OUG pentru completarea Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale
26.04.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 393 din 21 aprilie 2022 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 54/2022 pentru completarea Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.
Prezenta OUG stabilește că entitatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare pentru atribuirea contractelor sectoriale, având ca obiect execuţia restului rămas de executat pentru realizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producere energie electrică în situaţia în care acesta reprezintă mai puţin de 40% din stadiul fizic aferent obiectivului de investiţii.
Măsura este necesară în vederea accelerării finalizării pe termen mediu a unor capacități de producere a energiei electrice care să permită funcționarea Sistemului Energetic Național în condiții de siguranță și securitate în noul context geopolitic.
Intrare în vigoare: 21 aprilie 2022