Secţiuni » Notari publici
Notari publici
Official partner: Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România

Marii perdanți ai războiului izbucnit în Europa – dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul la FERICIRE…
20.03.2022 | Nicoleta Raina GEAMALINGA

Secţiuni: Drepturile omului, Life, Notari, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Nicoleta Raina Geamalinga

Nicoleta Raina Geamalinga

Oare există învingători la finalul unui război? Oare poate cineva, chiar dacă s-ar afla în tabăra victorioșilor, să afirme că se simte fericit datorită războiului?  Este războiul o necesitate, o ambiție sau un joc de strategie? Atâtea întrebări care însă nu au răspunsuri unanime. Există însă unanimitate cu privire la un aspect – triada drepturilor viață-libertate-fericire este din păcate cea mai afectată de forțele beligerante.

Acest articol vine în contextul în care pe 20 Martie se sărbătorește Ziua Internațională a Fericirii. Și deși nu cred că cineva poate fi cu adevărat fericit în contextul actual în care teama, sentimentul de compasiune pentru suferința celor implicați în război capătă din ce în ce mai multă amploare, Ziua Internațională a Fericirii este totuși un prilej pentru a dezbate asupra principalelor drepturi care sunt limitate sau chiar ignorate de război, DREPTUL LA FERICIRE fiind unul dintre ele și asupra căruia vom insista în prezentul articol.

În Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite se consacră norme şi principii fundamentale ale promovării şi realizării drepturilor fiinţei umane. Astfel, în Declaraţie se stipulează că „toţi oamenii sunt creaţi egali şi sunt dotaţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile”. Printre acestea se numără: „dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii”. Guvernele sunt stabilite de oameni „pentru a garanta aceste drepturi“, iar justa putere a guvernelor emană din „consensul celor guvernaţi”.[1]

Nu putem însă să începem analiza dreptului de a căuta fericirea fără a trasa câteva repere cu privire la dreptul la viață și dreptul la libertate.

Conform art. Articolul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ,,(1) Orice persoană are dreptul la viață. (2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”.                 

Totodată Convenția din 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8 și completată prin Protocolul nr. 2, semnată la Roma prevede în articolul 2 ,,Dreptul la viaţă – 1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie”.                                                            

Pe planul dreptului național, Constituția României reglementează la art. 22 dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică – ,,(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă”.               

Dar oare războiul nu este o formă a pedepsei cu moartea? Cine are dreptul de a decide soarta celor de participă direct sau indirect la război? Cine decide cu privire la viața militarilor și a tututor victimelor colaterale? Este binecunoscut faptul că armata este instrumentul de forţă prin care societatea îşi apără interesele naţionale de pericolele externe. Dar ce fac efectiv militarii? Se supun unor ordine care le permite să folosească armele chiar și pentru a suprima dreptul la viață al inamicului.

Cred că puțini dintre noi se mai gândeau că în anul 2022 ar putea izbucni conflicte militare de asemenea anvergură ca cele din Ucraina…. Și mai puțini cred că își puteau imagina că dreptul la viață a atâtor persoane poate sta în mâinile câtorva persoane. Într-o societate în care luptăm acerb pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la prima vedere s-ar părea că reglementarea dreptului la viață este o prevedere adânc împământenită, o prevedere care se aplică de drept. Paradoxal, statul democratic, care are obligația de a asigura dreptul la viață, prin crearea unui mediu ambiant sigur, a condițiilor de ocrotire a sănătății și de securitate a vieții, este tot cel care în momentul actual a pornit acest război atroce. Deși oricine nu respectă dreptul altuia ar trebui să fie tras la răspundere în fața legii, ne aflăm într-o situație excepțională și în același timp aproape imposibilă.

Deși art. 15 din Convenția din 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale intitulat ,,Derogare în caz de stare de urgență”, prevede la al. 1 că ,,În caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în masura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul international”, totuși al. 2 face o precizare extrem de importantă: ,,Dispoziția precedentă nu îngăduie nicio derogare de la art. 2, cu excepția cazului de deces rezultând din acte licite de război, și nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 si art. 7”.

În ceea ce privește jurisprudența referitoare la articolele prezentate anterior, se impune menționarea cazului Andreou împotriva Turciei – 27.10.2009, în care cererea se referea la un resortisant britanic, doamna Andreou, rănită de focurile de armă trase de forţele armate turce în timpul conflictelor din zona-tampon controlată de Organizaţia Naţiunilor Unite în Cipru. Astfel s-a vorbit de încălcarea art. 2: recurgerea la o forţă potenţial letală împotriva reclamantei nu era nici „absolut necesară”, nici justificată de una din excepţiile autorizate de art. 2.[2]

Atunci când vorbim de dreptul la libertate, direcțiile pentru discuție sunt extrem de numeroase. Putem aminti libertatea de opinie, libertatea de exprimare, libertatea de alegere, libertatea de manifestare, libertatea de mișcare etc. Toate aceste drepturi sunt într-o mai mare sau mai mică măsură afectate de starea de război existentă.

Libertatea este puterea și dreptul de a acționa, gândi sau vorbi așa cum dorim fiecare. Libertatea este una dintre principalele valori ale societăților dezvoltate și unul dintre drepturile fundamentale ale omului.

Libertatea este esențială pentru o viață fericită. Libertatea este indisolubil legată de acțiunile guvernului fiecărei țări, iar în cazul unui război, aceste acțiuni atentează direct la valorile libertății și fericirii.

Convenția din 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede la art. 10 – Libertatea de exprimare ,,1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.                                                                                                                                           

Este extrem de interesant de analizat al. 1 al articolului evocat în paragraful anterior în contextul internațional actual și de subliniat rolul libertății de opinie, și mai ales libertății de a primi sau comunica informații sau idei, fără imixtiunea autorităților publice. Acest drept pare astăzi a fi lipsit de esență în anumite state, iar dezinformarea capătă proporții colosale.

Subiectul dezinformării face obiectul a numeroase lucrări în ultima perioadă și rămâne totodată o prioritate pe agenda Comisiei Europene. La sfârșitul anului trecut opt noi semnatari potențiali s-au alăturat procesului de revizuire a Codului de bune practici privind dezinformarea. Codul este primul cadru de acest fel la nivel mondial care stabilește angajamentele platformelor și ale industriei de a combate dezinformarea.[3]

Și ajungem astfel la ultimul drept analizat în prezentul articol, căruia îi vom acorda importanța cuvenită, și anume dreptul de a căuta fericirea.

Războiul și pacea au un număr nelimitat de efecte directe și indirecte asupra fericirii, greu sau imposibil de captat. Există numeroase probleme din cauza chestiunilor de cauzalitate și atribuire, ceea ce face foarte dificilă obținerea unor perspective empirice cu privire la efectele războiului asupra fericirii.

În cele ce urmează vom porni de la prezentarea dreptului la fericire, sau mai bine zis a dreptului de a căuta fericirea, încercând a concluziona asupra legăturii dintre starea de război și starea de pace, pe de o parte, și fericirea pe de cealaltă parte.

A-ți căuta fericirea înseamnă a face tot ceea ce-ți dorești, cu respectarea limitelor impuse de constituție și de legi, iar fericirea și libertatea devin termeni echivalenți datorită faptului că amândouă sunt condiționate de limitele impuse de legi, constituție și ajung să depindă una de cealaltă.[4]

Primul act constituțional al unui stat democratic care se referă la dreptul omului de a-și căuta fericirea este Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii din 4 iulie 1776, care prevedea următoarele „sunt adevăruri de la sine evidente faptul că toți oamenii sunt egali din naștere, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără Viața, Libertatea și căutarea Fericirii – Că pentru a garanta aceste drepturi, Guvernele sunt alcătuite din Oameni, care își derivă puterile lor întemeiate din consimțământul celor guvernați, – Că oricând ar deveni aceste forme de guvernământ risipitoare ale acestor țeluri, este Dreptul Oamenilor să le schimbe sau să le abolească, și să instituie noi Guvernăminte, fundamentându-se pe asemenea principii și organizându-și puterile de maniera cea mai efectivă pentru Siguranța și Fericirea lor.”[5]                                                                                                              

Acest drept de a căuta fericirea, precum și noțiunea de fericire sunt menționate de multe state în actele lor constituționale, cum ar fi Constituția Japoniei din 1946 (,,dreptul cetăţenilor la viaţă, libertate şi năzuinţa spre fericire, cu condiţia de a nu fi folosite împotriva prosperităţii publice, se bucură de cel mai mare respect din partea legii şi a autorităţii statale”[6]), Constituția Haïti din 1987, a Namibiei din 1990, cea din Seychelles din 1993 și cea din Coreea de Sud.

Jurisprudența joacă de asemenea un rol important în domeniul reglementării noțiunii de fericire. Cazul State v. Cromwell, 9 N.W.2d (N.D. 1943) l-a citat pe Henry Campell Black, autorul ,, Black’s Law Dictionary”: „Căutarea fericirii este, într-adevăr, un agregat de mai multe drepturi, unele dintre ele fiind enumerate în constituții, iar altele incluse în garanția generală a „libertății”. Fericirea omului poate consta din mai multe lucruri sau poate depinde de mai multe circumstanțe. (…) Dreptul constituțional de a căuta fericirea poate însemna nici mai mult, nici mai puțin decât dreptul de a-ți îndrepta forțele mintale și fizice pentru atingerea unei finalități, fără vreo restricție sau obstrucționare în raport de alți particulari, cu excepția cazului în care este necesar pentru a se salvgarda drepturile egale ale altora. Această garanție este, așadar, una dintre cele mai nedefinite, însă dintre cele mai cuprinzătoare care se pot găsi într-o constituție.”[7]                          

Și ajungem să ne întrebăm: oare persoanele care se află în teritorii ale statelor aflate în război pot găsi fericirea atunci când simt că viața lor este în mod constant amenințată? Oamenii care trăiesc în zone de război sau în locuri în care terorismul este o realitate zilnică experimentează această luptă în căutarea fericirii, luptă care însă pare a fi sortită eșecului.

David McCullough în lucrarea sa ,,Cursul evenimentelor umane” menționa că ,,În general, fericirea a fost înțeleasă ca o stare de pace cu întreaga lume, în sens biblic”.[8]                                              

În 3.400 de ani de istorie scrisă, lumea noastră a cunoscut doar 250 ani de pace. Numai începând din 1945 au existat mai mult de 400 conflicte armate în toată lumea.

Și oare ce instrumente avem la îndemână pentru a proteja aceste drepturi esențiale prezentate în prezentul articol pe perioada desfășurării unui război? Un rol extrem de important este ocupat de dreptul internaţional umanitar (DIU), care împreună cu dreptul internaţional al drepturilor omului încearcă să protejeze această triadă a drepturilor viață-libertate-fericire.

Anumite drepturi (libertatea de a călători, libertatea şi securitatea personală, libertatea de asociere etc.) pot fi limitate sau suspendate pe durata situaţiilor de urgenţă publică, dar numai „proporţional cu condiţiile impuse de situaţia respectivă” (atât teritorial cât şi temporal). Pe durata desfăşurării unui conflict armat, intră în vigoare un sistem legislativ special, şi anume DIU. Acesta reprezintă un set de reguli adaptate în mod special conflictelor armate, al cărui scop este acela de a proteja victimele războiului (civilii, răniţii sau bolnavii, prizonierii, persoanele deplasate intern etc.) şi de a reglementa desfăşurarea ostilităţilor. Deoarece se aplică numai în situaţii excepţionale, nu sunt permise abateri. Majoritarea prevederilor sunt stabilite pentru reglementarea conflictelor armate internaţionale, şi doar foarte puţine se aplică în cazul conflictelor armate non-internaţionale. Scopul principal al dreptului internaţional umanitar este acela de proteja viaţa, sănătatea şi demnitatea civililor sau a combatanţilor care nu mai sunt implicaţi în ostilităţi (combatanţii capturaţi, răniţi sau bolnavi), şi de a limita drepturile părţilor participante la un conflict de a utiliza metode de război alese după criteriile proprii. Scopul este acela de a limita suferinţa şi distrugerile provocate de conflictele armate. În acest mod, se poate spune despre DIU că protejează nucleul de bază al drepturilor omului pe durata conflictelor armate. Aceste drepturi de bază includ dreptul la viaţă, interzicerea sclaviei, interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane şi interzicerea aplicării retroactive a legii. Spre deosebire de alte drepturi (cum ar fi libertatea de exprimare, de a călători sau de asociere), care pot fi limitate pe durata situaţiilor de urgenţă naţională, drepturile de bază ocrotite de DIU nu pot fi suspendate niciodată. [9]

Acest drept internaţional umanitar este cunoscut și sub denumirea de dreptul războiului (jus in bello) sau dreptul conflictelor armate. Problematica modului de purtare a războaielor și de limitare a efectelor negative ale acestora a fost abordată încă din antichitate şi s-a reflectat în lucrări de specialitate ale diferiţilor jurişti (Hugo Grotius, ,,Dreptul războiului şi păcii”), în instrumente juridice internaționale (Declaraţia de la Petersburg din 1868, primul document internaţional care stabileşte anumite limite de folosire a unor tipuri de arme, Convenţiile de la Haga din 1899, respectiv 1907, Convenţiile de la Geneva din 1949), precum şi în eforturile întreprinse de state pe plan intern şi internaţional pentru aplicarea DIU și cooperarea în domeniu. Statele au obligația să sancționeze încălcările normelor de drept internațional umanitar, să urmărească penal pe cei responsabili pentru săvârșirea unor violări grave, în special crime de război, și/sau să coopereze cu alte state în acest scop.[10]

Pentru a concluziona cu privire la acest drept de a căuta fericirea care capătă dimensiuni din ce în ce mai mari în prezent, trebuie să menționăm că din păcate vorbim de o lipsă de reglementare legislativă a dreptului la fericire în cadrul legislației românești, legislație care trebuie să se alinieze la standardele internaționale și europene, care acordă acestui drept locul pe care îl merită.

Iar în condițiile actuale, în care războiul răpește aceste drepturi fundamentale – dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul de a căuta fericirea, este oportun de a prelua propunerea de lege ferenda exprimată de Valentin-Stelian Bădescu în lucrarea sa ,,Unele considerații despre dreptul la fericire”, cu privire la reglementarea juridică a unui drept la fericire al popoarelor, care să depăşească nivelul individual, subiectiv, al dreptului la fericire. Acest nou drept colectiv este desemnat să realizeze o apropiere multi-dimensională între starea de fericire a popoarelor societăţii globale a sec. XXI şi nevoia de soluţionare a unor probleme globale ce afectează în prezent întreaga umanitate.[11]

Iar o afirmație ce pare a sintetiza situația delicată în care se află dreptul la fericire este cea a lui Heinrich Heine – ,,Fiecare pas pe care îl face omenirea costă şuvoaie de sânge”, și de aceea fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze acest lucru și să încerce să facă o altă mișcare care să contracareze acest efect devastator și să orienteze ascensiunea fericirii.


[1] Dumitru Mazilu, ,,Respectarea şi garantarea drepturilor omului, a libertăţii şi demnităţii fiinţei umane – îndatoriri fundamentale ale oricărui guvernământ democratic”, pag.8, în Revue Européenne du Droit Social – Supplement Year 2016 Târgovişte, disponibil pe https://drept.hyperion.ro/attachments/article/41/Revue%20europennee%20du%20droit%20social-Hyperion-Drept-2016.pdf accesat la data de 02.03.2022;
[2] A se vedea cauza Andreou vs. Turcia disponibilă pe https://hudoc.echr.coe.int/eng-.press#{%22itemid%22:[%22003-2907489-3193391%22]} accesat la data de 17.03.2022;
[3] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_21_4945 accesat la data de 01.03.2022;
[4] Tudor Panțîru, ,,Dreptul de a căuta fericirea” în Revista de Drept Public Republica Moldova, nr. 1/2015 disponibil pe https://www.constcourt.md/public/files/file/Publicatii/dr_fericire_Pantiru.pdf accesat la data de 02.03.2022;
[5] Ibidem;
[6] Constituția Japoniei, conținut disponibil pe https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/constituc89bia-japoniei.pdf accesat la data de 11.02.2022;
[7] Tudor Panțîru, op.cit.;
[8] Carl M. Cannon, ,,The Pursuit of Happiness in Times of War”, editura Rowman & Littlefield, 2005, disponibil pe https://books.google.ro/books?id=iJI4PJBH-9UC&pg=PA147&lpg=PA147&dq=war+happiness&source=bl&ots=VXstkDhSi1&sig=ACfU3U0mGAh1aSV9t_OXiDvyvHnVpmMY4A&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiArIPRzsD2AhVTiP0HHW9OAXg4ChDoAXoECAsQAw#v=onepage&q=war%20happiness&f=false accesat la data de 02.03.2022;
[9] ,,Explorarea dreptului umanitar – Module educaţionale pentru tineri”, disponibil pe https://www.icrc.org/en/doc/what-we-do/building-respect-ihl/education-outreach/ehl/ehl-other-language-versions/ehl-romanian-modules.pdf accesat la data de 15.03.2022;
[10] https://www.mae.ro/node/55102 accesat la data de 11.02.2022;
[11] Valentin-Stelian Bădescu, ,,Unele considerații despre dreptul la fericire”, pag.47, în Revue Européenne du Droit Social – Supplement Year 2016 Târgovişte, disponibil pe         https://drept.hyperion.ro/attachments/article/41/Revue%20europennee%20du%20droit%20social-Hyperion-Drept-2016.pdf accesat la data de 15.03.2022.


BIBLIOGRAFIE

  1. Bădescu, V.-S., (2016), ,,Unele considerații despre dreptul la fericire”, pag.47, în Revue Européenne du Droit Social – Supplement Year 2016 Târgovişte, disponibil pe https://drept.hyperion.ro/attachments/article/41/Revue%20europennee%20du%20droit%20social-Hyperion-Drept-2016.pdf accesat la data de 15.03.2022;
  2. Cannon M.C. (2005), ,,The Pursuit of Happiness in Times of War”, editura Rowman & Littlefield, disponibil pe https://books.google.ro/books?id=iJI4PJBH-9UC&pg=PA147&lpg=PA147&dq=war+happiness&source=bl&ots=VXstkDhSi1&sig=ACfU3U0mGAh1aSV9t_OXiDvyvHnVpmMY4A&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiArIPRzsD2AhVTiP0HHW9OAXg4ChDoAXoECAsQAw#v=onepage&q=war%20happiness&f=false accesat la data de 02.03.2022;
  3. Constituția Japoniei, conținut disponibil pe https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/constituc89bia-japoniei.pdf accesat la data de 11.02.2022;
  4. ,,Explorarea dreptului umanitar – Module educaţionale pentru tineri”, disponibil pe https://www.icrc.org/en/doc/what-we-do/building-respect-ihl/education-outreach/ehl/ehl-other-language-versions/ehl-romanian-modules.pdf accesat la data de 15.03.2022;
  5. Mazilu, D, ,,Respectarea şi garantarea drepturilor omului, a libertăţii şi demnităţii fiinţei umane – îndatoriri fundamentale ale oricărui guvernământ democratic”, pag.8, în Revue Européenne du Droit Social – Supplement Year 2016 Târgovişte, disponibil pe https://drept.hyperion.ro/attachments/article/41/Revue%20europennee%20du%20droit%20social-Hyperion-Drept-2016.pdf accesat la data de 02.03.2022;
  6. Panțîru, T., (2015), ,,Dreptul de a căuta fericirea” în Revista de Drept Public Republica Moldova, nr. 1/2015 disponibil pe https://www.constcourt.md/public/files/file/Publicatii/dr_fericire_Pantiru.pdf accesat la data de 02.03.2022;
  7. https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_21_4945 accesat la data de 01.03.2022;
  8. https://hudoc.echr.coe.int/eng-.press#{%22itemid%22:[%22003-2907489-3193391%22]} accesat la data de 17.03.2022;
  9. https://www.mae.ro/node/55102 accesat la data de 11.02.2022;

Notar public Nicoleta-Raina Geamalinga

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti