Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Percheziția domiciliară. Aspecte generale
28.03.2022 | Narcisa-Roxana ROTARU

Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Narcisa-Roxana Rotaru

Narcisa-Roxana Rotaru

„Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă” (Immanuel Kant) așa mi-am propus ca acest articol să înceapă și nu doar din prisma unei adânci semnificații filosofice ale autorului, ci și din accepțiunea pe care o are pentru tema cercetată, percheziția domiciliară. De departe, acest procedeu probatoriu trebuie să îndeplinească toate aspectele pe care le vom detalia pe parcursul acestui articol, însă în cadrul acestuia trebuie să surprindem și o anumită intuiție a organelor judiciare care au ca misiune aflarea adevărului. Însă așa cum arată și autorul citat intuiția trebuie să fie susținută de un concept, de o bază de informații în cazul nostru, care să ducă la acea suspiciune rezonabilă (art. 157) din codul de procedură penală. Pornind de la aceste aspecte, trebuie să avem mai întâi în vedere prevederile din cadrul Constituției României, respectiv art. 23 alin. (2) unde percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, respectiv art. 27 alin.(3) unde percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege. Citind percheziția domiciliară din cadrul codului de procedură penală trebuie să ne adresăm anumite întrebări: De ce trebuie să îndeplinească atât de multe aspecte, aceasta fiind posibilă doar în anumite cazuri prevăzute de lege? Mai poate fi dispusă de procuror? Ce schimbări a adus față de vechiul cod de procedură penală? Tocmai prin acest articol trebuie să surprindem ideile generale ale acestui procedeu probatoriu, fiind de o importanță majoră în cadrul cercetării organelor judiciare.

Astfel, trebuie să înțelegem de la bun început faptul că percheziția domiciliară reprezintă o excepție și nu o normalitate, aceasta fiind o limitare aduse libertății individuale, a siguranței persoanei și mai ales a vieții private și de familie. Așadar, reglementarea acesteia din Constituție, ne face să credem că percheziția domiciliară reprezintă în ansamblu său o măsură restrictivă, o ingerință adusă libertății și a vieții private, însă acest lucru trebuie tocmai subliniat, fiind utilizată doar în cazurile prevăzute de lege[1]. Întrebarea a doua aduce în discuție posibilitatea procurorului de a dispune asupra percheziției domiciliare.Răspunsul este bineînțeles unul negativ, însă pentru o mai bună cunoaștere a reglementărilor trebuie să admitem faptul că în cadrul vechiului cod de procedură penală din 1864 cu modificările și completările sale exista această posibilitate.

Astfel, dacă crima sau delictul va fi de așa natură încât să fie de crezut că s-ar putea face probe din niscaiva hârtii sau alte lucruri ce se află în posesiunea prevenitului, procurorul se va transporta îndată în locuința lui, spre a face perchezițiunea obiectelor ce i s-ar părea că ar putea să ajute la darea pe față a adevărului[2]. În cercetările noastre am observat faptul că în cazul unor astfel de infracțiuni, chiar și ofițerii poliției judecătorești puteau face percheziții și în timpul nopții[3]. Operațiunile pe care le identificăm în codul de procedură penală actual au fost surprinse și în cadrul codului de procedură din 1864, astfel dacă se află în domiciliul prevenitului ceva hârtii sau obiecte care ar putea servi ca probă în greutatea sau spre ușurarea lui, procurorul va face proces verbal de dânsele și va pune mâna pe ele (art. 36), obiectele luate de procuror[…] vor fi încuiate, etichetate și sigilitae cu sigiliul său[4]. Codul de procedură penală din 1936 a schimbat optica percheziției domiciliare, art 247 arătând faptul că perchizițiile domiciliare nu se pot face decât de judecătorul de instrucție sau în prezența sa, conform dispozițiunilor art. 208. Codul de procedură din anul 1969 prevedea în art. 101 că organul de cercetare penală va putea face astfel de percheziții domiciliare doar cu autorizația procurorului, însă acest lucru a fost modificat odată cu revizuirea Constituției în 2003 prin legea 281 din 24 iunie 2003 și prin legea 356 din 31 iulie 2006, unde dispunerea unor astfel de procedee probatorii se poate exercita doar de către judecător[5]. Conform codului de procedură penală, percheziția se putea face și fără autorizația procurorului, dacă persoana consimte la aceasta, însă acest caz după revizuirea Constituției nu ar mai fi posibil, judecătorul fiind singurul care poate dispune o astfel de procedură.

Codul de procedură penală actual reglementează percheziția domiciliară în art. 157-164, observând încă din primul articol necesitatea unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori a deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune. Așa cum am arătat anterior, percheziția domiciliară poate fi dispusă de către judecătorul de dreptul și libertăți în cursul urmării penale de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece în prima instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În cursul urmării penale, acest lucru se face la cererea procurorului, iar în cursul judecății la cererea acestuia sau din oficiu. De asemenea, percheziția nu poate începe înainte de ora 6 sau după ora 20, cu excepția infracțiunii flagrante sau când aceasta se efectuează într-un local deschis publicului la acea oră. Odată cu mandatul de percheziție, organul judiciar se prezintă la domiciliul persoanei, îi inmânează o copie a mandatului emis. Este de precizat aici faptul că legiuitorul nu a prevăzut situațiile în care persoana nu poate asista la percheziția domiciliară, arătând doar că în acest caz măsura se poate lua în prezența unui reprezentant sau martor asistent[6]. În general, organele judiciare solicită înainte de începerea percheziției predarea de bună voie a persoanelor sau a obiectelor căutate, însă legiuitorul a prevăzut situațiile excepționale în art. 159 alin. (14). De asemenea, li se aduce la cunoștință că au dreptul la efectuarea percheziției să participe un avocat, însă amânarea procedeului probatoriu nu poate fi mai mult de două ore. Trebuie precizat că organele judiciare se limitează doar la ridicarea obiectelor, înscrisurilor care au legătură cu acea cauză, însă art. 159 alin. (13) ne arată că se ridică întotdeauna obiectele sau înscrisurile a căror circulație este interzisă sau în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Putem avea ca exemplu, observarea unor droguri în locuința persoanei sau a unei urme care nu face obiectul cauzei cercetate și care poate fi sursa unei alte infracțiuni[7].

Toate aceste lucruri pot fi bine duse la îndeplinire dacă organele judiciare au o anumită organizare a percheziției. Cercetarea unei cauze aduce în discuție celeritatea cu care trebuie efectuată o astfel de măsură, întrucât unele probe pot fi distruse sau sustrase de către făptuitor[8]. Bineînțeles cu ajutorul unor tehnici moderne criminalistice pot fi observate anumite aspecte pe care făptuitorul nu le poate distruge în totalitate. De asemenea în cadrul art. 161 organele judiciare sunt obligate să consemneze toate evenimentele, obiecțiunile, lucrurile sau obiectele ridicate într-un proces verbal. Este important ca organul judiciar să se asigure că toate persoanele participante au semnat procesul-verbal, să indice obiecțiunile acestora. Neîndeplinirea unor astfel de mențiuni ar duce probabil la o nulitate relativă dacă se constată existența unei vătămări în cadrul acestei percheziții domiciliare[9]. De asemenea, obiectele sunt atașate la dosar, etichetate, sigilate, iar cele care nu pot fi în dosar trebuie fotografiate, însă și acest lucru trebuie privit cu mare importanță de către organele judiciare. Este necesar ca iluminarea să fie naturală, însă dacă acest lucru nu este posibil se pot folosi becurile mate, însă nu lămpile fulger deoarece acestea creează umbre puternice, existând pericolul de a denatura aspectul general al imaginii. Dacă iluminarea este artificială este nevoie de o atenție din partea organelor judiciare pentru a nu denatura imagina[10]. Art. 162 alin.(4) și (5) reglementează faptul că obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei, însă acestea nu trebuie să fie supuse confiscării, iar obiectele care reprezintă mijloc de probă pot fi restituite persoanei, doar dacă nu ar aduce atingere aflării adevărului și bineînțeles nu sunt supuse confiscării.

Toate aceste aspecte au fost reglementate în raport cu cerințele din cadrul Convenției drepturilor omului, unde art. 8 indică cu titlul de excepție această măsură procesuală, percheziția domiciliară, fiind o ingerință a dreptului la libertate, la siguranță și la viața privată. Tocmai de aceea, organele abilitate trebuie să facă la rândul lor eforturi pentru ca această măsură procesuală să aibă un impact cât mai mic în viața persoanelor și totodată să o ducă la îndeplinire prin respectarea tuturor garanțiilor legale.


[1] Silviu Gabriel Barbu, Dimensiunea constituțională a libertății individuale, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 244.
[2] G. Const Rătescu, N. Pavelescu, Tipografia și Legătoria penitenciarului corecțional Văcărești, București, 1930, p. 168.
[3] Ibidem.
[4] Idem, p. 169.
[5] Silviu Gabriel Barbu, op.cit., p. 247.
[6] Idem, p. 251.
[7] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de Procedură Penală, Ed. Universul Juridic,București, p. 572.
[8] Marian Alexandru, Percheziția judiciară- Noul Cod de Procedură Penală, Ed. Sitech, Craiova, 2016, p.78.
[9] Idem, p. 131.
[10] Petruț Ciobanu, Rolul şi importanţa fotografiei judiciare în investigarea infracţiunilor, în revista Universul Juridic, nr. 2/2017.


Narcisa-Roxana Rotaru

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti