Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. condițiile pentru acordarea dreptului la vizită intimă persoanei private de libertate

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 316 din 31 martie 2022 a fost publicată Decizia nr. 781/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. c), e) şi f) şi alin. (2), (3) şi (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Moisin Alen Daniel într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

În opinia autorului excepției, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză, întrucât condiţionează acordarea dreptului la vizită intimă al condamnatului de îndeplinirea de către inculpat a mai multor condiţii. Se arată că una dintre aceste condiţii este lipsa unei sancţiuni disciplinare care să fi fost aplicată persoanei condamnate pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. c), e) şi f) şi alin. (2), (3) şi (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

„(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată; […]
f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă;
(2) Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul sau soţia.
(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar.
(6) Numărul, periodicitatea şi procedura desfăşurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare. Curtea a reţinut că legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere conferită de acestea, are dreptul de a restricţiona vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenţie, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situaţii juridice similare este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată.

Curtea a reţinut că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, potrivit finalităţii avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora.

Astfel, condiţionarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute prin textele legale criticate este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, nefiind de natură a încălca dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie, şi nici dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzute la art. 22 alin. (1) şi (2) şi la art. 34 din Legea fundamentală, precum şi în art. 2 şi 3 din Convenţie. Curtea a reţinut că soluţia legislativă analizată are un scop legitim, fiind o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul individual şi cel colectiv. Prin urmare, condiţionarea criticată este proporţională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.