ÎCCJ. Nu se poate institui drept de retenție asupra unui imobil revendicat
28.04.2022 | Alina MATEI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer. În speță, Înalta Curte a constatat că unul din motivele de recurs vizează soluţia de respingere a cererii de instituire a unui drept de retenţie asupra imobilului revendicat, critică pe care instanța supremă o consideră neîntemeiată, întrucât imobilul în litigiu are natura unui bun frugifer – iar pârâtul nu a contestat acest aspect – astfel încât îi sunt aplicabile prevederile art. 566 alin. 7 C. civ. conform cărora, dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer. Norma este imperativă, pe care nici instanţa nu o poate eluda, aşa cum a solicitat pârâtul. (Decizia nr. 1765 din 23 septembrie 2021, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII