Secţiuni » Arii de practică » Business » Transporturi
Transporturi
CărţiProfesionişti

Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate pentru a obține certificatul R.A.R.
25.03.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Monitorul Oficial al României, Transporturi
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 283 din 24 martie 2022 a fost publicată Legea nr. 66/2022 pentru modificarea art. 67 alin. (2) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Astfel, în cazul taxiurilor, R.A.R. nu va elibera certificatul de agreare, dacă geamurile acestora nu respectă prevederile Regulamentului nr. 43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziţii uniforme privind omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată şi instalarea acestora pe vehicule.

În forma anterioară, se prevedea că geamurile trebuie să fie transparente și sa nu fie acoperite cu înscrisuri, colante ori alte dotări care atenuează vizibilitatea atât dinăuntru, cât şi din afară.

Intrare în vigoare: 27 martie 2022

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti