Secţiuni » Arii de practică » Business » Proprietate intelectuală
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti

Site-urile web sub lupa proprietății intelectuale: “framing” și „embedding”
21.04.2022 | Alexandru-Laurențiu MIHAI

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru-Laurențiu Mihai

Alexandru-Laurențiu Mihai

„Eroii din epopeea filmelor Star Wars puteau să traverseze prin ”hyperspațiu” mai rapid decât viteza luminii datorită unui ”hyperdrive”. De o manieră similară, utilizatorii internetului de astăzi pot ”traversa” prin ”cyberspațiu” datorită hyperlinkurilor (respectiv, framing-ului și embedding-ului – n.n.). Deși nu sfidează legile fizicii precum ”hyperdrive-ul” navelor spațiale din Star Wars, acestea implică numeroase provocări din perspectivă legală, în particular din aceea a drepturilor de autor.” (Avocatul General Maciej Szpunar)[1]

Protecția drepturilor de proprietate intelectuală în mediul online este un subiect a cărui complexitate derivă tocmai din numeroasele aspecte tehnice relativ inaccesibile și ininteligibile pentru un destinatar nespecializat. „Universul” online se caracterizează printr-o dinamică incredibilă, instrumentele juridice clasice fiind adeseori neadaptate (și chiar inadaptabile, în pofida eforturilor doctrinei sau a jurisprudenței) realităților tehnologice contemporane.

Legătura dintre om și online, accesul unei persoane la vasta dimensiune a internetului trece printr-un prim portal: pagina web. Când căutăm informații pe internet, în realitate ne lovim de pagini web – începând cu pagina motorului de căutare și terminând cu pagina pe care vom găsi informația sau conținutul dorit. Pagina web este rama prin care “vedem” Internetul și prin care îl percepem. Totodată, pagina web este o componentă cheie, indispensabilă oricărei activități digitale.

Având în vedere necesitatea unei mai bune înțelegeri a aspectelor tehnologice ce ne înconjoară și în speranța de a oferi un instrument juridic util atât pentru practicieni ai dreptului, precum și pentru specialiști în domeniul tehnologiei informației, ne propunem ca, prin prezentul articol să antamăm subiectul Framing-ului și Embedding-ului și corelarea acestor tehnici cu diverse probleme în materie de proprietate intelectuală: constituie sau nu încălcări ale drepturilor de autor?

I. Delimitare conceptuală. Aspecte preliminare

Framing-ul reprezintă, în esență, afișarea unor ferestre (windows) în cadrul unei pagini web. Pagina afișată – adică fereastra – este complet independentă și nu se confundă cu pagina gazdă care rămâne vizibilă. Astfel, din perspectivă tehnică, pagina-gazdă nu controlează și nu stochează conținutul paginii-afișate. Tocmai din acest motiv, pagina-gazdă reprezintă doar o ramă (frame) cu ajutorul căreia se poate vizualiza conținutul altor pagini web.

În exemplul de mai jos[2] (deși cu o interfață arhaică) se poate observa funcționalitatea framing-ului. Pagina MSDN Library este o ramă prin care sunt accesate și utilizate independent mai multe ferestre.

Importanța practică a framing-ului constă în aceea că permite realizarea unui conținut complex – în cadrul aceleiași pagini pot fi afișate mai multe ferestre, fiecare cu o utilitate proprie, și care în mod normal ar fi fost accesate separat.

În prezent, framing-ul este considerat a fi chiar o tehnică arhaică, ineficientă și depășită tehnic de mijloace superioare precum embedding-ul, fiind eliminată această funcționalitate din limbajului de programare HTML5. Totuși, acesta își găsește în continuare aplicabilitate – spre exemplu, site-ul Google Translate utilizează framing pentru funcționalitatea Translate Webpage. Astfel, pagina tradusă va putea fi vizualizată și accesată de utilizator prin intermediul aplicației Google Translate – iar aceasta din urmă reprezintă rama prin care se afișează conținutul respectiv.

În exemplul de mai jos, site-ul Ministerului de Externe a fost tradus în letonă, fiind afișat ca o nouă fereastră în rama aplicației Google Translate.

Framing-ul ridică probleme în momentul în care conținutul încadrat pare a fi chiar cel al paginii-gazde, neexistând o delimitare clară. Astfel, vizitatorii unei pagini vor considera că respectivul conținut afișat aparține chiar paginii-gazdă, de unde o serie de consecințe negative: spre exemplu, pagina gazdă va obține venituri (e.g. Google Ads) pentru un număr de vizitatori care nu este obținut de o manieră organică, ci prin aproprierea conținutului altor pagini, frustrând autorul de meritul creației sale.

În fine, atragem atenția că framing-ul este ușor de confundat cu o altă tehnică – embedding-ul –, față de care există diferențe substanțiale.

Embedding-ul reprezintă integrarea unui element extern în conținutul unei pagini web. Materialul afișat apare ca fiind un element chiar al paginii gazdă, fără a exista o funcționalitate separată precum în cazul framing-ului. În esență, din perspectivă vizuală, există un aspect omogen – o singură pagină cu care se interacționează ca atare, iar nu mai multe precum în cazul framing-ului.

Din perspectivă tehnică, pagina gazdă nu stochează și nu controlează conținutul afișat – imaginile, sunetele sau orice alte asemenea elemente sunt vizualizate de către utilizator prin trimitere la codul sursă, la punctul de origine al materialului. În niciun moment pagina gazdă nu a încorporat în site-ul său elementele în cauză.

Embedding-ul este utilizat de o manieră frecventă, fiind o metodă indispensabilă pentru libera circulație a informației pe internet.  Spre exemplu, ori de câte ori o pagina web afișază pe propriul site un videoclip de pe Youtube.

Practic, vizitatorul unei pagini poate vizualiza conținutul unei alte pagini web, fără a o părăsi pe prima.

În realitate, toate aceste mecanisme framing-ul și embedding-ul – relevă trăsătura definitorie a spațiului virtual și a epocii digitale – interconectarea, circulația neîngrădită a informației și o dinamică deosebită a acesteia. Totuși, libera circulație a informației va trebui pusă în balanță cu protecția drepturilor de proprietate intelectuală.

În cele ce urmează, vom arăta soluțiile pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene le-a oferit în privința framing-ului și embedding-ului, stabilind astfel în ce măsură pot aduce atingere drepturilor de autor.

II. Conflictul dintre circulația informației pe internet și drepturile de autor în lumina Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”)

În jurisprudența CJUE, noțiunile de framing și embedding se pot intersecta, fiind utilizate adeseori alternativ. Tehnic vorbind, acestea sunt distincte. În schimb, sub aspectul efectelor, rezultatul este același – afișarea conținutului unei alte pagini pe propria pagină web.

O hotărâre importantă referitoare la framing și embedding a fost pronunțată în 2014 în cazul BestWater International GmbH v. Michael Mebes & Stefan Potsch (C-348/13). În speță, compania BestWater a realizat un scurtmetraj despre poluare și impactul asupra apei potabile. Videoclipul a fost publicat (fără autorizarea BestWater) pe platforma Youtube de către terțe persoane. Pârâții Michael Mebes & Stefan Potsch au afișat videoclipul pe propriul site prin utilizarea embedding-ului, fără însă a încărca videoclipul sau a îl stoca pe pagina web.

Reperul juridic principal al Curții a fost Directiva UE a societății informaționale (2001/29/CE – Infosoc). Aceasta oferă o reglementare generală a dreptului autorului privind comunicarea publică a operei sale. În acest sens, statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor” [articolul 3 alin. (1)].

Noțiunea de „comunicare publică” nu este definită în cuprinsul Directivei – totuși, o jurisprudență bogată[3] a confirmat existența unei game largi de activități ce se pot circumscrie acesteia: transmisiunea TV sau radio; transmisiunea online; transmisii interactive la cerere, prin cablu sau wireless. De asemenea, accesul la operă este suficient a fi potențial (publicul să aibă posibilitatea de a o accesa), iar nu neapărat actual (să o fi accesat).

Revenind, Curtea nu a pus în discuție dacă încărcarea videoclipului pe Youtube fără consimțământul autorului reprezintă o încălcare a drepturilor de autor, acest lucru fiind evident. În schimb, soluția pronunțată a încercat să clarifice situația altor persoane care au preluat acest conținut și l-au afișat pe propriul site prin intermediul embedding-ului.

Curtea a tranșat că atât timp cât videoclipul a fost afișat pe Youtube, fiind accesibil oricărui utilizator de internet, embedding-ul nu poate reprezenta o comunicare către public întrucât nu există un nou public și nu există o nouă metodă tehnică de comunicare.

În alte cuvinte, pentru a se reține o comunicare neautorizată către public trebuie analizate două componente separate: în primul rând, dacă publicul este sau nu același; în al doilea rând, dacă modul în care s-a comunicat este același. Or, în situația în care videoclipul apăruse pe Youtube – fiind accesibil oricui (public virtual nelimitat) și fiind adus la cunoștință prin publicarea pe internet (ca mijloc tehnic de comunicare), nu se poate reține un aspect diferit prin embedding-ul pe o altă pagină publică de internet.

Fără a intra în detalii, o asemenea soluție a fost reținută și în materia hyperlink-urilor în cauză Svennson (C-466-12). Curtea a susținut că, de vreme ce conținutul spre care se trimitea era liber, putând fi accesat de către oricine, utilizarea unui hyperlink nu reprezintă de principiu o încălcare a drepturilor de autor, în sensul în care să constituie o comunicare publică a operei neautorizată, nepermisă de Directiva 2001/29/CE. În esență, nu putea fi vorba despre o comunicare publică întrucât nu exista un nou public, sfera persoanelor ce puteau să acceseze conținutul fiind identic (virtual nelimitat), indiferent dacă accesarea se realiza direct sau indirect prin intermediul hyperlinkului.

De o manieră evidentă, în măsura în care autorul ar fi restrâns sfera persoanelor care puteau vizualiza opera (site-ul original ar fi putut fi accesat doar pe baza unui abonament) iar o terță persoană ar fi utilizat un hyperlink pe un site public, accesibil tuturor, prin care să fie eludate restricțiile, aceasta va reprezenta o comunicare publică neautorizată, fiind vorba de un nou public.

O soluție recentă, cu un impact deosebit asupra conflictului dintre interesul public constând în libera circulație a informației pe internet și interesul autorului de a își vedea dreptul de proprietate intelectuală protejat, a fost pronunțată în recenta cauză C-392/19 VG Bild-Kunst (2021).

În fapt, o societate care colecta și gestiona opere vizuale (VG Bild-Kunst) a condiționat obținerea unei licențe și afișarea operelor pe site-ul unei fundații culturale (SPK) doar în condițiile în care aceasta din urmă ar fi implementat mijloace tehnice eficiente care să prevină terți din a utiliza framingul (sau embedding-ul) respectivelor opere.

Curtea Supremă a Republicii Federale Germania (Budesgerichtshof) s-a adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene, căutând un răspuns la următoarea întrebare – în ce măsură framing-ul unei opere care deja este liber accesibilă pe Internet cu consimțământul titularului, dar în privința căreia au fost adoptate mijloace tehnice de împiedicare a framing-ului, poate constitui o comunicare publică (neautorizată) în sensul Directivei 2001/29/CE?

CJUE a tranșat faptul că embedding-ul și framing-ul contribuie la folosirea normală a internetului, care este de o importanță colosală pentru libertatea de exprimare și pentru libera circulație a informației, valori fundamentale protejate de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, precum și pentru schimbul de idei și opinii pe internet, caracterizat de disponibilitatea informației într-o cantitate de neimaginat.

Drept urmare, având în vedere dinamica internetului, trebuie realizat un echilibru între interesele autorilor și interesul public, mai ales în acest context particular. Este imposibil, afirmă Curtea, de apreciat în fiecare caz dacă autorul își dă sau nu consimțământul la utilizarea unor mecanisme precum hyperlink-urile, framing-ului sau embedding-ul. Astfel, premisa este că tehnicile anterior menționate pot fi folosite în mod liber, cu excepția situației în care este vădit că autorul nu a dorit permiterea acestora, precum în cazul întrebuințării unor mijloace tehnice eficiente care să conducă la împiedicarea embedding-ului.

În acest sens, dacă autorul a adoptat măsuri restrictive, în sensul de a utiliza mijloace tehnice eficiente care să împiedice folosirea tehnicii de framing sau embedding, se prezumă că acesta a adus la cunoștință publica opera sa numai utilizatorilor paginii sale, nepermițând comunicarea către un alt public, spre pildă acela al unei pagini web diferite care utilizează tehnica framing-ului.

În plus, Curtea a reținut că autorul își poate limita consimțământul doar prin mijloace tehnice eficiente, în alte cuvinte, prin programe de calculator care să blocheze posibilitatea utilizării hyperlink-urilor sau framing-ului. Spre exemplu, atunci când un simplu deținător de o pagină ar dori să afișeze conținutul unei alteia, pe pagina sa proprie, mecanismul să fie blocat de o manieră evidentă (apărând o notificare și o eroare cum că embedding-ul nu este permis).

Considerăm că motivul pentru care CJUE a făcut apel la mecanismul mijloacelor tehnice eficiente a fost acela de a se asigura ca orice utilizator de internet să poată înțelege de o manieră explicită și clară restricția impusă de autor, fără cunoștințe aparte și fără o analiză atentă. Spre exemplu, o simplă persoană dornică să își facă o pagină web unde va utiliza hyperlink-uri, frame-uri sau embedding-uri, trebuie să observe cu ușurință faptul că pagina la care se trimite nu permite asemenea mecanisme, blocându-le:

Trebuie clar stabilit că, în vederea asigurării unei securități juridice și a bunei funcționări a internetului, autorului nu îi poate fi permis să își limiteze consimțământul [cu privire la framing-ul sau embedding-ul operei sale – n.n.] prin alte modalități decât prin intermediul unor mijloace tehnice eficiente, în sensul articolelor 6 alin. (1) și (3) din Directiva 2001/29 (…).În absența unor asemenea măsuri, poate fi dificil, în special pentru utilizatori individuali, să constate dacă autorul a dorit sau nu să interzică framing-ul operelor sale, cu atât mai mult în cazul în care opera ar fi făcut obiectul unei licențe.[4]

Lecturând soluțiile pronunțate de CJUE anterior menționate, apreciem că acestea oferă coordonate suficient de stabile și clare, demonstrând că instrumentele juridice pot ține pasul cu dinamica extraordinară a erei digitale, fiind adaptate și interpretare în contextul mecanismelor și realităților specifice internetului. În fine, acestea ne arată că framing-ul și embedding-ul nu încalcă per se drepturi de proprietate intelectuală, fiind licite, permise în contextul specific al internetului.

În schimb, în măsura în care se va reține comunicarea către un nou public, neavut în vedere de către autorul operei la momentul la care acesta a publicat conținutul protejat pe internet, sau se va reține comunicarea prin mijloace noi, se va putea pune în discuție o veritabilă încălcare a drepturilor de autor. În fine, dacă un autor nu dorește ca opera sa să poate fi accesată indirect prin intermediul framing-ului sau embedding-ului, acesta trebuie să adopte mijloace tehnice eficiente pentru a preveni asemenea situații.


[1] Disponibil aici
[2] Fotografie preluată de aici
[3] SGAE (C-306/05); Premier League (C-403/08); Circus Globus (Affaire C-283/10); TV Catchup (C-607/11)
[4] Disponibil aici


Alexandru-Laurențiu Mihai, Junior Lawyer STOICA & Asociații

Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Dreptul proprietatii intelectuale, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO