Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Restrângerea libertăților individuale în context pandemic – În încercarea de a găsi un perpetuu echilibru
01.04.2022 | Luca CIUBOTARU

JURIDICE - In Law We Trust

Finalist la concursul ”Restrângerea libertăților individuale în context pandemic”, organizat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) în parteneriat cu DILEMA VECHE și JURIDICE.ro

***

Luca Ciubotaru

Luca Ciubotaru

Considerații introductive

Pandemia cu care ne confruntăm a afectat întreaga lume, schimbând realitatea vieții sociale, provocând actorii statali să răspundă unor provocări neîntâlnite până în prezent și, din păcate, radicalizând și polarizând societățile mai mult ca oricând. Subiectul care a suscitat ample dezbateri în spațiul public, în societate în general, este cel referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți individuale în contextul pandemic.

Abordarea unui asemenea subiect de o complexitate deosebită într-un spațiu restrâns reprezintă o provocare pentru orice jurist, însă actualitatea temei și importanța sa pentru orice societate democratică reclamă dezbateri și analize ample atât în lumea juridică, cât și în întreaga societate.

După cel de al Doilea război mondial, una dintre direcțiile semnificative de dezvoltare a dreptului internațional a fost protecția drepturilor omului, o idee raportată la specificul acțiunilor internaționale, construite în jurul intereselor statelor[1]. Dacă potrivit unei concepții clasice, protecția drepturilor rămânea în sfera de protecție exclusivă a statelor, dezvoltarea dreptului internațional a drepturilor omului a consacrat drepturi la nivel internațional indivizilor, dincolo de legătura juridică impusă de deținerea cetățeniei unui stat. Declarația Universală a Drepturilor Omului a definit un ideal, punând bazele pentru încheierea a numeroase tratate internaționale în domeniul drepturilor omului și promovând o înțelegere unitară și o protecție universală a drepturilor omului.

La nivel european, coexistența unor sisteme diferite de protecție a drepturilor omului este o provocare și o realitate, însă arată preocuparea și rolul pe care drepturile omului îl joacă în Europa. Funcția drepturilor fundamentale nu este de a proteja doar individul, ci și de a exprima apartenența la o comunitate de valori, la o identitate europeană[2].

În plan național, răspândirea constituțiilor scrise în lume, începând cu Revoluția americană și cu Revoluția franceză, a presupus ca pe lângă regulile de instaurare, menținere, exercitare a puterii, să fie consacrate în legile fundamentale și drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.

Potrivit preambulului Convenției Europene a Drepturilor Omului, membrii Consiliului Europei au adoptat Convenția „Reafirmând atașamentul lor profund față de aceste libertăți fundamentale care constituie temelia însăși a justiției și a păcii în lume și a căror menținere se bazează în mod esențial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepție comună și un respect comun drepturilor omului din care acestea decurg”[3].

Astfel, menținerea libertăților consacrate de Convenție este strâns legată de conceptul de societate democratică, iar acest termen nu apare doar în cuprinsul Convenției, ci și în cuprinsul constituțiilor diverselor state, de fiecare dată când autorii care au pus bazele acestor instrumente au dorit să traseze o limită cu privire la ingerințele pe care un stat le poate realiza în exercițiul unor drepturi sau libertăți garantate de instrumentele respective.

Dezbaterile în lumea juridică și în cea a eticii despre drepturile absolute și cele relative sunt departe de a se fi încheiat. Drepturile omului consacrate de diverse mecanisme internaționale nu au același regim juridic. Exercițiul unor drepturi poate fi „circumstanțiat sau limitat în funcție de alte interese generale sau individuale ce au a fi luate în considerație”[4]. Unele drepturi sunt considerate a fi intangibile, adică nu pot fi suprimate, iar exercițiul lor nu poate fi restrâns.

Majoritatea drepturilor constituționale sau consacrate la nivelul Convenției Europene a Drepturilor Omului se bucură, însă, doar de o protecție parțială, ceea ce presupune că protecția lor este mai restrânsă decât sfera drepturilor. Acestea sunt cunoscute și sub denumirea de drepturi relative[5] sau drepturi calificate[6].

În cadrul condițiilor impuse de diversele instrumente de protecție a drepturilor și libertăților cetățenilor, fie că vorbim de instrumente internaționale, europene sau naționale se regăsește de fiecare dată principiul proporționalității, justa măsură în care două interese divergente sau două drepturi sau libertăți care intră în conflict sunt puse în balanță.

Principiul proporționalității – „o falsă idee clară” ?

În ce măsură pot statele restrânge exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale? Care este marja lor de apreciere? Cum poate fi evaluată sau cuantificată condiția ca restrângerile să fie unele temporare? În ce măsură se poate acorda prevalență unui drept în detrimentul celuilalt?

Calificat în doctrină la începutul cristalizării sale „o falsă idee clară” care putea fi redus la „proporții mai juste” sau negarea sa ca principiu general de drept, „ascensiunea irezistibilă” a principiului proporționalității în cadrul ordinilor juridice naționale sau supranaționale a fost recunoscută și acceptată în doctrină și în practică[7].

Principiul proporționalității are, însă, origini încă din Antichitate. Aristotel asocia proporționalitatea cu justiția distributivă[8]. Potrivit acestuia „Dreptatea este, prin urmare, un fel de proporție (căci proporția nu este numai o proprietate a numărului abstract, ci a numărului în general), proporția fiind o egalitate de raporturi și presupunând cel puțin patru termeni”. Se arată că „ceea ce este drept implică în mod necesar cel puțin patru termeni: căci două sunt persoanele pentru care el este drept și două, de asemenea, obiectele în care rezidă. Și aceeași egalitate va trebui să existe atât pentru persoane cât și pentru lucruri, pentru că același raport care există între lucruri trebuie să existe și între persoane: dacă între persoane nu există egalitate, ele nu vor deține părți egale. Aici își au sursa disputele și incriminările, când cei ce sunt egali nu au sau nu primesc părți egale, sau când persoane inegale au sau primesc părți egale”[9].

Aceste idei s-au reflectat de-a lungul istoriei în operele celor mai importanți gânditori ai vremii[10], Cicero afirmând că adevărata lege (vera lex) este rațiunea corectă (recta ratio) în acord cu natura[11], proporția potrivită.

În anul 1215, Magna Carta recunoștea deja principiul în scris: „pentru o încălcare ușoară a legii, un om liber va fi amendat doar proporțional cu gradul încălcării, iar pentru o încălcarea gravă corespunzător, dar nu atât de puternic încât să-l lipsească de mijloacele de existență”[12]. Odată cu iluminismul, relația dintre stat și cetățeni este văzută într-o altă paradigmă, iar contractul social ocupă un rol central în redefinirea acestei relații, în stabilirea legitimității și a limitelor puterii publice.

În modernitate, principiul proporționalității s-a afirmat ca un principiu general al dreptului. Fiind dezvoltat în dreptul administrativ german, acesta a apărut ca un instrument important pentru protejarea drepturilor individuale într-un sistem autoritar, protejând individul în relația cu statul și fiind adoptat ca doctrină a instanțelor administrative din Prusia. Principiul a fost dezvoltat în contextul evoluției Prusiei de la un regim autoritar, la un stat guvernat de domnia legii[13].

Testul proporționalității își are originile în dreptul german care guverna intervenția statală directă și a intrat în doctrina constituțională în anii ’50 ai secolului trecut, în contextul doctrinei liberale care a urmărit înfrânarea exercițiului puterii statale în scopul protejării drepturilor individuale[14]. În doctrină, se afirmă că dezvoltarea principiului proporționalității în dreptul constituțional german a reprezentat un progres în analiza cazurilor vizând drepturile și libertățile fundamentale și din perspectiva aplicării principiului egalității în fața legii[15]. În dreptul contemporan, principiul proporționalității este privit ca un vector pentru asigurarea unei convergențe globale a normelor și a standardelor de protecție a drepturilor[16].

Principiul proporționalității suscită în continuare dezbateri intense în mediul academic, iar ca un principiu care a traversat istoria și care s-a dezvoltat în modernitate, în special pe cale jurisprudențială, dezbaterile despre modelul, metoda sau etapele cele mai potrivite de a evalua justețea unei măsuri din perspectiva proporționalității sunt departe de a se fi încheiat.

Contextul pandemic – o perioadă în care acest principiu este mai actual decât oricând

Contextul pandemic a confruntat statele lumii cu o nouă realitate, în care amenințările la adresa sănătății publice și a vieții cetățenilor au necesitat răspunsuri rapide, prompte, toate, însă, subsumate cadrului normativ de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale.

În lunile ce au trecut, măsurile luate la nivel statal în diverse țări au restrâns exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale. Deși din punct de vedere juridic, între noțiunea de „drept” și cea de „libertate” nu există deosebiri de natură juridică, din punct de vedere istoric, libertățile au fost primele consacrate, ca un răspuns la ideea unei puteri discreționare, absolute. Libertățile presupuneau o atitudine de abținere din partea celorlalți, iar consacrarea lor a condus în timp la „cristalizarea conceptului de drept al omului[17]”.

Teoria modernă a drepturilor și libertăților constituționale este bazată pe o analiză în două etape. Prima dintre acestea se referă la definirea sferei unui drept, definindu-se măsurile necesare pentru protejarea respectivului drept, respectiv acțiunile de la care statul trebuie să se abțină pentru a proteja acel drept, în timp ce a doua etapă vizează identificarea limitelor dreptului respectiv, măsura în care dreptul poate fi exercitat și dacă textul care îl consacră îi rezervă un exercițiu nelimitat sau, din contră, prevede limitări chiar în cuprinsul textului actului care îl consacră sau în acte subsecvente[18]. Distincția amintită în literatura de specialitate definește modul în care este structurat controlul cu privire la constituționalitatea unei legi sau a conformității unor măsuri statale cu un instrument european sau internațional de protecție a drepturilor omului.

Din acest punct de vedere, atât în cuprinsul Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și în cuprinsul art. 53 din Constituția României, protecția sănătății publice se regăsește în cuprinsul unor clauze limitative sau în cuprinsul articolului care prevede posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți.

De altfel, libertățile sau drepturile individuale nu sunt restrânse, întrucât sfera lor nu se modifică, ci poate fi restrâns numai exercițiul acestora și anume, limitele până la care respectivele drepturi sau respectivele libertăți pot fi exercitate.

Chiar în situația derogării de la unele obligații prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 15 din Convenție, judecătorii de la Strasbourg dispun de posibilitatea verificării unor elemente care înglobează caracteristici ale principiului proporționalității aplicat în cazul drepturilor relative, pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de fond ale unei astfel de derogări.

Deși aparent structura raționamentului parcurs de Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când analizează o potențială ingerință în exercițiul unui drept este clară și anume: (i) măsura să fie prevăzută de lege, (ii) să urmărească un scop legitim și (iii) să fie necesară într-o societate democratică, literatura de specialitate a demonstrat situații în care componentele testului de proporționalitate sunt fie comasate, fie omise, fie tratate sumar, mutându-se centrul de greutate în fazele finale ale raționamentului, deseori în etapa punerii în balanță a intereselor divergente[19].

În contextul actual, în care măsurile luate de guverne se succed cu o viteză foarte mare, în care provocările sunt impredictibile, iar evoluția situației la nivel global este deopotrivă greu de anticipat, responsabilitatea protejării drepturilor și libertăților fundamentale este uriașă, iar importanța aplicării principiului proporționalității într-o manieră clară, predictibilă, transparentă și suficient argumentată este cu atât mai importantă.

Un raționament clar al Curților Constituționale, în primă instanță, al Curții Europene a Drepturilor Omului, ca mecanism subsidiar de protecție, o serie de argumente coerente, dezvoltate, pot să confere legitimitate unei decizii care restrânge în mod temporar exercițiul unor drepturi sau libertăți sau, din contră, să sancționeze un abuz.

În ce măsură garanții drepturilor și libertăților fundamentale vor putea să facă față acestor provocări? În ce măsură vor putea evalua caracterul temporar al măsurilor? În funcție de ce referențial? Vor prelua instanțele constituționale argumentele tehnice guvernelor care justifică întinderea unor măsuri, prin raportare la amenințarea generată de pandemie?

Toate acestea sunt întrebări la care doar practica și timpul vor oferi un răspuns, însă înțelegerea minimală a filosofiei în care a fost creat întreg sistemul actual de protecție a drepturilor omului rămâne un efort care poate contribui la o mai bună funcționare a democrațiilor noastre.


[1] Bianca Selejan-Guțan, Protecția europeană a drepturilor omului, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 4.
[2] Jean-Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 10.
[3] Preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului, 1950.
[4] Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol. I., Ed. C.H. Beck, București, 2005, p. 33.
[5] Aharon Barak, Proportionality: Constitutional Rights and their Limitations, (Cambridge Studies in Constitutional Law). Cambridge: Cambridge University Press, 2012, p. 26.
[6] Pentru dezvoltarea conceptului, a se vedea Aileen Kavanagh, Constitutional Review under the UK Human Rights Act, Ed. Cambridge University Press, 2009, p. 257.
[7] Sébastien van Drooghenbroeck, , La proportionnalité dans le droit de la Convention européenne des droits de l’homme. Prendre l’idée simple au sérieux, Bruxelles: Presses de l’Université Saint-Louis, 2001, p. 13.
[8] Liesbeth Huppes-Cluysenaer, Nuno M.M.S. Coelho, Aristotle and The Philosophy of Law: Theory, Practice and Justice. Springer, New York, 2013, p. 265.
[9] Aristotel, Etica Nicomahică, ed. a 2-a, Ed. Iri, București, 1998, Cartea a V-a, cap. III, p. 108.
[10] Eric Engle, The History of the General Principle of Proportionality: An Overview, Dartmouth Law Journal vol. 10, nr. 1, 2012, p. 5.
[11] Fred D. Miller, The rule of reason in Cicero’s philosophy of law, University of Queensland Law Journal, vol. 33, nr. 2, 2014, p. 329.
[12] Transcrierea documentului Magna Carta (1215), p. 20, disponibilă pe pagina Arhivelor Naționale ale Regatului Unit: aici, accesat la data de 26 noiembrie 2021.
[13] Moshe Cohen-Eliya, Iddo Porat, American balancing and German proportionality: The historical origins, International Journal of Constitutional Law, vol. 8, nr. 2, aprilie 2010, p. 271.
[14] Susanne Baer, Equality: The jurisprudence of the german constitutional court, Columbia Journal of European Law, vol. 5, nr. 2, 1999, p. 263.
[15] Ibidem, p. 264.
[16] Eric Engle, op. cit., p. 10.
[17] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, Ed. C.H. Beck, vol. I, București, 2016, p. 140.
[18] Aharon Barak, op. cit., p. 20.
[19] Pentru dezvoltare, a se vedea Teodor Papuc, Principiul proporționalității. Teorie și jurisprudența Curții de la Strasbourg, Ed. Solomon, București, 2019;


Luca Ciubotaru – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Drepturile omului, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO