Avize emise de Consiliul Legislativ – 7 aprilie 2022
07.04.2022 | JURIDICE.ro

Joi, 7 aprilie 2022, Consiliul Legislativ a emis următoarele avize, potrivit unui comunicat:
Avizul nr. 385 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare;
Avizul nr. 384 favorabil cu observații și propuneri, referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal;
Avizul nr. 383 favorabil, referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar;
Avizul nr. 382 negativ, referitor la propunerea legislativă privind protecţia socială a persoanelor din Ucraina care solicită protecţia statului român;
Avizul nr. 381 negativ, referitor la propunerea legislativă „Voluntari pentru crize umanitare” privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a persoanelor care participă la activităţi de voluntariat pentru crize umanitare şi/sau dezastre;
Avizul nr. 380 negativ, referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare;
Avizul nr. 379 favorabil cu observații și propuneri, referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 22 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
Avizul nr. 378 negativ, referitor la propunerea legislativă pentru completarea unor acte normative cu privire la regimul străinilor în România şi încadrarea în muncă a străinilor pe teritoriul României;
Avizul nr. 377 favorabil cu observații și propuneri, referitor la propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore;
Avizul nr. 376 favorabil cu observații și propuneri, referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
Avizul nr. 375 favorabil cu observații și propuneri, referitor la propunerea legislativă privind instituirea Zilei naţionale a sportului cu balonul oval.