Tribunalul București. Încălcarea Regulamentului (CE) privind marca comunitară
01.04.2022 | Laurențiu MODORAN

Tribunalul București a hotărât că în cazul în care titularul mărcilor a autorizat punerea în comerţ în afara spațiului Uniunii Europene, iar faptul că aceste produse au fost ulterior importate şi comercializate în spațiul Uniunii Europene, nu înseamnă acordul titularului în acest sens. În speță, Tribunalul a constatat că pârâtele nu au făcut dovada existenţei autorizării din partea reclamantei pentru prima introducere pe piaţa comunitară a produselor, astfel încât, comercializarea acestora în aceste condiţii reprezintă un fapt ilicit, o încălcare a drepturilor conferite de Regulamentul (CE) nr . 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară şi Legea 84/1998. privind mărcile şi indicaţiile geografice. (Sentința civilă nr. 1164 din 23 iulie 2021, pronunțată de Secția a V-a civilă a Tribunalului București)
Jud. drd. Laurențiu Modoran, Tribunalul București