30 de ani de învățământ juridic universitar Ovidian
14.04.2022 | JURIDICE.ro

Înființată în anul 1992, specializarea Drept a fost constituită ca secție a Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța. Începând cu anul 2002, în structura aceleiași universități a apărut Facultatea de Drept și Administrație Publică, iar din anul 2008, aceasta a început să poarte denumirea actuală: Facultatea de Drept și Științe Administrative.
Schimbarea denumirii facultății pe parcursul vremii, nu a avut niciun efect asupra profilului Drept, acesta din urmă a constituit și reprezintă după 30 de ani de la înființare, o paradigmă pentru celelalte specializări ale facultăților componente a Universității Ovidius.
De asemenea, celebrarea celor 30 de ani de la înființarea învățământului juridic universitar ovidian presupune o cronică selectivă a realizărilor academice care se va reflecta în bună măsură și în tematica manifestărilor științifice și aniversare din acest an:
– mai: Securitate si fake news– Fake news si dezinformare: Aspecte relative la efectele juridice ale luptei împotriva manipulării informaționale;
– mai: Drepturile reale principale, garanțiile și publicitatea acestora;
– 9-10 mai: Sesiune internațională de comunicări științifice ale studenților: 30 de învățământ juridic ovidian;
– 13-14 mai: ENTAN Realising Linguistic, Cultural and Educational Rights through Non-Territorial Autonomy;
– 19 mai: Alumni, “30 de ani de invățământ juridic universitar ovidian”;
– 26-27 mai: Perspectiva științelor penale în spațiul dobrogean;
– 30-31 mai: Axiome științifice asupra dreptului litoralului, dreptul mării și dreptul maritim în contextul dreptului la un mediu sănătos;
– 13-14 octombrie: Conferința anuală a Doctorilor Honoris Causa a Facultății de Drept și Științe Administrative
– 14 noiembrie: Incursiuni în evoluția sistemului juridic și administrativ dobrogean, după anul 1878.
Parteneri instituționali:
Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice “A. Rădulescu”
Academia de Științe Juridice din România-Secția de Drept Internațional
Primăria Municipiului Constanța
Consiliul Județean Constanța
Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada”, Constanța
Baroul Constanța
Fundația Europrof a Baroului Constanța
Uniunea Națională a Barourilor din România
Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești
Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență
Camera Notarilor Publici Constanța
Uniunea Juriștilor din România
Elsa Constanța
Parteneri economici:
Dobrogea Grup S.A.
Reyna Constanța
Parteneri media:
JURIDICE.ro
Grupul Editorial Universul Juridic
Mulțumim pe această cale tuturor cadrelor didactice implicate în organizarea acestor evenimente, studenților, dar și partenerilor noștri!
Prof. univ. dr. Adrian Stoica – Decan