Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Perspectiva juridică a NFT-urilor (Non-fungible tokens)
18.03.2022 | Marius STANCIU, Ștefan CĂLIN

Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Marius Stanciu

Marius Stanciu

Ștefan Călin

Ștefan Călin

1. Introducere

Indiferent dacă NFT-urile (Non-Fungible Token) reprezintă viitorul sau o bulă, creșterea continuă a fenomenului înseamnă că acestea nu pot fi ignorate. Evoluția NFT-urilor a fost uluitoare: pentru ele au fost cheltuite peste 2 miliarde de dolari doar în primul trimestru al anului 2021[1].

NFT-urile sunt în prezent printre cele mai populare[2] active digitale. Metavers-ul a facilitat popularizarea acestor asset-uri, fiind locul ideal în care acestea pot fi afișate. Spre exemplu, în metaverse-ul The Sandbox[3], utilizatorii pot cumpăra „teren” virtual (land) pe care să construiască diverse clădiri sau să îl închirieze, exact ca și cum ar fi vorba de un teren real. Acel land este, din punct de vedere tehnic, un NFT pe blockchain-ul Etherum.

Inclusiv în ceea ce privește publicitatea, NFT-urile au furat lumina reflectoarelor. Adidas[4] a listat spre tranzacționare o colecție de NFT-uri în Metaverse, care deja sunt sold out. Nici Nike[5] nu s-a lăsat mai prejos, intrând în Metaverse prin lansarea unor NFT-uri care au ca obiect adidasi virtuali. În același timp, case de modă de lux, inclusiv Louis Vuitton și Burberry, au intrat în domeniu creând personaje din jocurile NFT care poartă mărcile lor[6].

Datorită prețurilor ridicate de tranzacționare, NFT-urile au devenit și un mijloc de exprimare a status-ului social, prin etalarea pe post de poză de profil pe diverse rețele sociale, cum ar fi Twitter[7]. Între NFT-uri și monedele virtuale (criptomonede, în limbaj uzual) există o strânsă legătură, dat fiind că pe majoritatea platformelor dedicate NFT (cum ar fi principala platformă: OpenSea[8]) tranzacțiile implică un schimb de criptomonedă contra unui NFT.

Prezentul studiu va aborda problemele legislației drepturilor de autor ce se pot ivi în procesul de creare, tranzacționare și dobândire a NFT-urilor pe platformele mainstream (de ex., OpenSea), în scopuri artistice, iar nu în scopuri de autentificare[9]/înregistrare în vederea accesului în diverse sisteme[10], certificarea anumitor calități ale unui produs[11] sau pentru dobândirea anumitor beneficii în schimb[12].

2. Ce este un NFT din punct de vedere tehnic?

Conform unei definiții, tokenurile/jetoanele nefungibile sau NFT-urile (Non-Fungible Token) sunt active criptografice pe un blockchain cu coduri unice de identificare și metadate care le disting unele de altele. Spre deosebire de criptomonede, acestea nu pot fi tranzacționate sau schimbate la echivalență. Aceasta diferă de jetoanele fungibile, cum ar fi criptomonede, care sunt identice între ele și, prin urmare, pot fi folosite ca mijloc pentru tranzacții comerciale[13].

NFT-urile pot viza, între altele, artă vizuală 2D sau 3D, muzică, sunete, poze sau domenii de internet. Practic, aproape orice element care poate fi stocat în mediul virtual poate face obiectul unui NFT. Ceea ce e specific NFT-urilor și conferă acestora unicitate în lumea digitală este facilitat de tehnologia blockchain. Această tehnologie a făcut posibilă asigurarea individualității și unicității în mediul virtual, lucru care înainte nu era posibil.

Într-un articol de specialitate[14] se menționează că NFT-ul conține o parte de cod care este scrisă în blockchain și care conține diverși bits (biți) de informații. Pentru a transforma un fișier digital (care conține poza, desenul, melodia etc.) în NFT, adică procesul cunoscut sub denumirea de minting, se poate apela fie (i) la implementarea unor standarde de tokene (token standard) aferente contractelor inteligente (smart contracts)[15] de pe un blockchain, fie (ii) la utilizarea unor instrumente de minting, special dedicate creării NFT-urilor. Vom aborda prima modalitate în cele ce urmează.

Astfel, tehnologia blockchain este utilizată pentru „tokenizarea activelor” digitale (tokenization of assets), unde tokenul este o unitate digitală a valorii, ce poate fi exprimată în limbaj de programare, care este înregistrată pe blockchain[16]. Tokenurile pot fi fungibile[17] (ex: criptomonedele, acțiunile, punctele de fidelitate etc.) sau nefungibile (NFT-urile), unde fungibilitatea[18] reprezintă aptitudinea unui element de a putea fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. Prin opoziție, nefungibilitatea va fi sinonimă cu unicitatea elementelor. Vom analiza standardul ERC-721[19], folosit pe blockchain-ul Etherum, care este printre cele mai frecvent utilizate standarde de token-uri.

Standardul ERC-721 conține anumite elemente obligatorii și altele opționale. Primul element esențial al NFT este un număr cunoscut sub numele de tokenID, care este generat la crearea token-ului; a doua este contract address (adresa contractului), care este o adresă blockchain care poate fi vizualizată peste tot în lume folosind un scaner blockchain[20]. Combinația de elemente conținute în token îl face unic: nu poate exista decât un singur token în lume cu combinația de tokenID și contract address. În esență, pentru a identifica un NFT este nevoie de combinația unică dintre cele doua numere (contract address si tokenID). Cu alte cuvinte, fișierul digital de care vorbeam mai sus (care se dorește a fi transformat în NFT) este folosit de către contractul smart care utilizează un anumit standard de tokenizare și care prin compilare produce metadate (care caracterizează combinația unică de tokenID și contract address), care sunt mai apoi înscrise în blockchain. Acele metadate codificate în blockchain au elemente de identificare proprii, ceea ce conferă unicitate tokenului.

Cu toate acestea, există și alte elemente importante care pot fi prezente: (i) unul este adresa portofelului creatorului, care ajută la identificarea NFT cu inițiatorul său, (ii) majoritatea NFT-urilor includ de obicei un link către locul în care poate fi găsită lucrarea originală, deoarece tokenul non-fungibil nu reprezintă lucrarea în sine, ci, mai degrabă, o semnătură digitală unică care este legată de o lucrare originală.

Așa cum subliniază în mod corect literatura de specialitate[21], NFT-ul este, în fapt, un titlu digital al unei opere originale sau o dovadă a unei lucrări originale semnate de autor, nu lucrarea propriu-zisă. Astfel se explică apariția unor NFT-uri ce au ca obiect opere de artă asupra cărora există drepturi anterior dobândite sau NFT-uri ce vizează domenii de internet preînregistrate, de exemplu. Ar fi absurd să acceptăm că, de exemplu, deținerea/crearea unui NFT cu privire la marca Nike, ne-ar putea conferi drepturile de utilizare pe care Nike le-a obținut anterior prin parcurgerea unor proceduri costisitoare și îndelungate în fața organismelor abilitate. Prezenta analiză va dezvolta și nuanța întrepătrunderea dreptului proprietății intelectuale și legislației drepturilor de autor române cu conceptul de NFT.

Imaginea de mai jos are rolul de a exemplifica reprezentarea tehnică a unui NFT[22]:

3. Ce este un NFT din punct de vedere juridic?

Așa cum am precizat mai sus, un NFT reprezintă combinația unică dintre contract address si tokenID, care este unică global și stocată pe blockchain. În doctrină s-a exprimat opinia[23] conform căreia NFT-urile sunt nişte cripto-active ce pot încorpora bunuri mobile ori alte drepturi ce pot fi tranzacţionate în schimbul unor monede virtuale ori transferate de la un titular la altul.

Literatura de specialitate definește[24] cripto-activele drept acele active digitale înregistrate pe un registru distribuit, securizate prin criptografie, iar activele digitale[25] reprezintă orice poate fi stocat şi transmis electronic (folosind un computer), poate fi deţinut şi, prin urmare, poate avea drepturi de proprietate şi de utilizare asociate. Datorită diversităţii activelor digitale, acestea se pot regăsi sub diverse forme, de la fişiere audio la conturi de e-mail şi până la criptoactive.

Într-o propunere de regulament UE[26], criptoactivul este definit ca o reprezentare digitală a valorii sau a drepturilor care pot fi transferate și stocate electronic, utilizând tehnologia registrelor distribuite sau o tehnologie similară.

Prin asemănare cu criptomonedele, din punctul de vedere al dreptului civil român, NFT-ul este un bun mobil, aflat în circuitul civil, individual determinat (în lipsă de stipulație contrară a părților), nefungibil (deși părțile pot conveni ca NFT-urile dintr-o colecție să fie fungibile), consumptibil, frugifer (dacă acceptăm că pot fi închiriate, spre ex.), divizibil (dacă acceptăm că se poate cumpăra o cotă-parte din NFT)[27], principal (dacă nu considerăm că NFT-ul este un accesoriu al fișierului digital asupra căruia s-au născut drepturile de autor), incorporal, putând fi considerat inclusiv o masă de bunuri (dacă acceptăm că o colecție de NFT-uri sunt destinate schimbului), nedomenial, în general de folosință exclusivă (deși nu excludem existența unor NFT-uri aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie) și sesizabil.

Important de notat este faptul că pe platformele mainstream de tranzacționare a NFT-urilor, pentru a efectua tranzacții cu acestea, este nevoie ca utilizatorii-părți ale tranzacției să aibă fiecare câte un portofel digital, deoarece existența NFT-ului sub forma în care a fost creată (metadata pe blockchain) este condiționată de „identitatea virtuală” pe blockchain a utilizatorului, adică de faptul că acesta are un portofel digital (wallet). De asemenea, pe majoritatea platformelor relevante, pentru a dobândi un NFT, „cumpărătorul” trebuie să ofere „vânzătorului” la schimb o anumită cantitate determinată de criptomonedă. Criptomoneda (moneda virtuală) este tot un bun. Pe cale de consecință, contractul prin care o parte oferă criptomonedă, iar în schimb, cealaltă parte oferă un NFT este un contract de schimb, reglementat de art. 1763-1765 din Codul civil[28]. Desigur, tranzacția încheiată în cadrul platformei, din punct de vedere tehnic, se realizează printr-un contract smart, dar acest aspect nu afectează calificarea juridică.

Una dintre problemele cheie este confuzia adesea răspândită în jurul drepturilor dobândite atunci când se achiziționează un NFT. Unii dobânditori cred că obțin opera de artă originală și toate drepturile aferente acesteia. Cu toate acestea, în realitate, pur și simplu dobândesc metadatele asociate lucrării, nu lucrarea în sine.

4. Legislația drepturilor de autor. Funcționează cesiunea drepturilor de autor în cadrul platformelor dedicate NFT-urilor? Drept de suită versus

Drepturile de autor se împletesc în mod inerent cu activitatea creativă, NFT-urile fiind deci în strânsă legătură cu aceste chestiuni. Pentru început, trebuie să stabilim condițiile în care se nasc drepturile de autor.

Legea principală care reglementează drepturile de autor asupra operelor literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (în continuare „Legea 8/1996”), conform art. 1 din același act normativ[29].

A) NFT ca obiect al drepturilor de autor

Conform art. 7 din Legea 8/1996, „[c]onstituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor”.

Prin urmare, pentru a vorbi de drepturi de autor trebuie să fim în prezența unei opere de creație intelectuale. Cu alte cuvinte, creația, indiferent de felul acesteia, trebuie să fie rodul imaginației omului (al unei persoane fizice), iar nu să emane de la un robot (de ex.: produse ale inteligenței artificiale[30]) sau „creațiile” ivite întâmplător, în mediul înconjurător, fără intervenție umană sau alte asemenea surse.

Din modul de formulare al art. 7 din Legea 8/1996 („operele originale de creaţie […] oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare”) rezultă o a doua condiție: opera să aibă aptitudinea de a fi concretizată într-o anumită formă[31], formă pe care alt om să o poată percepe[32]. Astfel, omul trebuie să poată fi conștient de existența formei și de existența operei pe care o încorporează (omul când vede o carte, să poată presupune că acele pagini încorporează o scriere; omul când vede un stick de memorie USB să fie conștient că acel suport poate înmagazina date), iar nu neapărat să o și înțeleagă sau să o aprecieze.

În fine, a treia condiție ce rezultă din articolul 7 din Legea 8/1996 este aceea ca opera să fie originală. Conform opiniilor doctrinare majoritare, la care achiesăm, în sistemul continental (și deci și în România), prin originalitate se înțelege faptul că opera cuprinde expresia personalității autorului, spre deosebire de sistemul prezent în SUA, unde opera trebuie să îndeplinească două condiții pentru a fi originală: să nu fie copiată după o creație anterioară și să cuprindă un pas creativ. Originalitatea poate viza deci și creații preexistente, ale altor autori, care prin imprimarea unei viziuni proprii autorului devin opere originale. Se poate considera, pe de altă parte, și că cerința ca opera să nu fie copiată e o parte componentă necesară a împrejurării că ea trebuie să reprezinte o expresie a personalității autorului, distincția având relevanță în cazul programelor pentru calculator, de exemplu, unde cerința originalității se rezumă la ideea de a nu fi copiată.

Originalitatea nu se identifică cu noutatea, nici cu valoarea artistică sau pecuniară, utilitatea sau destinația operei.

Dacă aceste 3 condiții (creație intelectuală, concretizabilă într-o anumită formă perceptibilă simțurilor omului și originală) sunt îndeplinite, opera poate constitui obiect al dreptului de autor.

De asemenea, art. 9 din Legea 8/1996 exclude din domeniul de existență al drepturilor de autor anumite materii cum ar fi ideile, teoriile, textele de natură politică sau administrativă, mijloacele de plată, știrile și informațiile de presă, simplele date sau faptele. Cu alte cuvinte, în esență, nimeni nu poate avea monopol asupra unei idei sau informații faptice, ci doar asupra modului original de exprimare a acestora.

Reîntorcându-ne la NFT-uri, trebuie văzut în privința cărei creații se pot naște drepturi de autor. Așa cum am precizat mai sus, din punct de vedere tehnic, NFT-ul reprezintă combinația unică dintre tokenID și contract address, stocată utilizând cod pe blockchain. Conform art. 7 lit. a) din Legea 8/1996, programele pentru calculator pot naște dreptul de autor pentru creatorul lui. Întrebarea este dacă pentru acordarea protecției juridice a dreptului de autor (i) asimilăm metadata (care conține tokenID și contract adress) programului pentru calculator sau (ii) acordăm dreptul de autor conținutului fișierului compilat la care trimite metadata (metadata rezultă din compilarea contractului smart, fiind practic o legătură între blockchain și fișierul digital încărcat de creator în procesul de minting).

Opinăm în sensul că, în acord cu legislația română în vigoare, a doua variantă este cea corectă. Astfel, creația care îndeplinește cu adevărat cele 3 condiții pentru a putea forma obiectul dreptului de autor (operă intelectuală, concretizabilă într-o anumită formă perceptibilă simțurilor omului și originală) este de fapt conținutul fișierului digital ce se vrea a fi „legat” de rețeaua blockchain în scop de distribuire cu alți utilizatori, ca scop imediat (pentru tranzacționare, autentificare sau simpla exhibare și altele asemenea, ca scopuri mediate). Acel conținut al fișierului digital (poza, desenul, muzica ce face obiectul procesului de minting) este de fapt rodul imaginației autorului, iar metadata este doar un mijloc de propagare a acestei opere în mediul digital, metadata fiind și produsul executării contractului smart aferent standardului ales pe un anumit blockchain. Blockchainul este astfel o platformă, o infrastructură, pentru distribuirea organizată a operelor în mediul online.

Una dintre primele acțiuni în justiție care implică încălcarea drepturilor de autor se desfășoară în prezent în SUA și îl implică pe artistul Jay-Z. În 1996, Jay-Z și-a lansat albumul de debut Reasonable Doubt cu casa de discuri Roc-A-Fella, care a fost co-fondat de producătorul Damon Dash. Producatorul este acum doar acționar minoritar la Roc-A-Fella, dar în iunie 2021, el a anunțat că va lista un NFT of Reasonable Doubt cu platforma de colecție SuperFarm. Roc-A-Fella este deținătorul drepturilor de autor în album, așa că imediat l-a acționat în instanță pe Dash pretinzând încălcarea drepturilor de autor[33]. Un judecător a emis ordin de restricție temporar prin care a oprit tranzacționarea[34], cazul fiind încă în curs de soluționare.

B) Când și cum se naște dreptul de autor în cazul NFT?

Conform art. 1 alin. (1) din Legea 8/1996, opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

Astfel, în cazul NFT-urilor, momentul în care dreptul de autor se naște este momentul creării fișierului digital, adică momentul realizării efective a pozei, desenului sau sunetelor ce fac obiectul procesului de minting și care sunt conținute în respectivul fișier digital. Dreptul de autor se naște fără vreo formalitate prealabilă, chiar din momentul finalizării desenului digital, realizării pozei sau creării sunetelor respective.

C) Înstrăinarea NFT-urilor

Conform Legii 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere comportă, pe de-o parte, prerogative patrimoniale, iar pe de altă parte, prerogative nepatrimoniale.

Prerogativele nepatrimoniale (sau drepturile morale), prevăzute de art. 10 din lege[35], implică divulgarea operei, paternitatea operei, numele sub care opera va fi adusă la cunoștința publicului, respectarea integrității operei și retractarea operei.

Așa cum am precizat mai sus, autor va fi întotdeauna cel/cei care a/au creat opera (persoane fizice), calitatea de autor fiind inalienabilă.

Prerogativele patrimoniale implică în principal exploatarea exclusivă a operei[36] (copyright) și dreptul de suită. Prerogativele patrimoniale pot fi înstrăinate de autor prin cesiune (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit) sau prin succesiune cu titlu universal (moștenitorul legal al defunctului-autor al operei va culege din masa succesorală, printre altele, și prerogativele patrimoniale născute în legătură cu opera defunctului) sau succesiune cu titlu particular (defunctul-autor a lăsat un testament prin care a transmis pentru cauză de moarte prerogativele lui patrimoniale în legătură cu o operă).

În ceea ce privește NFT-urile, ulterior creării și „înlănțuirii” acestuia la un blockchain prin minting, pe majoritatea platformelor, autorul are dreptul „să listeze spre vânzare” NFT-ul creat, fie cu posibilitatea cumpărării de către orice alt utilizator de pe platformă, fie cu posibilitatea transmiterii cu titlu oneros sau gratuit către o persoană determinată.

Probleme legitime se pun în privința funcționării mecanismului de cesiune a dreptului de autor. Vom avea în vedere în cele ce urmează situația în care autorul NFT-ului îl „listează spre vânzare” pe o platformă de tranzacționare pentru toți utilizatorii respectivei platforme. Operațiunea va fi calificată din punct de vedere juridic, conform art. 1225 alin. (1) din Codul civil, după operațiunea juridică principală realizată de părți, care este schimbul (așa cum am arătat supra), dacă avem în vedere voința reală și concordantă a părților necesară calificării contractului (art. 1266 din Codul civil).

Pe cale de consecință, problema eventualei transmisiuni a drepturilor de autor va fi una accesorie contractului de schimb care este operațiunea principală avută în vedere de către părți, fiind așadar dependentă de schimb, conform adagiului accesorium sequitur principale.

Art. 43 din Legea 8/1996 dispune că existenţa şi conţinutul contractului de cesiune (exclusivă sau neexclusivă) a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, făcând excepţie contractele având drept obiect opere utilizate în presă.

În lipsa unui contract „clasic”, încheiat în formă materializată, fizic, între părți (ipoteză rar întâlnită în acest domeniu), trebuie analizat dacă bifarea unei căsuțe puse la dispoziție de platforma de tranzacționare de către creatorul NFT cu privire la cesiunea exclusivă sau neexclusivă a drepturilor de autor are drept efect transmiterea cu succes a acestor drepturi (trebuie analizat dacă acea bifare are valoare de înscris sub semnătură privată).

Potrivit art. 267 din Codul de procedură civilă, înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale. Conform art. 7 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică (Legea 455/2001), în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii[37].

În sensul respectivei legi, prin înscris în formă electronică se înțelege o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar (art. 4 pct. 2).

Prin urmare, platforma pusă la dispozție utilizatorilor prin care creatorul NFT-ului are posibilitatea să își exprime consimțământul, prin bifarea unei căsuțe, cu privire la cesiunea drepturilor de autor transmisibile asupra operei din fișierului digital (la care se referă procesul de minting) poate să fie considerată, în opinia noastră, înscris în formă electronică.

Însă pentru ca acest înscris să poată valora înscris sub semnătură privată, trebuie să îi fie atașată o semnătură electronică extinsă, care conform art. 4 pct. 4 coroborat cu pct. 3 din Legea 455/2001, este acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

Pe majoritatea platformelor online de tranzacționare a NFT-urilor, utilizatorii trebuie să aibă un wallet digital pentru a efectua tranzacții, care este „locul” de depozitare a criptoactivelor (monede virtuale, NFT-uri etc.) și care reprezintă identitatea virtuală a utilizatorilor. În momentul creării NFT-ului prin minting, executarea contractului smart generează contract adress, care reprezintă un element unic de identificare ce leagă wallet-ul creatorului de blockchain.

Opinăm că acea contract adress poate fi considerată ca îndeplinind condițiile a), b) și d) menționate supra, însă se poate considera că îndeplinește și condiția c) doar în ipoteza în care utilizatorul și totodată creatorul NFT-ului creează semnătura electronică prin mijloace controlate exclusiv de el (semnatarul cesiunii). În cazul unui proces, proba aceasta se va face prin expertiză tehnică de specialitate.

Potrivit art. 268 alin. (2) din Codul de procedură civilă, când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege. Dacă instanța va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a avea o semnătură electronică extinsă de mai sus, atunci înscrisul în formă electronică prevăzut de art. 5 din Legea 455/2001 nu va fi valabil, fiind considerat început de dovadă scrisă conform art. 284 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

D) Drept de suită vs. royalty

Conform art. 24 din Legea 8/1996, autorul operei originale de artă grafică sau al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită (în cotele stabilite de lege), reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa. Dreptul de suită se aplică tuturor actelor de revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum şi orice comerciant de opere de artă. Art. 145 alin. (1) lit. c) din Legea 8/1996 dispune că exercitarea dreptului la suită este condiționată de gestiunea colectivă a drepturilor de autor, care se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoştinţa publică (art. 144 alin. (2) din lege).

De asemenea, conform art. 24 alin. (3) din lege, copiile operelor originale de artă sau fotografice, care au fost făcute într-un număr limitat de către însuşi autorul lor sau cu aprobarea acestuia (cum este cazul colecțiilor de NFT-uri), sunt considerate opere de artă originale. Se pune astfel întrebarea dacă platformele de tranzacționare a NFT-urilor îndeplinesc calitatea de comerciant de operă de artă.

Într-o interpretare extensivă a noțiunii, având în vedere că platformele percep, în general, un anumit comision pentru listarea spre tranzacționare a NFT-urilor și ulterior chiar și pentru tranzacțiile subsecvente, făcând această activitate în mod continuu, organizat și cu asumarea unui risc, putem considera că aceste platforme sunt comercianți de opere de artă, fiind necesar ca acestea să aibă în obiectul de activitate al societății codul CAEN 4791 – Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet[38].

În această concepție, autorul operei are dreptul de a beneficia de dreptul de suită pentru fiecare tranzacție intermediată de platformă, independent de faptul că a bifat sau nu cuantumul procentual denumit în mod uzual pe aceste platforme royalty[39], care reprezintă procentul din tranzacțiile ulterioare ale NFT-ului pe care platforma se obligă să le vireze automat către creatorul NFT-ului.

Într-o interpretare restrictivă, aceste platforme nu sunt considerate comercianți de opere de artă, ci niște platforme de intermediere online, de tip marketplace, care doar identifică cererea și oferta cu privire la anumite produse digitale. Astfel de platforme ar trebui să aibă în obiectul de activitate codul CAEN 4619 – Intermedieri in comerțul cu produse diverse[40]. Însă în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a UE, din speța Asociación Profesional Elite Taxi împotriva Uber Systems Spain SL[41], o instanță ar putea considera că activitatea de intermediere și facilitare este subsidiară, principala activitate fiind cea de comerț cu opere de artă.

5. Captură foto a unui NFT creat/dobândit în mod legitim de altă persoană și exhibarea capturii foto pe rețele sociale fără consimțământul titularului NFT-ului. Transformarea unui NFT preexistent și crearea astfel a altui NFT. Consecințe și remedii legale.

Pe de o parte, așa cum am precizat mai sus, dreptul de autor se naște cu privire la opera conținută în fișierul digital, NFT-ul fiind doar un mijloc de distribuire[42].

Astfel, printre diversele încălcări ale dreptului de autor, fapta unei persoane de a face screenshot unui NFT fără consimțământul autorului operei la care se referă NFT-ul poate fi considerată reproducere[43].

Conform art. 12 și 13 pct. a) din Legea 8/1996, autorul unei opere de artă are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii, inclusiv dreptul de a autoriza sau de a interzice reproducerea operei, cu excepțiile cazurilor prevăzute de art. 35, 35^1 și 36 din Legea 8/1996.

Pe de altă parte, în situația în care un autor al unei opere a realizat un NFT, iar ulterior o altă persoană realizează o operă nouă care constă în transformarea primei opere și creează un NFT distinct în scopul tranzacționării, se pune întrebarea dacă această conduită este sau nu conformă cu Legea 8/1996. Analiza vizează de fapt operele derivate, reglementate de art. 8 din legea anterior menționată[44].

Astfel, dacă opera derivată este rezultatul unei activități de creație intelectuală, este materializată prin exprimarea sub o anumită formă și prezintă originalitate, cel de-al doilea autor imprimând operei preexistente expresia propriei personalități, atunci în legătură cu cea de-a doua operă se vor naște drepturi de autor distincte, care însă depind de voința primului autor.

Conform art. 37 din lege, „[t]ransformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii, este permisă în următoarele cazuri: a) dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia publicului; b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia; c) dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor; d) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menţionarea autorului” (subl. ns.).

Din aceste dispoziții rezultă deci că regula în materie de opere derivate este că autorul operei derivate trebuie să ceară permisiunea autorului operei originale și să îi acorde acestuia o remunerație pentru transformarea operei originale, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 37. Prin urmare, autorul celei de-a doua opere (opera derivată) și proprietarul celui de-al doilea NFT trebuie să ceară permisiunea autorului operei originale și să îi ofere acestuia o remunerație în schimb.

Dar dacă o persoană creează un NFT care are ca obiect o marcă preexistentă, înregistrată valabil la OSIM, în condițiile legii, este conduita acesteia conformă cu legea? Conform art. 2 din Legea 8/1996, recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale. Astfel, de exemplu, dacă Nike și-a înregistrat marca anterior la OSIM în condițiile Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, dobândind protecție juridică, iar altă persoană creează o operă vizuală pe care ulterior vrea să o tranzacționeze prin intermediul NFT-urilor, atunci Nike va putea să apeleze la mijloacele prevăzute de Legea 84/1998 pentru a-și apăra drepturile.

Încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate de Legea 8/1996 poate atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii. Conform art. 181 alin. (1) lit. h) din lege, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) controlează, pe cheltuială proprie, din oficiu sau în urma unei sesizări scrise, respectarea legislaţiei din domeniu. Art. 188 alin. (1) dispune, de asemenea, că: „[t]itularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat”.

6. Concluzii preliminare

NFT-urile reprezintă o adevărată inovație în lumea digitală, înlesnind propagarea artei către public prin intermediul mediului online și a tehnologiei blockchain, dar și remunerarea mai justă și efectivă a creatorilor. Așa cum am arătat în prima secțiune, NFT-urile pot îndeplini numeroase alte funcții, comerciale sau necomerciale, putând fi o reală mână de ajutor inclusiv în domeniul caritabil, așa cum am văzut recent în contextul situației grave din Ucraina[45].

Este evident faptul că actualul cadru legislativ are nevoie de completări și ajustări la tehnologiile emergente, care devin din ce în ce mai populare. Putem spera la înțelepciunea legiuitorului, care va înțelege că, într-o economie de piață bazată pe meritocrație, creativitatea reprezintă valoare, iar, în domeniul tehnicii, reprezintă progres. NFT-urile pun, în mod cert, umărul la consolidarea civilizației în era digitală.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] Disponibil aici.
[4] Disponibil aici.
[5] Disponibil aici.
[6] Disponibil aici.
[7] Disponibil aici.
[8] Disponibil aici.
[9] Disponibil aici.
[10] Disponibil aici.
[11] Disponibil aici.
[12] Disponibil aici.
[13] Disponibil aici.
[14] The treachery of images: non-fungible tokens and copyright – Andres Guadamuz, publicat în Journal of Intellectual Property Law & Practice, 2021, Vol. 00, No. 0, pag. 4.
[15] Contractele inteligente sunt pur și simplu programe stocate pe un blockchain care rulează atunci când sunt îndeplinite condiții predeterminate. De obicei, acestea sunt folosite pentru a automatiza executarea unui acord, astfel încât toți participanții să poată fi imediat siguri de rezultat, fără implicarea vreunui intermediar sau pierderea de timp. De asemenea, pot automatiza un flux de lucru, declanșând următoarea acțiune atunci când sunt îndeplinite condițiile (disponibil aici).
[16] Andres Guadamuz – idem., pag. 3.
[17] Disponibil aici.
[18] Disponibil aici.
[19] Disponibil aici.
[20] Disponibil aici.
[21] Andres Guadamuz – idem., pag. 17.
[22] Imagine preluată de aici.
[23]Tehnologia blockchain, monedele virtuale şi dreptul penal” – George Zlati, articol publicat în publicația Penalmente Relevant nr. 1 din 2021 din data de 30 iunie 2021 (disponibil aici).
[24] Definiție preluată din, „Raport conţinând recomandări adresate Comisiei privind sectorul finanţelor digitale: riscuri emergente în ceea ce priveşte criptoactivele – provocări în materie de reglementare şi de supraveghere în domeniul serviciilor, instituţiilor şi pieţelor financiare”, Parlamentul European, Octombrie, 2020, p. 2, citată în articolul „Criptoactivele. Perspectivă teoretică, tehnică şi normativă” – Oana Dragomir, publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4 din 2021 din data de 31 august 2021 (disponibil aici).
[25]Blockchain-urile şi activele digitale” – Luis-Daniel Ibanez, Michał R. Hoffman, Taufiq Choudhry, Universitatea Southampton, 2020, p. 3, citată în Oana Dragomir – op.cit.
[26] Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele criptoactivelor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937, COM/2020/593 final.
[27] Subliniem faptul că NFT-ul, în sine, este indivizibil, putând exista coproprietari asupra acestuia.
[28] M. Of. 505 din 15.07.2011.
[29] Art. 1 din Legea 8/1996: „[d]reptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial. (2) Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată. (3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai în condiţiile respectării prevederilor legislaţiei naţionale în materia prelucrării datelor cu caracter personal” (subl. ns.).
[30] Un cod, conceput de om, într-un limbaj de programare, poate beneficia de protecție juridică, dar „creațiile” rezultate exclusiv din executarea codului nu beneficiază de protecție juridică.
[31] De exemplu, tipărirea unei povești într-o carte, publicarea unei analize pe un site, conceperea unui program pentru calculator într-un limbaj de programare, recitarea la pian a coloanei sonore a unui film etc.
[32] De exemplu, omul să poată citi cartea, analiza publicată pe site, codul programului sau să poată auzi coloana sonoră.
[33] Textul acțiunii poate fi consultat aici.
[34] Roc-A-Fella Records v Damon Dash, Case 1:21-cv-05411-JPC. Disponibil aici.
[35] Art. 10 din Legea 8/1996: „[a]utorul unei opere are următoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică; b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei; c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa; e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării”.
[36] Art. 12 din Legea 8/1996: „[a]utorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii”.
Art. 13 din Legea 8/1996: „[u]tilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei; b) distribuirea operei; c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea operei; e) împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i) realizarea de opere derivate”.
[37] Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată (art. 5 din Legea 455/2001).
[38] Disponibil aici.
[39] Disponibil aici.
[40] Disponibil aici.
[41] Hotărârea CJUE din 20 decembrie 2017, pronunțată în speța Asociación Profesional Elite Taxi c. Uber Systems Spain SL, cauza C-434/15, pct. 37-40.
[42] În sensul art. 15 din Legea 8/1996: „[p]rin distribuire, în sensul prezentei legi, se înţelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora. (2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia.”
[43] În sensul art. 14 din Legea 8/1996: „[p]rin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.”
[44] Art. 8 din Legea 8/1996: „[f]ără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume: a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie; b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale”.
[45] Disponibil aici.


Marius Stanciu – Partener Buju Stanciu & Asociații
Ștefan Călin – Intern Buju Stanciu & Asociații

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti