Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Un MIT încă nedistrus, dar la modă: Cum (nu) ar putea fi judecat Putin de Curtea Penală Internațională
24.03.2022 | Nicolae-Dragoş PLOEŞTEANU, Raul MIRON

JURIDICE - In Law We Trust
Nicolae Ploeșteanu

Nicolae Ploeșteanu

Raul Miron

Raul Miron

Rostul acestui editorial

Am început analiza subiectului pentru că situația din Ucraina provoacă de mulți ani ordinea juridică mondială și, în special europeană, dar și pentru că unul din instrumentele de forță ale acestei ordini este instrumentarea răspunderii juridice penale asupra posibililor responsabili de această situație de criză umanitară. În același timp, se propagă în media ideea unei acțiuni investigative în scop de acuzare judiciară penală exercitată de către Oficiul procurorului Curții Penale Internaționale(OTP – Office of the Prosecutor), dar mai ales într-o manieră extrem de generală de Curtea Penală Internațională care îl va trage la răspundere pe Putin. Această ultimă idee alăturată în contextul larg al multor altor idei privind situația din Ucraina se afirmă ca un mit: o acțiune Magnifică, Temerară și Nemaiîntâlnită de tragere la răspundere a unui individ care are capacitatea de a înfiora de mulți ani lumea europeană și care apare în conștientul public ca fiind una decisivă în care Binele învinge Răul.

Concluzia la care ajungem în final este că Mitul unei Curți Penale care îl trage la răspundere pe președintele Putin este extrem de lipsit de rigoare la momentul prezent, deoarece acțiunea prezentă a Procurorului Curții nu este suficient de antamată în regulile de drept internațional public, ordinea mondială se opune deocamdată unui final de tipul celui amintit și, de ce nu, aceeași acțiune are în mod realist un alt scop decât cel de a fi tras la răspundere Putin de către Curtea Penală Internațională. Pe considerentele expuse în editorial apreciem că Mitul tragerii la răspundere penală de către Curtea Penală Internațională a președintelui Putin reprezintă deocamdată un „mit nedistrus”, în sensul că a fost creat dar nimeni nu a fundamentat credibilitatea sau fabulozitatea acestuia.

Un obiectiv secundar, dar important pentru a fundamenta un Mit, este să arătăm că pe fondul unui „război” la nivel mondial, propaganda face parte din discursul la toate nivelurile, internațional, național ori instituțional sau de grup, iar acest discurs dacă ar fi privit din exterior ar avea valențele tipologiei Fake News. Poate să rămână Curtea Penală Internațională în afara acestei tipologii de „Fake News”, din moment ce este parte a acestui „război”?

Metodologie inițială

Ne bazăm în special pe observația promptă asupra comunicatelor instituțiilor internaționale în legătură cu exercitarea unor competențe ca reacție la evenimentele din Ucraina, pentru perioada începerii invaziei rusești și până la momentul prezent, 23 martie 2022. De asemenea, utilizăm referințele doctrinare privind jurisdicția asupra crimelor internaționale. Un alt instrument are în esență studiul știrilor din media, pentru perioada cuprinsă anterior invaziei și perioada pentru care evenimentele la care ne referim sunt în derulare. Printre instrumentele de referință se numără comparația evolutivă și conceptuală, juridică, dintre evenimentele, părțile și propaganda utilizată de către toate părțile beligerante sau alte părți la conflict. Nu ne putem desprinde de studiul cutumei internaționale și a tratatelor internaționale în domeniu, adică studiul sursei juridice pozitive primare, ceea ce înseamnă că autorii au încercat să își întemeieze în mod constant ideile prin raportare la tratatele existente în domeniu.

De ce este un Mit judecarea de către Curtea Penală Internațională a lui Putin?

Este un discurs[1] al zilelor pe care le trăim în împrejurările dramatice din zona Ucrainei, anume că eroul fabulos din povești, „Curtea Penală Internațională”,  îl va aduce pe președintele Federației Ruse în fața justiției pentru a îl trage la răspundere penală internațională. Și iată că marele rău al lumii, Putin, va fi înfrânt definitiv de eroul fabulos. Acest discurs îl întâlnim pe extrem de multe rețele sociale, în pledoariile și opiniile unor persoane cu poziții mai mult sau mai puțin înalte, cu sau fără expertiză în domeniu. Specialiștii încearcă să circumstanțieze, să nuanțeze un verdict, dar cu siguranță marele erou, anume Curtea Penală Internațională, nu mai are nevoie de prezentări în media internațională și națională. Ca urmare, indiferent de ce se va întâmpla ne găsim în prezența unui Mit, pentru că povestea a început înainte să se întâmple absolut orice. În cele ce urmează, încercăm să „revenim cu picioarele pe nava aflată pe o mare extrem de tulbure” și să încercăm să ne stabilim criterii reale, în special juridice, pentru că acest erou instituțional este o abstracțiune juridică și acționează ca o instituție juridică de drept internațional public. La sfârșitul articolului revine cititorului să tragă concluzii sau să se ralieze la unele concluzii ale noastre și să decidă dacă Mitul acesta va rămâne un mit: o legendă în desfășurare, bazată pe realități care deocamdată sunt nisipoase și nu permit anticiparea unui verdict astfel cum acesta apare deja într-o parte a conștiinței publice.

În orice caz, în ceea ce mă privește, ori de câte ori ascult opinii exprimate de oficiali ai diferitelor părți în cotidiene sau la televiziuni de mare audiență, aș utiliza un dispozitiv electronic pentru prevenirea efectelor Fake News, care să ștampileze/imprime automat fundalul cu mesajul: Neștiințific sau Propagandistic ori Mesaj Politic fără asumare de răspundere. Până la urmă, mai mult sau mai puțin, Miturile au și o componentă de Fake News.

Un exemplu de metodă de a crea un Mit

Una dintre acestea este de a realiza în media un interviu cu un înalt oficial al unui stat și de a îi adresa întrebări care depășesc subiectul afirmat în titlul interviului, dar care prin apropierea de subiectul afirmat în titlu a unor cuvinte cheie, concepte și rezoluții, creează confuzia asupra subiectului inițial. Iată spre exemplu, într-un material având ca titlu „ce urmează dacă justiția îl găsește vinovat pe Putin pentru crime de război in ucraina”(a se vedea infra nota 1), interviul trece ușor de la subiectul legat de Curtea Penală Internațională la un alt subiect, precum Curtea Internațională de Justiție, unde deja avem pronunțată o hotărâre de admisibilitate la data de 16.03.2022[2]. Această hotărâre a Curții Internaționale de Justiție este prima facie un succes a unei „tabere”, chiar dacă în același timp este salutară pentru juriștii de drept internațional. Subiectele în ambele cazuri vizează situația din Ucraina, însă, în cel de-al doilea caz, avem de-a face cu Federația Rusă, fiind complet exclusă tragerea la răspundere a lui Putin. Această situație pare să se subsumeze metodei Fake news „distribuirea de informații pentru a influența comportamentul sau crezul persoanelor constituie o practică ce poate fi mult mai subtilă. Metoda utilizată cel mai adesea este aceea de a prelucra anumite informații extrem de exacte care pot fi fragmentate și prezentate audienței în așa fel încât să genereze din partea receptorului adoptarea unor concluzii false. Acestea sunt considerate fake news într-un sens foarte larg”[3]. Evident că responsabilitatea etică revine celor care au generat tipul acesta de interviu, în nici un caz intervievatului.

Ce înseamnă Curtea Penală Internațională și câteva repere istorice și juridice relevante asupra „eroului”?

În primul rând, Curtea Penală Internațională este o instanță internațională creată pe baza voinței unor State în anul 2002, State care au încheiat un acord internațional cunoscut sub denumirea Statutul de la Roma(iulie 1998)[4]. Această instanță internațională judecă persoanele care au săvârșit fapte care constituie crime internaționale. Existența și funcționarea acestei Curți se supune principiilor de dreptul tratatelor: pacta sunt servanda[5], respectiv res inter alios acta, aliis nec nocet nec prodest[6]. Aceasta înseamnă că tratatul obligă părțile la acesta și, totodată, nu poate nici să prejudicieze nici să fie în beneficiul altora decât părțile. Legat de aspectul juridic amintit, trebuie subliniat simplu că Ucraina nu este parte la Statutul de la Roma, chiar dacă a semnat[7] la 20 ianuarie 2000 acest acord; în ceea privește Federația Rusă,  aceasta a semnat Statutul la 13 septembrie 2000, după care a notificat la 30 noiembrie 2016 Secretarul General al Națiunilor Unite că nu intenționează să devină parte la acest Statut[8]. Pe scurt, la prima vedere, având în vedere că semnarea unui tratat nu are ca efect încheierea unui tratat internațional, precum Statutul de la Roma, nici Ucraina nici Federația Rusă nefiind părți ale acestui tratat, concluzia previzibilă și fundamentală în dreptul internațional ar fi că Statutul de la Roma, principial, nu se aplică celor două state. În plus, nici Curtea Penală Internațională nu poate exercita jurisdicție asupra faptelor care ar apărea, pe baza unor indicii puternice într-o etapă, crime internaționale. Ca urmare, o primă concluzie este că, de principiu, Statutul de la Roma nu poate reprezenta un fundament juridic pentru exercitarea jurisdicției Curții Penale Internaționale asupra pretinselor crime internaționale săvârșite pe teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, astfel cum vom arăta la un moment dat, regula principială a lipsei de jurisdicție a CPI suportă unele circumstanțieri.

În al doilea rând, este foarte util să prezentăm, după ce am arătat importanța de a fi parte la Statutul de la Roma pentru a se angaja jurisdicția CPI, cine este parte și cine nu este parte la acest tratat internațional. Iată că avem foarte multe părți, mai exact 123 de State ale lumii(printre care și România). Este extrem de important pentru funcționarea acestui tratat să vedem care dintre cele 5 puteri cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite este parte: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este parte din 2001; Franța este parte din 2000; Federația Rusă nu este parte; China nu este parte; SUA nu este parte. Cele 5 puteri pot genera împreună, în timp, o jurisdicție universală, dar realitatea actuală este alta. Mai mult, SUA a semnat tratatul(Statutul de la Roma), dar ulterior a făcut o declarație/notificare[9] asemănătoare cu cea a Federației Ruse, în sensul că nicio obligație nu poate rezulta din faptul semnării Statutului de la Roma. Acest punct evidențiază că ordinea mondială, structurată pe puteri juridice, astfel cum este în prezent structurată, nu permite în mod logic exercitarea jurisdicției universale de către Curtea Penală Internațională, în special asupra lui Putin pentru crime internaționale(acesta fiind subiectul analizat!). Este foarte adevărat că ordinea mondială trece prin cea mai severă criză de la al doilea război mondial până în prezent, criză care în mod straniu se manifestă mai ales prin exercitarea de competențe juridice internaționale(de state, organizații internaționale) la un nivel fără precedent de la momentul amintit. Este firesc, pentru că, revenind la componența dură a Consiliului de Securitate a Națiunilor Unite, se poate observa că prezentul conflict citit din unghiul celor 5 puteri(Anglia[10], Franța, Rusia, China, SUA), combinat cu situarea continentală geografică și cu apartenența la NATO, opune pentru prima dată pe de o parte, în mod direct, două membre ale Consiliului de Securitate(Anglia, Franța) unei a treia(Federația Rusă) în aceeași proximitate geografică și, pe de altă parte, din unghiul apartenenței la alianțe armate în aceeași proximitate geografică opune trei puteri(Anglia, Franța și SUA) uneia a patra putere(Federația Rusă).  Algoritmul arătat mai sus ne evidențiază și de ce numeroasele acțiuni de sancționare a Rusiei au ca vârf de săgeată pentru început Franța sau Anglia. În același timp, este pertinent să se țină cont că a cincea și ultima din marile puteri cu drept de veto(China) din Consiliul de Securitate nu se află nicicum în proximitatea geografică unde se desfășoară conflictul. Ca urmare, este clar că vorbim de război și de gestionarea războiului, deoarece Consiliul de Securitate este singurul care poate autoriza folosirea forței, în condițiile Cartei Națiunilor Unite[11].

În al treilea rând, trebuie să se țină cont că unele argumente pot conduce la exercitarea competenței Curții Penale Internaționale asupra situației din Ucraina, dar aceste argumente trebuie mult moderate deoarece acestea vin oarecum în contradicție cu principiile de drept internațional public amintite mai sus și, inclusiv, subminează ideologia ordinii mondiale așa cum aceasta a funcționat după al doilea război mondial până în prezent. Statutul de la Roma permite exercitarea funcțiilor și competențelor sale pentru unele situații care se pot sau se petrec în anumite teritorii, chiar dacă acestea implică participarea unor state care nu sunt părți la Statutul de la Roma, ori asupra unor grupuri de indivizi sau indivizi care se revendică ori chiar aparțin altor state decât părțile la Statutul de la Roma. Astfel, potrivit articolului 12 din Statutul de la Roma, Curtea poate să își exercite competența dacă unul dintre statele pe teritoriul căruia comportamentul în cauză s-a produs, sau statul căruia persoana acuzată de crime îi este resortisant, este parte la Statut ori a recunoscut competența Curții[12]. Procedural, în această etapă Procurorul Curții Penale Internaționale devine personajul central al construcției Mitului deoarece acesta are competențele necesare, în conformitate cu Statutul de la Roma, de a demara o investigație[13]. Procurorul CPI a anunțat la data de 22 februarie 2022 că a decis să demareze o investigație privind situația în desfășurare în Ucraina. Acesta a arătat că deși Ucraina nu este parte la Statutul de la Roma, totuși aceasta a recunoscut oficial jurisdicția Curții Penale Internaționale, în conformitate cu articolul 12 paragraful 3 din Statut, în ceea ce privește faptele pretinse ca infracțiuni internaționale petrecute pe teritoriul Ucrainei în perioada 21 noiembrie 2013 – 22 februarie 2014, respectiv perioada 20 februarie 2014 – până la momentul încheierii investigației asupra conflictului aflat în prezent în desfășurare. De asemenea, în mod distinct, la data de 2 martie Procurorul CPI a anunțat că o bază juridică pentru demararea investigațiilor sale o reprezintă solicitarea formulată[14] de 39 dintre statele părți la Statutul de la Roma. La data de 11 martie 2022, Procurorul a anunțat că alte două state au formulat cereri de demarare a investigațiilor privind situația din Ucraina, respectiv Japonia și Macedonia de Nord, moment ce marchează alăturarea primului stat din Asia la demersul de investigare a unor crime internaționale.

Este poate relevant să vedem în același context de analiză cine este procurorul CPI, anume Karim Asad Ahmad Khan QC, un jurist englez cu o expertiză extrem de mare în dreptul internațional penal și în funcții asociate sau explicite de procuror investigator al unor crime internaționale. Demersul său din prezent, privind situația din Ucraina, marchează o acțiune care îl aduce după părerea mea într-o poziție dintre cele mai strălucite posibil dar care nu înseamnă neapărat că se va finaliza cu succes. Din perspectiva dreptului internațional public, acțiunea sa – fiind împotriva ideologiei ordinii mondiale amintite mai sus, având însă de partea sa ideea unei inițiative a unei justiții universale complete în privința crimelor internaționale – ar putea să devină etapa decisivă a unei jurisdicții penale internaționale întemeiată pe dreptul internațional general, adică pe principiile generale de drept și pe cutuma internațională. Este posibil o asemenea evoluție? Este posibil doar dacă acceptăm în viitor că SUA sau China ar putea fi și acestea supuse unui astfel de „proces” inițiat de o investigație a Procurorului CPI dacă ar exista unele condiții îndeplinite. Altfel, o CPI cu puteri jurisdicționale vocațional totale și mondiale nu ar fi decât o justiție doar pentru unii. Este adevărat, că o asemenea justiție ar fi una demn de lăudat dacă ea este pentru majoritatea. Iată o primă cheie, cel puțin de moment: Nu este suficient ca doar 41 de state să formuleze solicitări către Procurorul CPI însă trebuie să formuleze o majoritate de State sau să se creeze prin acorduri internaționale o rețea completă de implicare a statelor în investigațiile care se vor realiza(prin furnizare de informații, suport logistic al Oficiului Procurorului, resursă de investigare, sprijin financiar etc.). Dacă această etapă este pierdută va fi pierdută și șansa de a se schimba ceva din perspectiva dreptului internațional public.

Să revenim la Mit! Oricum jurisdicția Curții Penale Internaționale, conferită de Statut nu este admisă în prezent în ceea ce privește crima de agresiune, altfel spus pentru fapta forțelor rusești de a „se afla” (a invada!) pe teritoriul altui stat[15]. Ca urmare, de la începutul începutului, cel pe care cu toții îl vedem ca principalul promotor al războiului din Ucraina, președintele Putin, devine inaccesibil unei jurisdicții universale clasice!

Ce soluții există pentru judecarea faptelor infracționale petrecute sau care se petrec în Ucraina?    

Să recurgem puțin la actualele principii și reguli de drept!

Pentru a răspunde întrebării de mai sus, prima dată trebuie făcute distincții și observații. Are vreo legătură jurisdicția Curții Penale Internaționale cu faptul că Putin a declarat că invazia Ucrainei este o operațiune militară specială? Răspunsul este Nu! Am arătat mai sus că pentru crima de agresiune Curtea Penală Internațională nu are competențe, chiar dacă ar putea cerceta alte crime internaționale petrecute pe teritoriul Ucrainei. Ca urmare, calificarea drept operațiune militară specială a urmărit să legitimeze cel puțin aparent și să încadreze invazia militară într-un concept juridic internațional calibrat la sfârșitul secolului XX în special de forțele NATO odată ce au utilizat forța militară din motive umanitare în fosta Federație Iugoslavă. De aceea, diferitele afirmații în discursul public precum că invazia trupelor rusești ar fi calificată drept operațiune militară specială pentru a se evita tragerea la răspundere internațională a Federației Ruse sau la răspundere penală internațională a președintelui Putin reprezintă o afirmație lipsită de rigurozitate juridică și științifică.

În acest moment, pentru a cunoaște cum se trage la răspundere internațională penală, trebuie să pornim prin acceptarea statutuuil juridic actual al situației: este o stare de război. Fiind o stare de război, dacă unele fapte reprezintă infracțiuni, prima regulă de drept internațional cutumiar și de drept constituțional este aceea a exercitării jurisdicției de către statul de teritoriu suveran. Aceasta este regula de bază pentru jurisdicție, având ca fundament principiul teritorialității[16], principiu care la rândul său decurge din suveranitatea statelor[17]. Altfel spus, orice instanță de judecată din Ucraina poate judeca orice faptă și orice persoană pentru crime internaționale, inclusiv pe Putin.

A doua regulă este aceea a imunității în stare de război. Este tot o regulă a dreptului internațional cutumiar și aceasta în concret semnifică faptul că un stat beligerant poate să își retragă imediat persoanele suspectate de săvârșirea unor infracțiuni, în special crime internaționale, pentru a le judeca de către propriile instanțe situate pe teritoriul său. Evident că, dacă o asemenea retragere nu a fost făcută, iar cel pus sub acuzare este capturat de statul beligerant pe teritoriul căruia se petrec faptele în cauză, atunci cea de-a doua regulă nu mai prezintă utilitate pe moment, fiind aplicabilă la un caz concret prima regulă.

A treia regulă internațională este aceea exprimată foarte larg prin adagiul aud dedere aut iudicare, adică fie îl extrădezi fie îl judeci. Aici apar mai multe ipoteze: ipoteza în care o instanță a unui alt stat decât oricare dintre cele beligerante este sesizată să judece fapte pretinse a fi crime internaționale; ipoteza complementarității de jurisdicție, care presupune că un stat îndreptățit să judece pe baza principiilor teritorialității, naționalității sau universalității își va exercita jurisdicția doar dacă un alt stat nu a demarat procedurile de investigare, acuzare și judecată, prin propriile instanțe de judecată. Această a treia regulă este o fațetă a jurisdicției universale a instanțelor naționale asupra crimelor internaționale.

În final, o a patra regulă este cea a jurisdicției internaționale exercitată de o instanță internațională, adică de o instanță înființată în baza unui act juridic internațional, cum ar fi o rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite de înființare a unui Tribunal Special Internațional Penal sau un tratat internațional, precum Statutul de la Roma.

Observând regulile de mai sus este clar că trebuie să știm de ce lucrurile trebuie să fie orientate spre o acțiune a Procurorului CPI! Care sunt consecințele?

Din păcate pentru populația din Ucraina, care a suferit și care suferă, demersul Procurorului CPI este lăudabil dar îl apreciem mai degrabă diplomatic. Actualul război a „scos la suprafață” un sistem internațional penal care este imperfect și nu poate rămâne decât imperfect. Saltul valoros pe care îl face azi credem că va rămâne unul doar diplomatic, menit să creeze presiune. Singurul aspect important este că se vor strânge probe într-un timp adecvat, ceea ce nu este deloc puțin. Probabil că, în final – chiar și Procurorul CPI este convins de acest aspect, anume că acțiunea sa curajoasă se va reduce la strângerea de probe, domeniu unde are expertiză – în funcție de rezultatul „meciului mondial”(pentru unii!) sau a „bătăliei feudale”(pentru alții!) aceste dosare și arhive vor fi puse la dispoziția câștigătorului pentru a căuta o formă de justiție. Deocamdată, atunci când vorbim de justiție universală penală față de cei mai puternici, cei suferinzi nu pot decât să afirme „Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!”[18]

La concluzii

Analiza de față conduce la ideea că citirea informațiilor legate de CPI și „condamnarea” lui Putin este o afirmație publică pe care trebuie să o apreciem în concret urmărind distincția dintre următoarele elemente și raportându-ne la mai multe considerente:

1. Să se facă distincție între Curtea Internațională de Justiție și Curtea Penală Internațională

2. Să se facă distincție între răspunderea internațională a Statelor(corelativă competenței CIJ) și răspunderea internațională penală(corelativă competenței CPI)

3. Să se facă distincție între exercitarea competenței investigative și acuzatorii de către Procurorul CPI și exercitarea competenței de judecată a Curții Penale internaționale

4. Să se facă distincție între crima de agresiune(exclusă de la jurisdicția actuală a CPI datorită neîndeplinirii unor condiții) și alte crime internaționale

5. Să se facă distincție între jurisdicția Curții Penale Internaționale(care este complementară!) și jurisdicția statului de teritoriu, adică jurisdicția instanțelor ucrainene(jurisdicție primară și necesară!)

6. Să se facă distincție între jurisdicția Curții Penale Internaționale și jurisdicția oricăror instanțe naționale ale statelor lumii, interesate să elucideze justiționar săvârșirea unor crime internaționale

Cea mai importantă descoperire(nu concluzie!) a analizei de față este că urmărirea și realizarea unor investigații, inclusiv posibila exercitare a competenței Curții Internaționale Penale asupra președintelui Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, reprezintă mai ales un demers internațional diplomatic de natură jurisdicțională, iar la nivel juridic reprezintă un demers exclusiv de investigare, care va fi util la nivel criminalistic, anume la nivelul documentării și probațiunii săvârșirii unor crime internaționale. Acest ultim demers vizează în general crimele internaționale săvârșite pe teritoriul Ucrainei și în perioada de referință, fără a avea o legătură directă cu Vladimir Putin.

La momentul prezent punerea sub acuzare a președintelui Putin de către Curtea Internațională Penală este doar un mit.

Tot aici, vom evidenția o idee, nu neapărat o concluzie, anume că românul Vespasian Pella este promotorul ideii unei instanțe internaționale penale[19], idee concretizată la aproape jumătate de secol mai târziu.

În final, afirmând deocamdată că nu există opinio jure sive necessitatis pentru exercitarea jurisdicției de către Curtea Penală Internațională, ignorând cerința complementarității, chiar dacă demersul procurorului acestei instanțe este un demers salutar, arătăm că nici un eveniment de rezonanță internațională nu rămâne fără consecințe și reacții din partea comunității internaționale. Aici se cuvine să amintim că exercitarea unei jurisdicții universale cu privire la fapte care reprezintă crime internaționale reprezintă o esență a conștiinței societății civile internaționale și care conduce inclusiv la mobilitatea limitelor jurisdicționale ale membrilor comunității, astfel încât să se atingă scopul final al satisfacerii cerințelor acesteia[20].


[1] Iată câteva exemple, fără a face o selecție anume: aici; aici; aici
[2] A se vedea detalii asupra hotărârii CIJ aici
[3] R. MIRON, N. PLOESTEANUFake News şi Regulamentul General privind Protecţia Datelor, Pandectele Romane 5 din 2019. (access: 2022-03-22 23:01)
[4] România este parte la Statutul CPI din anul 2002, anul intrării în vigoare a acestui tratat internațional. Facem precizarea că Statutul a fost adoptat în anul 1998 necesitând pentru intrarea sa în vigoare depunerea a 60 de instrumente de ratificare de către state; din acest motiv intrarea în vigoare s-a produs doar 4 ani mai târziu, în 2002.
[5] Articolul 26 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor(1969) stipulează: “Pacta sunt servanda”  – Orice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie să fie executat de ele cu buna credință.
[6] Principiul amintit este evidențiat secvenționat la două articole ale Convenției de la Viena privind dreptul tratatelor: „Articolul 34 (Regula privind statele terțe): Un tratat nu creează nici obligații nici drepturi pentru un stat terț fără consimțământul său. Articolul 35 (Tratate prevăzând obligații pentru statele terțe) O obligație ia naștere pentru un stat terț din dispoziția unui tratat dacă părțile la acest tratat înțeleg să creeze obligația prin mijlocirea acestei dispoziții și dacă statul terț acceptă în mod expres și în scris această obligație.”
[7] Semnătura nu are ca efect calitatea de Parte la un tratat!
[8] Detalii exacte asupra Statutului de la Roma se pot urmări aici
[9] Pentru a fi cât mai exacți redăm textul original al notificării trimise Secretarului General al Națiunilor Unite: „In a communication received on 6 May 2002, the Government of the United States of America informed the Secretary-General of the following:
„This is to inform you, in connection with the Rome Statute of the International Criminal Court adopted on July 17, 1998, that the United States does not intend to become a party to the treaty. Accordingly, the United States has no legal obligations arising from its signature on December 31, 2000. The United States requests that its intention not to become a party, as expressed in this letter, be reflected in the depositary’s status lists relating to this treaty.””
[10] Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
[11] Se poate recurge la utilizarea forței în relațiile internaționale inclusiv în autoapărare, dar în condiții strict delimitate și postfactum tot prin intervenția Consiliului de Securitate.
[12] Integral, articolul 12 din Statutul de la Roma prevede următoarele: „Un stat care devine parte la statut recunoaşte prin aceasta competenţa Curţii cu privire la crimele prevăzute la art. 5.
2. În cazurile prevăzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate să îşi exercite competenţa dacă unul dintre statele menţionate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state sunt părţi la prezentul statut ori au recunoscut competenţa Curţii conform paragrafului 3:
a) statul pe teritoriul căruia comportamentul în cauză s-a produs sau, în cazul în care crima a fost comisă la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de înmatriculare;
b) statul căruia persoana acuzată de crime îi este resortisant.
3. Dacă recunoaşterea competenţei Curţii de către un stat care nu este parte la prezentul statut este necesară potrivit dispoziţiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin declaraţie depusă pe lângă grefier, să consimtă ca faţă de crima în discuţie Curtea să îşi exercite competența. Statul care a recunoscut competența Curţii cooperează cu aceasta fără întârziere și fără excepție, conform cap. IX.”
[13] Redăm aici prevederile relevante din Statutul de la Roma, pentru exercitarea competenței Curții: Art. 13: Exercitarea competenței
Curtea poate să își exercite competența față de crimele prevăzute la art. 5, conform dispozițiilor prezentului statut:
a) dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par să fi fost comise este deferită procurorului de către un stat parte, cum este prevăzut la art. 14;
b) dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par să fi fost comise este deferită procurorului de Consiliul de Securitate care acţionează în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; sau
c) dacă procurorul a deschis o anchetă cu privire la crima în discuţie, în baza art. 15.
Art. 14: Transmiterea unei fapte de către un stat parte
1. Oricare stat parte poate deferi procurorului o faptă în care una sau mai multe crime ce sunt de competenţa Curţii par să fi fost comise şi să roage procurorul să ancheteze această faptă pentru a stabili dacă una sau mai multe persoane identificate ar trebui să fie acuzate pentru aceste crime.
2. Statul care procedează la trimitere indică pe cât posibil circumstanțele pertinente ale cauzei și prezintă documentele justificative de care dispune.
Art. 15: Procurorul
1. Procurorul poate deschide o anchetă din proprie inițiativă, văzând informațiile privind crimele care țin de competența Curții.
2. Procurorul verifică seriozitatea informațiilor primite. În acest scop el poate cere informații suplimentare statelor, organelor Organizației Națiunilor Unite, organizațiilor interguvernamentale și neguvernamentale sau altor surse demne de încredere pe care le socotește corespunzătoare și poate strânge depoziții scrise sau orale la sediul Curții.
3. Dacă consideră că există motive întemeiate de a deschide o anchetă, procurorul prezintă Camerei preliminare o cerere de autorizare în acest sens, însoţită de orice element justificativ obţinut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminară conform Regulamentului de procedură şi de probe.
4. Dacă după examinarea cererii şi a elementelor justificative care o însoţesc Camera preliminară consideră că se justifică deschiderea unei anchete şi că pare să fie de competenţa Curţii cauza, Camera preliminară îşi dă autorizarea, fără prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior în materie de competenţă şi admisibilitate.
5. Un răspuns negativ al Camerei preliminare nu împiedică procurorul să prezinte în continuare o nouă cerere bazându-se pe noi fapte şi probe având legătură cu aceeaşi situaţie.
6. Dacă după examenul preliminar prevăzut la paragrafele 1 și 2 procurorul conchide că informațiile care i-au fost supuse nu justifică deschiderea unei anchete, el avizează despre aceasta pe cei care i le-au furnizat. Acestuia nu îi este interzis să examineze, în lumina noilor fapte sau probe, alte informații care i-ar putea fi comunicate în legătură cu aceeași cauză.
[14] Printre statele care au formulat cereri se numără și România
[15] Astfel, articolul 5 punctul 2 din Statutul de la Roma prevede „Curtea își va exercita competența în ceea ce privește crima de agresiune când va fi adoptată o dispoziție conform art. 121 și 123, care va defini această crimă și va fixa condițiile exercitării competenței Curții în ceea ce o privește. Această dispoziție va trebui să fie compatibilă cu dispozițiile pertinente ale Cartei Națiunilor Unite.”. Ori o asemenea definiție cu toate că fost adoptată de Adunarea Statelor Părți, urmează o procedură complicată în privința aplicabilității sale, aspect pe care îl vom dezvolta într-un material distinct.
[16] Vezi, Anthony Aust, Handbook of international Law, Cambridge, 2006, p.44
[17] A se vedea pentru detalii Andrei Palade, Jurisdicția universală asupra crimelor internaționale, ed. Universitară, 2006, p. 8, 9
[18] Ultima rostire a personajului Nicolae Tabără din nuvela „Proștii”, de Liviu Rebreanu
[19] Vespasian Pella, La criminalité collective des États et le droit pénal de lˈavenir, București, Imprimerie de Lˈ État, 1925
[20] A se vedea Andrei Palade, Jurisdicția universală asupra crimelor internaționale, ed. Universitară, 2006, pp. XIII-XVI


Conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu – expert în drept internațional public, UMFST „G.E. Palade” din Tîrgu Mureș.
Av. lect. univ. dr. Raul Miron – expert în drept internațional public, UMFST „G.E. Palade” din Tîrgu Mureș

Secţiuni: Drept penal, Opinii, Procedură penală, Război Ucraina, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO