Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

(Ne)competența instanței de judecată în cazul amânării executării pedepsei închisorii
15.04.2022 | Ioan Mircea DAVID

Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Ioan Mircea David

Ioan Mircea David

Sedes materiae: art. 589 C.proc.pen., art. 591 alin. (2) C.proc.pen.

Drumul de la teorie la practică este uneori destul de lung și de anevoios. Există situații în care pedeapsa stabilită de instanța de judecată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu este executată de persoana condamnată, ca urmare a unor motive ce pot atrage amânarea executării pedepsei.

Situațiile din practică produc uneori confuzie și generează, pe termen lung, o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată. De aceea cred că se impune să analizăm un caz practic al cărui deznodământ îl prefiguram puțin diferit de ceea ce s-a dispus în realitate.

Inculpatul cercetat și judecat ulterior pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei a fost condamnat în prima instanță la o pedeapsă cu închisoarea ce nu putea atrage nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și cu atât mai puțin amânarea aplicării pedepsei.

În ciuda pretinsului pericol social pe care inculpatul l-a generat prin comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească nedefinitivă, față de acesta n-a fost luată nicio măsură preventivă – drept urmare, acesta continua să-și desfășoare activitățile în mod obișnuit și după comunicarea sentinței penale.

În termenul legal, inculpatul promovează calea de atac a apelului împotriva sentinței penale, solicită readministrarea întregului probatoriu și suplimentarea acestuia, solicitând astfel achitarea în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) C.proc.pen.

Instanța de control judiciar a admis în parte apelul declarat, motiv pentru care a procedat la reducerea pedepsei cu un an, ceea ce nu schimba în niciun fel modalitatea în care condamnatul urma să execute noua pedeapsă privativă de libertate. Nici de această data nu se putea reține amânarea aplicării pedepsei și nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Un aspect important care a fost învederat instanței de judecată, atât în prima fază procesuală, cât și în apel, viza starea de sănătate a inculpatului, care era în continuă degradare. Au fost efectuate expertize medico-legale atât în faza de urmărire penală, cât și în faza apelului din cuprinsul cărora a reieșit că inculpatul suferă de afecțiuni ale sistemului nervos care necesită un anumit tratament și îngrijire permanentă din partea personalului medical.

În ziua pronunțării deciziei penale, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, reprezentanții convenționali ai acestuia au formulat o cerere de amânare a executării pedepsei, întemeindu-se pe dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen[1].

Problema nu a fost generată de diagnosticul pe care condamnatul îl avea și nici de demersurile pe care instanța de judecată trebuia să le realizeze, ci problema viza competența instanței de judecată învestită cu soluționarea acestei cereri.

Așadar, cererea de amânare a executării pedepsei a fost introdusă cu respectarea dispozițiilor art. 591 alin. (1) C.proc.pen. N-au existat disensiuni cu privire la competența materială a instanței de judecată, deoarece aceasta aparținea judecătoriei, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 553 C.proc.pen. Același text de lege a fost aplicat și pentru stabilirea competenței teritoriale, dar cu toate acestea instanța de judecată a considerat că nu este competentă teritorial.

Între momentul în care a fost transmisă cererea de amânare a executării pedepsei și momentul în care organele judiciare au pus în executare mandatul emis de instanța de control judiciar, a existat un interval de timp în care reprezentanții convenționali ai condamnatului au formulat cererea și au adresat-o instanței de judecată prevăzută de lege.

Până la momentul judecării cererii de amânare a executării pedepsei, mandatul a fost pus în executare, iar persoana condamnată a început să execute pedeapsa privativă de libertate. La primul termen de judecată, instanța apreciază din oficiu că cererea trebuie recalificată (deși nu exista niciun motiv pentru care aceasta ar fi putut face acest demers) ca fiind o cerere de întrerupere a executării pedepsei, prilej cu care a declinat la instanța de judecată competentă pe raza teritorială în care se afla penitenciarul.

Problema juridică intervine în acest moment, când se naște întrebarea: când ar fi putut persoana condamnată să formuleze cererea de amânare a executării pedepsei, astfel încât competența să aparțină instanței de executare, așa cum aceasta este definită de legiuitor? Este greu de spus, deoarece instanța a preferat să se prevaleze de dispozițiile art. 591 alin. (2) C.proc. pen. și a declinat soluționarea cauzei în favoarea altei instanței, prevalându-se de faptul că demersul judiciar ar fi fost o veritabilă cerere de întrerupere a executării pedepsei închisorii, deși nu exista niciun element care să conducă spre o astfel de concluzie.

Atât timp cât decizia penală nu a fost pronunțată, promovarea unei cereri de amânare a executării pedepsei ar fi fost respinsă ca fiind inadmisibilă, deoarece inculpatului nu îi fusese înlăturată prezumția de nevinovăție și nu se regăsea în prezența unei hotărâri judecătorești definitive.

În viziunea instanței de judecată care a fost inițial învestită cu o astfel de solicitare din partea persoanei condamnate, cererea de amânare a executării pedepsei nu putea fi formulată în nicio situație, motiv pentru care a și procedat la admiterea excepției necompetenței teritoriale și a transmis-o instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În concluzie, instituția amânării executării pedepsei pentru motivul expus anterior, se confundă cu o altă instituție, aceea a întreruperii executării pedepsei și atrage adesea o competență teritorială distinctă.

În opinia mea, instanța de judecată ar fi trebuit să analizeze elementele cererii și momentul în care aceasta a fost transmisă instanței de judecată, iar soluția cu privire la competență să fie în sensul în care să se declare competentă atât material, cât și teritorial. O astfel de soluție ar fi putut preîntâmpina un posibil conflict negativ de competență și, implicit, ar fi redus considerabil timpul necesar obținerii unei hotărâri judecătorești.


[1] Când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății şi dacă instanța apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinate.


Av. drd. Ioan Mircea David

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti