ANSPDCP. Operator sancționat cu 4.000 euro întrucât a instalat camere audio-video în birourile angajaților
04.05.2022 | JURIDICE.ro

Miercuri, 4 mai 2022, Autoritatea Națională de Supraveghere a anunțat că a finalizat o investigație la operatorul Concordia Capital IFN S.A. și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor, potrivit unui comunicat.
Operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 19.772,4 lei (echivalentul sumei de 4000 EURO).
Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei sesizări prin care se reclama faptul că operatorul a instalat camere audio-video în birourile angajaților săi cu încălcarea prevederilor legale în materia protecției datelor personale.
În cadrul investigației demarate de Autoritatea de supraveghere, s-au constatat următoarele:
– că operatorul nu a făcut dovada că scopul invocat în regulamentul său intern (asigurarea protecției persoanelor, bunurilor și valorilor angajatorului și ale angajaților) este unul justificat și că au fost folosite alte mijloace mai puțin intruzive pentru atingerea acestuia care nu și-au dovedit eficiența, anterior adoptării deciziei luate în anul 2020 de a utiliza sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice și/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă;
– că operatorul nu a prezentat dovezi cu privire la respectarea principiilor de prelucrare reglementate de art. 5 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) și a condițiilor de legalitate prevăzute de art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor, care să permită Concordia Capital IFN SA utilizarea mijloacelor de supraveghere video în interiorul birourilor folosite de angajații săi și implicit prelucrarea în acest mod a datelor personale ale persoanelor care își desfășoară activitatea în aceste spații;
– că operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a îndeplinit toate condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 190/2018.