturilor şi libertăților fundamentale este arhitectura unui sistem constituțional, în care statul poate norma comportamentele subiecților de drept. Nu faptul că sunt prevăzute într-o constituţie le face fundamentale, ci faptul că sunt fundamentale creează necesitatea de a le reglementa constituțional.[24]


[1] Vezi Dan Claudiu Dănișor, Exercițiul drepturilor și libertăților – între liberalism și etatism, apărut în Universul Juridic Premium Nr. 3/2019.
[2] Jean Jacques Rousseau, Despre Contractul social sau Principiile dreptului politic, Ed. Mondero, București, 2007.
[3] Document de informare SG/Inf(2020)11, consultat la 02.12.2021.
[4] Constituția României, consultată la 02.12.2021.
[5] Convenția Europeană a Drepturilor Omului, consultată la 02.12.2021.
[6] Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, paragraful 46, consultat la 02.12.2021.
[7] Disponibil aici paragraful 35, consultat la 02.12.2021.
[8] Vezi Lon Fuller, apud Iulia Motoc, Reîntoarcerea la drept: despre dreptatea pierdută a Europei, apărut în Dilema veche nr. 917, 4-10 noiembrie 2021.
[9] Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, paragraful 46, consultată la 02.12.2021.
[10] Vezi Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52 și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66.
[11] Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, paragraful 49, consultată la 02.12.2021.
[12] Vezi Valeriu Stoica, Drept și ideologie, apărut în Dilema veche nr. 908, 2-8 noiembrie 2021.
[13] Ibidem.
[14] Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, paragraful 4, consultată la 02.12.2021
[15] Convenția Europeană a Drepturilor Omului, consultată la 02.12.2021.
[16] Disponibil aici, paragraful 88, consultat la 02.12.2021
[17] Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, consultată la 02.12.2021.
[18] Dan Claudiu Dănișor, Constituția României comentată, Universul Juridic, București, 2019, p. 51.
[19] CEDH, 18 ianuarie 1978.
[20] Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2010.
[21] Vezi cauza Terheș împotriva României
[22] Vezi cauza Le Mailloux v. France
[23] Vezi Valeriu Stoica, De la lanțurile robiei la obligațiile libertății, apărut în Dilema veche nr. 904, 5-11 august 2021.
[24] Dan Claudiu Dănișor, op cit.


Raluca Elena Calinoiu, Universitatea din Craiova

Secţiuni: Articole, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Drepturile omului, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO