Secţiuni » Sistemul judiciar » Alegeri CSM
Alegeri CSM

Proiect de candidat pentru funcţia de membru al CSM – judecător Ramona Graţiela Milu, Curtea de Apel Brașov
26.03.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Alegeri CSM, Comunicare profesională, Selected, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Judecător Ramona Graţiela Milu, Curtea de Apel Brașov, și-a depus proiectul de candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Ramona Graţiela Milu: „Sunt judecător la Curtea de Apel Brașov.

Am o experiență profesională de aproape 20 de ani, exclusiv ca judecător. De 9 ani sunt judecător în cadrul Curții de Apel Brașov din care 6 ani am fost președinte al Secției contencios administrativ și fiscal. Sunt membru ales al colegiului de conducere al acestei curți de apel.

După absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității București (1997-2001),

Am urmat Institutul Național al Magistraturii (2002-2004) fiind numită judecător stagiar la Judecătoria Brașov, iar ulterior judecător definitiv în cadrul aceleiași instanțe. Am fost 5 ani vicepreședinte al Judecătoriei Brașov și tutore de practică al auditorilor de justiție în cadrul acestei instanțe din 2007 până în 2019.

Am participat la numeroase activități de formare profesională, naționale sau europene, activități interprofesionale, schimburi de experiență, ceea ce, cred eu, mi-a lărgit perspectiva oferindu-mi posibilitatea de a compara modul de funcționare al sistemelor judiciare. Sunt membru al Asociației Judecătorilor Europeni de Drept Administrativ și al Forumului pentru Mediu al Judecătorilor Europeni.

O să punctez ultimul schimb de experiență în cadrul EJTN la care am participat în noiembrie 2021 la Tribunalul Administrativ Regional din Toscana, unde am avut ocazia să cunosc avantajele specializării, respectiv al instanțelor specializate administrative (așa cum sunt în majoritatea statelor europene) dar și avantajele digitalizării ( jurisdicția administrativă este complet digitalizată în Italia din 2017).

Relevante pentru a ilustra implicarea mea în eficientizarea activității judiciare este contribuţia ca expert judecător în cadrul proiectului coordonat de CSM: “TAEJ-Transparență, accesibilitate și educație juridică” unde am participat la redactarea şi diseminarea Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocaţi ( 2019-2021). Totodată am fost expert în cadrul proiectului ”Medierea pentru judecători şi procurori ” – Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014.

Consider că unificarea practicii judiciare și un act de justiție previzibil trebuie să ne preocupe în mod esențial. În calitate de președinte al secției contencios administrativ și fiscal am organizat pe durata a 6 ani întâlnirile trimestriale la nivelul curții de apel și am reprezentat instanța la întâlnirile dintre președinții de secții și reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și fiscal, valorificând astfel mecanismele de unificare a practicii judiciare reglementate de Consiliu prin regulament.

Am participat în comisia de concurs de promovare efectivă din vara anului 2021 astfel că pot exprima o opinie pertinentă asupra eficienței actualei reglementări.

De-a lungul anilor am formulat numeroase propuneri privind eficientizarea activității administrativ judiciare, puncte de vedere privnd oportunitatea unor propuneri de reglementare cu privire la evaluarea magistraţilor, promovare, digitalizare, eficientizare Ecris, echilibrare încărcătură, standardizare activități administrative.

Consider că acest parcurs profesional mi-a permis acumularea unei experiențe consistente dar și exercițiul unei radiografii constante a problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar, atât din punctul de vedere al activității administrativ judiciare cât și al provocărilor din ce în ce mai mari ale activității de judecată, al practicii neunitare și al mecanismelor procedurale sau administrative de identificare și unificare a practicii judiciare.

Esențial pentru prezentul demers este faptul că sunt conectată la problemele reale și concrete ale judecătorului dar și ale instanței, preocuparea mea constantă fiind identificarea și implementarea acelor soluții pentru eficientizarea activității judiciare, simplificarea activităților administrative, echilibrarea încărcăturii și eliminarea inechităților, transparență decizională, asigurarea unui climat armonios de muncă, bazat pe cooperare și comunicare, creşterea profesionalismului dar şi a imaginii justiţiei.”

Proiectul poate fi vizualizat aici.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti