ÎCCJ. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant
03.05.2022 | Alina MATEI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este menită să apere partea reprezentată, iar potrivit art. 87 alin. 1 C. proc. civ., mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă restrâns, în mod expres, la anumite acte. În speță, Înalta Curte a constatat că în mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile formulate de pârâta G. S.A. în ce priveşte lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului avocat al reclamantei A. SR., pentru pretinsa încălcare a prevederilor legii speciale a insolvenţei (art. 61 din Legea nr. 85/2014). Este adevărat că aprobarea comitetului creditorilor debitoarei A. a intervenit ulterior încheierii contractului de asistenţă juridică, însă, în condiţiile art. 1311 alin. 1 C. civ., reprezentatul poate să ratifice ulterior toate actele îndeplinite de mandatar, iar ratificarea, conform art. 1312 C. civ., are efect retroactiv. Aşadar, recurenta H. SRL, terţ în raport cu actul juridic unilateral al ratificării, nu poate contesta efectele produse între părţile contractului de asistenţă juridică (specie a contractului de mandat). Astfel, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant nu poate avea scopul de anihilare a apărărilor mandantului, la cererea părţii adverse, pe considerentul că aprobarea comitetului creditorilor este „prea sumară” sau că suma aprobată de acest participant la procedura insolvenţei este mai mică decât cea înscrisă, cu titlu de onorariu, în contractul de asistenţă juridică. Prin urmare, câtă vreme mandantul nu a restrâns mandatul de reprezentare judiciară, în mod expres, numai la anumite acte procedurale, rezultă, în mod neîndoielnic, că în cazul în care instanţa a fost învestită cu cererile de anulare a hotărârii arbitrale formulate de către pârât şi intervenient, avocatul reclamantului a avut împuternicire să formuleze apărări faţă de ambele acţiuni în anulare, fiind legală soluţia instanţei, de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, invocată de pârât. (Decizia nr. 91 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII