ÎCCJ. În materia conteciosului administrativ, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă
13.04.2022 | Alina MATEI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 statuează că reclamantul se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său. Legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia. De vreme ce art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe. (Decizia nr. 3744 din 17 iunie 2021, pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII