Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. delimitarea şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale
05.05.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 439 din 4 mai 2022 a fost publicată Decizia nr. 853/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (5), (81) şi (16) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de de Gema Bişoc în Dosarul nr. 3.497/86/2018 al Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.418D/2019.

În opinia autorului excepției, prevederile art. 11 alin. (81) din Legea nr. 7/1996 creează confuzie cu privire la noţiunile de stabilire a liniei de hotar (operaţiune tehnică) şi însăşi modificarea limitelor teritoriale (operaţiune juridică). Astfel, se arată că prevederile art. 11 alin. (81) din Legea nr. 7/1996 nu pot conferi caracter constitutiv de drepturi unor procese-verbale de stabilire a liniei de hotar dintre două unităţi administrativ-teritoriale, această soluţie materializând doar o operaţiune tehnică, iar documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ.

Se mai arată că prevederile art. 11 alin. (81) – sintagma „aceste limite devin oficiale”, ale art. 11 alin. (5) – sintagma „devin oficiale” şi ale art. 11 alin. (16) – sintagma „sunt utilizate în activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale”, cuprinse în Legea nr. 7/1996, generează un conflict de legi, respectiv cu dispoziţiile art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Totodată, lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor criticate încalcă obligaţia legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, fiind circumscrise principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (81) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că aceasta se referă la prevederile art. 11 alin. (5), (81) şi (16) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora:

„(5) Limitele recunoscute reciproc de către reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale sunt descrise şi reprezentate în procesul-verbal de delimitare ce conţine şi inventarul coordonatelor punctelor ce definesc aceste limite, determinate în sistem naţional de proiecţie. După semnarea şi ştampilarea procesului-verbal de delimitare şi a tuturor anexelor de către membrii comisiei de delimitare şi aprobarea de către prefect, limitele devin oficiale şi sunt introduse în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

(…)

(81) Până la aprobarea delimitării unităţilor administrativ-teritoriale prin lege, în cazul în care limitele acestora sunt stabilite prin procese-verbale de delimitare, procese-verbale de conciliere sau, după caz, prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceste limite devin oficiale şi Agenţia Naţională are obligaţia de a le introduce în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, dispoziţiile alin. (16) fiind aplicabile.

(…)

(16) Limitele unităţilor administrativ-teritoriale sunt afişate pe geoportalul INSPIRE al României şi sunt utilizate în activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că problema stabilirii limitelor administrativ-teritoriale prin procese-verbale de delimitare, procese-verbale de conciliere sau, după caz, prin hotărâri judecătoreşti definitive a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu o motivare similară celei formulate în prezenta cauză şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. Prin Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 aprilie 2018, Curtea a statuat că există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume, fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească ce stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Curtea a reţinut că aceste două modalităţi prin care se ajunge la întocmirea documentaţiei tehnice cadastrale constituie operaţiuni tehnice de identificare a hotarelor a două unităţi administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare corespunzătoare vechilor hărţi topografice şi noilor măsurători cadastrale, operaţiuni ce sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale şi nu se confundă cu aceasta. Curtea a mai reţinut că distincţia dintre aceste două operaţiuni este esenţială, deoarece delimitarea şi marcarea hotarelor reprezintă operaţiunile tehnice de materializare la teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia, în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale este măsura legislativă care priveşte exclusiv înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale. În această logică a argumentării, Curtea a reţinut că nu se poate echivala o operaţiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât şi delimitarea şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printr-un act normativ.

Astfel, Curtea a reținut că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească ce tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ. În situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 95 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti