Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti

De la alienarea parentală la înstrăinare părintească – un drum lung pentru un proiect de lege întru reglementarea acestui fenomen
04.04.2022 | Diana-Iulia OLAC, Tudor BECHEANU

Secţiuni: Articole, Dreptul familiei, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Diana-Iulia Olac

Diana-Iulia Olac

Tudor Becheanu

Tudor Becheanu

Pentru părinții aflați în conflicte referitoare la modalitatea de creștere a copiilor lor și pentru mediul juridic implicat în probleme de dreptul familiei, “alienarea parentală” este un subiect controversat.

Deși nu beneficiază de niciun fel de reglementare formală în România, este surprinzător faptul că acest concept a ajuns să fie prezent în jurisprudență. În mod relativ uzual, instanțele de judecată au ajuns să analizeze în profunzime susțineri ale părților referitoare la existența unei “alienări parentale”, dispun probe menite specific sa testeze astfel de susțineri și pronunța hotărâri pe care le motivează bazându-se pe acest concept. Recent, “alienarea parentală” a intrat cu subiect și predicat inclusiv în jurisprudența ÎCCJ.

În acest context și spre deosebire de perspectivele asupra subiectului din trecut, credem că întrebarea nu mai este dacă “alienarea parentală” există sau cum se manifestă ca și șablon comportamental uzitat de unii părinți aflați în conflict, ci dacă și în ce fel ar trebui reglementat.

Încă din anul 2016, răspunsul nostru pentru aceste întrebări a fost foarte simplu: da, “alienarea parentală” ar trebui reglementată. Ca atare, am redactat un proiect de lege care a fost preluat de către un senator de la acea vreme și înregistrat în mod oficial. Din păcate, din cauza unei cutume parlamentare conform căreia toate proiectele de lege ale parlamentarilor care nu obțin un nou mandat se anulează și pentru că inițiatorul s-a aflat în această situație la câteva luni după înregistrarea proiectului, propunerea noastră nu a mai fost în niciun fel dezbătută.

Timpul scurs de atunci și până în prezent s-a dovedit în mare măsura a fi un sfetnic bun: experiența noastră profesională în astfel de probleme este mai cuprinzătoare decât era atunci, astfel încât soluțiile legislative pe care le imaginăm acum sunt preferabile unora din soluțiile găsite în trecut; în ultimii ani, au apărut noi studii de specialitate în domeniu, a căror calitate și exactitate științifică este net superioară celor din trecut; “alienarea parentală” s-a transformat dintr-un subiect oarecum de nișă, într-o chestiune din ce în ce mai larg acceptată și dezbătută.

Timpul scurs s-a dovedit însă și extrem de sever cu copiii părinților aflați în conflict: numeric cazurile de “alienare parentală” pur și simplu au explodat; tacticile folosite de părinții care recurg la astfel de comportamente sunt din ce în ce mai dăunătoare pentru copii, până într-acolo încât există deja un soi de specific unic românesc al mașinațiunilor uzitate și al efectelor produse; lipsa unei reglementări combinată cu o notorietate crescândă a “alienării parentale” a dus la invocarea fenomenului în mod incorect ori chiar cu rea-credință de către mulți părinți cu scopul de a-și ascunde propriile comportamente abuzive la adresa copiilor lor.

Ca atare, am decis sa reluam inițiativa legislativă și să propunem un nou proiect de lege care să reglementeze fenomenul.

Suplimentar, am decis să includem în proiect și alte modificări extrem de importante ale legislației în materie (familie), chestiuni care vor avea un impact pozitiv asupra relațiilor părinți-copii post separare sau divorț, precum posibilitatea instanțelor de a stabili că timpul pe care copiii îl vor petrece cu părinții lor va fi similar, dar și îmbunătățiri procedurale referitoare la procedura de audiere a minorilor ori limitarea timpului de soluționare a dosarelor de ordonanță președințială în materie.

Textul integral al proiectului se găsește aici, iar punctele sale principale sunt următoarele:

Definirea instituției juridice:

Proiectul definește înstrăinarea părintească ca fiind o formă de violență psihologică prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificată sau disproporționată față de celălalt părinte.

Spre deosebire de sintagma “alienare parentală”, numele ales al instituției juridice – înstrăinare părintească – folosește nu o traducere mot-a-mot din limba engleză a conceputului, ci terminologia corectă a limbii române. În plus, cuvântul “înstrăinare” cuprinde mult mai bine și mai amplu efectele unei astfel de situații, adică îndepărtarea fizică și sufletească, precum și pierderea afecțiunii dintre părinte și copil.

Apoi, înstrăinarea părintească este definită ca o formă de violență psihologică, adică acea formă de violență (deja definită prin Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice) care se manifestă prin impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, controlul vieții personale, sau constrângerile de orice fel.

Se stabilește modalitatea în care înstrăinarea părintească se poate produce, respectiv întotdeauna cu intenție, fie prin urmărirea și generarea unei situații de fapt, fie prin asumarea și aproprierea, precum și ulterior folosirea unei situații de fapt exterioare voinței părintelui care înstrăinează, dar pe care acesta o exploatează.

Se stabilesc efectele necesar a fi produse, respectiv ca minorul să manifeste reținere – adică înfrânarea sentimentelor naturale de afecțiune pe care copilul le simte față de unul dintre părinții săi, precum și înfrânarea dorințelor de a petrece timp alături de unul dintre părinți – sau ostilitate – adică manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de unul dintre părinți.

Se stabilește faptul că reținerea sau ostilitatea trebuie să fie disproporționate sau nejustificate.
Disproporționalitatea acoperă situațiile în care reținerea sau ostilitatea se manifestă în legătură cu un comportament sau o serie de comportamente sub-optime ale părintelui înstrăinat care au afectat într-un fel sau altul relația părinte-copil (de exemplu: separarea/divorțul conflictual al părinților; stilul parental al părintelui și eventuala compatibilitate redusă a acestui stil parental prin raportare la personalitatea copilului; lipsa pentru anumite perioade de timp a părintelui din viața copilului din culpa acestui părinte; neimplicarea părintelui din culpa sa în anumite activități ale copilului, ș.a.m.d), însă nu într-o măsură atât de severă pe cât ar sugera-o reacțiile copilului. Nejustificarea acoperă situațiile în care nu există niciun fel de comportament al părintelui înstrăinat care ar putea explica, măcar în parte, reacțiile copilului la adresa acestuia.

Stabilirea regulilor de constatare a unei situații de înstrăinare părintească

Proiectul stabilește ca instanțele de judecată sunt singurele abilitate să constate și să dispună măsuri în legătură cu o situație de înstrăinare părintească.

Se mai stabilește că această constatare nu poate fi realizată decât dacă există o investire în acest sens, respectiv o solicitare expres formulată, chestiune care presupune așadar existența unui petit specific. O astfel de reglementare se impune pentru a elimina invocarea frugală a înstrăinării părintești ca simplă apărare de fond sau argumentație.

De asemenea, se stabilește faptul că vor avea calitate procesuală activă părinții, serviciile sociale și procurorul.

Stabilirea efectelor unei astfel de constatări

Existența unei situații de înstrăinare părintească generează natural necesitatea de stopare a acesteia, însă trebuie recunoscut faptul că într-un astfel de context protejarea copilului de traume suplimentare presupune ca instanțele să aibă la dispoziție un arsenal cât mai larg de posibile soluții pe care să le poată adapta de la caz la caz.

Așa fiind, constatarea unei înstrăinări părintești va genera prezumția simplă că exercițiul autorității părintești ar trebui exercitat exclusiv de către părintele înstrăinat, precum și prezumția simpla că locuința minorului ar trebui stabilită la același părinte. Excluderea decizională a părintelui care înstrăinează, precum și îndepărtarea copilului din grija acestuia (prin ipoteză, o situație abuzivă pentru copil) ar trebui să fie prioritare, însă nu măsuri absolute, de aplicat mereu. Exista multe conjuncturi care se pot imagina teoretic (și pe care le-am întâlnit în practica ori sunt descrise în literatura de specialitate) în care îndepărtarea bruscă a copilului din mediul cu care este obișnuit poate fi chiar mai problematică decât înstrăinarea părintească în sine.

Dacă instanța decide stabilirea sau menținerea locuinței copilului la părintele care înstrăinează, vor trebui dispuse o serie de masuri care să favorizeze eliminarea situației de înstrăinare precum:

Consilierea psihologică a copilului și a părintelui înstrăinat;

Stabilirea unui program de relații personale cu găzduire în favoarea părintelui înstrăinat, cu obligarea părintelui care înstrăinează la ducerea și aducerea copilului la începutul și, respectiv, la finalul programului de relații personale;
Stabilirea direct din hotărâre a unui cuantum al penalităților pe care urmează a le suporta părintele care înstrăinează dacă nu respectă programul de relații personale, cuantum care, spre deosebire de prevederea actuala, va fi stabilit nu în sumă fixă, ci în cota procentuală din veniturile debitorului acestor penalități.

Alte modificări ale drepturi substanțial în această materie sunt:

Extinderea principiului menținerii fraților de vârstă apropiată împreună pentru toate dosarele unde se dispun măsuri cu privire la aceștia;
Stabilirea faptului că instanța poate stabili un program de relații personale de pana la 7 zile consecutive într-un interval de 14 zile, deschizându-se astfel pentru prima dată posibilitatea reală de stabilire a unei ”custodii comune” fizice.
Stabilirea faptului că obligațiile de întreținere nu vor fi datorate de către părintele la care copilul nu locuiește aferente perioadelor programului de relații personale de cel puțin 7 zile consecutive.
Extinderea motivelor pentru care instanța poate stabili exercitarea exclusivă a autorității părintești cu următoarele:

Încălcarea gravă sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte;
Înstrăinarea părintească;
Oricare altă imposibilitate obiectivă a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la copil.

Modificări de ordin procedural

Proiectul prevede o serie de modificări procedurale menite să crească calitatea procesului jurisprudențial decizional cu privire la minori, precum și să limiteze durata de soluționare a procedurilor din această materie.

Se stabilește faptul ca durata maximă de timp în care poate fi soluționată o cerere de ordonanță președințială este de 45 de zile.

Se stabilește faptul că durata maximă de realizare a unui raport de evaluare psihologică într-un dosar de familie nu poate să depășească 45 de zile.

Se stabilește faptul că aceste rapoarte de evaluare sunt adevărate rapoarte de expertiză, sens în care părților dosarului li se stabilesc anumite drepturi în legătura cu acestea, precum posibilitatea de a cere completări și lămuriri.

Se stabilește faptul că audierea minorului va fi realizată ca ultim pas procedural înainte de închiderea cercetării judecătorești, spre deosebire de situația actuală când audierea este de regula realizată înainte de administrarea oricăror probe și, evident, instanța are informații limitate despre situația de fapt reala existență în dosar.

Se mai stabilește faptul că aceste audieri vor avea loc în prezența unui psiholog desemnat de către serviciile sociale ori de câte ori minorul audiat nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum și faptul ca acest psiholog redactează și depune la dosarul cauzei un raport propriu referitor la audiere.

Avocat Diana-Iulia Olac, Partner OLAC BECHEANU
Avocat Tudor Becheanu, Partner OLAC BECHEANU

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti