Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. îndatoririle organului de urmărire penală competent, atunci când este sesizat prin declinarea competenţei
05.04.2022 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 330 din 4 aprilie 2022 a fost publicată Decizia nr. 665/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi ale art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alexandru Vişan şi Dragoş Alexandru Popescu.

În opinia autorilor excepției, textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 132 referitor la statutul procurorilor.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi ale art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:

Art. 58 alin. (2): „Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă şi trimite cauza procurorului competent.”;

Art. 63 alin. (1): „Dispoziţiile prevăzute la art. 41-46 şi 48 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că potrivit art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. Indiferent de modul de sesizare, potrivit art. 58 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală are obligaţia de a-şi verifica competenţa imediat după sesizare, iar, potrivit art. 301 alin. (1) din acelaşi act normativ, când procurorul constată că urmărirea penală nu se efectuează de organul de cercetare penală prevăzut de lege, ia măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent. Acest fapt presupune că procurorul va verifica, pe de o parte, dacă este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, iar, pe de altă parte, dacă organul de cercetare penală este cel prevăzut de lege să efectueze urmărirea penală, în cazul în care aceasta nu trebuie realizată de către procuror. De asemenea, organul de cercetare penală care constată că nu este competent să efectueze urmărirea penală va informa procurorul care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. Aşa fiind, Curtea constată că, potrivit Codului de procedură penală, regula în cursul urmăririi penale este aceea a verificării competenţei din oficiu, iar decizia este a procurorului.

Potrivit art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice. Chiar şi în acest caz, dispoziţiile art. 58 alin. (1) şi ale art. 301 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile, subzistând obligaţia procurorului de a-şi verifica competenţa raportat la faptele şi/sau persoanele noi, precum şi obligaţia de a verifica competenţa organului de cercetare penală raportat la aceleaşi elemente.

Curtea constată că dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Codul de procedură penală precizează că „procurorul […] dispune de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă”. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală (aspect ce rezultă fie din modalitatea de reglementare, fie din apariţia unui eveniment ulterior care determină o modificare a competenţei), să dispună declinarea de competenţă. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor, pe de o parte, a verbului „dispune”, iar nu „poate dispune”, iar, pe de altă parte, din utilizarea locuţiunii adverbiale „de îndată”, cu sensul de imediat, numaidecât. Curtea reţine că, în ipoteza în care organul de urmărire penală nu se conformează obligaţiei stabilite de dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Codul de procedură penală de a dispune de îndată declinarea competenţei (atunci când acest lucru se impune), în condiţiile în care Codul de procedură penală nu mai prevede expres soluţia legislativă referitoare la posibilitatea menţinerii motivat a actelor, probelor şi măsurilor dispuse anterior declinării, actele întocmite anterior declinării sunt supuse regimului nulităţilor, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile procesual penale.

În acest context, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că nerespectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală este sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (a se vedea Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, precitată). Or, potrivit art. 281 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, putând fi invocată în orice stare a procesului. Aşa fiind, Curtea observă că nulitatea absolută poate fi invocată din oficiu, ceea ce presupune, chiar şi în lipsa unei reglementări exprese, astfel cum susţin autorii excepţiei, o analiză a procurorului competent referitoare la respectarea de către procurorul care şi-a declinat competenţa a dispoziţiilor relative la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Totodată, în lipsa acestei analize din oficiu, oricare dintre părţi sau subiecţii procesuali pot supune atenţiei procurorului aceste aspecte.

Curtea apreciază că, deşi nu există o reglementare expresă referitoare exclusiv la obligaţiile legale ce îi incumbă organului de urmărire penală competent, în favoarea căruia s-a declinat cauza penală, din coroborarea dispoziţiilor procesual penale rezultă cu claritate şi precizie competenţele acestui organ judiciar. De altfel, Curtea constată că însăşi reglementarea instituţiei declinării de competenţă este menită să asigure garanţiile procesuale necesare respectării normelor referitoare la competenţa organelor de urmărire penală, astfel încât să nu se ajungă în situaţia în care organul judiciar necompetent să efectueze acte procedurale care să fie anulate ulterior.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Secţiuni: Drept constitutional, Monitorul Oficial al României, Procedură penală | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO