Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Imposibilitatea atacării cu recurs în casație în cazul soluțiilor privind infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, declarată neconstituțională. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
26.05.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Drept penal, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24 mai 2022 a fost publicată Decizia nr. 208/2022 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Răzvan Teodorescu în Dosarul nr. 2.472/299/2017* şi de Elena Ababei în Dosarul nr. 3.194/222/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.616D/2018 la care a fost conexat Dosarul nr. 1.780D/2018.

În opinia autorilor excepției, dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală încalcă principiile privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, folosirea căilor de atac şi rolul Ministerului Public, întrucât exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate cu privire la infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În acest sens, autorii excepţiei – persoane vătămate care s-au constituit părţi civile – arată că norma criticată îi împiedică să formuleze recurs în casaţie cu privire la hotărâri definitive nelegale şi să invoce cazuri de casare pertinente, pentru motivul că acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea lor prealabilă. Consideră că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală creează discriminare, prin împiedicarea accesului la justiţie în situaţia soluţionării apelului prin pronunţarea unei hotărâri definitive nelegale, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Arată că dreptul la un proces echitabil implică contradictorialitatea şi egalitatea armelor, asigurând posibilitatea persoanei care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală să ceară şi să obţină, prin actul de justiţie, acces la un proces desfăşurat în mod legal, inclusiv raportat la toate gradele de jurisdicţie. Or, excluderea de la controlul judecătoresc a soluţiilor definitive nelegale – în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală – constituie o piedică excesivă în calea realizării actului de justiţie sub aspectul verificării legalităţii hotărârii.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, introduse prin prevederile art. 102 pct. 264 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: […] e) soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;”.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că constată că hotărârile excluse de dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală de la controlul de legalitate realizat pe calea recursului în casaţie vizează infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Având în vedere, pe de o parte, motivele de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, faptul că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din acelaşi cod exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a hotărârilor pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, reiese că în astfel de cauze soluţionate definitiv rămân nesancţionate: nerespectarea, în cursul judecăţii, a dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; greşita încetare a procesului penal; neconstatarea graţierii pedepsei sau greşita constatare a acesteia; aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, aceste aspecte trebuie raportate la sfera largă a infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Întrucât instituţia plângerii prealabile, care are rolul de a permite punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, nu elimină posibilitatea survenirii unor erori de drept în modul în care instanţa de judecată dezleagă, prin hotărâre definitivă, fondul cauzei şi statuează asupra existenţei faptei penale şi asupra vinovăţiei inculpatului, rezolvând acţiunea penală, Curtea apreciază că excluderea de la controlul judecătoresc a soluţiilor nelegale în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală constituie o piedică excesivă în calea realizării actului de justiţie sub aspectul verificării legalităţii hotărârii penale definitive.

De asemenea, instanţa constituţională apreciază că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală creează – prin excluderea de la controlul judiciar realizat pe calea recursului în casaţie a unor hotărâri penale definitive care soluţionează fondul cauzei – o vădită inegalitate de tratament juridic între persoane aflate în situaţii similare, şi anume părţile din procesul penal, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, care consacră egalitatea în faţa legii.

Curtea observă că hotărârile penale definitive pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate – ca şi hotărârile definitive care privesc infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu – dezleagă fondul cauzei şi statuează asupra existenţei faptei penale şi asupra vinovăţiei inculpatului, rezolvând acţiunea penală. Cu toate acestea, soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate au, sub aspectul posibilităţii de a fi atacate cu recurs în casaţie, un regim juridic diferit de cel al hotărârilor penale definitive pronunţate pentru restul infracţiunilor, în sensul că primele nu pot fi atacate cu recurs în casaţie, în timp ce împotriva celor din urmă poate fi exercitată această cale extraordinară de atac. Astfel, dispoziţiile de lege criticate creează, sub aspectul posibilităţii de a formula recurs în casaţie, un tratament juridic diferit pentru părţile procesului penal, în funcţie de modalitatea de punere în mişcare a acţiunii penale – la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu -, în condiţiile în care recursul în casaţie reprezintă mijlocul procedural prin care se repară nelegalităţile, având ca obiect verificarea conformităţii hotărârilor penale definitive – care soluţionează fondul cauzelor – cu regulile de drept aplicabile, în scopul respectării legilor şi al uniformizării jurisprudenţei. Instanţa de casare judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punctul de vedere al dreptului, prin instituirea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie acordându-se prioritate principiului legalităţii în raport cu principiul autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, din perspectiva interesului de a cere şi de a obţine îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, persoane care se află în situaţii similare, şi anume părţile din cauze în care judecata a fost finalizată cu soluţii definitive date cu încălcarea legii, au parte de un tratament juridic diferit în ceea ce priveşte posibilitatea de a formula recurs în casaţie, în funcţie de modalitatea de punere în mişcare a acţiunii penale, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În acest sens, Curtea observă că – dacă instanţa schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare dintr-o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în una pentru care acţiunea penală se pune în mişcare (şi) din oficiu sau dacă inculpatul este judecat pentru ambele categorii de infracţiuni – hotărârea definitivă pronunţată în cauză poate fi atacată cu recurs în casaţie. Totodată, există cazuri – în procesul penal – în care principiul oficialităţii se substituie principiului disponibilităţii, cazuri consacrate de prevederile art. 157 alin. (4) şi (5) şi ale art. 199 alin. (2) din Codul penal, precum şi de cele ale art. 289 alin. (8) fraza a treia din Codul de procedură penală.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală creează, cu privire la persoane aflate în situaţii similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoaşterii liberului acces la justiţie, în componenta sa referitoare la dreptul la un proces echitabil, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, astfel că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Curtea reţine, astfel, că, din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului în casaţie, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, paragraful 28, şi Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, paragraful 33, decizii citate anterior). Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea recursului în casaţie, reglementând anumite situaţii în care nu se poate formula această cale de atac, însă tratamentul diferenţiat nu poate fi expresia unei aprecieri exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi rezonabil, în respectul principiului egalităţii în drepturi.

De asemenea, în ceea ce priveşte rolul procurorului în cadrul procesului penal, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 131 din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, exercitându-şi atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. Aşadar, pornind de la scopul reglementării instituţiei recursului în casaţie, şi anume îndreptarea erorilor de drept survenite prin hotărâri penale definitive care rezolvă fondul cauzei – prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege -, precum şi de la rolul procurorului, exigenţele prevederilor art. 131 din Constituţie impun legiuitorului să asigure posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie de către procuror, inclusiv în ceea ce priveşte hotărârile penale definitive pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
Admite excepția de neconstituționalitate invocată.

***

Joi, 7 aprilie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, a decis, cu unanimitate de voturi, admiterea excepției de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, potrivit unui comunicat.

Art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală: „(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casație:[…] e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; „.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti