
Curtea de Apel Craiova a hotărât că locul muncii reprezintă spațiul în care salariatul prestează efectiv munca, identificat sub aspectul fizic, geografic, loc ce poate fi fix sau alternativ, în spații diferite, iar stabilirea locului muncii sau a unui loc de muncă înseamnă precizarea cel puţin a următoarelor elemente: a localităţii, a unităţii sau subunităţii(secţiei, atelierului, departamentului, direcţiei, serviciului, biroului), dacă munca se va presta în mod stabil la sediul unităţii sau subunităţii ori în afara ei (în alte puncte de lucru, din aceeaşi localitate sau chiar în alte localităţi ori la domiciliul/reşedinţa salariatului). În speță, Curtea a constatat că reclamantul nu şi-a exprimat consimţământul în privinţa modificării locului muncii şi felului muncii nefiind întocmit și semnat nici un act adițional la contractul individual de muncă în această privință, contrar art. 41 Codul Muncii. Prin decizia contestată au fost modificate unilateral de către angajator elementele esențiale ale contractului individual de muncă, respectiv atât felul muncii, cât și locul desfășurării activității. În mod corect instanța de fond a reținut faptul că susținerile apelantei-intimate în sensul că Sucursala Minieră are în componență toate unitățile nu pot fi avute în vedere, raportat la faptul că, așa cum se poate observa și din organigrama depusă, Unitatea Minieră de Carieră ##### Peșteana are o structură proprie, diferită de cea a Sucursalei Miniere. Or, în atare condiții, prin întocmirea unei noi fișe a postului cu alte atribuții și, de asemenea, prin schimbarea locului muncii de la Sucursala Minieră la Unitatea Minieră de Carieră ##### Peșteana, apelanta-intimată a încălcat prevederile legale. (Decizia nr. ### din 30 martie 2022, pronunțată de Secția de litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Craiova)
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill