Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Arbitraj
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Powered by POPOVICI NIŢU STOICA & ASOCIAŢII. Official partner: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României

Câteva observații cu privire la posibilitatea soluționării prin arbitraj a litigiilor decurgând din contracte administrative
04.04.2022 | Cristian CLIPA

Secţiuni: Arbitraj, Articole, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Crstian Clipa

Cristian Clipa

Art. 57 din Legea nr. 101/2016[1] stabilește faptul că „părțile pot conveni ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor să fie soluționate prin arbitraj”. La rândul său, pct. 70.2 1 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 1/2018[2] adaugă în subsidiar faptul că „modalitatea de soluționare a disputelor, prin instanțele de drept comun sau prin intermediul arbitrajului, va fi prevăzută de către Beneficiar în documentația de atribuire”.

Chestiunea soluționării prin arbitraj a litigiilor decurgând din contracte administrative ridică mai multe probleme, care, în esență, pot fi reproduse în forma următoarelor întrebări:

1. Sunt constituționale dispozițiile legale ori regulamentare care permit unei instanțe arbitrale să se pronunțe asupra legalității unui contract administrativ, cu prilejul soluționării unei acțiuni în constatarea nulității sau, după caz, în anularea unui astfel de contract, având în vedere art. 126 alin. (6) fraza I din Legea noastră fundamentală[3]?
2. Cu ocazia soluționării unui litigiu decurgând dintr-un contract administrativ, o instanță arbitrală poate judeca respectivul litigiu și în echitate sau este obligată să judece numai în legalitate?
3. În soluționarea unui litigiu decurgând dintr-un contract administrativ, o instanță arbitrală este sau nu obligată să țină cont de conținutul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ[4]?
4. Care instanță va fi competentă să soluționeze cererea în anulare promovată de partea interesată împotriva hotărârii arbitrale, prin care a fost soluționat – în primă instanță – un litigiu decurgând dintr-un contract administrativ?

1. Sunt constituționale dispozițiile legale ori regulamentare care permit unei instanțe arbitrale să se pronunțe asupra legalității unui contract administrativ, cu prilejul soluționării unei acțiuni în constatarea nulității sau, după caz, în anularea unui astfel de contract, având în vedere art. 126 alin. (6) fraza I din Legea noastră fundamentală?

Potrivit art. 126 alin. (6) fraza I din Constituția României, „controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar”. După cum se cunoaște, de lege lata, mai toate contractele publice sunt asimilate actelor administrative[5], astfel că, în aparență, un eventual control judecătoresc al legalității contractelor administrative nu s-ar putea, în mod legitim, exercita decât de o instanță judecătorească de specialitate, de contencios administrativ. În realitate, textul fundamental mai sus citat garantează „controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ” și nu îl impune în termenii exclusivității și în forma unei competențe exclusive a instanțelor judecătorești de contencios administrativ de a statua, la cerere, asupra legalității acestor acte, cu care sunt asimilate și contractele de drept public. Mai mult decât atât, art. 57 din Legea nr. 101/2016 permite părților unui contract administrativ să cadă de acord asupra posibilității „ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor să fie soluționate prin arbitraj”. Interpretarea literală a acestui text pozitiv ne obligă la a observa că el instituționalizează posibilitatea părților unui contract administrativ de a încheia un compromis, în sensul dat acestei noțiuni de conținutul art. 551 alin. (1) C. proc. civ.[6], nu însă și posibilitatea de a însera în conținutul unui contract administrativ a unei clauze compromisorii, în accepțiunea pe care art. 550 alin. (1) C. proc. civ.[7] o conferă unei asemenea clauze. Într-adevăr, art. 57 din Legea nr. 101/2016 stabilește faptul că părțile pot conveni ca litigiile decurgând dintr-un contract administrativ să fie soluționate prin arbitraj, iar aceste părți nu pot fi decât acelea ale unui contract administrativ deja încheiat, fie și numai pentru că, anterior încheierii unui astfel de contract, cei interesați de soluționarea litigiilor născute între ei nu aveau și nici nu puteau avea calitatea de părți ale unui asemenea contract. În consecință, pare că art. 57 din Legea nr. 101/2016 acoperă ipoteza compromisului, nu însă și pe aceea a clauzei compromisorii. Credem însă că această din urmă dispoziție pozitivă trebuie interpretată teleologic, dar și sistematic, în corelație cu prevederile art. 542 alin. (2) și (3) C. proc. civ., care stabilesc următoarele: „(2) Statul și autoritățile publice au facultatea de a încheia convenții arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau prin convenții internaționale la care România este parte. (3) Persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate și activități economice au facultatea de a încheia convenții arbitrale, în afară de cazul în care legea ori actul lor de înființare sau de organizare prevede altfel”. În lumina unor astfel de interpretări, substantivul „părțile” din alcătuirea art. 57 al Legii nr. 101/2016 se referă, deopotrivă, la autoritățile publice organizatoare ale unor proceduri de atribuire a unor contracte publice, persoanele fizice și persoanele juridice implicate în astfel de proceduri și, desigur, subiectele care au dobândit calitate de părți într-un deja încheiat contract administrativ.

Pe de altă parte, pct. 70.2 1 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 1/2018 nu ne livrează nici figura juridică a unei clauze compromisorii și nici pe aceea a unui compromis, în sensul dispozițiilor procedurale mai sus menționate [art. 550 alin. (1) și art. 551 alin. (1) C. proc. civ.]. Și aceasta în condițiile în care documentația de atribuire, prin intermediul căreia „va fi prevăzută de către Beneficiar” – adică de viitoarea autoritate contractantă – „modalitatea de soluționare a disputelor”, încorporează un ansamblu de acte și operațiuni administrative, cu caracter unilateral și care sunt formalizate în înscrisuri al cărui unic autor este tocmai respectiva autoritate publică. Prevederea prin care această autoritate stabilește „modalitatea de soluționare a disputelor” nu este altceva decât o măsură administrativă autoritarist și discreționar asumată și nu rezultatul unei negocieri ori al unei stipulații convenționale. Astfel stând lucrurile, este evident faptul că, valorificând conținutul pct. 70.2 1 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 1/2018, o autoritate publică nu va genera nici o clauză compromisorie și nici un compromis, în sensul Codului de procedură civilă, ci un instrument echivalent, având însă o specificitate proprie. În astfel de condiții, operatorul economic interesat de atribuirea unui contract administrativ, în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 1/2018, nu poate opune autorității cu care urmează să încheie un astfel de contract, faptul că art. 126 alin. (6) fraza I din Constituția României îi garantează liberul acces la justiția specializată de contencios administrativ, în ipoteza în care ar ajunge într-un litigiu cu autoritatea cu care a ajuns să contracteze. Și aceasta pentru cel puțin următoarele motive: (i) așa cum am arătat și mai sus, art. 126 alin. (6) fraza I din Legea noastră fundamentală garantează liberul acces al celui interesat la justiția specializată de contencios administrativ, dar nu-l obligă pe acesta la a se adresa numai acestei forme de justiție; (ii) persoana care se implică într-o procedură de atribuire a unui contract administrativ, în condițiile H.G. nr. 1/2018, înțelege, ab initio, de la data la care a luat cunoștință de conținutul documentației de atribuire a unui asemenea contract, dacă autoritatea publică beneficiară a ales între a deferi soluționarea disputelor care s-ar putea naște în legătură cu contractul administrativ ce urmează să se încheie, instanțelor de drept comun sau arbitrajului, astfel că respectiva persoană nu poate pretinde că a fost surprinsă și că așteptările sale ar fi fost înșelate în privința acestui subiect; (iii) art. 73 alin. (3) lit. k) și l) din Constituția României[8] pretinde o reglementare prin lege organică numai în privința organizării și funcționării instanțelor judecătorești, inclusiv a celor de contencios administrativ, nu însă și în privința instanțelor arbitrale, astfel că, nici sub acest aspect, pct. 70.2 1 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 1/2018 nu suferă de vreo vulnerabilitate.

2. Cu ocazia soluționării unui litigiu decurgând dintr-un contract administrativ, o instanță arbitrală poate judeca respectivul litigiu și în echitate sau este obligată să judece numai în legalitate?

Răspunsul la întrebarea de mai sus depinde de natura litigiului dedus spre soluționare unui arbitraj (ad-hoc sau instituționalizat). În această privință, folositor ne este conținutul art. 53 alin. (1) și (1 1 ) din Legea nr. 101/2016. Aceste două texte, împart litigiile născute în legătură cu un contract administrativ în două mari categorii: (i) litigii „privind anularea sau nulitatea contractelor”; (ii) litigii „care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor (…) din motive independente de autoritatea contractantă”. Cea dintâi categorie de litigii implică o raportare strictă la dreptul obiectiv, la starea pozitivă de legalitate, astfel că, în situația în care asemenea litigii ajung în fața unei instanțe arbitrale, aceasta din urmă nu le poate judeca decât în legalitate și niciodată în echitate. În cazul celei de-a doua categorii de litigii, problema legalității – deși existentă – este, totuși, subsidiară. Rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a unui contract administrativ din motive independente de autoritatea contractantă sunt fapte juridice determinate, după caz, fie de împrejurarea că una dintre părțile contractante nu și-a executat sau și-a executat în mod necorespunzător obligațiile contractuale, fie de un interes public (local sau național), fie, în sfârșit, de un eveniment independent de voința părților unui asemenea contract. Pe scurt, în niciuna dintre aceste ipoteze, nu se pune problema verificării legalității încheierii contractului administrativ, ci a executării necorespunzătoare (defectuoase) ori a încetării premature a unui astfel de contract, din motive independente de voința și posibilitățile părților, motive în a căror sferă este cuprinsă forța majoră, dar și cazul fortuit. Pe cale de consecință, în oricare din aceste situații, „pe baza acordului expres al părților”, instanța arbitrală „poate soluționa litigiul în echitate”.

3. În soluționarea unui litigiu decurgând dintr-un contract administrativ, o instanță arbitrală este sau nu obligată să țină cont de conținutul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ?

Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește faptul că „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze (…) litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ” și că instanțele civile de drept comun sunt competente să soluționeze „litigiile care decurg din executarea contractelor administrative”. Mai apoi, alin. (3) al aceluiași text evocat în acest loc adaugă precizator faptul că „la soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public (s.a.)”.

Raportat la textele mai sus reproduse, apreciem că se impun a fi reținute cel puțin următoarele:
a) este adevărat că „arbitrajul este o jurisdicție alternativă având caracter privat” [art. 541 alin. (1) C. proc. civ.];
b) împrejurarea de mai sus nu dispensează însă instanța arbitrală de obligația de a fi jurisdicția specială a contractului administrativ, obiect adiacent al litigiului dedus ei spre soluționare;
c) în calitate de jurisdicție specială a unui contract administrativ, instanța arbitrală este, în egală măsură, și jurisdicția interesului public, dar și cea a ordinii publice aferente regimului juridic sub care este plasat un astfel de contract;
d) în principiu, „în spatele” oricărui contract administrativ stă organizarea și/sau funcționarea unui serviciu public, văzut în forma unui instrument de satisfacere a unor nevoi comunitare, dar și de realizare a competenței unor autorități publice [art. 2 alin. (1) lit. m) și r) din Legea nr. 554/2004];
e) orice contract administrativ formalizează o comandă publică, de care dreptul european leagă trei mari principii chemate să guverneze procedurile de atribuire a unui astfel de contract: al liberului acces la asemenea proceduri; al egalității de tratament al celor implicați în asemenea proceduri; al asigurării transparenței acestor proceduri;
f) în soluționarea litigiilor derivate dintr-un contract administrativ, instanța arbitrală este ținută să respecte, deopotrivă, atât ordinea publică juridică (aceea care implică apărarea și, la nevoie, recuperarea securității, liniștii și sănătății publice), cât și ordinea publică economică (aceea care include economicitatea, eficacitatea și eficiența utilizării/valorificării fondurilor și a bunurilor publice), împrejurare susținută normativ de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., text care stabilește faptul că „hotărârea arbitrală poate fi desființată” dacă „încalcă ordinea publică (s.a.), bunele moravuri și dispoziții[le] imperative ale legii”;
g) art. 68 din Legea nr. 101/2016 stabilește faptul că, printre altele, acest act normativ se completează cu „prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, (…), în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare” Legii nr. 101/2016;
h) art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 definește descriptiv noțiunea de „interes legitim public”, în care vede, printre altele, acel interes „care vizează ordinea de drept (s.a.) (…), satisfacerea nevoilor comunitare (…) [dar și] realizarea competenței autorităților publice”;
i) cu sensul de mai sus al noțiunii de „interes legitim public” operează și Legea nr. 101/2016, având în vedere conținutul art. 68 al acestui din urmă act normativ, iar o instanță arbitrală învestită cu o acțiune derivată dintr-un contract administrativ nu poate nici ignora și nici altera sau schimba acest sens;
j) art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 descrie noțiunea generică de „serviciu public” în forma unei activități organizate sau, după caz, autorizate „de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public”;
k) cu sensul de mai sus al categoriei „serviciu public” operează desigur și Legea nr. 101/2016, raportat la art. 68 al acestui din urmă act normativ, iar o instanță arbitrală învestită cu soluționarea unui litigiu decurgând dintr-un contract administrativ nu poate nici ignora și nici altera sau schimba acest sens, având în vedere și ideea mai sus reprodusă, potrivit căreia, de principiu, atribuirea, încheierea, executarea și chiar încetarea – care poate fi și prematură – a unui contract administrativ se fac și ori poate mai ales în interesul organizării și al funcționării unui serviciu public;
l) nici chiar definiția noțiunii de „interes legitim privat” – definită de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 – nu îndreptățește o instanță arbitrală sesizată cu o acțiune având ca obiect un contract administrativ, să ignore principiul priorității interesului public, astfel cum este acesta enunțat sub art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;
m) până la urmă, mai sus evocatul interes legitim privat implică „posibilitatea [uneia dintre părțile unui contract administrativ și, în mod special, operatorului economic cu care autoritatea a contractat] de a pretinde [celeilalte părți și, în mod special, autorității contractante] o anumită conduită, în realizarea unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”;
n) dispoziția mai sus reprodusă întărește ideea potrivit căreia, în dreptul contractelor publice este permis numai ceea ce este, în mod expres, prescris, spre deosebire de dreptul contractelor private, perimetru în care este permis tot ceea ce nu este, în mod expres, interzis;
o) observația de mai sus – în conjuncție cu toate celelalte, mai sus enumerate – nu poate fi ignorată de o instanță arbitrală, învestită cu o acțiune întemeiată pe existența, legalitatea și execuția unui contract administrativ, iar dacă o face riscă să pronunțe o hotărâre contrară ordinii publice și, prin urmare, vulnerabilă în fața motivului de anulare enunțat sub dispozițiile
art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.;
p) nu în ultimul rând, se mai impune a fi reținută și împrejurarea că membrii completului arbitral răspund pentru modul în care își exercită prerogativele decurgând din calitatea asumată, în aceleași condiții în care răspund atât civil, cât și penal judecătorii instanțelor civile ori cei ai instanțelor specializate de contencios administrativ.

4. Care instanță va fi competentă să soluționeze cererea în anulare promovată de partea interesată împotriva hotărârii arbitrale, prin care a fost soluționat – în primă instanță – un litigiu decurgând dintr-un contract administrativ?

În conformitate cu art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale „revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul”.

Caracterul parcimonios al acestei prevederi lasă loc la analize, ba chiar la speculații. Însă rigoarea ne obligă să ne raportăm la distincțiile pe care art. 53 alin. (1) și alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016 le face atunci când aceste prevederi stabilesc faptul că:
a) „procesele și cererile (…) privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, (…), de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția în care își are sediul/domiciliul reclamantul (…)”;
b) „litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, (…), de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul”.

În logica celor două prevederi mai sus citate, credem că, în privința competenței funcționale a curții de apel, în a judeca acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale date în soluționarea unui litigiu decurgând dintr-un contract administrativ, se impun a fi observate următoarele:
a) în materia mai sus arătată, competența teritorială a curții de apel este una exclusivă și aparține „curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul”; altfel spus, sediul sau domiciliul părților litigiate este și rămâne irelevant în stabilirea competenței teritoriale a curții de apel, în soluționarea acțiunii în anulare, instituită de art. 610 C. proc. civ.;
b) regula de competența teritorială alternativă pe care art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016 o stabilește în privința tribunalului, chemat să soluționeze litigiile „care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă”, nu se aplică și curții de apel, atunci când acesteia i se cere să se pronunțe asupra unei acțiuni în anularea unei hotărâri arbitrale, dată în privința unuia din litigiile mai sus evocate;
c) dacă plecăm de la distincția pe care o face art. 53 alin. (1) și alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016, nu putem ajunge decât la următoarele două concluzii: (i) o hotărâre arbitrală dată în soluționarea unei acțiuni în anularea sau în constatarea nulității unui contract administrativ, poate fi atacată cu o acțiune în anulare, de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel pe care o menționează art. 610 C. proc. civ., în acord cu art. 126 alin. (6) fraza I din Constituția României și a art. 8 alin. (2) fraza I, teza referitoare la „anularea unui contract administrativ” din Legea nr. 554/2004; (ii) o hotărâre arbitrală dată în soluționarea unei acțiuni în executarea unui contract administrativ ori a uneia având ca obiect „rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată” a unui asemenea contract, „din motive independente de autoritatea contractantă” poate fi atacată cu o acțiune în anulare, de competența secției civile a curții de apel pe care o menționează art. 610 C. proc. civ., în consecvență cu dispozițiile art. 53 alin. (1 1 ) și a art. 55 alin. (3 1 ) din Legea nr. 101/2016, dar și cu cele stabilite prin Hotărârea prealabilă cu nr. 40/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție[9].


[1] Privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, M. Of. nr. 393 din 23 mai 2016.
[2] Pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, M. Of. nr. 26 din 11 ianuarie 2018.
[3] M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003.
[4] M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004.
[5] Împrejurare stabilită, în mod expres, sub art. 2 alin. (1) lit. c 1 ) din Legea nr. 554/2004, dar și de: – art. 29 alin. (7) fraza a II-a din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice (M. Of. nr. 121 din 5 martie 2013), în privința contractului de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice; – de art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (M. Of. nr. 390 din 23 mai 2016), în privința contractului de achiziții publice; – de art. 5 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii (M. Of. nr. 392 din 23 mai 2016), în privința contractului de concesiune de lucrări și de concesiune de servicii; – de art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat (M. Of. nr. 427 din 18 mai 2018), în privința contractului de parteneriat public-privat.
[6] Text care are următorul conținut: „Prin compromis părțile convin ca un litigiu intervenit între ele să fie soluționat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, obiectul litigiului și numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora în cazul arbitrajului ad-hoc. În cazul arbitrajului instituționalizat, dacă părțile nu au ales arbitrii și nici nu au stabilit modalitatea de desemnare a acestora, aceasta se va face potrivit regulilor de procedură ale respectivei instituții arbitrale”. Codul de procedură civilă a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015.
[7] Potrivit căruia „prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționată pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul”.
[8] Texte care stabilesc următoarele: „Prin lege organică se reglementează (…) contenciosul
administrativ [și] (…) organizarea și funcționarea (…) instanțelor judecătorești (…)”.
[9] M. Of. nr. 683 din 30 iulie 2020.


Conf. univ. dr. Cristian Clipa
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timişoara

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti